Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins :
Lista de abrevieri ..4
I. PREFATA ..........5
II. SPATIUL ROMiNESC iN JOCUL DE INTERESE AL AUSTRIEI SI IMPERIULUI OTOMAN iN PRIMA JUMATATE A SECOLULUI AL XVIII LEA
Instaurarea stapinirii austriece ...8
III. ORGANIZAREA NOII PROVINCII SI INTEGRAREA ACESTEIA iN SISTEMUL ADMINISTRATIV-TERITORIAL AUSTRIAC
Programul boieresc si formula austriaca de organizare a tarii ........16
IV. VIATA BISERICEASCA iN OLTENIA (1718-1739)
Contributia unor ierarhi ortodocsi la lupta antiotomana ........22
Cererile clerului din Oltenia si noua forma de organizare a
vietii bisericesti impusa de Curtea de la Viena ..........23
Manastirile si viata monahala .33
V. EPISCOPI CE AU PASTORIT PE SCAUNUL RiMNICULUI iN TIMPUL OCUPATIEI AUSTRIECE ( 1718 - 1739 )
Episcopul Damaschin Dascalul (aprilie 1708 - decembrie 1725) .39
Importanta tipariturilor Episcopului Damaschin Dascalul .44
Ipopsifilul Stefan de la Govora (octombrie 1726 - august 1727) .............45
Episcopul Inochentie de la Brincoveni ( februarie 1728 -
februarie 1735 ) ........47
Episcopul Inochentie - aparator al drepturilor Bisericii Ortodoxe
din Oltenia fata de Curtea de la Viena ....48
Legaturile Episcopului Inochentie cu Transilvania ..50
Raporturile Episcopului Inochentie cu Biserica Ortodoxa Sirba ............52
Activitatea pastorala si tipografica ....53
Episcopul Climent de la Bistrita (1735 - 1748) ..55
Episcopul Climent - patriot luminat ...57
Activitatea carturareasca .....58
Activitatea pastorala ......59
VI. SFiRSITUL STAPiNIRII AUSTRIECE iN OLTENIA
Atitudinea clerului fata de aceasta situatie .61
VII. CONCLUZII 68
VIII. BIBLIOGRAFIE .69
IX. ANEXE ...74
LISTA DE ABREVIERI :
C. Giurescu , Material C. Giurescu , Material pentru istoria Olteniei supt austriaci
N. Dobrescu , Istoria bisericii N. Dobrescu , Istoria bisericii romine din Oltenia in timpul ocupatiunii austriace (1716 -1739)
E. Hurmuzaki , Documente E. Hurmuzaki , Documente privitoare la istoria rominilor
S. Papacostea , Oltenia S. Papacostea , Oltenia sub stapinirea austriaca 1718-1739
M. Pacurariu , Episcopul Climent M. Pacurariu , Episcopul Climent de la Bistrita
Arh. Olt. Arhivele Olteniei
B.O.R. Biserica Ortodoxa Romina
B.R.V. Bibliografia Romineasca Veche
Conv. Lit. Convorbiri literare
M.O. Mitropolia Olteniei

Alte date

? ?

I. PREFAT?

In perioada maximei sale expansiuni in Sud-Estul Europei, realizata prin pacea de la Passarowitz , Imperiul Habsburgic a anexat si cele cinci judete ale Olteniei . Cucerita efectiv inca de la sfarsitul anului 1716 si inceputul anului urmator, Oltenia a fost incadrata de drept in hotarele Imperiului ,in urma negocierilor de pace din vara anului 1718 , in virtutea principiului uti possidetis , care a conferit sanctiune juridica largului transfer de teritorii rezultat de pe urma desfasurarii operatiilor militare. Timp de douazeci de ani, in fapt pana la sfarsitul anului 1737 cand trupele imperiale au fost izgonite din provincie de ofensiva otomana, in drept pana in toamna anului 1739 – pacea de la Belgrad – Oltenia s-a aflat sub stapanire austriaca.

