Pagina documente » Recente » Globalizarea-intre progres si supravetuire. Studiu de caz Romania.

Cuprins

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Extras din document

?CUPRINS
CAPITOLUL 1: NO?IUNI PRIVIND GLOBALIZAREA 1
1.1. Aspecte generale privind fenomenul de globalizare 1
1.2. Istoricul procesului de globalizare 4
1.3. Teze controversate ale globalizarii 5
1.4. Dimensiuni ale globalizarii 7
1.5. Perspective ale globalizarii 10
CAPITOLUL 2: GLOBALIZAREA - ÎNTRE PROGRES ?I SUPRAVE?UIRE 12
2.1. Globalizarea-sursa de boga?ie sau de saracie 12
2.2. Efectele fenomenului de globalizare 13
2.2.1. Tendinte in evolutia fenomenului de globalizare 13
2.2.2. Efectele pozitive ale globalizarii 15
2.2.3. Efectele negative ale globalizarii 17
2.2.4. Efecte micro si macroeconomice ale globalizarii 19
2.3. Fenomenul de globalizare – argumente pro si contra 19
CAPITOLUL 3: INFLUEN?A GLOBALIZ?RII ASUPRA ROMÂNIEI 22
3.1. Integrarea si globalizarea Romaniei in structurile europene 22
3.2. Efectele globalizarii in Romania dupa aderarea la UE 24
CONCLUZII 30
BIBLIOGRAFIE 34

Alte date

CAPITOLUL 1: NO?IUNI PRIVIND GLOBALIZAREA

1.1. Aspecte generale privind fenomenul de globalizare

Economia internationala este marcata de o multitudine de mutatii de fond care remodeleaza tesatura de interdependenta pe baza carora ea functioneaza. Dezvoltarea societatii internationale si adaptarea continua a structurile economice la modificarile rapide ce au loc pe plan mondial plaseaza practic toate natiunile intr-un proces continuu de restructurare si tranzitie.

Doua forte principale, dinamice si in interdependenta, conduc acest proces si anume: [1 B?ck, Urlich (2003), C? ?st? glob?liz?r??. ?rori ?l? glob?lismului – raspunsuri l? glob?liz?r?, ?ditur? Tr?i, Bucur?sti]

- adancirea procesului de globalizare a economiei mondiale;

- aparitia si dezvoltarea aranjamentelor economice regionale.

Exista mai multe procese interrelationate care definesc globalizarea. Acum cateva decenii Marshall McLuhan a vorbit despre “satul mondial” (the global village) surprinzand cu acea expresie esen?a fenomenului din zilele noastre:

- tehnologii ale informa?iei care ne pun mai iute ?i mai dens in legatura unii cu al?ii;

- comprimarea distan?elor prin noi tehnologii; inter-conectarea ?i cre?terea dependen?elor reciproce;

- integrarea pie?elor financiare ?i comerciale; interna?ionalizarea (globalizarea) crescanda a produc?iei (prin intermediul firmelor cu activitate globala);

- apari?ia unor probleme “planetare”, care necesita abordari globale;

- raspandirea de comportamente ?i cli?ee presupuse a exprima ra?ionalitatea unui homo oeconomicus ce nu cunoa?te frontiere ?i emo?ii (sentimente) “locale”

- apari?ia unui homo globalus;

- dezvoltarea de identita?i transna?ionale, etc.

Între problemele planetare sunt de reliefat cele care privesc protec?ia mediului inconjurator (de genul efectului de sera/global warming), protejarea surselor de apa potabila, migra?ia masiva ilegala cauzata de saracie ?i de conflicte inter-etnice ?i militare ?i, nu in ultima instan?a, interna?ionalizarea crimei organizate (trafic de droguri ?i fiin?e umane, de arme,etc) ?i terorismul interna?ional.

