Pagina documente » Drept » Consideratii teoretice si practice privind procedurile notariale

Despre lucrare

lucrare-licenta-consideratii-teoretice-si-practice-privind-procedurile-notariale
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-consideratii-teoretice-si-practice-privind-procedurile-notariale


Cuprins

CUPRINS:
CAPITOLUL.1 CONSIDERATII GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA NOTARIALA
1.1 SCURT ISTORIC AL NOTARIATELOR
1.2 ORGANIZAREA ACTIVITATII NOTARIALE
1.3 STATUTUL NOTARILOR PUBLICI
1.4 COMPETENTA NOTARILOR PUBLICI
1.5 CONSIDERATII PREALABILE ASUPRA PROCEDURILOR
NOTARIALE
1.6 PRINCIPALELE REGULI ALE PROCEDURILOR NOTARIALE
CAPITOLUL.2 PRINCIPALELE PROCEDURI NOTARIALE
2.1 PROCEDURA AUTENTIFICARII ACTELOR NOTARIALE
2.2 PROCEDURA SUCCESORALA NOTARIALA
2.3 ALTE PROCEDURI NOTARIALE
2.4 MODELE DE ACTE NOTARIALE
CAPITOLUL.3 CAILE DE ATAC iN PROCEDURA NOTARIALA
3.1 PLiNGEREA
3.2 ACTIUNEA iN ANULARE
3.3 CONTROLUL JUDECATORESC ASUPRA ACTIVITATII NOTARIALE
CAPITOLUL.4 CONSIDERATII PRACTICE PRIVIND PROCEDURILE NOTARIALE
4.1 PROBLEME PRIVIND VINDEREA UNUI IMOBIL AFECTAT DE PLATA UNEI SULTE
4.2 PROBLEME DE DREPT SUCCESORAL DIN PRACTICA NOTARIALA
4.3 SUCCESIUNEA SUCCESIVA
4.4 STIPULATIA PENTRU ALTUL iN PRACTICA NOTARIALA

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

CAPITOLUL 1

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA NOTARIAL?

1.1 SCURT ISTORIC AL NOTARIATELOR

Istoria notariatului si aparitia notarului este legata de descoperirea si folosirea scrisului de catre populatiile sumeriene. Primele testamente, contracte de vanzare – cumparare sau de inchiriere au fost scrise in Mesopotamia cu mii de ani in urma.

Denumirea de „notar” o regasim, aproape identica, si in alte limbi: notaire (franceza), notaio (italiana), notario (spaniola), public notary (engleza), Notar (germana).

Aceasta denumire provine din limba latina, de la cuvantul „nota”, pe care sclavul stiutor de carte o intocmea pentru patricienii care incheiau acte comerciale si in care se prevedeau elementele esentiale ale discutiilor care aveau loc cu ocazia incheierii tranzactiei.

Adeseori, originea notariatului este cautata in institutia romana a „tabelonilor”, desi nu se poate afirma ca la sfarsitul epocii republicane au fost create toate conditiile social – economice pentru transformarea scribului1 intr-un adevarat functionar public. În dreptul roman, mult timp inscrisul a constituit numai un simplu mijloc probator al unor acte ce se indeplineau dupa un anumit ceremonial2.

_____________________

1În Antichitate scribul era o persoana care se servea de prescurtari, numite note, de unde provine si substantivul notarius, notar.

2A se vedea Ioan Les, Manualul de drept notarial, Editura Allbeck, Bucuresti, 2001, p. 5.

Mai tarziu, dupa destramarea Imperiului roman si cresterea puterii bisericesti, au aparut „notarii apostolici”, care erau secretari ai episcopilor, insarcinati cu intocmirea de acte ale cancelariei ecleziastice.

În secolul al XVII – lea s-au stabilit reguli procedurale privind actele notariale, acte care purtau semnatura si sigiliul notarului.