Interesul manifestat in trecut de unii dintre istoricii nostri pentru scurtul rastimp al stapanirii austriece in Oltenia , interes care se mentine tot atat de viu si astazi, are o indoita explicatie: cea dintai se afla in bogatia deosebita a materialului documentar lasat de administratia austriaca si mai ales in calitatea sa superioara , care ingaduie o privire mult mai profunda in structura societatii romanesti in primele decenii ale secolului al XVIII lea decat materialul intern contemporan; cea de-a doua se afla in formula noua de guvernare experimentata de austrieci: timp de douazeci de ani stapanirea austriaca a supus o sectiune a teritoriului si a societatii romanesti - cea olteana - unui regim politic sensibil deosebit de cel traditional , al statului boieresc .

Stapanirea austriaca are o insemnatate deosebita din punct de vedere istoriografic, prin revelatiile majore pe care le ofera investigatiei asupra tuturor aspectelor societatii romanesti la inceputul epocii fanariote si in mod special in ceea ce ne priveste istoria bisericeasca in aceasta perioada, cercetata de unii istorici ca N. Dobrescu, C. Giurescu, Al. A. Vasilescu, A. Mironescu, St. Metes, Pr. D. Furtuna, S. Papacostea. Lucrarea cea mai importanta care trateaza doar aceasta perioada este cea a lui N. Dobrescu, aparuta in anul 1906, foarte bine documentata datorita faptului ca a avut acces la Arhivele imperiale din Viena. La sfarsitul lucrarii sunt atasate si 220 de documente in limba germana si latina. Unele informatii importante ne sunt furnizate si de lucrarea Material a istoricului C Giurescu, in trei volume (1913-1947) cu documente in limbile latina, germana si italiana.

Clasele si categoriile sociale - boierimea mare si cea mica, clerul, taranimea dependenta si cea libera, negustorii si mestesugarii – ca si realitatile economice pe care se intemeiau-marele domeniu , unitate economica fundamentala a societatii in aceasta perioada , gospodaria taraneasca , comertul si activitatea mestesugareasca – se lasa mult mai indeaproape cercetate si definite pe baza materialului austriac decat pe temeiul elementelor furnizate de izvoarele interne contemporane . [1 S. Papacostea, Oltenia sub stapanirea austriaca (1718-1739) , p 9]

Pentru aceasta realitate sociala , constituita in deceniile si secolele anterioare , stapanirea austriaca , organizata dupa alte principii decat cele aflate la baza statului romanesc astfel cum se dezvoltase in conditiile dominatiei otomane,a fost un puternic ferment.Perspectiva unor largi reinnoiri a pus in miscare toate clasele si categoriile sociale , care si-au manifestat in scris sau in actiune interesele si dezideratele ; si, in dinamica sociala declansata de aplicarea reformelor introduse de austrieci , realitatile fundamentale ale societatii romanesti se intrevad mult mai limpede decat in evolutia ei foarte lenta, in conditiile dominatiei otomane . [2 Ibidem , p 10]

Programul si politica boierimii , a marii boierimi indeosebi; consolidarea statului boieresc prin instituirea unui regim dominat de oligarhia marilor boieri si patronat de un domn cu autoritate nominala , conservarea si extinderea privilegiilor , intre care un loc de frunte il ocupa monopolul dregatoriilor , sunt trasaturile dominante ale programului politic al marii boierimi . Pe plan social , boierimea se straduia sa mentina nealterat regimul relatiilor agrare, astfel cum se dezvoltase in secolele anterioare si principala sa institutie : rumania .

Acest program a fost pentru intaia oara infruntat energic si sistematic de o formula de guvernare absolutista. Regimul preconizat si progresiv impus provinciei de austrieci avea drept scop exploatarea sistematica a resurselor ei in folosul puterii ocupante, program incompatibil cu regimul statului boieresc. Succesivele reforme fiscale , sociale, administrative si judecatoresti introduse de austrieci in provincie s-au straduit sistematic sa ingradeasca puterea politica a clasei dominante , sa-i limiteze privilegiile si sa rezerve statului principalul beneficiu al exploatarii populatiei , adica a masei rurale. Esentialul istoriei politice a provinciei in rastimpul stapanirii austriece a fost furnizat de infruntarea dintre aceste doua tendinte opuse.

