Pagina documente » Recente » Comunicarea politica in mediul virtual. Influenta blogurilor in campaniile electorale

Cuprins

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Extras din document

Alte date

Si aici mai regasim provocarea Internetului. Nu poti veni pe Internet, pretinzand sa castigi adepti si simpatizanti, adresandu-te intr-un limbaj oficial, scortos, asimilabil unui comunicat de presa impersonal, fara nici o tenta de „human touch”. Astfel, pe parcursul acestei lucrari voi incerca sa prezint modul in care s-a adaptat comunicarea in paralel cu dezvoltarea spatiului virtual pornind de la metodele clasice de comunicare, prezentand apoi diferite modele de implicare si consultare a cetatenilor cu privire la agenda publica. Mediul virtual al Internetului prezinta o serie de facilitati indiscutabile ce permit o implicare documentata si voluntara a cetatenilor in procesele de luare a deciziilor. Din acest motiv, conceperea si dezvoltarea proiectelor de sustinere a democratiei electronice reprezinta atat o oportunitate la dispozitia autoritatilor locale cat si un mijloc de atragere a sustinerii populare pentru proiectele implementate de institutiile statului. În finalul acestei lucrari voi analiza site-urile principalelor formatiuni politice din Romania pentru a vedea daca acestea s-au adaptat noilor tendinte si voi face si o scurta trecere in revista a politicienilor romani care au apelat la bloguri pentru a comunica in mod direct cu cetatenii.

CAPITOLUL I. comunicarea

I.1 aspecte introductive

Supravietuirea oricarei fiinte vii depinde de relatiile pe care le intretine cu mediul sau, de capacitatea sa de a comunica cu acesta. Omul, mai mult decat orice fiinta, este de nevoie si prin excelenta „agent de comunicare sociala”, deoarece viata sa izvoraste dintr-un raport social initial (de origine), iar supravietuire sa este conditionata prin relatiile sociale ulterioare (de crestere, de invatare si de schimb), singurele care ii vor permite sa-si satisfaca nevoile fundamentale. Mediul sau vital specific este, se poate spune, un sistem de comunicare sociala deoarece putem califica astfel o societate, adica o intocmire ierarhizata si relativ stabila de retele de interactiune intre indivizi si grupurile integrate prin folosirea de coduri de comunicare comune [3 Patrick Lecomte, 2004, Comunicare, televiziune si democratie, Editura Tritonic, Bucuresti, p. 13.]. Rezulta deci ca, viata umana prinde forma si sens, in sistemul de comunicare sociala in care se dezvolta; viata sociala prinde forma si sens in retelele de comunicare umana pe care le dezvolta.

Comunicarea umana se poate construi pe baza a doua mari tipuri de relatii:

a) Directe : comunicarea se realizeaza intre doua sau mai multe persoane, aflate in pozitii de proximitate ( de obicei spatiala ); in actul comunicarii ele interactioneaza si se influenteaza reciproc. Acest tip de comunicare poarta numele de comunicare interpersonala.

b) Indirecte: comunicarea este “mediata” de un suport mai mult sau mai putin complex din punct de vedere tehnologic ( scrisoarea, telefonul, calculatorul ) sau de un bun produs de un ansamblu de institutii, specialisti si dotari tehnologice ( cartile, filmele, ziarele, radioul, televiziunea si internetul). Indiferent de caracteristicile tehnice, de modul de functionare si de intentiile ori atitudinile oamenilor care comunica, actul de mediere (fixarea informatiilor pe un suport oarecare ) permite: 1. Sporirea capacitatilor de inmagazinare a datelor; 2. Amplificarea audientei unor mesaje; 3. Cresterea vitezei de transmitere a mesajelor la distante din ce in ce mai mari.

