Pagina documente » Drept » Curtea de justitie a comunitatilor europene

Despre lucrare

lucrare-licenta-curtea-de-justitie-a-comunitatilor-europene
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-curtea-de-justitie-a-comunitatilor-europene


Cuprins

CUPRINS
CAPITOLUL I: Consideratii generale introductive
Sectiunea I: Preliminarii
Sectiunea II: Delimitari conceptuale
CAPITOLUL II: Curtea de justitie a Comunitatilor europene - institutie jurisdictionala comunitara
Sectiunea I: Componenta si statutul membrilor Curtii
Sectiunea II: Organizare si functionare
Sectiunea III: Competenta de judecata
CAPITOLUL III: Activitatea procesuala in fata Curtii de justitie
Sectiunea I: Procedura de judecata
- etapa scrisa
- etapa instructiei
- etapa scrisa
- redactarea hotaririi
- procedurile speciale
- caile de atac extraordinare
Sectiunea II: Recursurile in fata CJE
- recursul in anulare
- recursul in carenta
- recursul in responsabilitate
- recursul prejudicar (in interpretare)
- exceptia de ilegalitate
Impactul jurisprudentei Curtii de justitie a Comunitatilor europene asupra sistemului institutional creat de tratatele comunitare
BIBLIOGRAFIE

EXTRAS DIN DOCUMENT

?CAPITOLUL I: Consideratii generale introductive

Sectiunea I: Preliminarii

Sistemul jurisdictional comunitar subsumeaza un ansamblu de structuri si mecanisme jurisdictionale in cadrul carora Curtea de Justitie ocupa un loc central, dar nu unul exclusiv.

Prin intermediul tratatelor constitutive s-a dorit crearea pe plan comunitar a unei puteri judiciare autonome, pastrandu-se insa, o legatura stransa intre jurisdictia comunitara si jurisdictiile nationale in scopul aplicarii armonioase a normelor comunitare.

Curtea de Justitie Europeana poate fi definita ca o institutie comunitara comuna celor trei comunitati europene care are ca atributie principala asigurarea respectarii dreptului comunitar in aplicarea si interpretarea actelor normative comunitare [1 Fabian Gyula, Curtea de Justitie Europeana.Instanta de judecata supranationala, Editura Rosetti, Bucuresti, 2002, p. 28 ].

Aparitia Curtii de Justitie are loc odata cu infiintarea Comunitatii europene a Carbunelui si Otelului(CECO). Astfel, la data de 27.03.1951 sefii de stat si de guvern din Franta, Germania, Olanda, Italia, Belgia si Luxemburg, dupa un an de negocieri semneaza la Paris Tratatul privind infiintarea CECO. Data de 23.07.1952 este data la care a intrat in vigoare Tratatul privind infiintarea CECO. Totodata, intrarea in vigoare a acestui tratat constituie momentul de inceput al comunitatilor europene.

Astfel, Curtea de justitie a Uniunii Montane era formata din 7 judecatori si din 2 avocati generali. Sedinta de deschidere a Curtii a avut loc la data de 10.12.1952 in Luxemburg sub presidintia lui Massimo Pilotti.

Noua instanta avea, in principal, rolul de a exrercita controlul legalitatii deciziilor luate de Înalta Autoritate si de catre guvernele statelor membre, la sesizarea sau in temeiul plangerilor depuse de reprezentantii guvernelor susnumite, precum si ale reprezentantilor intreprinderilor din domeniul productiei carbunelui si otelului.

În ciuda faptului ca, odata cu semnarea Tratatelor de la Roma la data de 25.03.1957 are loc crearea Comunitatii Economice Europene (CEE) si a Comunitatii Europene a Energiei Atomice (EURATOM), asistam la o crestere a numarului structurilor de integrare europeana de la unu la trei, cele trei Comunitati aveau sa fie deservite pe plan jurisdictional de o singura institutie.

Noua Curte de justitie a inceput sa functioneze din data de 07.10.1958. În componenta ei se regaseau 7 judecatori dintre care unul era desemnat de Consilii, iar ceilalti 6 de catre guvernele statelor membre.