Prinsa la mijloc intre aceste doua forte care-si contestau pozitia dominanta in provincie si dreptul de a o exploata , taranimea si-a desfasurat propriul ei „program”, nu in memorii si in acte cu caracter politic ,ci in actiune. Fuga taranimii, forma cea mai larga de manifestare a luptei in societatea noastra medievala, a continuat si in timpul stapanirii austriece sa constituie principala preocupare pentru autoritatea de stat si clasa dominanta. Prin proportiile ei, fuga reusea sa destrame – macar vremelnic - reteaua institutiilor exploatarii sociale si fiscale si silea statul la o permanenta readaptare a formulei de guvernare . Fuga in masa a taranimii a dat imboldul initial politicii de reforma care avea sa fie una din caracteristicile cele mai de seama ale istoriei tarilor romane in secolul al XVIII lea . În aplicarea acestor reforme in Oltenia , in timpul stapanirii austriece , s-au infruntat solutiile traditionale ale boierimii , elaborate in secolele anteriaore , si cele ale statului centralizator. [3 Ibidem , p 11]

Marele nostru istoric Nicolae Iorga a intrevazut existenta unei corelatii intre reformele introduse in Oltenia de austrieci si cele infaptuite de domnii fanarioti in Tara Romaneasca si Moldova. Claritatea experimentului austriac in Oltenia ofera un reazem puternic si pentru intelegerea corecta a sensului reformelor fanariote , mult mai confuze , din pricina inconsecventei la care conditiile de politica generala i-au condamnat pe domnii fanarioti , si mult mai slab ilustrate documentar. [4 Ibidem , p 11]

II. SPATIUL ROMÂNESC ÎN JOCUL DE INTERESE

AL AUSTRIEI SI IMPERIULUI OTOMAN ÎN PRIMA

JUM?TATE A SECOLULUI AL XVIII LEA

Instaurarea stapanirii austriece

Catre sfarsitul secolului al XVII lea (1683) , turcii incearca fara succes sa asedieze Viena , “inima Europei”. Austriecii aliati cu polonezii si ajutati intr-o oarecare masura si de domnii romani , Ghe. Duca si Serban Cantacuzino au putut face fata situatiei. Armata imperiala si-a continuat ofensiva castigand o serie de batalii importante : Mohacs (1687), Slankemen(1691) si Zenta (1697) si ocupand Ungaria si Transilvania. [5 Camil Muresanu, Semiluna coboara spre Apus , im “Magazin istotic”, An XXXIII, nr 1 (382),1999, p 78 .]

În urma pacii de la Karlowitz (1699) se recunostea de catre Poarta , pierderea Ungariei si a Transilvaniei si a tinutului Bacska. Strecurata cu dibacie (cum timore et cum amore) in Transilvania stapanirea habsburgica se va dovedi mai apasatoare decat cea otomana.

Pacea de la Karlowitz a marcat inceputul dezmembrarii Imperiului Otoman.Raportul de forte dintre Poarta si puterile crestine s-a schimbat in favoarea acestora.

Pentru Tarile romane, pacea de la Karlowitz a insemnat intrarea Transilvaniei ,deci a unei parti a poporului roman sub dominatia habsburgica. [6 Stefan Stefanescu, Istoria romanilor, vol.III, p 98]

În tot secolul al XVIII lea , Tarile Romane vor fi teatrul de lupta al Austriei , Imperiului Otoman si Rusiei. Succesul militar obtinut de Poarta la Stanilesti pe Prut impotriva Rusiei in 1711 a incurajat conducerea Imperiului Otoman sa reia politica de ofensiva , in nadejdea de a recupera teritoriile pierdute in cursul catastrofalei confruntari militare cu Liga Sfanta incheiata cu pacea de la Karlowitz (1699). Poarta s-a orientat spre Moreea care era sub stapanire venetiana si in interval de cateva luni , din primavara pana toamna anului 1715, trupele turcesti au reusit sapuna capat stapanirii venetiene in Peloponez, Creta si unele din insulele arhipelagului ionic.

