Pagina documente » Drept » Exceptii de procedura. Actul de procedura prin care instanta se pronunta asupra exceptiei procesuale

Despre lucrare

lucrare-licenta-exceptii-de-procedura.-actul-de-procedura-prin-care-instanta-se-pronunta-asupra-exceptiei-procesuale
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-exceptii-de-procedura.-actul-de-procedura-prin-care-instanta-se-pronunta-asupra-exceptiei-procesuale


Cuprins

Cuprins
I. INTRODUCERE
II. DEFINITIE. NATURA JURIDICA. DELIMITARI. CLASIFICARI
II.1 EXCEPTIILE DE PROCEDURA: DEFINITIE SI NATURA JURIDICA
II.1.1 ETIMOLOGIE SI EVOLUTIE
II.1.2 EXAMENUL NATURII JURIDICE
II.2 DELIMITARILE EXCEPTIILOR DE PROCEDURA DE ALTE NOTIUNI SI CLASIFICARILE POSIBILE
II.2.1 COMPARAREA EXCEPTIILOR DE PROCEDURA CU EXCEPTIILE DIN DREPTUL CIVIL MATERIAL
II.2.1.1 SENSURILE EXCEPTIEI RETINUTE IN CODUL CIVIL
II.2.1.2 EVIDENTIEREA DIFERENTEI SPECIFICE DINTRE EXCEPTIILE DREPTULUI MATERIAL SI EXCEPTIILE PROCESUALE
II.3 DELIMITAREA EXCEPTIILOR DE PROCEDURA DE NOTIUNILE: APRARI PE FOND, EXCEPTII DE FOND, VINA DE NEPRIMIRE, INADMISIBILITATII SI EXCEPTIA DE NECONSTITUTIONALITE
II.3.1 EXCEPTII DE PROCEDURA - APARARI PE FOND. ASEMANARI SI DEOSEBIRI
II.3.1.1 PREZENTAREA CELOR MAI IMPORTANTE ASEMANARI
II.3.1.2 ANALIZA CELOR MAI IMPORTANTE DEOSEBIRI
II.4 DELIMITAREA EXCEPTIILOR DE PROCEDURA DE EXCEPTIILE DE FOND
II.5 DELIMITAREA EXCEPTIILOR DE PROCEDURA DE FINELE DE NEPRIMIRE
II.6 DELIMITAREA EXCEPTIILOR DE PROCEDURA DE INADMISIBILITATI
II.7 DELIMITAREA EXCEPTIILOR DE PROCEDURA DE EXCEPTIA DE NECONSTITUTIONALITATE
II.8 CLASIFICARILE POSIBILE ALE EXCEPTIILOR DE PROCEDURA
III. PROCEDURA DE SOLUTIONARE A EXCEPTIILOR PROCESUALE
III.1 CONDITIILE DE INVOCARE A EXCEPTIILOR PROCESUALE
III.1.1 CONDITIILE DE INVOCARE ALE EXCEPTIILOR PROCESUALE IN PRIMA INSTANTA
III.1.2 CONDITIILE DE INVOCARE A EXCEPTIILOR PROCESUALE IN ETAPA PROCESUALA A APELULUI
III.2 JUDECATA PROPRIU-ZISA A EXCEPTIILOR PROCESUALE
III.2.1 JUDECATA EXCEPTIILOR PROCESUALE IN CONFORMITATE CU DISPOZITIILE ART. 137 CODUL DE PROCEDURA CIVILA
III.2.2 ORDINEA DE SOLUTIONARE A EXCEPTIILOR PROCESUALE INVOCATE CONCOMITENT IN PROCESUL CIVIL
III.3 JUDECAREA PROBLEMEI
III.4 ACTUL DE PROCEDURA PRIN CARE INSTANTA SE PRONUNTA ASUPRA EXCEPTIEI PROCESUALE
IV. CONCLUZIE
V. BIBLIOGRAFIE

