Pagina documente » Drept » Dreptul de aparare. Aparatorul, instrument al asistentei juridice

Despre lucrare

lucrare-licenta-dreptul-de-aparare.-aparatorul-instrument-al-asistentei-juridice
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-dreptul-de-aparare.-aparatorul-instrument-al-asistentei-juridice


Cuprins

Cuprins
CAPITOLUL I. NOTIUNI INTRODUCTIVE.
Sectiunea 1: Dreptul de aparare- drept fundamental al omului
( aparitie si evolutie)
Sectiunea 2 : Consacrarea dreptului de aparare in legislatia romana.
CAPITOLUL II.DREPTUL LA APARARE, DREPT COMPLEX.
Sectiunea 1 : Caracteristicile dreptului de aparare.
Sectiunea 2 : Manifestarea dreptului de aparare.
Sectiunea 3: Diferenta intre dreptul la aparare si
reprezentarea inculpatului in procesul penal
CAPITOLUL III. APARATORUL, INSTRUMENT AL
ASISTENTEI JURIDICE.
Sectiunea 1 : Elementele organizatorice ale profesiei de avocat.
Sectiunea 2: Suspendarea si incetarea calitatii de avocat.
Disciplina si raspunderea disciplinara.
Sectiunea 3 :Felurile asistentei juridice.
Sectiunea 4: Atributiile aparatorului (drepturile si indatoririle).
Sectiunea 5: Pozitia procesuala a aparatorului in procesul penal.
Sectiunea 6 : Reprezentarea.
CAPITOLUL IV. SISTEMUL SANCTIONATOR PREVAZUT PENTRU
INCALCAREA DREPTULUI DE APARARE IN
PROCESUL PENAL.
Sectiunea 1: Nulitatea actelor de procedura incheiate
cu nerespectarea dreptului de aparare.
Sectiunea 2 : Sanctiunea nulitatii in cazul nerespectarii dispozitiilor
Art.6 din Codul de procedura penala
CAPITOLUL IV.CONCLUZII

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

CAPITOLUL I. NOTIUNI INTRODUCTIVE.

Sectiunea 1: Dreptul de aparare- drept fundamental al omului

( aparitie si evolutie)

Dezvoltarea comunitatilor umane a impus crearea unei forme organizatorice a acestora, ceea ce a dus la aparitia celei mai importante structuri ale omului, care este statul.In cadrul statal, oamenii au inteles necesitatea statuarii unor norme care sa le guverneze activitatile.Astfel, au aparut treptat primele norme de drept, intial nescrise, dar mai apoi, pe masura evolutiei societatii, s-au impus normele scrise.Amintim aici unele din cele mai vechi legiuiri scrise, precum Codul lui Hamurabi.

Din noianul de norme create de om pentru desfasurarea in bune conditii a vietii sociale, se detaseaza ca importanta cele care statueaza respectul ce trebuie sa existe intre oameni, sub aspectele integritatii corporale, a demnitatii, a valorilor sociale esentiale, in general. Atentia deosebita deriva din faptul ca sanctiunile incalcarii unor astfel de norme sunt dintre cele mai grave( privarea de libertate, amenda) si din aceea ca ilicitul penal reprezinta una dintre cele mai grave incalcari ale ordinii de drept, cunoscuta sub denimirea de infractiune.

Persoanelor care savarsesc asemenea fapte li se apreciaza vinovatia sau nevinovatia in cursul procesului penal, care o data finalizat poate genera consecinte foarte grave. De aceea, legiuitorul roman si toate legiuirile internationale reglementeaza dreptul de aparare pentru cel ce se gaseste in fata instantelor penale, deoarece astfel se acorda ocrotire nu numai intereselor individuale ale cetatenilor, ci in acelasi timp si intereselor generale ale societatii de a stabili adevarul in cauzele penale aflate spre solutionare pe agenda organelor judecatoresti. In acest fel se evita erorile si se ajunge la o justitie eficace. [1 ION NEAGU, “Tratat de procedura penala”, Ed. Pro, 1997, Bucuresti, p.60]

Dreptul de aparare este un drept fundamental al omului a carui aparitie se situeaza in perioada antichitatii, la Aristotel sau la filosofii stoici. In dreptul roman era inscrisa regula ca nimeni nu poate fi judecat, nici macar sclavul, fara a fi aparat. Desigur, este vorba de forme incipiente de aparitie a drepturilor fundamentale ale omului.