De remarcat faptul ca, asigurarea respectarii normelor instituite la nivelul Comunitatilor a constituit o preocupare constanta a Curtii. Astfel, aceasta nu s-a abtinut nici un moment in a aplica sanctiuni ca urmare a incalcarilor aduse actelor normative comunitare. Se poate observa ca, odata cu scaderea entuziasmului privind supranationalitatea in cadrul Comunitatilor (in cursul anilor 1960), Curtea a reusit sa compenseze pierderi de acest gen prin intermediul jurisprudentei,mai ales dupa aderarea asa-numitilor membri „eurosceptici” (Anglia, Danemarca) [2Fabian Gyula,op. cit., p. 22 ].

Aderarea unor noi state la Comunitatile Europene a determinat de fiecare data modificarea numarului de judecatori si avocati generali. Aceste schimbari au fost generate atat de necesitatea ca fiecare stat membru sa aiba cate un judecator in cadrul Curtii, cat si pentru mentinerea numarului impar de judecatori.

Astfel, in 01.01.1973, odata cu intrarea in vigoare a tratatelor de aderare la CE a Angleiei, Danemarciei si Irlandei numarul judecatorilor s-a modificat de la 7 la 9, iar cel al avocatilor generali de la 2 la 4.

Odata cu aderarea Greciei la data de 01.01.1978 numarul judecatorilor s-a marit de la 9 la 11, iar cel al avcoatilor generali de la 4 la 5.

Aderarea Portugaliei si a Spaniei la data de 01.07.1986 a determinat cresterrea numarului de judecatori de la 11 la 13 si a avocatilor generali de la 5 la 6.

Avand in vedere ca numarul actiunilor introduse la Curtea de justitie au crescut in mod constant de la constituirea acesteia, solutionarea cauzelor deduse judecatii s-a prelungit, ca urmare, aparitia efectelor negative asupra rapiditatii rezolvarii solicitarilor statelor pentru interpretarea uniforma a normelor comunitare si in clarificarea actiunilor si pozitiilor partilor justitiabile a fost inerenta.

Din aceste motive, precum si considerentele perfectionarii protectiei juridice a intereselor partilor si mentinerea calitatii supravegherii judecatoresti in ordinea juridica stabilita in domeniul comunitar, as incat sase permita Curtii de justitie sa-si exercite cu o responsabilitate si o exigenta sporita sarcina sa fundamentala de interpretare a dreptului comunitar, au constituit temeiurile pentru crearea unei noi instante comunitare – Curtea de prima instanta [3 Octavian Manolache, Drept comunitar, Justitia comunitara, editia a II – a, Editura All Beck, Bucuresti, 1999, p. 10].

Se ajunsese ca actiunile directe sa fie solutionate, in medie, in 2 ani, pe cand actiunile pentru obtinerea prehotararilor (hotararile preliminare) era nevoie de 1 an si jumatate.

În prima faza, din pricina controversei privitoare la caracterul preponderent judiciar sau cu precadere administrativ al viitoarei instante nu s-a reusit infiintarea acesteia.

În cele din urma, in anul 1985 prin Actul Unic european (AUE), art. 11, care a introdus art. 168A in Tratatul CE, s-a hotarat ca , la cerea Curtii de justitie si dupa consultarea Comisiei si a Parlamentului european, Consiliul poate, actionand unanim, sa constituie pe langa Curtea de justitie o Curte de prima instanta, careia sa i se transfere competentele de a examina si decide in prima instanta asupra unor categorii de actoiuni si proceduri introduse de persoanele fizice si juridice, sub rezerva unui dreopt de recurs la Curtea de justitie numai privind aspectele de drept si in conformitate cu conditiile stabilite in statut.

Consiliul a mai fost abilitat sa hotarasca structura curtii si sa realizeze adaptarile necesare, precum si amendamentele ce urmau a se aduce statutului Curtii de justitie.

Astfel, prin Decizia nr. 88/591 din 24.10.1988 a Consiliului a fost infiintata Curtea de prima instanta a Comunitatilor europene, acordandu-i-se competente determinate [4 O. Manolache, op. cit., p. 11 ].

Curtea de justitie de prima instanta a Comunitatilor europene sau potrivit terminologiei franceze, Tribunalul, sau Tribunalul de prima instanta si-a inceput activitatea la data de 30.10.1989. Ea a inceput sa functioneze ca instanta subordonata Curtii de justitie, cu sediul la Luxemburg. Competentele acesteia erau in materia concurentei, a litigiilor privind acordarea de despagubiri si in domeniul dreptului functionarilor comunitari.