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

Exceptii de procedura

Cuvant inainte

Romania zilelor noastre are statutul unei tari candidate la integrarea in Uniunea Europeana. Pentru a reaspecta termenula de 1 ianuarie 2007 trebuie evitata activarea clauzei de salvgardare inclusa cu scop suspensiv in Tratatul de aderare al Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, semnat la 25 aprilie 2005, la Bruxelles [1 Art 39 alin. 1 din Protocolul privind conditiile si aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria si Romaniei in Uniunea Europeana,: “În cazul in care in temeiul urmaririi continue de catre Comisie a indeplinirii angajamentelor asumate de Bulgaria si Romania in contextul negocierilor de aderare, si in special in temeiul rapoartelor Comisiei in aceasta privinta, exista dovezi clare ca stadiul pregatirii pentru adoptarea si aplicarea acquis-ului in Bulgaria sau Romania este de asemenea natura incat exista un risc semnificativ ca, intr-un numar important de domenii, oricare dintre aceste state sa fie in mod evident nepregatit sa indeplineasca obligatiile care decurg din calitatea de membru la data aderarii, 1 ianuarie 2007, Consiliul poate sa hotarasca in unanimitate la recomandarea Comisiei, ca data aderarii statului respectiv sa fie amanata cu un an, pana la 1 ianuarie 2008.” ;]. Pendente conditione trebuie depuse eforturi concertate de catre institutiile abilitate, astfel incat motivele de ingrijorare ale eurocomunitarilor sa se dovedeasca nefondate.

Ni se cere performanta, dar mai ales constanta in procesul de realizare a reformelor, o atentie deosebita fiind acordata sistemului judiciar, puterii judecatoresti in general. Ideea de baza ce trebuie retinuta tine de standardul avut in vedere la aprecierea rezultatelor. Asa cum in procesul civil, judecatorul aplica o anumita metoda [2 A se vedea V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila. Teoria generala, vol. I, Editura National, Bucuresti, 1996, Metoda procesului cu etapele sale, p. . . . ;], asa si Consiliul de Ministri al Uniunii Europene, pe baza rapoartelor Comisiei Europene si dupa votul Parlamentului European, va aprecia masura in care statul candidat corespunde nivelului cerut a fi indeplinit. În esenta, Romania are nevoie de o putere judecatoreasca puternica. Aceasta trebuie sa fie independenta, profesionista si operativa.

Daca transpunerea acquis-ului comunitar in legislatia interna este un proces in mare parte realizat, aplicarea dispozitiilor transpuse in functionarea de zi cu zi a institutiilor statului ramane de actualitate. Astfel, in raporturile cu responsabilii Uniunii Europene nu se mai negociaza pe capitole, ci se abordeaza aspectele sensibile in mod tematic.

Justitia este preocuparea comuna a partenerilor de dialog, si, pare-se, elementul central al aprecierii performantelor Romaniei vis-à-vis de clauza de salvgardare. Este diligent din partea statului roman sa continuie eforturile de eficientizare a sistemului judiciar, atat la nivelul institutional propriu-zis ( notam aici reformele CSM, PNA / DNA, INM, ICCJ etc. ), cat mai ales la nivelul operational al mecanismului concret in care se oglindeste “actul de justitie”. De aici rezulta ca in prezent, principalul punct de interes este reprezentat de procedura, de dreptul procesual si nu atat de dreptul material.

Dreptul procesual civil este ansamblul normelor juridice care reglementeaza modul de judecata de catre instantele judecatoresti a pricinilor privitoare la drepturi civile si la interese legitime care se pot realiza numai pe calea justitiei, precum si modul de executare silita a hotararilor judecatoresti sau a altor titluri executorii” [3 A se vedea G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila concentrat si adnotat, Ed. All, Bucuresti, 1994, p.6 ;]. Procedura civila contine regulile dupa care se desfasoara judecata (cognitio) si executarea silita (executio), si reprezinta numai o parte a dreptului procesual civil, alaturi de jurisdictia si de teoria actiunii civile [4 A se vedea M. Tabarca, Drept procesual civil, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2005, p. 9 ;]. Jurisdictia cuprinde regulile ce guverneaza organizarea judiciara si compententa instantelor judecatoresti, astfel incat cel interesat sa se adreseze fie instantei, fie organului de jurisdictie ori cu activitate jurisdictionala caruia prin lege i-a fost recunoscuta aptitudinea de a solutiona un litigiu [5 idem nota de subsol 4, p. 10 ;]. Teoria actiunii civile constituie punctul de trecere de la jurisdictie la procedura civila [6 A se vedea E. Heroveanu, Principiile, vol. II, p. 5-20; V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila. Teoria generala. Vol. I, p. 159-160; J. Vincent, S. Guinchard, Procédure civile, 24-ieme édition, Dalloz, Paris, 1996, p. 10-11; G. Couchez, J. P. Langlade, D. Lebeau, Procédure civile, Dalloz, Paris, 1998, p. 3-4 ;] si arata conditiile in care o persoana poate obtine recunoasterea sau stabilirea drepturilor si intereselor sale legitime.

