Pagina documente » Drept » Contabilitatea institutiilor publice

Despre lucrare

lucrare-licenta-contabilitatea-institutiilor-publice
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-contabilitatea-institutiilor-publice


Cuprins

CUPRINS
CAPITOLUL 1 4
SISTEMUL BUGETAR - MIJLOC DE CONSTITUIRE SI UTILIZARE A FONDURILOR PUBLICE iN ROMiNIA 4
1.1. Consideratii notionale privind bugetul 4
1.2. Principiile bugetare 5
1.3. Organizarea sistemului bugetar in Rominia 8
1.3.1. Sfera de activitate si institutiile publice implicate 8
1.3.2. Organizarea sistemului bugetar in Rominia 10
1.3.3. Clasificatia bugetara - cadrul unic deElena Hlaciuc prezentare a veniturilor si cheltuielilor publice 14
1.3.4. Ordonatorii de credite - rol si responsabilitati 22
1.4. Procedura bugetara 23
CAPITOLUL 2 27
CONTABILITATEA CAPITALURILOR INSTITUTIILOR PUBLICE 27
2.1. CONTABILITATEA CAPITALURILOR PROPRII 27
2.1.1. Fondurile institutiei publice 27
2.1.2. Rezervele din reevaluare 29
2.1.3. Contabilitatea rezultatelor institutiei publice 30
2.1.4. Fonduri cu destinatie speciala 32
2.2. Provizioane pentru riscuri si cheltuieli 33
2.3. Contabilitatea imprumuturilor si datoriilor asimilate 34
2.3.1. imprumuturile din emisiunea de obligatiuni 37
2.3.2. imprumuturi interne si externe contractate sau garantate de stat 38
2.3.3. imprumuturi contractate sau garantate de autoritatile administratiei publice locale 38
CAPITOLUL 3 40
CONTABILITATEA ACTIVELOR FIXE DETINUTE DE INSTITUTIILE PUBLICE 40
3.1. Contabilitatea activelor active fixe necorporale 40
3.1.1. Completari conform cerintelor IPSAS - urilor 42
3.2. Contabilitatea activelor active fixe corporale 42
3.2.1. Terenurile si amenajarile la terenuri 43
3.3. Contabilitatea activelor active fixe financiare 55
3.4. Contabilizarea avansurilor acordate pentru activele fixe in institutiile publice 56
CAPITOLUL 4 57
CONTABILITATEA STOCURILOR 57
4.1. Contabilitatea stocurilor destinate utilizarii in procesul de productie 58
4.1.1. Evaluarea stocurilor ce participa la procesul de productie la intrarea in gestiune 59
4.2. Stocuri rezultate in urma unui proces de productie 60
4.3. Stocurile destinate vinzarii 61
4.3.1. Marfurile 61
4.3.2. Ambalajele 62
4.3.3. Reducerile comerciale si financiare 62
4.4. Stocuri de materiale aflate la terti spre prelucrare 62
4.5. Materiale utilizate de institutii pentru cercetare sau pentru reprezentare 63
4.6. Ajustari pentru deprecierea stocurilor 63
CAPITOLUL 5 64
CONTABILITATEA RELATIILOR CU TERTII 64
5.1. Notiuni teoretice despre relatiile cu tertii; clasificare 64
5.2. Evaluarea creantelor si datoriilor 65
5.3. Organizarea contabilitatii relatiilor cu tertii 66
5.3.1. Contabilitatea relatiilor cu furnizorii si clientii 66
5.3.2. Contabilitatea decontarilor cu personalul 74
5.3.3. Contabilitatea contributiilor la asigurari sociale, protectia sociala si asimilate 77
5.3.4. Creante si datorii fiscale 83
5.3.5. Decontari-fonduri de la Comunitatea Europeana (PHARE, ISPA, SAPARD) 87
5.3.6. Contabilitatea decontarilor 88
CAPITOLUL 6 89
CONTABILITATEA TREZORERIEI INSTITUTIILOR PUBLICE 89
6.1. Prezentarea generala si structura trezoreriei 89
6.2. Contabilitatea incasarilor si platilor efectuate prin conturi la trezoreria statului si banci 90
6.2.1. Contabilitatea incasarilor si platilor prin conturile la banci 90
6.3. Contabilitatea mijloacelor banesti in numerar 91
6.4. Contabilitatea altor valori de trezorerie 92
6.5. Contabilitatea acreditivelor si avansurilor de trezorerie 92
6.6. Contabilitatea operatiunilor de incasari si plati din venituri proprii 92
6.7. Contabilitatea ajustarilor pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie 93
CAPITOLUL 7 94
CONTABILITATEA CHELTUIELILOR SI VENITURILOR INSTITUTIILOR PUBLICE 94
7.1. Contabilitatea cheltuielilor institutiilor publice 94
7.1.1. Delimitari privind cheltuielile institutiilor publice 94
7.1.2. Clasificarea cheltuielilor institutiilor publice 96
7.1.3. Fazele efectuarii cheltuielilor 99
7.1.4. Continutul economic al conturilor de cheltuieli 100
CAPITOLUL 8 101
RAPORTARILE CONTABILE iN INSTITUTIILE PUBLICE 101
8.1. Inventarierea generala a patrimoniului 101
8.2. intocmirea balantei de verificare sintetice 106
8.3. intocmirea situatiilor financiare 106
8.3.1. Bilantul contabil 107
8.3.2. Contul de rezultat patrimonial 108
8.3.3. Situatia fluxurilor de trezorerie 109
8.3.4. Situatia modificarilor in structura activelor/capitalurilor 109
8.3.5. Anexele la situatiile financiare 109

