Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
CAPITOLUL 1.
FMI ? ORIGINE SI EVOLUTIE
1.1. ORIGINE SI EVOLUTIE
1.2. CRONOLOGIA EVENIMENTELOR
CAPITOLUL 2.
MANAGEMENTUL CALITATII
2.1. Consideratii generale
2.2. Etapele ierarhizate in asigurarea calitatii
2.3. Importanta asigurarii calitatii
2.4. Managementul calitatii totale TQM
2.5. Standardele internationale de calitate ISO
2.6. Cercurile de calitate
2.7. Instrumentele de lucru in asigurarea calitatii
2.7.1 Culegerea datelor prin formula mnemotehnica CCUCCCD
2.7.2 Analiza prin diagrama cauza-efect
2.7.3 Diagrama Pareto
2.7.4 Fisele de control
2.7.5. Diagrama de corelatii
2.7.6. Histogramele
CAPITOLUL III
CHELTUIELILE STATULUI PENTRU iNTREPRINDERI PUBLICE
3.1 Forme ale cheltuielilor publice catre intreprinderile de stat: subventii si investitii.
3.1.1 Forme ale cheltuielilor publice
3.1.2 Subventii si investitii:
3.2 Domenii ale activitati economice beneficiare de resurse bugetare
3.2.1 Ramuri economice beneficiare de resurse bugetare:
3.3 Resurse din fonduri speciale pentru intreprinderi publice

Alte date

?CAPITOLUL 1

FMI – ORIGINE SI EVOLUTIE

1.1 ORIGINE SI EVOLUTIE

Ratiunea obiectiva a aparitiei FMI isi are originea in necesitatea existentei unei institutii cu putere de actiune la nivel mondial, care, prin competentele cu care este abilitata, sa acorde sprijin financiar tarilor care se confrunta cu deficite ale balantelor de plati. Se crea, astfel, cadrul institutional pentru prevenirea extinderii la dimensiuni la dimensiuni globale a dezechilibrelor financiare locale si regionale, evitandu-se dezordinea economico-monetara internationala, care in anii 1930 a provocat imense costuri si tensiuni sociale ce au precedat cel de-al doilea razboi mondial.

Dramatica recesiune economica din acea perioada a avut cauze monetare si comerciale profunde, respectiv frecvente devalorizarii competitive ale monedelor nationale, practicate de mai multe tari cu pondere in comertul international, fenomen la care s-au adaugat masurile protectioniste adoptate de numeroase state in scopul protejarii industriei lor nationale.

Ca rezultat al acestor actiunii haotice si contradictorii, intre anii 1929 si 1923 valoarea comertului mondial a scazut cu peste 60%, antrenand prabusirea productiei si cresterea fara precedent a somajului in cvasitotalitatea tarii lumii.

Desi in cadrul mai multor conferinte internationale s-a convenit reinstaurarea ordini monetare si relansarea economica, toate aceste incercarii au esuat din cauza lipsei de cooperare dintre tari in procesul de aplicare a deciziilor stabilite. Practic, din punct de vedere politico-economic, acesta a fost momentul de apogeu al izolationismului.

Dintre mai multe runde de negocieri intre delegatiile engleza si americana, in anul 1943 acesta ajung la un compromis, care poate fi calificat drept istoric pentru stabilitatea monetara internationala si cresterea economica care aveau sa se inregistreze in lume ulterior acestui moment.

În privinta celor doua abordarii esentiale, respectiv cea a asistentei financiare si a efortului de ajustare, englezii – aflati intr-o pozitie defavorabila de negocieri, datorita dependentei fata de S.U.A, in legatura cu asigurarea armamentului si finantarea efortului de razboi – au inregistrat cedari mai substantiale comparativ cu propunerile initiale avansate de Keynes. Astfel in problema sprijinului financiar, s-a optat pentru varianta White (crearea unui „Fond de stabilizare al Natiunilor Unite si al asociatiilor acestora”), englezii beneficiind de consolarea ca, pe baza observarii lor privind insuficienta marime a Fondului, capitalul acestuia a fost majorat de la 5 la 9 miliarde de dolari. În celalalt domeniu fundamental de actiune a institutiei, cel al ajustarii s-a stabilit ca efortul pe care-l genereaza procesul ajustarii sa-l suporte tarile cu deficite ale sectorului extern, preluandu-se astfel propunerea americana Harry White.