Aceste precizari sunt menite sa incadreze cu sfera cea mai larga, aspectele ce tin de eficacitatea procesului civil ca mijloc de realizare a justitiei. Cu cat sunt mai pregnante garantiile juridice cum ca fiecare proces in parte se va desfasura in litera si spiritul legii (procesuale), cu atat justitia, in ansamblul sau, va fi considerata ca respectand standardul impus de Uniunea Europeana.

Este nevoie asadar, de o abordare echidistanta, stiintifica, cu temperari practice a tot ceea ce face o justitie sa functioneze bine, sau dimpotriva, sa fie depasita, inadecvata.

Procesul civil este ordonat de o serie de principii, dintre care unul deosebit de important, in contextul examenului comunitar al sistemului judiciar roman, este acela al dreptului la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.Trei texte converg spre consacrarea lui:

a). art. 6 pct. 1 din CEDO [7 Art. 6 pct. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului : “Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari, fie asupra contestatiilor privind drepturile si obligatiile sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materia penala indreptate impotriva sa. [..]” ;],

b). art. 21 alin. 3 din Constitutie [8 Art. 21 alin. 3 din Constitutie: “Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil” ;],

c). art. 10 din legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara [9 Art. 10 din legea nr. 304/2004: “Toate persoanele au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil de catre o instanta impartiala si independenta, constituita potrivit legii” ;].

Pentru a aprecia termenul ca fiind rezonabil se analizeaza perioada de timp cuprinsa intre momentul sesizarii instantei si momentul solutionarii definitive si irevocabile a cauzei. Dar daca au fost indeplinite proceduri prealabile trebuie sa se aiba in vedere data de la care s-a actionat pentru rezolvarea problemei litigioase, dupa cum aceasta solutie trebuie retinuta si in cazul in care s-a formulat o exceptie de neconstitutionalitate.

Cu toate ca principiul operativitatii nu este consacrat expres de Codul nostru de procedura civila [10 Codul de Procedura Civila (C. Proc. Civ.), a intrat in vigoare la 1 dec. 1865, si a fost elaborat dupa modelul Codului Cantonului Geneva din 1819 si cel francez din 1806 ;], exista cateva texte care urmaresc tocmai scurtarea pe cat posibil a duratei unui proces. Putem da exemplul articolelor: art. 89 alin. 1, teza a II-a [11 În pricinile urgente, inmanarea citatiei poate avea loc cu mai putin de 5 zile inaintea termenului de judecata ;], art. 153 alin. 2 [12 Pentru solutionarea cererii de preschimbare a termenului luat in cunostinta sau pentru care au fost emise citatiile, partile vor fi citate in termen scurt ;], art. 155 alin. 1 [13 Amanarea judecatii in temeiul invoielii partilor poate fi dispusa o singura data in cursul instantei ;], art. 156 alin. 1 [14 Instanta poate da un singur termen pentru lipsa de aparare temeinic motivata ;], art. 260 alin. 1 [15 Pronuntarea se poate amana pentru cel mult 7 zile ;], ori art. 581 alin. 3 [16 În materia ordonantei presedintiale pronuntarea se poate amana cu cel mult 24 de ore, iar motivarea hotararii se face in cel mult 48 de ore de la pronuntare ;]. La fel de bine putem considera ca instituirea procedurii de administrare a probelor de catre avocati [17 A se vedea Sectiunea III din Titlul III din Codul de Procedura Civila, intitulat: “Procedura inaintea primei instante” ;] slujeste aceluiasi scop.

Totusi, practica demonstreaza ca durata unui proces civil in Romania este la limita rezonabilitatii – si aceasta deoarece oricata grija ar arata legiuitorul, textele de lege nu surprind solutii care sa garanteze rezultatul dorit. Sa fie oare lipsa de inspiratie a puterii legislative singura cauza a lipsei de operativitate? Ori sunt mai numeroase motivele pentru care derularea unui process, de la sesizarea instantei, dezbateri si pana la hotarare, este atat de cronofaga.

