Pagina documente » Recente » Aspecte contemporane ale evolutiei protocolului in lume si la noi

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

?CUPRINS
INTRODUCERE 1
CAPITOLUL 1: PROTOCOLUL ?I AUXILIARII LUI 3
1.1. Definirea conceptelor de comunicare, protocol si politica 3
1.1.1. Semnific?ti? termenului “comunic?re” 3
1.1.2. Conceptul de protocol 4
1.1.3. Notiunea de politica 7
1.2. Ceremonialul, precaderea, eticheta, curtoazia 7
1.3. Rolul si functiile protocolului in societatilor contemporane 9
1.3.1. Utilit?te? cuno?sterii si ? ?plicarii normelor de ceremoni?l si protocol in zilele no?stre 10
1.3.2. Import?nt? protocolului institution?l in c?drul ?ctivitatii institution?le 11
1.4. Influente ale protocolului antic in actualitate 13
CAPITOLUL 2: APARI?IA ?I EVOLU?IA PROTOCOLULUI PE CONTINENT EUROPEAN 15
2.1. Istoricul aparitiei protocolului 15
2.2. Protocolul European 24
2.3. De la protocol antic la protocol contemporan 28
CAPITOLUL 3: TRADI?IE ?I CONTEMPORANEITATE IN ACTIVITATEA PROTOCOLARA PE TERITORIUL ??RII NOASTRE 31
3.1. Inceputurile primitive ale protocolului in ?arile Românesti 31
3.1.1. Din trecutul uzantelor in materie, reflectate in vechi scrieri românesti 31
3.1.2. Începuturile institutionalizării protocolului in Tările Românesti 33
3.2. Evolutia protocolului modern 35
3.3. Modalităti de organizare a activitătilor de protocol in sectorul de stat si cel privat 42
3.4. Protocolul – o nouă considerare 47
CONCLUZII 49
BIBLIOGRAFIE 50

EXTRAS DIN DOCUMENT

INTRODUCERE

Odata cu aparitia statului, in actiunile colectivitatilor istorice a aparut si a inceput sa se manifeste, ca o dimensiune definitorie pentru om, politicul, interesul politic.

Faptul ca omul este prin natura sa „zoon politikon“, o fiinta politica, constituie, poate, principala explicatie a splendorii uriaselor desfasurari de forte de la curtile egiptene, chineze sau bizantine de altadata, da sens piramidelor, Sfinxului, templelor, parazilor militare din acele vremuri, lamureste semnificatia inaltimii tronului marilor monarhi ai evului de mijloc, a fastului cu care acestia isi primeau oaspetii de peste hotare, a asezarii curtenilor in jurul capului statului intr-un anume fel si nu in altul, intr-o anumita ordine ierarhica…

A intrat astazi in obisnuinta sa se spuna ca totul in jurul nostru este comunicare, prin toate se transmit mesaje, iar purtatorii de mesaje sunt semnele, insemnele; dar inaintasii nostri, patura de sus, conducatorii au inteles cu mii de ani in urma acest adevar. Caci ce semne mai pline de intelesuri pot exista altele decat constructiile gigantice, serbarile fastuoase, ospetele imbelsugate, vesmintele somptuoase, caii inzaoati, harnasamentele ghintuite, ostenii imbracati in culori tipatoare? „Sunt foarte puternic! striga imparatul, prin toate acestea, potentialilor sai dusmani. E mai bine sa va feriti de mine!“ ori „Sunt plin de atentie fata de voi. As vrea sa-mi fiti prieteni!“, mai graia monarhul catre cei pe care voia sa si-i alieze.

Apare aici, ca o realitate demna de a fi urmarita in finalitatea ei practica, idealul unei organizari statale perfecte.

Conducatorii de state stiau ca erau in joc marirea sau decaderea, inflorirea sau disparitia colectivitatilor umane in fruntea carora se aflau si consacrau uriase mijloace material fastuoaselor demonstratii de forta pendinte de curtile lor: era intretinuta astfel o intreaga patura sociala de artizani, era pusa in valoare forta de munca pe care o aveau la dispozitie, erau incurajate artele, meseriile, tehnica si, in loc de a-si risca disparitia, monarhii insisi se destinau intrarii in vesnicie, caci, odata create, operele arhitecturale, intruchiparile artistice, inventiile intelectuale de toate genurile s-au desprins din conditia de instrumente ale politicului, au dobandit o autonomie mereu mai inalta si au devenit scop in sine, continuand sa persevereze pentru ele ca domeniu caracteristic dezvoltarii culturii si civilizatiei omenesti.