În iulie 1944, in micul orasel Bretton Woods din statul New Hampshire in prezenta delegatiilor a 45 de tari, inclusiv Uniunea Sovietica, se semneaza acordul final asupra unei serii de rezolutii, intre care doua texte au ramas in istoric pentru importanta si semnificatia lor: statului FMI si cel al Bancii Internationale de Reconstructie si Dezvoltare (institutie propusa pentru constituire de H. White, in scopul finantarii reconstructiei tarilor afectate grav de confruntari militare, precum si al dezvoltarii tarilor ramase in urma din punct de vedere economica).

Noutatea absoluta a Acordului de infiintare a FMI a constituit-o transferul catre aceasta institutie al puterii fiecarui natiuni asupra politicii ratelor de schimb. Astfel dupa 1944 modificarile acestora se puteau efectua numai dupa obtinerea acordului prealabil al FMI. Decizia confirma faptul ca statele lumii au realizat ca politicile in domeniul ratei de schimb si al comertului international afecteaza deopotriva interesele tuturor tarilor si prin urmare se impune asigurarea unui regim coerent si a unei evolutii predictibile a acestora.

Prin statutul FMI sunt stabilite obiectivele institutiei si regulile de functionare ale acesteia. Coordonatele de esenta ale statutului se refera la:

? Definirea rolului FMI ca institutie permanenta, avand ca scop asigurarea functionarii armonioase a sistemului monetar international, ceea ce permite dezvoltarea comertului mondial si cresterea numarului locurilor de munca in tarile membre;

? Obligativitatea ca toate statele membre sa asigure convertibilitatea monedelor proprii pentru operatiunile curente, respectiv cele vizand tranzactiile de import-export cu bunuri si servicii. Ca exceptie de la aceasta regula, tarile membre cu deficite ale balantelor de plati pot amana, cu justificarile de rigoare, liberalizarea schimburilor de bunuri si servicii si implicit trecerea la convertibilitatea propriei monede, prevedere care a permis statelor europene mentinerea de restrictii comerciale si valutare pana in 1961;

? Stabilirea de catre fiecare tara membra a unei paritati oficiale a monedei fata de aur si implicit comparativ cu dolarul, paritate care trebuia sa se mentina, in practica, in limitele unui palier de fluctuatie de 1%;

? Posibilitatea ca tarile membre sa apeleze la credite de la FMI, in vederea sustinerii unor programe de reforma avand ca scop echilibrarea balantei de plati. Politicile promovate de FMI in relatiile cu tarile care prezinta dificultati financiare au ca obiective liberalizarea schimburilor comerciale a regimului valutar, precum si reducerea deficitelor interne,; nu se admit sub nici o forma politici de izolare economica, cum ar fi devalorizarile competitive si blocarea schimburilor externe;

Conferinta de la Bretton Woods a marcat infiintarea, pa langa a FMI, a altor doua institutii internationale cu rol fundamental in dezvoltarea economico si crearea conditiilor pentru garantarea unei pacii mondiale durabile.

Astfel Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) are ca obiective acordarea de asistenta financiara pentru proiecte de investitii publice, si prin alte institutii adiacente, pentru investitii private in tarile in curs de dezvoltare.

Acordul General pentru Tarife si Comert (GATT), devenit functional in anii 1950 isi are originea tot in conferinta de la Bretton Woods, cand s-a adoptat o rezolutie care recomanda crearea unei organizati avand ca obiectiv reducerea generala a tarifelor vamale si eliminarea progresiva a masurilor protectioniste.