Doua serii de argumente pot fi aduse in explicarea mecanismului. O prima categorie este reprezentata de aspectele ce tin de caracterul formalist al dreptului procesual civil, iar cea de-a doua categorie corespunde principiului disponibilitatii [18 Principiul disponibilitatii este unul dintre principiile ce guverneaza etapa procesuala a dezbaterilor. El cuprinde urmatoarele drepturi: dreptul de porni sau nu actiunea civila, de a determina limitele cererii de chemare in judecata sau ale apararii, dreptul de renunta la judecata, de a achiesa, tranzactiona, dreptul de a ataca sau nu hotararile si dreptul de a cere executarea silita a hotararii ;].

Formalismul dreptului procesual civil roman este dat de faptul ca actele de procedura sunt supuse unor conditii de forma si unor termene. Solemnitatea cere forma, care presupune inevitabil trecerea timpului. Pentru a marca importanta fiecarui mijloc procedural, Codul de procedura civila reglementeaza pe larg conditiile in care se poate face cererea de chemare in judecata, intampinarea, cererea reconventionala, cererile de interventie, apararile pe fond, exceptiile procesuale etc. Sunt prevazute, de asemenea, si sanctiunile eludarii acestora. Rezultatul este asigurarea unei discipline procesuale care profita atat instantei, cat si partilor. Astfel, consumarea de timp pentru parcurgerea “formelor” este un rau, dar un rau necesar, caci altminteri ar fi dezordine acolo unde ar trebui ordine.

La randul lui, principiul disponibilitatii vine sa explice de ce parcurgerea in evolutie a procesului civil necesita timp. Procesul presupune in esenta, posibilitatea partilor de a dispune de obiectul lui – dreptul material, precum si de mijloacele procesuale de aparare a acestui drept – dreptul procesual.

Unul dintre drepturile cuprinse in sfera principiului enuntat este dreptul de a determina limitele cererii de chemare in judecata sau ale apararii. Limitele cererii de chemare in judecata, ale cadrului procesual in care se va desfasura judecata cu privire la obiect (pretentia concreta dedusa judecatii) si la parti (persoanele intre care exista raportul juridic litigios) sunt fixate de reclamant. Limitele apararii sunt determinate de parat, in functie de interesele sale personale.

Asa cum practica instantelor romane, ca si de pretutindeni, o arata, exceptiile procesuale sunt cele mai eficace, si prin aceasta, cele mai uzitate, mijloace de a “paraliza” solutia cursiva, si mai ales, rapida, a procesului civil. Definirea acestora urmeaza sa incadreze mai strans subiectul de interes. Surprindem astfel, ”comment faire-ul” derularii cu maxim de operativitate a fazelor si etapelor procesului civil.

Exceptiile procesuale constituie mijloace de aparare, fara a se confunda cu apararile in fond. Ele sunt o forma de manifestare a actiunii civile, presupunand prin urmare existenta unui proces civil in curs de desfasurare / solutionare. Fara a insista prea mult, retinem ca pot fi definite ca acele mijloace, prin care, in cadrul procesului civil, partea interesata, procurorul sau instanta din oficiu invoca, in conditiile prescrise de lege si fara a pune in discutie fondul pretentiei deduse judecatii, neregularitati procedurale sau lipsuri privind exercitiul dreptului la actiune, urmarind intarzierea sau impiedicarea judecatii in fond [19 A se vedea V. M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grila, ed. a 3-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 234 ;].

Dintre toate, exceptiile de procedura si nu cele de fond, sunt percepute ca subterfugii care permit proceduristului abil sa gaseasca acea dezvoltare a procesului care sa convina cel mai mult clientului sau. Obiectul exceptiilor de procedura poate consta in invocarea incalcarii unor norme:

a) de competenta,

b) de compunere sau constituire a instantei,

c) privind conditiile de indeplinire a actelor de procedura, inclusiv termenele in care trebuie efectuate,

d) privind procedura de judecata ori prin care se solicita luarea anumitor masuri pentru buna desfasurare a judecatii si preintaminarea unor solutii contradictorii.