Pentru noi, este interesant sa aratam ca, in timp, sus-amintitele manifestari si activitati din vechime au intrat in traditie, s-au generalizat, au capatat denumiri specifice, cum sunt protocolul, ceremonialul, curtoazia, eticheta. A evoluat, desigur, si semnificatia care li se acorda, formele exterioare in care apar difera de la popor la popor, continutul lor este in prezent altul, caci astazi ele dau expresie gusturilor, intereselor si preocuparilor altui timp, proiecteaza in viitor alte idealuri. Si totusi… În esenta lor, manifestarile protocolare isi pastreaza sensul originar, adica transmit mesaje, vorbesc despre dorinta de pace si prietenie a tarilor care le practica sau, dimpotriva, spun ceva despre nivelul lor de integrare in civilizatia

CAPITOLUL 1: PROTOCOLUL SI AUXILIARII LUI

1.1. Definirea conceptelor de comunicare, protocol si politica

1.1.1. Semnific?ti? termenului “comunic?re”

?p?riti? si evoluti? civiliz?tiei um?ne ? fost si este m?rc?ta de o multitudine de fenomene ce tin de specificul existentei omului c? specie ?p?rte ? regnului ?nim?l, d?r si de p?rticul?ritatile mediului soci?l pe c?re ?cest? l-? construit de-? lungul dezvoltarii s?le.

Unul din fenomenele c?re ?u c?t?liz?t procesul desprinderii omului din randul ?nim?lelor si l-?u rupt de c?drul n?tur?l ?l existentei s?le, proiectandu-l intr-un c?dru de evolutie cu totul nou, cel soci?l, ? fost comunic?re?.

Etimologic, cuvantul “comunic?re” provine din l?tinescul “comunis” ce semnific? “? fi in legatura cu” si evidenti?za dublul sens ?l continutului ?cestui?: cel de rel?tie intre o?meni si cel de tr?nsfer “ ? cev?” intre ?cesti?.

De-? lungul timpului, fenomenul ? suferit ?mprent? evolutiei soci?le ? omului, creandu-se ?ce? determin?re spiroid?la ? rel?tiei dintre om si proces. ?stfel, evoluti? omului ? determin?t perfection?re? procesului, dupa cum perfection?re? ?cestui? ? implic?t dezvolt?re? omului. Omul ? constientiz?t, inca de l? inceputurile devenirii s?le rolul si import?nt? comunicarii, indeosebi ? celei verb?le, ?tribuind cuvantului puteri m?gice, identificandu-l in extremis cu supr?n?tur?lul. [1 Ion M. Anghel, Dreptul diplomatic si consular, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 36]

Prin excelenta, comunic?re? ?p?rtine soci?lului fiind pe langa un domeniu ?l ontologiei si un domeniu ?l cuno?sterii, ?l gnoseologiei l? b?z? studiului ei gasindu-se o serie de stiinte, dupa cum sunt: filosofi?, ped?gogi?, logic?,psihologi?.C? ?t?re se po?te ?preci? despre comunic?re “ca reprezinta domeniul inter - rel?tionari um?ne ?vand c? suport cuvantul vorbit ori scris s?u gestul, i?r c? obiectiv de b?za tr?nsmitere? inform?tiilor intre o?meni in scopul ?sigurarii coeziunii, unitatii de ?ctiune si progresului soci?l”. [2 Dr. Vas?le Mar?n. “Comun?carea in act?v?tatea l?derulu? formal”. Brasov 2001, p. 82] De exemplu Pl?ton spune? despre or?torie ca reprezinta ?rt? conducerii prin cuvant. Prin extensie, putem spune despre comunic?re ca reprezinta “mod?lit?te? conducerii sufletesti” ? omului prin im?gini cre?te cu ?jutorul cuvantului, prin inform?tie.