Merita de eviden?iat ca dezbaterea privind globalizarea nu trebuie disociata de doua procese ale deceniilor trecute. În primul rand, ne referim la caderea sistemului comunist, care a insemnat o extindere geografica mare a sistemelor bazate pe economia de pia?a. ?i aici se include ?i revolu?ia capitalista, mai mult sau mai pu?in insidioasa, din China comunista, care a inceput la finele anilor 70’. În al doilea rand, ne referim la reformele de sorginte neoliberala care au avut loc in ?ari ale Europei occidentale (in Marea Britanie, in special, dar nu numai), in America Latina, etc. Aceasta stare de spirit ?i de ac?iune in domeniul politicilor publice, a fost incurajata de organismele specializate interna?ionale care au pledat, prin a?a numitul Consens Washington-ian, pentru deschiderea pie?elor financiare interne, privatizare masiva, liberalizarea comer?ului, etc.

Prin urmare, globalizarea, in accep?ia obi?nuita ?i care a starnit controverse aprinse, prive?te procese definitorii, mai cu seama pentru ultimele doua decenii –?i nu ceea ce poate fi judecat prin prisma aspira?iei generale a oamenilor, de oriunde, de a poseda instrumente (tehnici) de cunoa?tere ?i de stapinire a naturii din ce in ce mai potente.

Exista mai multe tipuri de discursuri privind globalizarea, care pot fi puse in legatura cu predispozi?ii intelectuale (de doctrina), cu interese de grup ?i de comunitate diferite, un spirit al timpului (zeitgeist), ?i nu in cele din urma, mersul evenimentelor.

Astfel, un tip de ra?ionament se reduce la propozi?ia simpla, “globalizarea este un proces inexorabil”. Altfel spus, se afirma ca, orice s-ar intampla, procesul in sine nu poate fi stopat. În plus, se argumenteaza, nici nu ar fi de dorit intrucat avantajele ar depa?i considerabil costurile. Se poate detecta aici un anume determinism tehnologic in masura in care integrarea pie?elor ?i cre?terea importan?ei actorilor transna?ionali sunt puse pe seama, in principal, a progresului tehnologic. Pentru ca, daca acesta din urma este continuu (de?i nu in acela?i ritm de avans), ceea ce nu se poate pune in dubiu, se poate asuma o evolu?ie institu?ionala liniara, de nestopat, intr-o direc?ie anume. Istoria ne arata de ce este in?elept sa fim circumspec?i din acest punct de vedere. În fond, epoca victoriana a secolului XIX a fost una de mare avant al globalizarii, cu circula?ie libera a factorilor de produc?ie (inclusiv a for?ei de munca –cum nu este cazul in zilele noastre), ceea ce nu a impiedicat, la un moment dat, recrudescen?a protec?ionismului comercial ?i finalmente izbucnirea primului Razboi Mondial. Cineva ar putea spune insa: Da, dar atunci nu existau democra?ii puternice in ?arile cele mai avansate economic, care sa inlature surse de conflict puternic. Realitatea arata insa ca alterca?ii comerciale puternice exista chiar ?i intre aceste ?ari, ca asistam la apari?ia unor blocuri comerciale ?i valutare (precum este UE). Ca sa nu mai vorbim de rela?ia dintre aceste ?ari,pe de o parte, ?i ?arile mai pu?in dezvoltate, pe de alta parte, de clivajul Nord-Sud. Deci, afirma?ia ca procesul este inexorabil nu este cau?ionata, cel pu?in de istorie.

Am mai putea aminti aici ca generalizarea unor “practici ce par a fi cele mai eficace”(best practices) nu se desfa?oara in mod uniform ?i natural/organic. De exemplu, la ca?iva ani buni dupa crizele financiare din deceniul trecut organismele specializate interna?ionale au incetat sa mai recomande (a?a cum au facut-o in anii 80’ ?i anii 90’) deschiderea contului de capital, indiferent de circumstan?e. Iar astazi se discuta tot mai mult de modul diferit in care comer?ul neingradit afecteaza ?arile lume, bogate ?i sarace. Pentru ca ceea ce este mai eficace (favorabil) depinde de condi?iile concrete locale ?i varietatea joaca un rol important in progresul social ?i economic. Cu alte cuvinte, nu este intotdeauna clar care sunt cele mai bune practici, iar confuzia poate fi accentuata de controverse doctrinare (paradigmatice). În aceasta zona a cunoa?terii ?i praxisului i?i are originea disputa, in interiorul capitalismului, intre variante de organizare economica ?i sociala, ca ?i dezbaterea privind fracturile ce se adancesc in spa?iul economic mondial.