Rapiditatea si usurinta succesului au insuflat factorilor de conducere de la Constantinopol sperante disproportionate fata de mijloacele de care dispunea Imperiul. Consolidarea pozitiei in bazinul Adriatic prin cucerirea coastei dalmate, recucerirea Ungariei si chiar o noua campanie impotriva Vienei erau obiectivele pe care lipsa de realism a conducatorilor statului otoman le fixase noului val ofensiv in Europa. Dar veleitatile de recuperare si expansiune ale Imperiului Otoman in directia Europei Occidentale se izbeau de acelea ale Imperiului Habsburgic , pentru care pacea de la Karlowitz nu constituise decat o etapa in cadrul unui vast program de cuceriri in S.E. Europei. [7 S Papacostea, Istoria Romanilor , vol III , p 98

* Eugeniu de savoia (1663-1736) feldmaresal austriac de origine franceza . S-a remarcat in luptele impotriva turcilor , obtinand victoriile de la Zenta(1697), Petrovaradin (1716) si Belgrad (1717) si in timpul succesiunii la tronul Spaniei]

Conjunctura diplomatica era deosebit de favorabila actiunii antiotomane ; abia iesita din epuizantul efort al razboiului de succesiune, Franta se afla in imposibilitate de a participa la o noua actiune militara si de a oferi turcilor concursul unei diversiuni occidentale. Eliberata din primejdia unei interventii franceze si, prin mijlocirea papei Clement al XI lea , de aceea a unei actiuni ostile a Spaniei impotriva posesiunilor sale italice , Austria s-a putut angaja cu toate fortele in lupta antiotomana .

Doua campanii stralucite, in cursul carora superioritatea de organizare si armament a armatei imperiale au fost din plin exploatate de geniul militar al lui Eugeniu de Savoia* , au spulberat iluziile nutrite de conducerea otomana. Victoria de la Petrovaradin(5 August 1716) – urmata de ocuparea Timisoarei (12 octombrie) si a Banatului – si cucerirea Belgradului au ingadiut Imperiului Habsburgic sa realizeze expansiunea teritoriala maxima in S.E. Europei si sa negocieze dintr-o pozitie extrem de favorabila conditiilor pacii in anul urmator .

Evenimentele militare hotaratoare s-au desfasurat pe teritoriul Ungariei si al Serbiei ; in afara principalului teatru de operatiuni , tarile romane au fost sortite, in acest rastimp de framantari politice si militare , provocate de concurenta dintre cele doua imperii pentru stapanirea si exploatarea lor.

Veleitatile de expansiune ale marilor puteri rivale si intensificarea curentului de eliberare in Moldova si Tara Romaneasca constituiau o primejdie grava pentru dominatia otomana . O noua politica era necesara pentru a evita imperiului urmarile catastrofale ale desprinderii tarilor romane din obedienta sa ; instaurarea domniilor fanariote , inaugurate in ambele principate de Nicolae Mavrocordat, a fost raspunsul Portii la agravarea primejdiei externe si la afirmarea , in legatura cu noua situatie internationala, a luptei de emancipare in tarile romane. [8 Ibidem p 14]

Prima masura care se impunea pentru mentinerea in supunere a celor doua tari era asigurarea controlului politic efectiv prin domni de neindoielnica fidelitate , domnii de tara se aratasera prea inclinati sa adere la lupta antiotomana pentru a mai inspira incredere Portii. Asociata mai strans la conducerea imperiului in cadrul noii formule politice – “a dualismului turco-grec” – elita societatii grecesti din Fanar se oferea ca instrument al dominatiei otomane in tarile romane. Prin mijlocirea ei , fara apel la formula pasalacului inaplicabila in noile conditii internationale, Poarta isi asigura un control mult mai larg decat in trecut asupra vietii politice a celor doua tari si in acelasi timp posibilitatea de a le exploata mai intens resursele economice .