Rolul FMI a fost diminuat la sfarsitul anilor 1940 si inceputul deceniului al saselea de promovare de catre SUA a Planului Marshall care a reprezentat practic, o alternativa la programele FMI, avand ca beneficiari tarile europene afectate grav de cel de-al doilea razboi mondial, mai putin tarile socialiste aflate in sfera de influenta a U.R.S.S. asadar neacordand imprumuturi tarilor europene, FMI nu putea sa ceara acestora aplicarea programelor de reforma specifice modului general de tratare a dezechilibrelor din tarile membre.

Concomitent cu derularea Planului Marshall se infiinteaza Uniunea Europeana de Plati, care functioneaza ca o sursa de compensatie intre tarile europene. Considerand functionarea UEP ca o masura discriminatoare care obstaculeaza convertabilitatea monedelor europene participante la aceasta uniune in raport cu celelalte monede, FMI decide, in 1948 ca tarile participante la aceasta organizatie sa li se interzica accesul la resursele Fondului.

Totodata Franta si Marea Britanie se abat in anii 1948 si 1949 de la regulile FMI privind stabilirea paritatii oficiale unice si respectiv procedura devalorizarii, ceea ce blocheaza ulterior accesul lor la resursele Fondului.

Între 1958 si 1969 Franta si Marea Britanie fac apel, de cateva ori fiecare, la imprumutul de la FMI, conditionate de programe de ajustare, pentru solutionarea dezechilibrului balantei de plati. Aceeasi situatie este intalnita si ulterior in cazul Marii Britanii (1975 – in scopul depasirii socului creat de criza petrolului), in timp ce Franta a apelat in 1981 si 1982 sa sprijinul financiar al Comunitatii Europene pentru a evita conditiile impuse in cadrul unui credit de la FMI.

Dupa devalorizarea lirei sterline (1967) si francului francez (1969) moneda de rezerva a sistemului monetar de la Bretton Woods (dolarul) este supusa unor presiuni tot mai intense in directia devalorizarii sale. La aceasta situatie contribuie insesi politicile fiscala si monetara expansioniste promovate de autoritatile americane, indeosebi in perioada razboiului din Vietnam. Atacurile speculative asupra dolarului, lansate pe fondul erodarii stocului oficial de aur tezaurizat la Fort Knox, combinate cu capacitatea limitata de interventie in sprijinul dolarului a bancilor centrale europene, conduc la decizia SUA de a suspenda convertibilitatea dolarului in aur. Aceasta masura, anuntata pe 15 august 1971, conduce imediat la fluctuatia cursului dolarului pe piete de schimb valutar, ceea ce echivaleaza cu disparitia sistemului de la Bretton Woods.

În conditiile disparitiei aplicarii regulilor stabilite in primul statut al FMI se declanseaza negocieri pentru revizuirea prevederilor sale. Dupa 5 ani de tratative noul statut este ratificat in 1976 la Kingstone (Jamaica), acesta stabilind flexibilitatea ratelor de schimb ale valutelor, in locul ratelor fixe care au functionat pana in 1971.

Noul context de functionare a sistemului monetar international aduce FMI in fata unor situatii inedite. Fluctuatia cursurilor monetare, dezvoltarea pietelor de capital ca alternative de finantare, aparitia si consolidarea sistemului monetar european permit tarilor industrializate sa nu mai recurga la imprumuturi de la FMI.

Justificarea functionarii FMI, in conditiile in care statele dezvoltate nu mai solicita asistenta financiara a acestei institutii, va fi furnizata de criza datoriei externe a tarilor in curs de dezvoltare, care necesitau consistente programe de redresare economico-financiara.

Decizia tarilor membre OPEC de a cvadrupla pretul petrolului a indus in intreaga lume inflatiei si recesiune, cele mai grav afectate fiind tarile in curs de dezvoltare. Aceasta noua povara s-a adaugat la dezechilibrele deja existente in aceste state si a condus la cronicizarea derapajelor in achitarea serviciului datoriei externe, fenomen cunoscut sub denumirea de criza datoriilor externe.