EXTRAS DIN DOCUMENT

?Elena HlaciucContabilitatea institutiilor publice?Capitolul 1

SISTEMUL BUGETAR - MIJLOC DE CONSTITUIRE SI UTILIZARE A FONDURILOR PUBLICE ÎN ROMÂNIA

1.1. Consideratii notionale privind bugetul

Aliniindu-se reformei generale romanesti, finantele publice au parcurs trei stadii de remodelare si armonizare cu noile accente pe care economia nationala le primeste. Acestea sunt marcate de cele trei legi specifice domeniului atragerii si gestionarii banului public:

* legea nr. 10/1991 care stabilea noul raport al finantelor publice cu bugetul public national, in sensul precizarii competentelor finantelor publice in legatura cu elaborarea si executia bugetului, stabilirea si incasarea veniturilor statului, utilizarea mijloacelor financiare publice si respectiv controlul modului de folosire a acestora;

* legea nr. 72/1996 in care se expliciteaza gestionarea resurselor financiare publice printr-un sistem unitar de bugete cuprinzand bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului si bugetele institutiilor publice cu caracter autonom;

* legea nr. 500/2002, in vigoare in prezent, a introdus conceptul de buget general consolidat care reprezinta ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate pentru a forma un tot unitar. Agregarea si consolidarea au drept scop eliminarea transferurilor efectuate intre bugetele componente in vederea identificarii corecte a fluxurilor financiare de formare a veniturilor statului destinate repartizarii in functie de nevoia sociala si in concordanta cu politica financiara a anului la care se refera.

Asadar, resursele financiare publice sunt gestionate prin intermediul bugetului care, in procesul elaborarii si functionarii ulterioare si-a evidentiat trei principale modalitati de abordare si anume:

* juridica. Potrivit acesteia, bugetul este un act in care se inscriu veniturile si cheltuielile probabile ale statului, pe o perioada determinata de timp, de regula un an. Conform legii finantelor publice el necesita autorizarea prealabila a puterii legislative, aceasta implicand elaborarea legii bugetului pentru fiecare an de catre Parlament. Avand la baza o lege, bugetul are caracter obligatoriu pentru exercitiul bugetar la care se refera. El aste un document oficial in care sunt inscrise nivelurile aprobate ale cheltuielilor, marimea veniturilor ce pot fi mobilizate la dispozitia statului si perioada de timp la care se refera;