Pentru a realiza aceste obiective , se cerea mai mult decat o substituire de domni; un intreg program de guvernare , deosebit de formula patriarhala a domnilor de tara , era menit sa reduca puterea marii boierimi – din care o parte neinsemnata incepuse sa intrevada avantajele eliberarii de sub stapanirea otomana si isi orienta sperantele spre puterile crestine . O indoita finalitate – politica si economica – recomanda Portii si agentilor ei – domni fanarioti – un program de reorganizare a institutiilor social-politice ale tarilor romane, in directia afirmarii autoritatii centrale , si de ingradire a puterii marii boierimi. [9 Ibidem , p 15]

Solutiile preconizate de domnii fanarioti in marile probleme interne au diferit sensibil de cele ale domnilor de tara , faptul se explica in primul rand prin interesele deosebite din care se inspirau si prin superioritatea mijloacelor puse in actiune pentru a le realiza . Structura sociala a tarii refuza domniei o baza interna solida pentru indeplinirea unui program sistematic de centralizare , in cazul in care domnii si-au propus un asemenea program . În regula generala , in conditiile existente , domnii nu puteau decat sa se incadreze in formula de guvernare a boierimii , inscaunati in domnia tarilor romane si investiti cu mandatul de a le mentine in obedienta Portii si de a furniza Imperiului resurse superioare celor obtinute in trecut , domnii fanarioti au incercat sa instituie domnii autoritare si sa largeasca aportul clasei dominante la implinirea sarcinilor publice. Politica interna a domnilor fanarioti a fost modalitatea de realizare a telului pentru care regimul a fost instituit . [10 Ibidem ]

Dupa inlaturarea lui Dimitrie Cantemir din Moldova (1711) si lui Stefan Cantacuzino in Tara Romaneasca, initiatorul regimului fanariot in istoria tarilor romane , Nicolae Mavrocordat, - fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul , negociatorul pacii de la Karlowitz – a fost cel dintai care a experimentat noul sistem de guvernare mai intai in Moldova , si apoi in Tara Romaneasca.Masurile de reforma fiscala , apriga reprimare a abuzurilor incasatorilor de dari , audienta larga acordata de divan jalbelor taranimii impotriva stapanilor de mosii, au fost semnalul care vestea epoca “reformatorilor”.

Primejdia, considerata iminenta, a interventiei austriece in razboiul turco-venetian a determinat Poarta sa-l transfere in graba pe Nicolae Mavrocordat din domnia Moldovei in cea a Tarii Romanesti , la sfarsitul lui 1715; un om sigur trebuia pus la conducerea tarii pentru a-i impiedica defectiunea , ale carei consecinte militare si economice ar fi fost catastrofale pentru Imperiul Otoman. Cantacuzinii , ale caror negocieri cu austriecii erau cunoscute la Constantinopol , au fost inlaturati de la conducerea tarii pentru a face loc omului caruia Poarta ii acorda , cu drept cuvant, toata increderea .

Venit de la Bucuresti la sfarsitul lunii Ianuarie 1716, noul domn a fost silit sa faca fata , imediat dupa inscaunarea sa , unor masive cereri turcesti de bani si produse. [11 Al. A. Vasilescu, Oltenia sub austriaci , p 13]Pentru a face fata conflictului iminent cu Imperiul Habsburgic , Nicolae Mavrocordat supune greu boierimea , silita acum sa consimta la grele sacrificii materiale in folosul imperului. [12 C Giurescu , Material I , p 5] Politica fiscala a domnului fanariot , realzata cu mijloacele cele mai aspre – arestarea si maltratarea boierilor si confiscarea mosiilor lor – a provocat reactia celor pe care ii lovea . O impresionanta solidarizare a clasei dominante din Tara Romaneasca impotriva domnului invinuit – intr-un memoriu anonim, dar de evidenta inspiratie boiereasca – de a fi voit “sa extermine intreaga nobilime romaneasca si de a aduce toti grecii plamaditi din acelasi aluat ca si el” [13 Ibidem , p 83], avea sa puna capat in scurt timp primei domnii muntene a lui Nicolae Mavrocordat.