Începuta in anul 1982 criza datoriei externe a tarilor in curs de dezvoltare desi a inregistrat pana in anul 1988, unele progrese pe linia diminuarii efectelor sale negative, se gasea inca departe de o solutionare durabila.

La initiativa secretarului american al Trezorerie, Nicolas Brady la reuniunea Comitetului Interimar al FMI din martie 1989, se reia o idee avansata anterior de presedinte francez Mitterrand, respectiv sustinerea de catre comunitara internationala a reducerii datoriei externe a tarilor celor mai indatorate.

Aceasta abordare semnifica, in fapt, recunoastere insolvabilitatii unora dintre tarile debitoare, carora rescadentarea datoriilor nu era de natura sa conduca la redresarea situatiei balantei lor de plati.

FMI intervine activ in sustinerea aplicarii planului Brandy, conditionand, insa reducerea datoriilor tarilor in cauza de aplicarea in statele respective a unor programe de ajustare, acordand, totodata unele facilitatii financiare creditorilor.

Între 1989 si 1992 tari precum Mexic (beneficiara a unei reduceri a datoriei de 13 miliarde de dolari), Costa Rica, Filipine, Maroc, Venezuela, Uruguay, Nigeria, Mozambic , Argentina, Niger semneaza , in cadrul acorduri de ajustare aprobate de FMI, convenitii de reducere a datoriei externe.

În Mexic unde intrarile de capital au reprezentat anual, intre 1990-1993, circa 6% din PIB, au fost suficiente numai cateva luni de tulburari politice si de politica monetara inadecvata pentru ca tara sa intre intr-o criza financiara extrem de grava, care a generat imediat scurgerea rapida a capitalurilor investite indeosebi in titluri de stat, prabusirea bursei mexicane si deprecierea brusca a peso-ului cu peste 50%. Neincrederea in pietele tarilor in curse de dezvoltare revine in comportamentul investitorilor si o serie de tari din America Latina si Asia se confrunta cu importante retrageri de capital.

Pentru a stopa propagarea crizei mexicane, FMI acorda prin comprimarea procedurilor specifice institutiei, un imprumut deosebit de substantial, insumand 18 miliarde de dolari, la care se adauga un altul de 20 miliarde dolari din partea S.U.A, interesata sa salveze piata mexicana si sa redreseze mediul de afaceri unde numerosi investitori directi americani detineau afaceri.

Criza mexicana a constituit un semnal de alarma pentru FMI, reputati analisti conchizand ca acesta nu a stiut sa prevada si sa previna criza, recomandand totodata, ca Fondul sa-si schimbe „cultura” interna si procedurile de lucru.

Adoptarea rapida a unui masiv set de liberalizarii in domeniile comercial al preturilor si veniturilor, monetar si valutar, a provocat perturbatii majore in tarile foste comuniste. Scaderea dramatica a productiilor nationale datorita pierderii mari majoritatii a pietelor externe si patrunderii din abundenta a pierderii marii majoritatii a pietelor externe si patrunderii din abundenta a marfurilor din import, dezechilibrarea balantei comerciale si a celei de plati, explozia de preturi, cresterea vertiginoasa a somajului si, pe acest fond, erodarea substantiala a puterii de cumparare a cetatenilor au constituit fenomenele economice preponderente din tarile in tranzitie, dupa 1990.

Unele dintre aceste tari se confruntau, pe deasupra si cu povara unor datorii externe ridicate, in achitarea carora se inregistreaza deja sincope.

Dereglementarea brusca a economiilor tinerelor state democratice s-a facut, insa pe fondul unei lipse acute de institutii, reglementari si comportamente psihologice proprii unei economii de piata. Cvasitotalitatea analistilor recunosc unicitatea reformei de trecere de la comunism la capitalism mai complex, chiar daca reconstructia tarilor europene dupa cel de-al razboi mondial, deoarece, aceste tari dispuneau deja de structurile institutionale si mentalitatea sociala specifice unei economii de piata.

