Pagina documente » Turism, Sport » Istoria educatiei fizice si sportului

Despre lucrare

lucrare-licenta-istoria-educatiei-fizice-si-sportului
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-istoria-educatiei-fizice-si-sportului


Cuprins

CUPRINS
1. OBIECTUL, IZVOARELE SI METODELE DE CERCETARE ALE ISTORIEI EDUCATIEI FIZICE SI SPORTULUI 4
2. COMUNA PRIMITIVA - EVOLUTIA BIOLOGICA SI SOCIALA A OMULUI, ORIGINEA EXERCITIILOR FIZICE SI FORMELE DE PRACTICARE LA POPULATIILE PRIMITIVE DIN AMERICA, ASIA, AFRICA SI OCEANIA 5
3. EXERCITIILE FIZICE PRACTICATE IN ANTICHITATE DE POPULATIILE DIN EGIPT, INDIA, CHINA SI JAPONIA 8
4. EDUCATIA FIZICA IN GRECIA ANTICA - PERIOADA PRECLASICA SI PERIOADA CLASICA (CONCEPTIA DESPRE EDUCATIE, INSTITUTII, FORME DE PRACTICARE, JOCURILE OLIMPICE, NEMEICE, PHITICE, ISTHMICE, PANATHENEENE. ETAPELE EVOLUTIEI SI DECLINULUI EDUCATIEI FIZICE 11
5. EDUCATIA FIZICA IN ROMA ANTICA - PERIOADA REPUBLICII SI PERIOADA IMPERIULUI 24
6. EDUCATIA FIZICA IN EVUL MEDIU - MODIFICAREA CONCEPTIEI DESPRE EDUCATIE FIZICA. FORMELE DE PRACTICARE ALE EXERCITIILOR FIZICE IN PERIOADA DE INCEPUT A EVULUI MEDIU. CAVALERISMUL SI EDUCATIA CAVALEREASCA. EXERCITIILE FIZICE POPULARE 28
7. CONCEPTIILE DESPRE EDUCATIE FIZICA IN PERIOADA RENASTERII 37
8. IDEI REFERITOARE LA EDUCATIE FIZICA IN CONCEPTIILE PEDAGOGILOR REALISTI DIN SECOLUL AL XVII-LEA - J.A. KOMENSKI SI J. LOCKE. PEDAGOGIA RATIONALISTA DIN SECOLUL AL XVIII-LEA - J.J. ROUSSEAU SI CONTRIBUTIA SA LA INTRODUCEREA EDUCATIEI FIZICE IN PROCESUL DE EDUCATIE 40
9. CURENTUL FILANTROPIST SI REINTRODUCEREA EDUCATIEI FIZICE IN SCOALA- J. BASEDOW, C. SALZMAN, J. GUTS-MUTS, G. VIETH, PESTALOZZI 41
10. SISTEMELE NATIONALE DE EDUCATIE FIZICA DIN SECOLELE AL XVIII-LEA SI AL XIX-LEA - SISTEMUL FRANCEZ, ELVETIAN, GERMAN, DANEZ, SUEDEZ SI ENGLEZ 46
11. RESTAURAREA JOCURILOR OLIMPICE MODERNE. ISTORICUL MISCARII OLIMPICE 57
13. EXERCITIILE FIZICE PRACTICATE PE TERITORIUL TARII NOASTRE IN PERIOADA ANTICHITATII SI IN EVUL MEDIU 80
14. INCEPUTURILE EDUCATIEI FIZICE SCOLARE IN ROMANIA. CONTRIBUTIA UNOR PERSONALITATI LA DEZVOLTAREA EDUCATIEI FIZICE SCOLARE 82
15.PRIMELE SOCIETATI SI CLUBURI SPORTIVE DIN ROMANIA. INCEPUTURILE ACTIVITATII DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT IN INVATAMANTUL UNIVERSITAR DIN ROMANIA. PRIMELE COMPETITII SPORTIVE UNIVERSITARE. INTRODUCEREA EDUCATIEI FIZICE IN INVATAMANTUL SUPERIOR. INFIINTAREA INSTITUTIILOR SPECIALIZATE 86

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

?1. Obiectul, izvoarele Si metodele de cercetare ale istoriei educaTiei fizice Si sportului

A studia din punct de vedere istoric evolutia educatiei fizice inseamna a recunoaste importanta ei in viata oamenilor. Cum am putea pretui astazi locul pe care-l ocupa in constiinta colectiva educatia fizica si sportul, daca nu am cunoaste drumul pe care aceasta activitate l-a strabatut de a lungul istoriei omenirii. Preocuparea pentru istorie ne va demonstra si faptul ca "interesul pentru dezvoltarea fizica a omului si pentru cresterea potentialului sau fizic au constituit dintotdeauna o preocupare importanta a oamenilor, de la populatiile primitive pana la cele mai evoluate natiuni, iar varietatea si bogatia formelor de practicare a exercitiilor fizice, relevata prin studiul istoric este surprinzatoare". (C.Kiritescu, 1942)

1.1. Obiectul istoriei educatiei fizice si a sportului il constituie studierea, cunoasterea si interpretarea aparitiei si dezvoltarii educatiei fizice de-a lungul oranduirilor si formatiunilor sociale din istoria omenirii.