Izbucnirea ostilitatilor turco-austriece in primavara anului 1716 – la Constantinopol razboiul fusese proclamat la 15 aprilie [14 Ibidem , p 12] - a oferit boierimii muntene o speranta si un punct de reazem in lupta impotriva domnului ale carui mijloace si teluri de guvernare contrariau atat de grav interesele. Apelul la imperialii vecini a fost rectia elementara si fireasca a unei intregi clase careia nu i-a trebuit mult pentru a intelege ca permanentizarea regimului instaurat de Nicolae Mavrocordat ar fi insemnat nu numai agravarea dominatiei otomane asupra tarii dar si un pericol grav pentru unele din interesele ei esentiale . Orientarea boierilor spre imperiali se incadra intr-o veche traditie de politica externa a Tarii Romanesti ale carei inceputuri se afla in secolul al XVI lea si care se sprijinea mai ales pe initiativele mai recente ale lui Serban si Stefan Cantacuzino ; cea cea a dat insa vigoare neasteptata acestei traditii , acceptate acum , practic, de unanimitatea boierimii , a fost formula noua de guvernare , introdusa in tara de cel dintai dintre domnii fanarioti. [15 S Papacostea , op cit , p 17]

Legatura intre imperiali , care intelegeau sa folosesca conflictul intern din Tara Romaneasca , si boierime , care nu vedea alt mijloc de scapare de domnul ostil decat intr-o colaborare cu austriecii , s-a stabilit repede , inca din primele saptamani de la declararea razboioului [16 C. Giurescu, op cit , p 12], ea s-a intensificat si s-a transformat intr-o actiune comuna abia dupa victoria de la Petrovaradin. Acum , cand raportul de forte dintre cele doua Imperii se intrevedea , boierii au socotit ca a sosit clipa rafuielii cu Nicolae Mavrocordat ; in cursul lui august la sugestia a doi mandatari ai boierimii – grabita sa provoace deznodamantul pentru ca domnul “convocase la Bucuresti cea mai mare parte a boierilor pentru a le stoarce banii , supunandu-i la arest” [17 Ibidem]- generalul Steinville trimite in tara cateva unitati militare austriece. Efectivele acestora erau mult prea reduse pentru a forta hotararea militara ; decizia , care apartine mai degraba istoriei politice decat celei militare , a fost provocata de atitudinea marii boierimi .

Prima incursiune militara austriaca pe teritoriul tarii s-a produs in Oltenia ; intrand in tara pe la Orsova , un detasament de doua sute “catane” austriece pune pe fuga corpul de oaste relativ insemnat trimis la granita , sub conducerea vel-serdarului Petru Obedeanu . Explicatia acestei infangeri fara batalie o da cronica lui Radu Popescu, de fidelitate nedesmintita fata de Nicolae Mavrocordat . Dupa sosirea stirilor cu privire la infragerile suferite de turci , unitatile turcesti din Oltenia se refugiaza la sudul Dunarii “...si numai ai nostri au ramas dincoace si au asteptat pana au revenit catanele , dara nici un razboi n-au facut, ci au inceput a fugi si slujitori si capetenii indata ce i-au vazut . Si mai mult decat doua sute de catane n-au fost si ai nostri trei mii . Ca asa i-au purtat Obedeanul , fiind ficlean , s-au ajuns cu dansii si i-au si invatat in ce vreme sa vie , cand era slujitorii risipiti si fara de grija , negota . Si asa dintr-acel biclesug s-au stricat acele osti si au fugit si catanele au venit la Cerneti de au apucat acel colt de tara.” [18 R. Popescu , Istoria domniilor Tarii Romanesti , p 223]