* economica. Din acest punct de vedere bugetul reflecta relatii economice, exprimate in bani, ce iau nastere in procesul repartitiei produsului intern brut pentru indeplinirea functiilor si sarcinilor statului, in conformitate cu obiectivele politicii economice, sociale sau de alta natura, promovate pentru o anumita perioada. Concret, aceste relatii se manifesta in procesele de mobilizare a resurselor banesti la dispozitia statului si de repartizare a acestora, elementul hotarator pentru nivelul indicatorilor inscrisi in buget fiind volumul produsului intern brut sau, cu alte cuvinte nivelul de dezvoltare economica al tarii respective;

? financiara. Bugetul este un plan financiar la nivel macroeconomic care realizeaza previzionarea:

– pe termen scurt, deoarece estimeaza veniturile si cheltuielile publice pe timp de un an;

– pe termen mediu, prin elaborarea bugetelor-program de regula in domeniul investitiilor publice.

Rolul bugetului se manifesta mai ales pe plan financiar si economic. Pe plan financiar, bugetul este cel care asigura atragerea si dirijarea resurselor financiare necesare indeplinirii functiilor si sarcinilor statului, iar in domeniu economic rolul sau se traduce prin utilizarea parghiilor economico-financiare, ca instrumente de influentare a conjuncturii economice. Pentru indeplinirea menirii bugetului general consolidat, in procesele de elaborare, executie si control, el realizeaza conexiunea tuturor celor implicati in economia nationala: intreprinderi publice, private, institutii din sfera nemateriala (invatamant, sanatate, cultura), populatie si diversi parteneri externi.

Concluzionand, bugetul este un act previzional obligatoriu ce compara veniturile si cheltuielile aferente perioadei la care se refera. El trebuie sa reflecte cat mai real resursele ce pot fi atrase si destinatia acestora, precum si sa permita, in procesul executiei bugetare, compararea veniturilor incasate cu cheltuielile efectuate, in contextul analizarii veniturilor pe surse de provenienta si a cheltuielilor pe destinatii. Pentru indeplinirea acestor cerinte la elaborarea si executia bugetului, trebuie respectate principiile bugetare, explicitate si in legea nr. 500/2002 si anume: universalitatea, publicitatea, unitatea, anualitatea, specializarea bugetara si unitatea monetara.

1.2. Principiile bugetare

Conform legii finantelor publice, principiile generale bugetare se adapteaza la specificul fiecarui buget. Aplicarea lor difera de la tara la tara si de la o perioada la alta in cadrul aceluiasi stat, in functie de conditiile concrete ale economiei respective cat si de prioritatile si obiectivele politicii acestuia.

Principiul universalitatii presupune inscrierea in buget a sumelor globale ale veniturilor si cheltuielilor publice, chiar in conditiile in care realizarea veniturilor publice presupune efectuarea unor cheltuieli prealabile. Cu alte cuvinte, nu pot fi compensate veniturile bugetare cu cheltuielile aferente acestora. În buget veniturile trebuie sa figureze cu sumele lor brute, iar cheltuielile cu sumele lor totale, astfel incat sa se ofere posibilitatea puterii legislative (Parlamentul) sa cunoasca veniturile totale pe care statul urmeaza sa le incaseze precum si destinatia pe care acestea o vor primi.

Aplicarea stricta a acestui principiu conduce la elaborarea unui buget brut care permite analiza corelatiilor existente intre diferitele categorii de venituri si cheltuielile aferente lor.

În practica, cerintele acestui principiu nu sunt intotdeauna respectate astfel ca, in unele cazuri s-a trecut la elaborarea de bugete mixte, unde veniturile si cheltuielile unor institutii figureaza cu sumele lor totale, iar altele numai cu soldurile dintre veniturile posibile si cheltuielile aferente lor. Astfel de venituri si cheltuieli ce se pot inscrie in buget numai cu soldul pot fi urmatoarele:

* veniturile de la intreprinderi publice si subventiile catre acestea;

* varsamintele catre buget si subventiile primite de la acesta in cazul relatiilor bugetelor locale cu bugetul de stat;

* subventiile primite de unele institutii din sfera nemateriala, care realizeaza venituri pe care le retin pentru acoperirea unei parti din cheltuielile lor.

Adoptarea solutiei bugetelor mixte evita, acolo unde este posibil, evidentierea unui rulaj artificial al veniturilor si cheltuielilor publice. De exemplu, unele institutii pot realiza venituri, chiar si exceptionale, care daca nu s-ar lua in considerare la elaborarea bugetului ar conduce la stabilirea unei subventii bugetare ce nu reflecta realitatea.