Datorita fortei probante deosebita care se recunostea acestor acte, ele puteau fi puse in executare fara proces, in baza unui ordin dat de instanta in baza actului intocmit de notar.

Pe buna dreptate s-a spus ca institutia notariatului este milenara3.

În tara noastra, originea notariatului este plasata, de unii autori, in secolul al XII-lea (in Transilvania) si al XIV-lea (in Tara Romaneasca si Moldova)4. Atat cancelaria princiara, cat si locurile de adeverire (caracteristice Transilvaniei si functionand pe langa manastiri) constituie, in timp, un ansamblu de practici privind redactarea, autentificarea, pastrarea si copierea actelor ce isi trag originea din sistemul de functionare al cancelariei papale si mai departe in timp din cel roman.

În toate provinciile romanesti, statutul notarului (logofat, gramatic in Tara Romaneasca si Moldova) a fost de la inceput bine delimitat. Proeminenta sociala, imbogatirea datorita taxelor percepute pentru redactarea actelor – in majoritate privind litigii de proprietate – au facut ca aceasta functie sa fie foarte cautata. Surprindem astfel adevarate dinastii de notari, indeletnicirea transmitandu-se adesea in familie.

______________________________

3A se vedea V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol II, Editura National, Bucuresti, 1997, p. 634 si urm; A. Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zirra, Notariatul de stat, Editura S4A se vedea G. Filitti, Din istoria notariatului (I), Buletinul Notarilor Publici, nr. 2/2000, p. 4tiintifica, Bucuresti, 1964, p. 10.

4A se vedea G. Filitti, Din istoria notariatului (I), Buletinul Notarilor Publici, nr. 2/2000, p. 4.

Implicati in intocmirea actelor publice si private, a tratatelor internationale, notarii isi imprumuta anumite formule, adopta stilul vecinilor, preiau unii de la altii diferite forme , culori , dimensiuni ale sigiliilor ( de aur , de ceara , de fum ) cu care autentificau actele respective.

Interpreti ai textelor de lege, redactori ai intregului corp de documente publice si private, cu valoare probatorie in Evul Mediu, notarii constituie unul din primele corpuri profesionale structurate din tara. Indiferent de politica domnilor, de starea de suveranitate, suzeranitate sau dependenta, de instituirea regimului fanariot in Tara Romaneasca si Moldova, ori de dominatia austriaca, apoi austro-ungara in Transilvania, notarii au vegheat la intocmirea cat mai riguroasa a actelor. Daca in Evul Mediu, falsificarea unui act putea sa-l coste pe faptas capul, in timpurile moderne, lipsa de scrupule l-a exclus pe notar din societate. De aceea, practicarea acestei meserii a facut in permanenta obiectul atentiei legiuitorului. Manualul administrativ al principelui Mihail Sturza, Codul de Procedura Civila al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Legea autentificarii actelor adnotate de jurisprudenta romana (1848) – ca sa amintim principalele texte de lege ce privesc organizarea activitatii notariale – constituie tot atatea etape in amplificarea si perfectionarea acestei institutii esentiale pentru buna functionare a societatii.

În paralel, in Transilvania, notariatul public functiona in baza Legii ungare nr. 35/1874, mentinuta in vigoare prin Legea de extindere din anul 1943, iar cel din Bucovina de Sud avea la baza Legea austriaca nr. 75/1871, mentinuta in vigoare prin Decretul – Lege nr. 4885/1919.

Cu toate ca, institutia notariatului public din Transilvania si Bucovina de Sud era mai bine organizata decat compartimentele notariale de pe langa judecatoriile ce functionau in Principatele Romane, ea va disparea o data cu aparitia noii legislatii notariale, care a instituit notariatul de stat. Astfel ca, in conformitate cu Decretul nr. 79/31.03.1950, ia fiinta Notariatul de Stat, ulterior restructurat in temeiul Decretului nr. 377/1960.