În primii ani de functionare, Tribunalul de prima instanta nu a condus la descongestionarea preconizata a activitatii Curtii de justitie. Din acest motiv, in anul 1993 printr-o noua hotarare a Consiliului, Tribunalul de prima instanta a preluat spre solutionare toate actiunile directe introduse de persoane fizice sau juridice private, mai putin cele introduse pe baza dreptului antidumping [5 Fabian Gyula, op. cit., p. 22-23].

Odata cu valul de aderari din 01.01.1995 dupa intrarea in UE a Suediei, a Austriei si a Finlandei, numarul de judecatori ai Curtii de justitie a crescut la 15, iar acel al avocatilor generali la 9, dar in cazul avocatilor generali numarul acestora, incepand din data de 06.10.2000 a fost redus la 8.

În prezent, Curtea este compusa din 25 de judecatori si 8 avocati generali. Numarul judecatorilor, precum si cel al avocatilor generali poate fi modificat printr-o hotarare a Consiliului luata cu votul unanim al membrilor acestuia, la cererea Curtii [6 Augustin Fuerea, Manualul Uniunii europene, editia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2004, p. 97 ].

Sistemul judiciar comunitar nu este reprezentat in mod exclusiv de Curtea de justitie , ci este format dintr-un ansamblu jurisdictional mai amplu, in compunerea caruia se regasesc atat Curtea de justitie, Tribunalul de prima instanta, cat si jurisdictiile nationale ale statelor membre [7 Nicoleta Diaconu, Sistemul jurisdictional al Uniunii europene, Editura Sylvi, Bucuresti, 2004, p. 10;].

Sectiunea II: Delimitari conceptuale

Constituirea, chiar de la debutul procesului de integrare europeana, a unei Curti de justitie avand menirea de a veghea la respectarea normelor comunitare a avut o influenta hotaratoare asupra evolutiei Comunitatilor.

Totodata, insasi existenta unei Curti de judtitie este un element determinant pentru un proces de integrare, deoarece sistemul de repartizare a competentelor pe care acesta il comporta presupune, pe de o parte, garantia pentru fiecare stat membru ca respectarea sa va fi asigurata atat de institutii, cat si de catre state membre si, implica pe de alta parte, mentinerea uniformitatii de aplicare a regulilor comune [8 Augustin Fuerea, Institutiile Uniunii europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2002, p. 106].

În doctrina de specialitate se arata ca respectarea dreptului in interpretarea si aplicarea normelor comunitare de catre Curtea de justitie se face in conditii similare jurisdictiilor statale. S-a ajuns la aceasta concluzie avandu-se in vedere caracterul intern al jurisdictiei comunitare. Acest caracter este relevat de persoana justitiabililor, de competenta Curtii, de natura conflictelor deduse judecatii, precum si de procedura de solutionare a acestora.

De vreme ce justitia internationala clasica este, in genere, facultativa, competenta obligatorie constituind exceptia, Curtea de justitie a Comunitatilor europene este competenta de drept in cazurile prevazute de Tratate, fara a mai fi necesar pentru statele membre sa accepte aceasta competenta. Jurisdictia Curtii de justitie a devenit, in principiu, obligatorie prin intrarea in vigoare a Tratatelor comunitare, ceea ce inseamna nu numai ca poate fi sesizata unilateral, chiar impotriva statelor membre (art. 169 si art. 170 din tratatul instituind CE), dar si ca, in domeniul care i-a fost dat spre competenta, in mod exclusiv, nu poate fi supus altei metode de reglementare [9 Augustin Fuerea, Institutiile Uniunii europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2002, p. 106- 107].

Un alt criteriu care sustine caracterul intern al jurisdictiei comunitare este cel al persoanelor care pot sesiza Curtea de justitie in vederea solutionarii unui litigiu. Astfel, exista situatii cand si particularii, persoane fizice sau juridice pot sesiza Curtea de Justitie, in timp ce, ca regula, jurisdictiilor internationale le sunt trimise spre solutionare conflicte interstatale.

În prezent, existenta unor instante judecatoresti, pe plan international, constituie o exceptie. Aparitia acestora se datoreaza acordurilor interstatale, dar in acelasi timp asistam la o crestere a numarului instantelor cu caracter regional.