Invocandu-se aceste neregularitati procedurale, se exploateaza la maximum in folosul uneia dintre parti mecanismele amenajate de lege. Daca folosirea exceptiilor se face in scopul unic de a sicana adversarul, se poate vorbi chiar, de o aparare abuziva [20 A se vedea M. Tabarca, Exceptiile procesuale in procesul civil, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2002, p. 23 ;], prin nesocotirea prevederilor art. 723 alin. 1 C. proc. civ. Coroborandu-le cu prevederile art. 129 alin. 1 C. proc. civ. se impune partilor obligatia de a se folosi cu buna-credinta de drepturile lor si potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege. De pilda, paratul invoca cu rea credinta o exceptie, desi stia ca nu este intemeiata, ori invoca o exceptie relativa dupa trecerea termenului in care ii era ingaduit sa o faca, numai pentru a obtine amanarea judecatii.

Desigur, nu putem sustine ca a invoca exceptii de procedura si / sau de fond inseamna in mod automat sicanarea bunului mers al procesului caci ele fac parte din apararile – in sens larg – pe care le are la indemana cel aflat in pozitie procesuala pasiva [21 Idem nota 21, p.14 ; 23 – ], iar dreptul la aparare este garantat [22 Art. 24 alin. 1. din Constitutie: “Dreptul la aparare este garantat” ; ], atat in sens material – ca un complex de drepturi si garantii procesuale instituite de lege pentru a da posibiliatea partilor sa-si apere interesele legitime [23 ibidem M. Tabarca, Drept procesual civil, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2005, p.55: Stoenescu, S. Zilberstein, Teoria generala, p. 107-108: “În continutul dreptului la aparare intra: dreptul de a face cereri, de a lua cunostinta de actele de la dosar, de a propune probe, de a-i recuza pe judecatori, de a participa la dezbateri, de a pune concluzii, de a exercita cai de atac” ; ], cat si in sens formal – ca drept al partii de a-si angaja un aparator.

Totusi, prin efectele pe care tind sa le realizeze, aceste mijloace procesuale duc cel putin la intarzierea judecatii. Daca admiterea exceptiilor de fond duce, de regula, la anularea sau respingerea cererii ca prematura, lipsita de interes, inadmisibila etc. – ceea ce inseamna ca, in principiu, aceste exceptii sunt peremptorii – exceptiile de procedura tind fie spre intarzierea judecatii, fie spre impiedicarea acesteia, uneori aceeasi exceptie fiind dilatorie sau, dupa caz peremptorie. Este exemplul exceptiei de necompetenta [24 A se vedea V. M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grila, ed. a 3-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 236 ;].

Este evident, asadar, ca, fie si pentru “the right reasons”, se ajunge la o prelungire a duratei de timp necesara pentru solutionarea litigiului.

De aici rezulta problema: cum anume trebuie facut echilibrul intre nevoia de aparare prin orice mijloc procesual adecvat si exigenta operativitatii intregului proces civil, sau, altfel spus: cand anume invocarea unei exceptii de procedura este doar un mijloc de aparare cerut cu necesitate de pozitia procesuala, si nu expresia procesuala a unui demers de sicanare.

Exceptiile de procedura apar in aceasta lumina de intensitati diferite: ca un mijloc util / indispensabil in mainile insetatului de dreptate sau, dimpotriva, ca un mijloc letal in mainile rauvoitorului.

Pentru a gasi un raspuns, ne plasam pe pozitia specialistului in drept procesual civil si ne indreptam atentia in egala masura asupra tezelor doctrinale si jurisprudentei instantelor romane. Demersul cognitiv isi propune sa surprinda aceste institutii juridice “in miscare”, si nu static, abordand mai intai problema definitiei, naturii juridice, a delimitarilor si clasificarilor exceptiilor de procedura ( I.), pentru a insista apoi, pe analiza procedurii de solutionare a exceptiilor procesuale ( II.).

Introducere

Analiza institutiei juridice a exceptiilor de procedura trebuie sa aiba ca punct de plecare izvorul juridic, textul de lege care consacra notiunea si o reglementeaza. Prin urmare, trebuie retinut rolul de sediu al materiei pe care il are, in mod necesar, Codul de procedura civila. La o prima vedere observam ca acesta nu defineste exceptiile de procedura, si nici nu consacra principii generale ale institutiei juridice intr-un capitol, ori sectiune distincta. De altfel, in sectiunea a II-a din Capitolul III, din Titlul III al Cartii a II-a este determinat doar regimul juridic al unora din cele mai importante exceptii de procedura [25 A se vedea I. Les, Codul de procedura civila. Comentariu pe articole, Editia a 2-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 420 ;].

