Pagina documente » Recente » Impactul euro asupra integrarii financiar monetare europene

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

?CUPRINS
CAPITOLUL 1 . MONEDA UNICA SI SISTEMUL MONETAR INTERNATIONAL 1
1.1. Lansarea monedei unice 1
1.2. Perspective de viitor – largirea zonei euro 4
1.3.Avantajele si dezavantajele introducerii monedei unice 6
CAPITOLUL 2. SISTEMUL BANCAR EUROPEAN IN CONDITIILE MONEDEI UNICE 11
2.1. Implicatii ale introducerii euro in sectorul financiar-bancar 11
2.2. Beneficiile si costurile unei singure piete bancare 13
2.3. Legislatie si Directive bancare 16
2.4. Necesitatea si cerintele integrării bancare 22
2.5.Instrumente utile functionării pietei bancare europene 24
CAPITOLUL 3. IMPACTUL EURO ASUPRA INTEGRARII FINANCIAR MONETARE EUROPENE 31
3.1. Efectele introducerii EURO asupra mediului de afaceri 31
3.1.1. Efectele introducerii EURO asupra persoanelor fizice si juridice 40
3.2. Impactul trecerii la Moneda Euro asupra economiei romanesti 48
CONCLUZII 55
BIBLIOGRAFIE 56

EXTRAS DIN DOCUMENT

CAPITOLUL 1 . MONEDA UNICA SI SISTEMUL MONETAR INTERNATIONAL

1.1. Lansarea monedei unice

La Consiliul European de la Madrid, din decembrie 1995, denumirea de ECU a fost inlocuita cu cea de Euro.

Ulterior, la Consiliul European de la Dublin (decembrie 1996), a fost adoptat un Pact de stabititate, care prevede aplicarea, de catre statele membre ale zonei Euro, a programului de stabilitate si aplicarea sanctiunilor finan­ciare statelor care au deficit superior cifrei de 3%, cu exceptia cazurilor de recesiune economica grava. [1 Ignat Ion, Pralea Spiridon, “Economie mondiala,”Editura Sedcom Libris, Iasi 2006]

In ianuarie 1998, patru state membre ale Uniunii Europene nu faceau parte din zona Euro: un stat nu indeplinea criteriile de convergenta (Grecia), iar alte trei state nu doreau sa participe la zona Euro (Marea Britanie, Suedia, Danemarca).

La 2 mai 1998, Consiliul European reunit la Bruxelles, confirma crearea unei zone Euro intre 11 state si stabileste paritatile definitive dintre monedele acestora. De asemenea, Consiliul european l-a desemnat pe domnul Dui­senberg, avand cetatenie olandeza, ca presedinte al Bancii Centrale Europene.

La 31 decembrie 1998, ministrii de finante stabilesc valoarea in Euro a celor 11 monede vizate, iar la 1 ianuarie 1999, Euro a fost lansat pe pietele de schimb si poate fi folosit ca mijloc scriptural de plata.

Europenii folosesc biletele si monedele Euro incepand cu 1 ianuarie 2000.

O data cu introducerea monedei euro, o noua dobanda de referinta pentru piata interbancara europeana EUROLIBOR (Euro London Interbank Offered Rate) a fost stabilita de catre principalii operatori ai pietei financiare din Londra.

Aceasta dobanda a fost fixata la nivelul de 3,25000% pentru o saptamana si o luna, si la 3,20250% la termen de 1 an si a inceput sa fie utilizata pentru reglarea tranzactiilor din 4 ianuarie 1999, prima zi in care moneda euro a inceput sa circule pe pietele monetar-financiare internationale. EuroLibor a fost stabilita la initiativa British Bankers Associtions (BBA) de catre un grup de 16 banci: americane, japoneze si europene.

Potrivit conceptelor cuprinse in Tratatul de la Maastricht, politica monetara unica in Uniunea Monetara Europeana se vrea a fi o politica a dobanzii. [2 C.Basno, N.Dardac – „Integrare monetara bancara europeana”, EDP, Bucuresti, 2001, p.5]

Aceasta politica se caracterizeaza prin reglarea lichiditatii bancare in curs si prin pilotajul ratelor pe termen foarte scurt pe piata mondiala a euro, incepand cu creditele de la zi la zi, care vor constitui principalul obiectiv operational al SEBC.

Prin concept, deciziile politicii monetare unice sunt de competenta Bancii Centrale Europene. Astfel, ca un prim principiu, se degaja conceptul de conducere unica a operatiunilor. Aceste decizii unice se impun in ansamblul zonei euro, in cadrul careia ratele dobanzilor pe termen scurt urmeaza sa fie identice, pentru ca piata monetara va fi total unificata.

Un alt principiu care se impune este continuitatea si pragmatismul, respectiv de a retine si aplica procedeele cele mai folosite si care sunt considerate si cele mai eficiente in tarile membre, in scopul de a deveni modele armonizate agreate de catre toti si garantate peste tot.