Adevarate preocupari de a privi pe om ca pe o fiinta autonoma, cu personalitate proprie, cu drepturi tinand de fiinta sa idividuala si nu ca o parte nedistincta a societatii, au inceput o data cu epoca Renasterii, etapa care a insemnat o grandioasa reinnoire in Europa secolelor IV-VI in toate domeniile. [22 OVIDIU PREDESCU, “ CEDO. Implicatiile ei asupra dreptului penal romanesc”, Ed. Luminalex, 1998, p.9]

In secolele 17-18 rationalistii, precum Hugo Grotius, J.J. Rousseau, Thomas Hobbes vor pune progresiv bazele stiintifice ale doctrinei drepturilor individuale ale omului, privite ca expresie a unui drept natural.

Mai tarziu prin crearea Organizatiei Natiunilor Unite s-a deschis o noua era in ceea ce priveste relatiile dintre state, trecandu-se la elaborarea unor insrumente juirdice in domeniul drepturilor omului, ce au cunoscut noi dimensiuni.Pe fundamentul mentinerii pacii si securitatii si a cooperarii dintre state a fost elaborata Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in 1948, ca document international fundamental al drepturilor inalienabile si inviolabile ale tuturor oamenilor.

Declaratia prevede interzicerea torturii si a pedepselor umilitoare si degradante, a condamnarii pentru actiuni sau omisiuni care nu constituie fapte penale in momentul producerii lor. De asemenea, se recunoaste dreptul fiecarei persoane de a se adresa unei instante judecatoresti pentru a-i proteja drepturile, de a fi audiata in mod nemijlocit in public in fata instantelor, nu in ultimul rand de a se apara impotriva oricaror invinuiri ce i se aduc.

Se impune precizarea ca datorita caracterului inovator si cuprinzator, Constitutia Romaniei din 1991 se refera explicit la Declaratia Universala a Drepturilor Omului in art. 20 alin.1, prevazand expres ca dipozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia. Nominalizarea acestui document in Constitutia Romaniei schimba natura acesteia dintr- un document politic intr-unul juridic. [3 O.PREDESCU, op.cit., p. 16-18]

In prezent la nivel european exista un document asemanator Declaratiei, de o mare importanta si anume Conventia Europeana a Drepturilor Omului, semnata in 1959 de statele membre ale Comunitatilor Europene. Aceasta la art.6 [4 A se vedea notele finale- CEDO, art.6] precizeaza ca beneficiaza de dreptul la aparare orice persoana care este supusa statuarii in mod public in legatura cu o cauza judiciara, relativa la contestarea unor drepturi sau obligatii cu caracter civil, respectiv in legatura cu temeinicia unei acuzari in materie penala. [5 NICOLAE VOLONCIU, “ Tratat de procedura penala”, partea generala, vol.I, Ed. Paideia, p.108]

Curtea a apreciat ca intr-o sociatate democratica in sensul Conventiei, dreptul la o buna administrare a justitiei ocupa un loc atat de important, incat o interpretare restrictiva a art.6 nu ar corespunde scopului si obiectului acestei dispozitii. De asemenea, s-a atras atentia ca statele nu pot imprima unei cauze penale o nuanta administrativa, pentru ca astfel sa o scoate de sub incidenta art.6. Astfel, accesul la un forum judiciar trebuie sa fie real si nu numai formal, asa cum si aparerea trebuie sa asigure o protectie atat in fapt cat si in drept [6 A se vedea notele finale- cauzele Artico/ Italia], mai ales cand dreptul la asistenta judiciara gratuita, atunci cand interesele justitiei o cer, este obligatorie. [7 DONNA GOMIEN, “Introducere in CEDO.”, Ed. All, Bucuresti, 1993, p.40-54]

In spiritul CEDO s-a apreciat ca statul nu poate restrange or suprima controlul judecatorilor in anumite domenii si nici interveni in activitatea judecatorilor, dar pe de alta parte, daca o anumita cauza ridica probleme ce necesita un nivel de cunostinte profesinale ridicat, statul nu trebuie sa lase pe cel acuzat sa raspunda singur acestor exigente profesionale.