Exista, totodata, atitudini diferite in abordarea subiectului. La margini, dar nu neaparat fara influen?a, se afla fundamentali?tii, care fie sprijina fara nici o rezerva globalizarea, sau o resping in totalitate. Între aceste grupuri dialogul este foarte dificil deoarece presupozi?iile cu care se opereaza sunt diametral opuse ?i foarte ideologizate. Mult mai interesante sunt pozi?iile care nuan?eaza dezbaterea, fie sus?inand procesul de globalizare, fie incercand sa-i reliefeze neajunsuri. Al?ii nu resping globalizarea, dar arata ca, procesul este plin de contradic?ii ?i ca reclama o gestionare corespunzatoare. De aici rezulta o mare intrebare: poate fi gestionat procesul, mai ales in lipsa unor institu?ii adecvate? Avem oare institu?ii pentru gestionarea proceselor globale? Ralf Dahrendorf* ?i nu numai el, este de parere ca nu exista institu?ii adecvate pentru o “guvernan?a globala”. Din aceasta perspectiva Dahrendorf critica pe cei care prevestesc eutanasia statului-na?iune. În acest context se poate judeca rela?ia intre func?ionarea “pie?elor globale” ?i democra?ie, aceasta din urma presupunand participarea ceta?enilor la gestionarea treburilor ceta?ii. Fara a fi fundamentali?ti, al?i ganditori gasesc mari vicii de func?ionare ?i chiar axiologice globalizarii.

Dezbaterea privind globalizarea poate fi urmarita pe cateva tronsoane principale ?i anume: [2 Dinu, M?rin (2004), Glob?liz?r?? si ?proximaril? ?i, ?ditur? ?conomica, Bucur?sti]

? func?ionarea sistemului financiar ?i comercial interna?ional;

? problema saraciei ?i inegalita?ii in lume ;

? rolul statelor vs. cel al actorilor transna?ionali in rela?iile interna?ionale, etc.

Exista insatisfac?ie mare legata de sistemul financiar interna?ional existand ingrijorare fa?a de volatilitatea ?i impactul destabilizator al mi?carilor de capital pe termen scurt, adica, fa?a de una dintre trasaturile majore ale globalizarii financiare. ?i rela?iile comerciale ce au derivat din rundele de liberalizare promovate de Organiza?ia Mondiala a Comer?ului (OMC) sunt contestate observandu-se, mai ales de catre ?arile sarace, asimiterii flagrante ce opereaza in detrimentul lor. Cat prive?te efectele asupra distribu?iei veniturilor intre ?ari ?i inauntrul acestora, cifrele sunt departe de a confirma increderea celor care au mitizat globalizarea.

Ce au adus cu totul nou ultimii ani au fost ac?iunile de protest, uneori foarte violente, care au inso?it reuniunile la nivel inalt ale principalelor ?ari avansate din punct de vedere economic (G7 plus Rusia) ?i reuniunile anuale ale FMI ?i Bancii Mondiale. Ironia face ca aceste ac?iuni sa fi avut loc in condi?iile in care organismele specializate interna?ionale ini?iasera o examinare aparent serioasa a programelor pe care le-au promovat in ?arile ce solicita asistenta, ceea ce indica o con?tientizare a realita?ii multicolore ?i contradictorii a ceea ce se nume?te globalizare ca ?i a unor e?ecuri in elaborarea ?i opera?ionalizarea unor programe.