Universalitatea presupune unitate bugetara adica toate veniturile si cheltuielile bugetare sa fie inscrise intr-un singur document care sa reuneasca, printr-o prezentare clara, veniturile cu sursele lor de provenienta si cheltuielile cu destinatia lor. Unitatea bugetara are ca efect elaborarea unui buget unic care sintetizeaza ansamblul relatiilor financiare publice.

Ca si in cazul universalitatii, unitatea bugetara admite derogari, dictate de complexitatea relatiilor in cadrul economiei, precum si de unele evenimente ce apar in anumite conditii date. Astfel, pe langa bugetul general (ordinar), se mai intocmesc si alte bugete cum ar fi: bugete autonome, bugete extraordinare, bugete anexe si conturi speciale de trezorerie.

Bugetele autonome se intocmesc de catre colectivitati locale si de intreprinderi publice cu personalitate juridica si autonomie functionala. Concret, intocmesc bugete autonome:

? unitatile administrativ-teritoriale (judete, orase, comune) pentru care autonomia bugetara este reala, fara ca ele sa aiba si o autonomie financiara deoarece veniturile proprii nu sunt suficiente acoperirii cheltuielilor; de aceea bugetele locale sunt corelate cu bugetul administratiei centrale de stat in masura in care primesc de la acesta subventii;

? intreprinderile publice cu caracter industrial sau comercial care realizeaza venituri ce le permit in mare masura acoperirea cheltuielilor aferente.

Bugetele extraordinare se intocmesc in situatii speciale cum sunt: crize economice, calamitati naturale, razboaie etc. Veniturile inscrise in aceste bugete provin din impozite special instituite, imprumuturi sau emisiune monetara.

Bugetele anexe sunt bugete distincte de bugetul ordinar al statului, care se anexeaza la acesta si se voteaza separat de catre Parlament. Ele se elaboreaza pentru veniturile si cheltuielile unor institutii publice sau intreprinderi proprietate de stat care nu au in mod obligatoriu personalitate juridica. Bugetele anexe se coreleaza cu bugetul ordinar al statului, prin evidentierea soldului lor la partea de venituri (daca acestea sunt mai mari decat cheltuielile) sau la partea de cheltuieli (in caz contrar) primind astfel subventii bugetare.

Conturile speciale de trezorerie evidentiaza incasari ce nu reprezinta propriu-zis venit bugetar si plati care nu au caracter definitiv. Legatura lor cu bugetul consta in aceea ca pentru soldurile debitoare ale acestora, bugetul ordinar realizeaza acoperirea.

În stransa legatura cu universalitatea si unitatea bugetara, functioneaza sintagma neafectarii veniturilor bugetare. Aceasta inseamna ca veniturile incasate la buget se despersonalizeaza, adica, veniturile in ansamblu, se utilizeaza pentru acoperirea tuturor cheltuielilor. Nu se admite ca un anumit venit bugetar sa fie folosit pentru acoperirea unei anumite cheltuieli. Si de la acest principiu exista abateri care sunt aceleasi cu cele de la principiul unitatii bugetare. Astfel, pentru finantarea anumitor activitati si servicii ale statului se scot in afara bugetului ordinar anumite venituri care fac obiectul unor bugete autonome, extraordinare, anexe sau conturilor speciale de trezorerie.

Principiul publicitatii bugetului este principiul care presupune ca dupa dezbatere si aprobare, bugetul si contul privind inchiderea exercitiului bugetar sa fie publicate in Monitorul Oficial sau in culegeri de legi. De asemenea datele inscrise in proiectul de buget sunt date publicitatii in presa, radio si televiziune.

Publicarea bugetului este o necesitate in conditiile participarii la relatiile economice, financiare si monetare internationale.

Principiul anualitatii bugetului se refera la perioada de timp pentru care se intocmeste si la perioada in care se incaseaza veniturile si se efectueaza cheltuielile. Ratiunile pentru care acest principiu functioneaza sunt de ordin politic si tehnic. Astfel, ratiunile politice se refera la eficienta controlului parlamentar asupra gestionarii bugetului, iar cele tehnice au in vedere gradul mai mare de realitate al previziunii anuale a veniturilor si cheltuielilor.