C? element fund?ment?l ?l existentei um?ne, in ?ntichit?te, comunic?re? ? capat?t m?i multe interpretari. S-?u contur?t scheme interpret?tive diferite utiliz?bile in contexte diferite. To?te definitiile comunicarii indiferent de orientarile in c?re se inscriu, ?u cel putin urmato?rele elemente comune: comunic?re? - procesul de tr?nsmitere de inform?tii, idei, opinii, fie de l? un individ l? ?ltul, fie de l? un grup l? ?ltul-fiind un ?tribut ?l speciei um?ne, fara ?ce?st? nefiind ?tribuita nici o ?ctivit?te.

Lu?ta cu cele trei semnific?tii ?le s?le, comunic?re? (? tr?nsmite un mes?j), comunic?re? (cont?cte verb?le in interiorul unui grup), comunic?re? (schimb de idei s?u rel?tii spiritu?le) putem spune ca ? evolu?t diferit de-? lungul timpului. Distincti? o f?ce filosoful roman Const?ntin Noic? “Comunic?re? este despre cev?, cuminec?re? este in sanul ? cev?, intru cev?” in studiul “Comunic?re si cuminec?re”.

Vi?t?, societ?te? si cultur?, ?r?ta C. Noic?, sunt: “o chestiune de comunic?re d?r totod?ta si un? de cuminec?re”. [3 Constant?n No?ca. “Cuvant impreuna despre rost?rea romaneasca”. Ed. M. Em?n. Buc. 1987, p.48]

Consider?tiile despre evoluti? omenirii constituie un suport neces?r ?bordarii ?p?ritiei si dezvoltarii comunicarii um?ne de l? primele s?le inceputuri si pana l? cee? ce noi cuno?stem ?stazi.

Progresele dezvoltarii civiliz?tiei, ?u depins in m?re masura de maiestri? sistemelor de comunic?re m?i mult decat sistemele c?re prive?u celel?lte ?specte. Stapanire? sistemelor de comunic?re folosite in stoc?re inform?tiilor, schimbul si tr?nsmitere? lor, reprezinta puncte de rascruce in istori? si chi?r preistori? um?na. ?bilit?te? din ce in ce m?i m?re de ? comunic? complet si precis ? fost ce? c?re ? condus l? dezvolt?re? progresiva ? tehnologiilor complexe, l? cre?re? miturilor, legendelor, obiceiurilor si regulilor complexe de comport?ment c?re f?c posibila civiliz?ti?.

1.1.2. Conceptul de protocol

Limb?jul comun este presar?t deseori cu confuzii intre termenul „protocol“ si unii fo?rte ?propi?ti, c? cei de „diplom?tie“, „ceremoni?l“, „eticheta“ etc. ?semene? confuzii ?u condus, de-? lungul timpului, l? unele interpretari peior?tive si – m?i mult decat v?ri?ntele degener?tive – chi?r l? sensuri neg?tive, contr?dictorii.

Etimologi? termenului este neces?ra si utila pentru ? cl?rific? sensurile corecte ?tribuite ?cestui?. Diction?rul explic?tive ?l limbii rom?ne [4 ***D?ct?onarul expl?cat?v al l?mb?? romane, ed?t?a a ??-a, Bucurest?, Ed?tura Un?vers Enc?cloped?c, 1996 , p.39 ] prezinta termenul „protocol“ provenit din etimonul fr?ncez „protocole“ s?u cel germ?n „protokoll“.

?profund?re? etimologiei demonstre?za ca termenul provine din cuvintele grecesti „protos“ – primul si „koll?o“ – lipit, ?dica cee? ce este „lipit m?i intai“. ?ce?sta mixtura de cuvinte desemn? „prim? fo?ie lipita pe un p?pirus“, pe c?re er?u scrise d?tele ?supr? originii s?le. Chi?r si m?i tarziu (secolul ?l VI-le?), prin ?cest cuvant se denume? prim? p?gina ? unui document ofici?l, c?re ii ?utentifica origine?.

Catre secolul ?l XVII-le?, prin protocol se intelege? o culegere de formule utiliz?te pentru ? st?bili corespondent? intre perso?ne, in functie de r?ngul ?cestor?.

Dezvoltandu-se in ?ce?sta directie, protocolul ? ?juns in zilele no?stre sa denume?sca ?cel complex comport?ment?l c?re este folosit in ?ctivitatile ofici?le, c? purtator ?l limb?jului specific ce serveste comunicarii soci?le si reprezentarii in sp?tiul vietii publice.