Globalizarea aduce cu sine oportunita?i extraordinare, care au permis unor ?ari sa capitalizeze (valorifice) deschiderea pie?elor ?i posibilitatea de a asimila noi tehnologii. Acesta este cazul mai multor ?ari din Asia de Sud-est, mai ales atat timp cat nu s-au deschis financiar prematur, al Chinei. ?i India, in deceniul trecut, printr-o suita de reforme ?i-a exploatat mai bine resursele umane de care dispune unii anali?ti grabindu-se sa observe “dezlan?uirea economica” a celei mai numeroase democra?ii a lumii. În lumea avansata din punct de vedere economic, noile tehnologii ale informa?iei au prelungit mult avantul (boom-ul) din SUA, ceea ce a facut pe unii sa creada in virtu?ile nemaipomenite ale “noii economii”; s-a ?i vorbit astfel despre o “noua paradigma”, capabila sa combine cre?terea economica neintrerupta cu somaj scazut ?i infla?ie redusa.

Globalizarea a stimulat mult comer?ul interna?ional ?i distribuirea activita?ilor de produc?ie pe baza unei logici a avantajului comparativ aplicat la scara globala; de aici a rezultat ?i cre?terea fulgurant?a a numarului firmelor cu activitate globala.

Nu trebuie sa uitam caderea sistemelor totalitare (comuniste) in Europa ?i, apari?ia acestora, intr-o forma aparte, in Asia. În fond, in China ?i Vietnam, sistemele politice - sub presiunea reformelor economice - capata tot mai mult alura alcatuirilor de tip monopartid ce puteau fi intalnite in alte state asiatice aflate in proces de modernizare, in deceniile trecute. Fara a-?i pierde din reflexele totalitare, conducerile de la Beijing ?i Hanoi sunt obligate sa fie pragmatice, pentru a gestiona treburile publice ale unor economii ce folosesc tot mai mult mecanisme de pia?a in alocarea resurselor ?i remunerarea factorilor de produc?ie. Deschiderea economica ?i politica va avea loc, cert, ?i in Cuba.

S-a format ?i o con?tiin?a globala privind problemele planetare, care reclama o abordare la scara planetara. Ca materializarea acestei prise de conscience nu este facila nu este o surpriza, dar unilateralismul ?i izola?ionismul promovate de noua administra?ie republicana au contrariat multe ?ari. Tragedia din 11 septembrie ?i exigen?ele luptei impotriva terorismului s-ar putea sa modifice insa aceasta atitudine, pentru ca SUA –ca superputere - au responsabilita?i foarte mari ?i este bine sa colaboreze cu celelalte state nu numai printr-o definire proprie (unilaterala) a intereselor comunita?ii interna?ionale. În acest context merita sa fie evocate incercari, intreprinse in ultimele decenii, de a gasi noi forme de institu?ionalizare a dialogului intre principalii actori ai vie?ii interna?ionale. Spunem noi forme, intrucat exista un cadru institu?ional cu multe componente, ONU fiind organiza?ia cea mai notorie ?i de cea mai larga reprezentare. Dar multe din aceste componente au fost considerate, uneori, ca fiind lipsite de eficacitate. De aceea a fost ini?iata, de exemplu, in anii 70’, la Rambouillet (Franta), consultarea periodica intre cei 7 mari, cei mai ferven?i promotori ai acestui forum fiind cancelarul de atunci al Germaniei, Helmut Schmidt, ?i pre?edintele de atunci al Fran?ei, Valery Giscard d’Estaing. Mai tarziu, dupa terminarea Razboiului rece, Rusia a fost invitata sa participe la lucrarile acestui grup. Nu este exclus ca, in viitor, ?ari precum China, Brazilia, sau India sa fie invitate sa se alature acestui grup un argument fiind ca, astfel, s-ar atenua din alura de club ?i forum de decizie al boga?ilor. Un argument importiva acestei extinderi ar fi ca s-ar diminua mult campul de ajungere la decizii concrete.