Comunicarea mediata include doua tipuri de relatii: comunicarea mediata tehnologic – care leaga grupuri umane mai putin numeroase si comunicarea de masa – care leaga conglomerate sociale enorme. În prima categorie ( J. Dominick o numeste “comunicare asistata de aparate”, J. Black si J. Bryant o numesc “personal media”, iar L. Grossberg o numeste “network media” ) [4 in, Mihai Coman, 1999, Introducere in sistemul mass – media, Editura Polirom, Iasi, p. 14], se incadreaza teleconferintele, videoconferintele, dialogul prin e–mail, discursurile, concertele sau spectacolele amplificate prin instalatii specifice. În a doua categorie se regasesc acele forme de comunicare in care intre emitator si receptor se interpun instalatii tehnice sofisticate si institutii complexe: sistemul editorial, redactiile din presa scrisa, radio sau televiziune, studiourile de productie cinematografica sau discografica.

Datorita facilitatilor oferite de sistemul comunicarii de masa, accesul la informatii este democratizat: cei care doresc sa consulte datele respective pot sa le obtina fara ingradiri de natura politica, religioasa, rasiala si sociala. Exista insa limite de viteza de transmitere si de cost al accesului. Din aceasta perspectiva, istoria comunicarii de masa este o istorie a dezvoltarii constante a posibilitatilor tehnice si a institutiilor specializate in producerea si distribuirea acestor bunuri, fapt ce a insemnat o scadere permanenta a costurilor de acces: ca exemplu, diferentele uriase de cantitate si pret dintre productia de carte din epoca lui Gutenberg si actualele fluxuri de aparitii editoriale, sau dintre pretul si calitatea sonora a primelor gramofoane si pretul si performantele actualelor suporturi CD. Dupa J. B. Thompson “aparitia comunicarii de masa poate fi interpretata ca aparitia in Europa la sfarsitul secolului XV si inceputul secolului XVI, a unui ansamblu de institutii ocupate cu valorizarea economica a formelor simbolice si cu circulatia lor largita in timp si spatiu.” [5 John Thompson, 1990, Ideology and Modern Culture, Standford University Press, p. 162.]

Ieftinirea produselor oferite de sistemul comunicarii de masa este determinata de industrializarea productiei si de generalizarea consumului. Serializarea si tipizarea, impunerea principiului bandei – rulante, evitarea unicitatii socante ( foarte importanta in creatia artistica ) si aplicarea legilor pietii in definirea criteriilor de valoare ale unui produs, au avut drept consecinta cresterea eficientei in producerea acestor bunuri si cresterea fara precedent a cantitatii de informatie si divertisment oferite spre consum publicului larg. Pe de alta parte, numarul tot mai mare de consumatori a permis scaderea preturilor ( de cumparare sau de inchiriere a dreptului de acces ale bunului respectiv ) si atragerea unor noi categorii de public in sfera consumului de produse mass-media. Prin temeiurile ei economice, prin continut si estetica, prin formele de difuzare sociala, comunicarea de masa se dovedeste a fi o ipostaza a vietii populare, non –elitiste: ea se adreseaza unei anume societati – societatea de masa, si genereaza o forma aparte de cultura – cultura de masa.

Conceptul sociologic de “masa” desemneaza un anume mod de agregare a indivizilor (diferit de alte moduri de agregare – grupul, publicul, multimea); masa reprezinta un conglomerat urias de oameni care nu se cunosc intre ei, nu se afla in relatii de proximitate spatiala, nu comunica, nu au valori si scopuri comune, pe care nu-i leaga decat un singur lucru – consumul aceluiasi produs cultural distribuit pe scara larga prin tehnologii moderne. J. F. Tetu subliniaza ca modalitatile de comunicare specifice unui asemenea conglomerat “ se bazeaza pe o indistinctie a indivizilor astfel incat individualitatea fiecaruia conteaza mai putin in raport cu apartenenta sa la o comunitate, la o societate.” [6 Jean – Francois Tetu, 1997, Sciences de la Communication, Paris, p. 514.]