Insiruirea acestor drepturi la art.6 pct.3 din CEDO nu este exhaustiva; desi drepturile respective apartin acuzatului, nu este exclusa extinderea apicarii lor si in procesele civile si pentru toate partile. Pentru a se asigura un proces echitabil art.6 pct.3 este aplicabil nu numai in fata instantei, ci in toate fazele si etapele procesului. [8 I. DELEANU, “ Drept constitutional si institutii politice”, vol.II, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1996, p.148]

Sectiunea 2 : Consacrarea dreptului de aparare in legislatia romana.

Studiul vechilor noastre legiuiri este interesant din punctul de vedere al evolutiei drepturilor si institutiilor din tara noastra, pentru ca exista o lipsa de contact intre trecut si prezent, in materie penala, deoarece studiul se face cu material nou, impunandu-se perfectionarea continua a sistemului de drept. [9 V. DONGOROZ, “ Curs de procedura penala”, Bucuresti, 1942, p.45]

Astfel, in Transilvania, sub influenta Renasterii au aparut si s-au dezvoltat idei umaniste in operele lui Nicolau Olahus, iar in Moldova si Tara Romaneasca aceste idei s-au regasit la Neagoe Basarab, Petru Cercel, pentru ca mai tarziu sa ia nastere o adevarata scoala umanista din care s-au desprins Grigore Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Mitropolitul Dosoftei.

Unul dintre cele mai vechi documente care reflecta fara dubii preocuparile romanilor pentru definirea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale este “Hrisovul”, emis la 15 iulie 1631, de Leon Voda Tomsa, domn al Tarii Romanesti (1628-1632). Documentul contine prevederi potrivit carora nimeni nu poate fi pedepsit cu moartea fara a fi in prealabil judecat; orice judecata trebuie dupa pravila, adica dupa lege, iar vinovatia trebuie dovedita [10 O. PREDESCU, op.cit., p.29].

Trebuie amintite, la inceputul secolelor al XVIII lea-al XIX-lea, Legiuirea Cargea, Codul Calimah sau Regulamentele Organice, acestea din urma instituind pentru prima data in Tarile Romane autoritatea de lucru judecat.

In Romania problematica drepturilor omului si a libertatilor fundamentale a inceput sa capete conturul ei modern in contextul Revolutiei de la 1848 si ulterior. Astfel, prevedirile legislative adoptate in acesta perioada, precum Codul civil (1862), Codul penal (1865), Codul de procedura penala (1865) au consacrat principii inaintate, precum principiul legalitatii pedepsei, principiul dreptului la aparare, principiul egalitatii in fata legii; dupa 1944 Romania a ratificat majoritatea conventiilor si acordurilor internationale in domeniul drepturilor omului.

In prezen este in vigoare Codul de procedura penala din 1969 cu modificarile aduse prin diverse acte normative, Codul de procedura penala garantand la art.6 [11 A se vedea notele finale- art.6 c.pr.pen.] dreptul la aparare atat invinuitului, inculpatului, cat si celorlate parti din procesul penal in tot cursul acestuia.

Din modul de redactare a art.6 C.pr.pen. rezulta, in primul rand, ca persoanele asupra carora se intinde beneficiul dreptului de aparare sunt partile din procesul penal(inclusiv invinuitul care, desi nu este parte in proces, are interesul sa se apere impotriva invinuirii ce i se aduce); in al doilea rand, se accentueaza ca dreptul de aparare este garantat in tot cursul procesului penal, ceea ce extinde garantiile dreptului de aparare si in fazele urmaririi penale si a executarii hotararii penale; in fine, garantiile dreptului de aparare actioneaza in conditiile prevazute de lege, implicand posibilitatea ca legea sa reglementeze diferentiat aceste garantii in raport de partile in proces. [12 GR.GR.THEODORU. T.PLAESU, “Drept procesual penal”, parte generala, Iasi, 1986, p.55]

Dreptul la aparare este un drept fundamental cetatenesc. Data fiind importanta deosebita a acestui drept, el este consacrat in art.24 din Constitutia Romaniei din 1991. Cele doua alineate ale art.24 surprind corect continutul dreptului de aparare sub cele doua acceptiuni ale sale.