Exista insa ?i reversul medaliei. Îngrijoreaza astfel, fenomenele de fragmentare ?i slabire a coeziunii sociale, de localism pe intinse arii ale globului. Sindromul “statului slab” nu exprima atat devolu?ia de putere (descentralizarea) cat fragilitatea institu?ionala ?i anomii sociale. Conflicte inter-etnice ?i inter-confesionale (degenerand adesea in violen?e, razboaie civile), xenofobia, sovinismul arata cat de tribali suntem inca, cat de departe suntem de viziunea superoptimista de la inceputul anilor 90’. Coeziunea sociala este tensionata ?i in societa?ile bogate ?i, ceea ce constituie un paradox, statul asisten?ial (welfare state) se confrunta cu dificulta?i in a oferi bunuri publice cerute de ceta?eni in condi?iile in care ponderea cheltuielilor publice in PIB a crescut in ultimele decenii (fa?a de anii 50’ si 60’) in ?arile cele mai bogate.

Preocupa ?i cre?terea inegalita?ilor, inauntrul ?i intre ?ari. Rapoarte ale ONU (PNUD) ?i ale Bancii Mondiale ilustreaza o deteriorare a distribu?iei veniturilor, care contrazice una dintre presupozi?iile de baza ale globalizarii. De altfel insuccesele in realizarea de progres economic, in cele mai multe ?ari ale lumii, este un e?ec al lumii contemporane, al eforturilor depuse inclusiv de institu?iile interna?ionale specializate. Iar intr-o lume in care cei saraci ?i foarte saraci formeaza mai mult de trei sferturi din total tensiunile (conflictele) sunt cvasi-inevitabile. Este de men?ionat ?i multiplicarea crizelor financiare ?i economice, cu mari efecte asupra vie?ii sociale ?i politice (inclusiv pericolul de dezintegrate statala – cum este situa?ia prezenta a Indoneziei, unde tensiunile sunt accentuate de tensiuni inter-confesionale).

Cum pot fi conciliate cele doua planuri de analiza ?i cele doua aspecte ale globalizarii? Foarte succint putem eviden?ia o serie de “zone-problema”, care ajuta la intelegerea radacinilor controverselor privind globalizarea. Astfel, conteaza mult ce paradigma economica este imbra?i?ata de preopinenti. Abordarea neoclasica, care privilegiaza mi?carea fara fric?iuni a resurselor ?i egalizarea condi?iilor tehnologice ?i de remunerare a factorilor de produc?ie, pune pe prim plan avantajele globalizarii intr-un spa?iu mondial in care s-ar creea ?anse ?i condi?ii egale pentru participan?i. În contrast, neokeynesisti ?i neo-structurali?ti, care ?in cont de asimetrii informa?ionale, de procese de cauzalitate cumulativa (cercuri virtuoase ?i cercuri vicioase), sunt mult mai circumspec?i fa?a de binefacerile globalizarii neingradite ?i eviden?iaza neajunsurile acesteia; pentru ei egalizarea de ?anse pentru elite nu echivaleaza cu egalizarea de ?anse pentru to?i locuitorii lumii.

O alta zona delicata o reprezinta problema identitara. Realitatea demonstreaza ca oamenii, sau cei mai mul?i dintre ei, raman ata?a?i din punct de vedere identitar comunita?ii locale ?i celei na?ionale. Înainte de fi europeni, ceta?enii din ?arile UE sunt francezi, germani, italieni, etc. Iar aceste sentimente se vad bine atat in momente de “restriste”, cat ?i de bucurie. De aici, rezulta ?i dificulta?ile mari, inclusiv in Europa, in a realiza na?iunea civica – bazate pe drepturi ?i liberta?i civice ale ceta?eanului, indiferent de etnie, rasa, religie etc. ?i tot de aici izvoresc dificulta?i suplimentare in dezvoltarea institu?ionala (?i identitara) a Uniunii Europene. Oricum, statele (statele na?iune) sunt departe de a-?i fi epuizat for?a propulsiva, buna sau rea. Iar aceasta for?a trebuie judecataa prin prisma unui deficit de institu?ii pentru gestionarea problemelor globale, cat ?i din cauza limitelor pe care le intampina func?ionarea democra?iilor atunci cand treburile publice sunt gestionate de state(guverne) ce se “indeparteaza” de ceta?eni.