Prin Decretul nr. 79 din 31 martie 1950 a fost organizata in tara noastra institutia notarului de stat. La inceput, atributiile notariatelor au fost restranse la autentificarea inscrisurilor, legalizarilor de acte si la trimiterile in posesie a mostenitorilor. Ulterior, in special prin Decretul nr. 377/1960, atributiile notariatelor de stat au fost largite in mod considerabil. Procedura succesorala a fost reglementata prin Decretul nr. 40/1953 si era de competenta notariatelor de stat. În acelasi mod s-a procedat si in privinta publicitatii imobiliare, anume in sensul ca aceasta a fost trecuta in competenta notariatelor de stat.

Notariatele de stat au fost organizate ca organe administrative cu atributii specifice procedurii necontencioase. Activitatea notariala era coordonata de Ministerul Justitiei, iar notarii de stat au fost considerati ca functionari publici.

Prin aparitia Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, sunt abrogate textele de lege mentionate mai sus, stabilindu-se bazele moderne ale activitatii notariale.

În Romania, noul sistem de organizare, potrivit Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, a insemnat trecerea de la sistemul etatizat la unul liberal, configurat in special, de statutul autonom al functiei de notar public. O asemenea modalitate de trecere a constituit o cale originala, „schimbarea” producandu-se „peste noapte”, fara existenta unei perioade de tranzitie sau sistem mixt s.a. Daca la 16 noiembrie 1995, activitatea notariala era exercitata de notariatele de stat, a doua zi, 17 noiembrie 1995, aceasta era preluata de notarii publici.

1.2 ORGANIZAREA ACTIVIT?TII NOTARIALE

Elementul structural aflat la baza activitatii notariale este biroul notarului public. În acest sens, art.14 din Legea nr.36/1995 dispune ca: „Activitatea notarilor publici se desfasoara in cadrul unui birou, in care pot functiona unul sau mai multi notari publici asociati, cu personal auxiliar corespunzator”.

Legea statorniceste regula ca, prin asociere, notarul public nu-si pierde dreptul la un birou notarial individual.

Raporturile dintre notarii asociati se stabilesc in temeiul unui contract de societate civila. Aceasta solutie este prevazuta in mod expres in art.1 din Regulamentul pentru aplicarea Legii nr.36/1995.

Titularul unui birou notarial poate angaja notari stagiari, traducatori, personal de specialitate, personal administrativ si de serviciu necesar activitatii notariale.

În circumscriptia unei judecatorii pot functiona unul sau mai multe birouri de notari publici. Numarul notarilor publici si al birourilor in care acestia isi desfasoara activitatea se stabileste de ministrul justitiei, la propunerea Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici (art.15, alin.1 din Legea nr.36/1995).

Potrivit art.15, alin.2 din Legea nr.36/1995, numarul notarilor publici se actualizeaza anual de catre ministrul justitiei, pe baza propunerilor formulate de catre camerele notarilor publici. O dispozitie diferita este inscrisa in art.2, alin.2 din Regulament. Acest text precizeaza ca „actualizarea numarului notarilor publici si al birourilor notariale” se face la „propunerea Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici”.

Asa cum s-a observat5, in mod judicios, dispozitiile Regulamentului adauga la lege atat prin statuarea privitoare la reactualizarea numarului birourilor notariale, cat si prin indicarea altui organ indreptatit a formula propuneri (Consiliul Uniunii Nationale a Notarilor Publici, in loc de camerele notarilor publici).

Biroul notarial se inregistreaza la curtea de apel in circumscriptia careia isi are sediul. Aceasta operatie trebuie realizata in termen de 60 de zile de la numirea notarului public. În cazuri temeinice, ministrul justitiei poate sa prelungeasca termenul de 60 de zile. Sanctiunea neinregistrarii biroului notarial in termenul legal este „revocarea numirii notarului public” (art.18,alin.3 din Legea 36/1995).