Dreptul la aparare intr-o acceptiune larga cuprinde totalitatea drepturilor si regulilor procedurale care ofera persoanei posibilitatea de a se apara impotriva acuzatiilor ce i se aduc, sa conteste invinuirile, sa-si scoata la iveala nevinovatia, etc. Dreptul la aparare ca totalitate de drepturi si de reguli procedurale ofera posibilitatea partilor de a-si valorifica pretentiile sau de a dovedi netemeinicia pretentiilor adversarului. In acesta acceptiune larga se include si posibiliatea folosirii avocatului. [13 I. MURARU, “ Drept costitutional si institutii politice”, vol.I, ed. Proarcadia, Bucuresti, 1993, p.254] In acceptiunea sa restransa dreptul la aparare cuprinde doar posibilitatea folosirii avocatului. Acceptiunea restransa are o mare utilitate, iar alin.2 art.24 din Constitutie insista cu privire la acest aspect. Prima regula constitutionala este in sensul ca, in proces partile au dreptul la asistenta din partea unui avocat. Suntem in prezenta unui drept al persoanei, pe care ea si-l poate exercita sau nu pe riscul sau. De aceea textul vorbeste de avocat ales, in sensul ca partea in proces isi alege ea aparatorul calificat. [14 I. MURARU, op.cit., p.255]

Reglementarea constitutionala de la art.24 se numeste “Dreptul la aparare”, iar reglementarea din Codul de procedura penala de la art.6 se numeste “Garantarea dreptului de apare”. Pornind de la diferenta conjunctiei folosite, unii autori au considerat ca “dreptul de aparare” are un continut mai larg decat “dreptul la aparare”. Daca “dreptul la aparare” exprima dreptul invinuitului si al partilor din procesul penal de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, “dreptul de aparare” include pe langa dreptul la aparare si drepturile procesuale pe care le au invinuitul si partile pentru a-si apara interesele legitime, precum si garantiile procesuale care asigura exercitarea de catre invinuit si parti a drepturilor procesuale prevazute de lege. [15 GH.NISTOREANU, A.ST.TULBURE, M.APETREI, L.NAE, “Manual de drept procesual penal”, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1999, p.33]Majoritatea autorilor, insa, nu i-au in considerare aceasta distinctie, ci vorbesc de “dreptul la aparare” sau “de dreptul de aparare” ca fiind unul si acelasi drept, cu un continut identic.

Garantarea dreptului de aparare se coreleaza strans cu legalitatea procesuala (care-i fixeaza limitele si sanctiunea), cu aflarea adevarului(care asigura stabilirea nevinovatiei sau a imprejurarilor favorabile), cu rolul activ (organele judiciare fiid obligate sa stranga probele si in favoarea acuzatului), cu garantarea libertatii (apararea referindu-se si la temeinicia masurilor preventive), cu folosirea limbii oficiale prin traducator, conditie fara de care nu se poate exercita apararea . [16 GR.GR.THEODORI, LUCIA MOLDOVAN, “ Drept procesual penal”, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979, p.42]

Prin recunoasterea si garantarea dreptului la aparare legiuitorul a impus organelor judiciare obligatia de a-l asigura efectiv partilor din procesul penal, in vederea stabilirii adevarului, asfel incat pedeapsa pentru infractor, raspunderea civila a acestuia si a partii responsabile civilmente pe de o parte, cat si drepturile partii vatamate si a partii civile pe de alta parte, sa fie deplin dovedite sub toate aspectele, beneficiind de sprijinul avocatilor alesi sau din oficiu in conditiile legii.