În spiritul tratatului de la Maastricht, se impune egalitatea de acces la moneda bancii centrale si respectarea principiilor de piata. Actionand cu logica pietei in alegerea procedeelor, aceasta va orienta catre privilegierea operatiunilor de open market deschise unui cerc larg de parteneri si indepartarea tuturor procedeelor de refinantare bilaterala contingentata si cu rate bonificate. [3 C.Basno, N.Dardac – op.cit, p.41]

Aplicarea politicii unice inseamna descentralizarea care decurge din principiul subsidiaritatii inscris in Tratatul de la Maastricht. Astfel se considera necesar ca responsabilitatea aplicarii politicii monetare sa revina Bancilor Centrale Nationale care sunt bine ancorate cu realitatile si practicile locale. Astfel, fiecare banca centrala nationala va ramane partenerul national al bancilor din tara sa in executia politicii monetare unice.

Instrumentele politicii monetare, utilizate in vederea indeplinirii obiectivelor politicii monetare, de catre SEBC, pot fi clasificate astfel : [4 Avram, M.; Domnisoru, S.; Avram, V.; Cristea, H.; Mates,D.; Muresan,A. – Integrarea Romaniei in Uniunea Economica si Monetara, Editura Universitaria, Craiova, 2008]

- facilitatile permanente,

- operatiuni ordinare,

- operatiuni de refinantare pe termen lung,

- operatiuni structurale si de reglaj fin,

- sistemul rezervelor obligatorii.

Facilitatile permanente constituie instrumente utilizate de catre SEBC in relatiile cu bancile centrale si institutiile de credit din fiecare tara si constau in:

- creditele marginale (pentru 24 ore)

- depozitele pe aceasta durata

Aceste relatii permanente intre bancile centrale si institutiile de credit din fiecare tara sunt strans legate de functionarea sistemelor nationale de compensari sau fata de sistemul de plati si compensari unificate TARGET.

Operatiunile ordinare (regulate) asupra apelurilor la oferta cuprind, in principal, operatiunile de refinantare - credite acordate potrivit solicitarilor saptamanale ale bancilor. Aceste credite pot fi distribuite dupa nevoi si circumstante, fie cu dobanda fixa, fie cu dobanda variabila pe termen de maxim doua saptamani. Aceasta forma reprezinta principalul instrument de alimentare a pietei euro si implicit, de dirijare a nivelului ratei dobanzii si de afirmare a orientarii pe termen scurt a politicii monetare.

Operatiunile de refinantare pe termen lung reprezinta operatiunile desfasurate lunar, care asigura obtinerea unor credite pe termen de trei luni.

Operatiunile structurale sub forma pensiilor, creditelor garantate, achizitia si vanzarea de titluri, emisiunea de certificate de credit, au menirea sa asigure in mod permanent si durabil lichiditatea bancara.

Operatiunile de reglaj fin sunt efectuate intr-un cerc restrans de parteneri selectati, reprezentand bancile cele mai active pe piata mondiala constituind o forma specifica de sprijinire a lor, operativa si oportuna.

Asadar, formele sunt foarte diversificate, insa prin intermediul lor sunt sprijinite bancile pentru utilizarea unei game de active variate pentru obtinerea lichiditatilor.

Procedurile de aplicare asigura operativitatea si oportunitatea prin apeluri rapide la oferta si proceduri bilaterale. Denumirea adoptata pentru acest tip de operatiuni ii subliniaza rolul si locul atribuit. Pe de o parte, ele se desfasoara de regula dupa ce toate posibilitatile de sprijin din partea bancii centrale au fost utilizate, iar pe de alta parte, prin recurgerea la aceasta forma se acopera diferentele ramase fara echilibrare. Se deduce astfel faptul ca se face un reglaj si acesta este menit sa acopere diferentele cele mai mici, deci este un reglaj fin.

Acest dispozitiv poate fi completat cu un sistem al rezervelor obligatorii existent in practica multor banci centrale, dar in special cea din Franta il promoveaza.

Sistemul rezervelor minime obligatorii poate diminua unele din operatiile prevazute, cum ar fi cele de reglaj fin, si poate actiona ca o masura de asigurare generala a unei lichiditati bancare mai substantiale, fapt ce este pozitiv pentru intregul sistem bancar. Acest fapt ar crea o atmosfera mai calma, lipsita de tensiune in aplicarea celorlaltor instrumente ale politicii monetare.

1.2. Perspective de viitor – largirea zonei euro

Ca si in cazul Marii Britanii, Danemarcei, Suediei (taSri membre UE care nu fac parte din zona euro), multi oameni din noile tari membre sunt ingrijorati de efectul pe care UEM il va avea asupra suveranitatii si identitatii nationale. Totusi, cele 10 noi tari, din 2007 – 12 tari (participante la Uniunea Monetara) sunt asteptate sa adere la Euro in viitorul apropiat, ele neavand de ales in aceasta privinta (Belgia, Germania, Grecia, Spania, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Austria, Portugalia, Finlanda si Olanda). Danemarca, Suedia si Regatul Unit al Marii Britanii sunt membre ale Uniunii Europene, dar nu participa la moneda comuna.

Principalele evenimente care au dus la realizarea UEM si la adoptarea monedei unice in tarile Uniunii Europene sunt: [5 C.Basno, N.Dardac – “Sisteme de plati, Compensari si Decontari”, EDP, 2003, p.111]