Totusi, in acelasi Cod pot fi gasite articole [26 Art. 115 pct. 1 C. proc. civ., ce trateaza cuprinsul intampinarii, art. 136 C. proc. civ, consacrat exceptiilor de procedura relative / de ordine publica, art. 137 C. proc. civ ce stabileste ordinea de solutionare a exceptiilor invocate simultan, art. 162 C. proc. civ, privind invocarea exceptiilor de procedura de ordine publica in recurs, art. 294 alin. 1, teza a II-a C. proc. civ, ce reglementeaza cererile noi in apel ;] in care se utilizeaza formula generica de “exceptii de procedura”, intr-o abordare vadit integratoare. Care este utilitatea acestor intrebuintari, daca nu aceea de a o incadrare comuna, un regim comun? Este adevarat ca in Codul nostru de procedura civila nu este adoptata solutia Codului francez de procedura civila, Nouveau Code de Procédure Civile, care trateaza materia de o maniera clara si grupat [27 A se vedea le Nouveau Code de Procédure Civile, NCPC – Capitolul II al Titlului V, din Cartea I, intitulat “Les exceptions de procedure” ;]. Însa interesul codului francez este unul mult mai pregnant, si anume, acela de a delimita regimul juridic al exceptiilor de procedura, de cel al finelor de neprimire [28 Les fins de non-recevoir pot fi definite ca mijloace de aparare cu o natura juridica mixta. Ele se aseamana, pe de o parte, cu apararea propriu-zisa prin efectele lor, pentru ca antreneaza un esec definitiv al cererii de chemare in judecata, iar, pe de alta parte, se aseamana cu exceptiile, in privinta terenului pe care sunt plasate dezbaterile: paratul, fara sa puna in discutie fondul cererii, o paralizeaza inainte de a se discuta conflictul dintre parti.], in conditiile in care in dreptul procesual francez nu sunt consacrate exceptiile de fond. Conform NCPC exista doar cinci categorii de exceptii de procedura: exceptia de necompetenta (art. 75 – 95), exceptia de litispendenta si conexitate (art. 100 – 107), exceptiile dilatorii (art. 108 – 111) si exceptia de nulitate (art. 112 – 121). Toate celelalte cazuri care in dreptul nostru procesual sunt incadrate in categoria exceptiilor de fond, ori in cea a apararilor pe fond, sunt fine de neprimire, desi exista in art. 122 din NCPC o definitie aparent restrictiva a notiunii [29 Potrivit art. 122 NCPC constituie o fine de neprimire orice mijloc care tinde sa duca la inadmisibilitatea cererii adversarului, fara un examen asupra fondului, pentru lipsa dreptului la actiune, datorita lipsei de calitate, lipsei de interes, interventiiei prescriptiei, a termenului prefix, ori a puterii de lucru judecat. Multi autori francezi – L. Cadiet, loc cit., p. 333, G. Couchez, loc. cit., p. 102, J. Vincent, S. Guichard, loc. cit., p. 134 - apreciaza ca exemplele din cuprinsul art. 122 nu epuizeaza lista finelor de neprimire si ca expresia folosita de Cod: “tel…”, demonstreaza cu evidenta ca textul nu contine decat exemple de ordin general, de lipsa a dreptului de actiune.].

Spre deosebire de solutiile Codului Francez de procedura civila, Codul in vigoare in Romania nu trebuie sa delimiteze cu atata exigenta exceptiile de procedura, fara ca acest lucru sa semnifice absenta unui regim juridic propriu definibil ca totalitate a normelor juridice si regulilor de drept care reglementeaza neregularitatile procesuale ce pot fi invocate prin acest mijloc. Natura juridica a acestuia permite evidentierea deosebirilor si asemanarilor cu alte institutii juridice, precum si procedura de solutionare ce cuprinde conditiile de invocare si judecata propriu-zisa.

Este util, prin urmare sa structuram dizertatia in doua subparti. Prima este consacrata definirii, examinarii naturii juridice, realizarii delimitarilor fata de alte institutii juridice si clasificarilor ce se impun, iar a doua cuprinde analiza procedurii de solutionare a exceptiilor procesuale.