O alta defectiune boiereasca avea sa aduca ansamblul Olteniei sub controlul imperialilor . Alti mari boieri olteni , serdarul Barbu Cornea Brailoiu si Bengescu , indrumeaza catanele venite din Ardeal impreuna cu care coboara prin pasul Vulcanului spre Targu-Jiu; trecand repede peste explicatia defectiunii populatiei , atribuita fricii de catane si de jafurile si uciderile comise de ele , Radu Popescu constata faptul implinit , trecerea Olteniei sub controlul efectiv al imperialilor : “Dentru carii unii de frica si de groaza s-au dat si s-au unit cu dansii atata cat oamenii domnesti pentru trebile tarii nici cum nu putea sa mearga peste Olt.” [19 Ibidem , p 224]

Boierii doreau acum inlaturaea domnului insusi ; o prima incercare a avut loc in luna august. În fruntea a doua companii , capitanul austriac Dettine intra in tara pe la Turnul Rosu si inainteaza pana la Pitesti ; deformata de boieri, care au difuzat stirea iminentei intrarii trupelor Habsburgice in Bucuresti , stirea l-a determinat pe Nicolae Mavrocordat sa paraseasca orasul si sa se refugieze le Giurgiu , sub protectia ostirii otomane . Aici domnul afla ca stirea a fost inexacta si se intoarse in Bucuresti executand unul dintre boierii rebeli . Represiunea impotriva boierilor , care a caracterizat noua etapa a guvernarii lui Nicolae Mavrocordat , a adancit prapastia intre domn si boierime pentru care singura nadejde acum era venirea imperialilor. Noua lovitura avea sa puna capat domniei “tiranului”, sa-i scape pe boieri de primejdia grava pe care prezenta sa la conducerea tarii o constituia pentru persoana si averile lor.

Capitularea Timisoarei in prima jumatate a lunii octombrie 1716 modificase simtitor , in favoarea imperialilor , situatia tragica in regiunea carpato-dunareana. Cucerirea Banatului ingaduia extinderea stapanirii austriece asupra intregii Oltenii si eliberand o parte insemnata a trupelor imperiale , facea posibila in Muntenia o actiune de mari proportii decat modestele incursiuni de pana atunci . La inceputul lui noiembrie 1716 , hotararea de a-l inlatura pe Nicolae Mavrocordat de la conducerea tarii fusese luata de comandantul austriac din Transilvania ; manifestul publicat la opt noiembrie la Deva de generalul Steinville denunta in acelasi timp actele de ostilitate ale domnului fanariot fata de Imperiul Habsburgic si regimul instaurat in Tara Romaneasca . Actiunile militare din trecut si mai ales cele de mai mari proportii anuntate pentru viitor nu isi propuneau – in termenii manifestului imperial – decat “de-ai mantui de la pieirea desavarsita pe locuitorii care suspina sub jugul stapanului lor tiran.” [20 C Giurescu, op cit , p 52]

Boierii ostili domnului l-au lipsit pe Mavrocordat de o parte insemnata a trupelor de care dispunea ; la indemnul boierilor Radu Golescu , Grigore Baleanu si Serban Bujoreanu , domnul incearca sa recastige tronul asupra Olteniei , trimitandu-l pe Radu Popescu , investit in acest scop , cu titlul de ban . Restul aveau sa-l desavarseasca unitatile trimise de austrieci si surpriza :

“Ca daca boiarii acei ficleni atunce gasindu-si vremea de sa duse Radu banul si cu ostile ce fusese la Bucuresti , indata au scris la Barbu sardariul ca iaste vremea sa vie sa ia pe domn , ca ostile ce-au fost s-au dus cu banul Radul . Putinele osti ce au ramas le vor chivernisi ei de nu vor sta nimica impotriva.” [21 R Popescu , op cit , pp 231- 232

? A fost eliberat dupa o luna de la incheierea pacii din inchisoarea Edicule , in schimbul a doi diplomati austrieci.]