În acest sens au fost create Curtea europenaa a Drepturilor Omului si Curtea Interamericana. Cele doua instante judiciare au o vocatie regionala, iar rolul acestora este de a veghea la respectarea drepturilor omului.

De asemenea, de-a lungul timpului s-a dorit ca, pe cat cu putinta, diferendele de natura politica sau juridica ivite sa fie solutionate pe cale pasnica. În acest sens, prin Conventia de la Haga (1907) se revede ca pentru litigiile pe probleme cu caracter juridic, ar fi de preferat ca, in caz de nevoie, paratile contractante sa recurga la arbitraje pe cat le-ar permite imprejurarile [10 Augustin Fuerea, Institutiile Uniunii europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2002, p. 108].

Tot prin Conventia de la Haga a luat nastere Curtea Permanenta de Arbitraj, insa doar un numar mic de litigii au fost deduse spre solutionare acesteia. Din acest considerent rolul acesteia in prezent este acela de a propune candidati la Curtea de Justitie internationala.

Asadar, Curtea Permanenta de Arbitraj de la Haga, asa cum o arata si denumirea acesteia, este o jurisdictie facultativa la care partile aflate in conflict pot apela in vederea solutionarii litigiilor pe calea arbitrajului.

De asemenea, sub egida organizatiilor cu vocatie universala, isi desfasoara activitatea instante cu caracter administrativ.

Ideea de a infiinta o structura judicara permanenta pentru rezolvarea diferendelor internationale a inspirat multi autori si a data nastere unor initiative din partea mai multor state. Prima instanta judiciara a fost Curtea de justitie Centro-americana, creata prin Tratatul de la Washington din anul 1907, dar aceasta si-a incetat activitatea in anul 1918, ca urmare a denuntarii de catre Nicaraguaa Conventiei prin care a fost infiintata [11 Idem].

Pactul Societatilor Natiunilor la art. 14 este cel care pune bazele aparitiei primei Curti Internationale de Justitie. Din punct de vedere al competentei, se poate observa ca aceasta era lasata la aprecierea statelor, statuandu-se insa ca statele pot hotara ca jurisdictia Curtii sa fie obligatorie.

Din momentul infiintarii Organizatiei Natiunilor Unite, s-a statuat, in cuprinsul articolului 95 din Carta, ca organul judiciar principal al Natiunilor Unite este Curtea Internationaa de Justitie la care vor fi parti toate statele mebre ale Organizatiei Natiunilor Unite.

Este posibil ca un stat care nu este memru ONU sa devina parte la Statut in conditiile care urmeaza sa fie stabilite, in fiecare caz in parte, de catre Adunarea Generala, la recomandarea Consiliului de Securitate.

În fata Curtii sunt deduse judecatii litigiile interstatale, cu conditia ca partile sa fi subscris Statului acesteia si sa accepte jurisdictia Curtii.

În conformitate cu Statutul Curtii, in competenta acesteia intra toate cauzele care-i vor fi supuse de parti, precum si toate cauzele speciale prevazute de Carta ONU sau in tratatele in vigoare [12 Augustin Fuerea, Institutiile Uniunii europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2002, p. 110].

Curtea Europeana a Drepturilor Omului este competenta potrivit Conventiei (1953) sa se pronunte asupra tuturor chestiunilor privind interpretarea si aplicarea Conventiei si a Protocoalelor sale care ii sunt supuse spre judecare prin sesizari statale sau prin cereri individuale.

Normele referitoare la procedura jurisdictionala a Curtii Europene a Drepturilor Omului sunt cuprinse in: Conventia Europeana a Drepturilor Omului, asa cum aceasta a fost amendata prin Protocolul nr. 11 adoptat in anul 1998; Regulamentul Curtii Europene a Drepturilor Omului si Acordurile europene privind persoanele care participa la procedurile in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Pentru buna desfasurare a procesului, partile, reprezentantii acestora si celorlalti participanti li se acorda anumite imunitati si facilitati. Imunitatile si facilitatile prevazute in Acordurile europene privind persoanele care participa la procedurile in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului sunt acordate pentru asigurarea libertatii cuvantului, aflarii adevarului si a independentei necesare indeplinirii functiilor ce revin unor persoane implicate in activitatea jurisdictionala a Curtii ori pentru a oferi posibilitatea de exercitare a unor drepturi ce apartin partilor in proces.