Conform principiului anualitatii, bugetul se elaboreaza pentru o perioada de 12 luni. Anul bugetar poate sa coincida sau nu cu anul calendaristic; la noi, ca si in Franta, Germania etc, anul bugetar coincide cu anul calendaristic. In S.U.A. Însa anul bugetar se desfasoara pe perioada 1 octombrie - 30 septembrie.

Referitor la perioada in care se executa bugetul, aceasta poate sa coincida sau nu cu perioada pentru care a fost aprobat, aceasta deoarece unele venituri se incaseaza, iar unele cheltuieli se efectueaza dupa expirarea anului bugetar. Problematica veniturilor neincasate si a cheltuielilor neefectuate se poate solutiona prin:

* sistemul de gestiune prin care, la sfarsitul anului bugetar, bugetul se incheie, iar contul de inchidere a exercitiului bugetar va cuprinde numai veniturile incasate si cheltuielile efectuate; veniturile neincasate urmeaza a figura in bugetul anului urmator, iar cheltuielile se vor inscrie in bugetul anului in care se vor efectua;

* sistemul de exercitiu prin care, executia bugetara se prelungeste pana la incasarea veniturilor prevazute si efectuarea cheltuielilor bugetate. Acest sistem prezinta inconvenientul functionarii paralele a doua bugete.

Principiul specializarii bugetare are in vedere inscrierea in buget si aprobarea de catre Parlament a veniturilor pe surse de provenienta si a creditelor bugetare pe categorii de cheltuieli. Credit bugetar inseamna suma inscrisa in buget si aprobata de Parlament, in limita careia se pot efectua plati in contul fiecarei cheltuieli. În vederea asigurarii cerintelor acestui principiu este necesar ca veniturile si cheltuielile sa fie inscrise in buget dupa o schema unitara. Aceasta schema poarta denumirea de clasificatie bugetara si cuprinde gruparea veniturilor si cheltuielilor intr-o anumita ordine si pe baza unor criterii precis determinate.

Principiul echilibrului bugetar presupune acoperirea integrala a cheltuielilor din veniturile ordinare ale bugetului. Echilibrul bugetar are in vedere elaborarea unor bugete balansate, precum si pastrarea echilibrului in perioada de executie a bugetului.

Acest principiu a fost, pana nu demult, considerat “principiul de aur al gestiunii bugetare”. În prezent, insa, el nu mai figureaza ca principiu bugetar explicit in noua lege a finantelor publice din cauza practicii tot mai raspandite, de elaborare de bugete deficitare, ca urmare a cresterii mai rapide a cheltuielilor publice. Principalii determinanti ai acestei cresteri sunt: majorarea cheltuielilor cu aparatul de stat, cursa inarmarilor, cresterea cheltuielilor cu datoria publica etc.

În conditiile actuale, pe plan mondial, intocmirea de bugete deficitare capata tot mai multi adepti. Acestia propun renuntarea la echilibrarea anuala a bugetelor si trecerea la echilibrarea pe perioade mai lungi de timp, adica intocmirea de bugete plurianuale, ciclic echilibrate. Ei vad posibile trei metode de echilibrare si anume:

* constituirea unor fonduri de rezerva, pe seama incasarilor din impozite in perioadele de crestere economica, ce ar urma sa acopere deficitele inregistrate in perioadele mai slabe, din punct de vedere economic. Solutia este greu de aplicat intrucat nu se pot preciza cu exactitate perioadele de crestere si declin economic;

* constituirea fondului de egalizare, se poate face in perioadele de crestere economica, ce atrag de regula bugete excedentare. Excedentul inregistrat formeaza fondul de egalizare ce este destinat pentru rambursarea creditelor cu dobanzile aferente, contractate in perioadele de declin economic. Si aceasta solutie este dificil de aplicat in practica, deoarece, deficitul bugetar este un fenomen cronic, in timp ce excedentele bugetare apar din ce in ce mai rar, deci, practic nu exista sursa de formare a fondului de egalizare;