Confruntate cu grave dezechilibre economice interne si cu substantiale deficite ale balantelor de plati, tarile in tranzitie au apelat , incepand cu 1991, la sprijinul tehnic si financiar, concomitent al FMI, BIRD si BERD.

Referitor la oportunitatea programelor FMI la nivel macroeconomic este de subliniat ca optiunea Fondului pentru ajustare succesiva, timp de mai multi ani, a cererii interne a condus la reduceri substantiale ale produsului intern brut al fostelor tari comuniste. Reluarea cresterii economice in unele din aceste state, cu exceptia Poloniei si Sloveniei, a fost in cele mai multe cazuri firava si, uneori doar temporara.

Referitor la convertibilitatea monedelor, FMI a recomandat restabilirea acesteia pentru operatiuni curente (tranzactii comerciale cu bunuri si servicii). Benefica pentru consumatori, din unghiul de vedere al crearii libertatii de a alege intre produsele indigene si cele straine, masura s-a reflectat imediat in deprecieri substantiale ale monedei nationale, care au generat, la randul lor, cresteri importante de preturi la toate produsele, pe care au trebuit sa le suporte aceiasi consumatori.

Comparativ cu tarile occidentale, care au declarat convertibilitatea monedelor nationale la circ saisprezece ani dupa crearea institutiilor de la Bretton Woods, tarile in tranzitie au trecut la aceasta masura in mai putin de un an dupa 1990. Numerosi observatori recunosc astazi ca o evolutie mai temperata in privinta convertibilitatii monedelor ar fi fost deziderabila pentru interesul acestor tari. O asemenea optiune ar fi necesitat unele restrictii valutare si comerciale, precum si o administrare foarte riguroasa in domeniile vamal si bancar. Daca s-ar fi adoptat aceasta solutie, ar fi posibila si instituirea unei uniuni de plati intre tarile aflate in tranzactie, similara celei care a functionat intre statele occidentale dupa cel de-al doilea razboi mondial, structura care ar fi permis stimularea comertului tarilor din Est si a cresterii lor economice.

FMI s-a opus, insa unei asemenea uniuni de plati atitudine pe care a manifestat-o si fata de institutia ce a operat intre tarile occidentale in anii 1950. Acestea au detinut, insa avantajul ca dispunand de Planul Marshall, s-au gasit in pozitia de a-si permite sa ignore „sfatul ” FMI, atitudine care, in lipsa unor surse alternative de asistenta financiara, nu a fost la indemana tarilor in tranzitie.

Dificultatea si complexitatea situatiei economice din majoritatea tarilor in tranzitie genereaza dezbateri animate pe marginea doctrinei promovate de FMI in programele sale de ajustare. Asa de pilda, renumitul profesor american Jeffrey Sachs reproseaza Fondului ca a preferat sa acorde credite pentru a „recompensa” aplicarea reformelor prescrise de acesta, in loc sa aloce imprumuturi pentru „a incuraja aceste reforme”. Alti analisti apreciaza ca FMI a ignorat necesitatea corelarii unor obiective realiste de reforma cu finantarea externa acordata tarilor in tranzitie, neadecvarea asistentei financiare la tintele reformei echivaland, practic cu un transfer, deseori insuportabil, de costuri sociale asupra unor populatii si asa relativ epuizate material si psihic de neimplinirea sperantelor pentru o viata mai buna la aproape un deceniu de la destramarea comunismului.

Pentru a reliefa in mod exact si concret catre cine pot fi adresate criticile si/sau aprecierile privind functionarea FMI, este important de inteles cum se si/sau aprecierile privind functionarea FMI, este important de inteles cum se prezinta sistemul de adoptare a deciziilor in cadrul acestei institutii.