1.2. Istoricul procesului de globalizare

Samburii globalizarii se gasesc inca din antichitate, marile imperii antice persane, feniciene, elenistice, romane au fost leaganul unor intense schimburi comerciale, tehnologice, culturale, politice la nivelul Marii Mediterane si Marii Negre. În Evul Mediu, pana la blocada otomana – inceputa in 1453, odata cu caderea Constantinopolului – era un comert intercontinental sud european si asiatic care era dominat de marile orase-stat italiene. La fel putem spune despre comertul hanseatic, care cuprindea Europa Central-Nordica si chiar sudul Europei.

Procesul de globalizare ne duce cu gandul mai ales la Marile descoperiri geografice care au stat la baza acestui fenomen si care au dus la aparitia colonialismului, la transferul bogatiilor din colonii spre metropole (inclusiv sclavii africani pentru a munci pe pamanturile din „lumea noua”) si concomitent, a capitalurilor din metropole, investite in cai ferate, porturi, drumuri si orasele din colonii. Bogatiile de aici au stat la baza comertului european cu mirodenii, aur, argint etc., iar mai apoi, la revolutia industriala, punand temeliile imperialismului european.

Dupa al II-lea Razboi Mondial, economia se reaseaza, Conferinta de la Bretton Woods creeaza un sistem monetar international stabil si cooperativ – Fondul Monetar International (1944) care sa promoveze suveranitatea si sa previna crizele financiare. Era vorba de o rezerva de moneda mondiala administrata de o banca centrala, mondiala (Banca Mondiala). Pentru libera circulatie a marfurilor s-a convenit ca dolarul american sa fie folosit ca moneda mondiala si s-a creat GATT ca organism mondial care a stabilit un set de reguli care sa conduca comertul mondial. În 1990 la Marrakech (Maroc), GATT s-a transformat in OMC/WTO (Organizatia Mondiala a Comertului), o organizatie guvernamentala a ONU care are ca obiectiv tot respectarea regulilor comertului mondial. [3 Stiglitz, Jos?ph (2005), Glob?liz?r??. Sp?r?nt? si d?ziluzii, ?ditur? ?conomica, Bucur?sti]

Dupa anii '70 s-a prabusit sistemul de reguli stabilite dupa al doilea Razboi Mondial, ideologia neoliberala sustine o reducere drastica a rolului statului, ca regulator al economiei, companiile sa fie libere sa-si schimbe operatiile oriunde in lume pentru a minimaliza costurile si a maximiza platile catre investitori. Concomitent cu expansiunea comertului liber cu marfuri si servicii s-a deregularizat si pietele financiare mondiale.

Bancile, companiile de asigurari si fondurile de investitii sprijinite de tehnologia computerelor si pe suportul guvernamental (care acopera spatele acestora) sunt libere sa-si investeasca surplusul de bani oriunde si in orice ar face profit. Asa au aparut speculatiile financiare, mobiliare care au dus la destabilizarea economiei mondiale (vezi crizele din anii '70, 1977 in Asia de Est, 2008-2010 in toata lumea). De altfel, studiile recente indica o legatura directa intre frecventa crizelor financiare si cresterea fluxurilor internationale de capital in anii '90.

Dupa caderea comunismului, din 1990 procesul de globalizare cunoaste o alta etapa in care intra in ecuatie si tarile foste socialiste cu economii si resurse diverse, industrii si agriculturi depasite si neperformante si care, in marea majoritate se orienteaza spre integrare.

Totodata, globalizarea accentueaza rolul companiilor multinationale. Un raport ONU din 1999 arata ca 50 din cele 100 de economii sunt conduse de companii multinationale si ca venitul anual al celor mai mari 200 de corporatii este mai mare decat al celor 182 state natiuni care au 80% din populatia lumii (Rotaru, 2004). Este epoca achizitiilor, fuzionarilor, fransizelor intr-o globalizare dominata de concurenta. În continuare, ideologia neoliberala lanseaza o campanie mondiala pe tema privatizarii intreprinderilor de stat si argumenteaza birocratia si ineficienta economica a statului, a caror prerogative trebuie restranse.

Termenul de „globalizare” a aparut pentru prima oara intr-un dictionar (Webster) in 1961, iar de la mijlocul anilor '80 are o circulatie larga in toata lumea.