În jurul acestui termen s-au purtat nenumarate dezbateri si polemici sociologice, istorice, psihologice, politologice si filosofice. St. Olivesi [7 Stephane Olivesi, 1998, Histoire politique de la television, Paris, pp. 27 – 41.] care a studiat istoria acestui concept, arata ca in limbajul secolului al XIX –lea “masa” desemna paturile sociale inferioare, conglomerate sociale amorfe, periculoase si violente. Ea se opunea ( prin distinctiile propuse de Gabriel Tarde si Gustave Le Bon ) “multimii” si “publicului”: primul termen se refera la o grupare umana localizata precis, concentrata intr-o anumita zona, dominata de impulsuri afective, irationale si care se manifesta prin actiuni punctuale si imprevizibile; “publicul” reprezinta un ansamblu limitat numeric de indivizi care au constiinta apartenentei la o comunitate de interese si care se manifesta in mod coerent, rareori cu violenta; “masa” in schimb, nu poate fi vazuta, masurata, personalizata: in conglomeratul anonim si pasiv individul se pierde si se instraineaza de esenta sa rationala, umana.

I.2 Comunicarea de masa

Fenomenul complex si contradictoriu al “comunicarii de masa” a cunoscut numeroase tipuri de definire si numeroase perspective de clasificare. Dupa Ch. Wright, comunicarea de masa este orientata catre audientele largi, eterogene, ce nu sunt cunoscute de comunicator; mesajele sunt transmise in mod public si sunt calculate astfel incat sa ajunga repede la public, uneori chiar in mod simultan; de obicei, ele sunt tranziente si nu au un caracter de documente inregistrate. Comunicatorul tinde sa fie integrat si sa actioneze in organizatii formale ce implica mari cheltuieli. Michael Real sustine ca acest tip de comunicare emana de la o sursa individuala sau organizationala, prin modalitati de codare si multiplicare electronica sau mecanica, adresandu-se unor audiente relativ mari, eterogene si anonime, ce nu au decat posibilitati limitate de feed-back.

Dupa alti autori, comunicarea de masa este practica si produsul care ofera divertisment si informatii unei audiente formate din persoane necunoscute; aceste continuturi, transmise prin suporturi tiparite, sonore si audio-vizuale, au statutul unor marfuri ce sunt produse in chip industrial, cu ajutorul unor tehnologii complexe, sunt regularizate de stat si sunt finantate de firme particulare; aceste continuturi sunt consumate in mod personal, privat, de catre publicul lor. M. Janowitz o defineste ca ansamblul formelor institutionalizate de productie si difuzare pe scara larga a mesajelor; procesele de productie se bazeaza pe o diviziune a muncii precisa si implica forme de mediere complexe, precum sistemul editorial, de film, de radio sau de fotografie. J. Watson o numeste suma institutiilor si a tehnicilor prin care grupuri specializate folosesc tehnologii moderne pentru a distribui continuturi simbolice unor audiente largi, eterogene si dispersate.

În limbajul de specialitate, aceasta notiune este considerata sinonima cu aceea de mass-media; acest termen s-a format pe teren anglofon, prin sinteza dintre un cuvant englez “mass”, care trimite la masa de consumatori ai acestor forme culturale si un cuvant latin “media”, in forma sa de plural, care se referea la suportul pe care erau fixate mesajele respective. Daca primul element al constructiei este clar, cel de-al doilea reprezinta o sursa de permanente ambiguitati conceptuale si lingvistice. Dupa Yves Lavoine [8 in , Mihai Coman, op. cit., p. 19.] , media se refera simultan la mai multe lucruri diferite:

? O tehnica sau un ansamblu de tehnici de :

- Producere a mesajelor si de fabricare a unor suporturi manevrabile, ceea ce implica un anumit tip de transport;

- Transmiterea instantanee a mesajelor printr-un canal anume, unde hertziene, cablu, catre un terminal, receptor sau monitor.

? Ansamblul mesajelor create cu ajutorul acestor tehnici.