Studiul continutului educatiei fizice si sportului intr-o anumita perioada istorica se realizeaza tinandu-se seama de urmatoarele aspecte:

* conditiile istorice generale ale perioadei: sociale, politice, economice, culturale, religioase;

* scopul si locul ocupat de activitatea de educatie fizica in societate;

* mijloacele, metodele si formele organizatorice prin care se realizeaza scopul educatiei fizice;

* contributia unor personalitati la dezvoltarea educatiei fizice.

1.2. Izvoarele istoriei educatiei fizice sunt documentele pe baza carora se poate reconstitui si analiza in mod stiintific, cat mai exact si complet fenomenul educatiei fizice si a sportului. Acestea pot fi, izvoare scrise reprezentate de: inscriptiile de pe monumente, statui si morminte, legi, rezolutii, regulamente, manuale, monografii, cronici, reviste, ziare, filme si fotografii sau izvoare nescrise reprezentate de: statui, monumente, dansuri, folclor.

1.3. Metodele de cercetare care asigura un studiu stiintific sunt:

* metoda analizei prin care sunt cercetate conceptiile, sistemele, teoriile despre educatie fizica;

* metoda sociologica care stabileste conditiile sociale in care a aparut si a functionat un anumit fenomen al educatiei fizice sau a sportului;

* metoda monografica prin care se realizeaza o cercetare exhaustiva a unei activitati, disciplina sportiva etc.

* metoda comparativa prin care se evalueaza comparativ fapte, fenomene, conceptii, activitati, forme de practicare etc.

INTREBARI

1. Ce demonstreaza studiul istoric al educatiei fizice si sportului in opinia lui C-tin Kiritescu ?

2. Care este obiectul acstei discipline ?

3. Care sunt principalele izvoare ?

4. Exemplificati, referindu-va la o disciplina sportiva, in ce consta abordarea monografica.

2. Comuna primitivA - evoluTia biologicA Si socialA a omului, originea exerciTiilor fizice Si Formele de practicare la populaTiile primitive din America, Asia, Africa Si Oceania

2.1. Exercitiile fizice nu au aparut in mod spontan, ele au o preistorie. Din cauza numarului mic de documente materiale despre viata oamenilor din perioadele stravechi, datele furnizate de arheologie si antropologie sunt completate cu cele obtinute in urma observatiilor asupra unor grupuri de populatie care s-au mentinut pana aproape de zilele noastre intr-un stadiu de civilizatie apropiat de primitivism: regiuni din Africa, Asia, Australia , Polinezia, America. Aceste populatii au facut obiectul a numeroase studii realizate de antropologi, sociologi sau etnografi.

Omul primitiv ducea o viata aproape identica cu cea a animalelor, dominata de necesitatea luptei pentru cautarea hranei si asigurarea supravietuirii. Aceleasi miscari fundamentale erau mijloacele luptei zilnice pentru existenta: alergarea, saritura, catararea. Rivalitatea omului cu animalele si cu semenii sai pentru procurarea mijloacelor de trai a introdus in viata omului si exercitiul luptei. Armele omului primitiv erau mainile, picioarele, dintii. Apoi omul primitiv a inceput sa foloseasca obiecte: piatra, maciuca, cutitul , lancea. Acestea i-au prelungit, amplificat si sporit forta si in acelasi timp l-au obligat la perfectionarea unor alte feluri de miscari, reclamate de manuirea acestor obiecte.

Cea mai importanta perfectionare a atins-o omul primitiv atunci cand el nu s-a mai multumit sa tina in mana aceste arme, ci a inceput sa le arunce la distanta asupra adversarului. Aruncarea deosebeste esential omul de animale. Celelalte exercitii naturale: alergarea, saritura, catararea sunt caracteristice si animalelor. Aruncarea insa, este apanajul omului. Acest exercitiu a aparut in momentul in care omul a trecut de la statiunea patrupeda la cea bipeda, obtinand astfel libertatea de miscare a membrelor superioare.

Paleoliticul inferior reprezinta prima etapa a evolutiei umane. Omul primitiv (Homo primigenus) era bine dezvoltat fizic, dar nu si intelectual. Traia in grupuri mici, nomade, pe malurile apelor, isi confectiona uneltele si armele rudimentare din piatra, se adapostea in copaci sau in pesteri, se hranea mai ales cu plante si cu animale mici.

Homo de Neanderthal reprezinta o etapa superioara caracteristica paleoliticului mijlociu. Capacitatea lui craniana era mai mare (1500 cm3 ), avea capacitatea de comunicare prin limbaj, cunostea focul si se ocupa mai ales cu vanatoarea. Uneltele sale devin din ce in ce mai diferentiate si mai precise ca forma, ele fiind confectionate prin slefuirea silexului. Conformatia fizica cu corpul scurt si indesat, trunchiul aplecat inainte si oasele femurale arcuite, il faceau impropriu pentru alergare, in schimb partea superioara a corpului foarte bine dezvoltata il ajuta sa se catere cu deosebita dexteritate.

Pentru paleoliticul superior, epoca care urmeaza dupa ultima glaciatiune, tipul caracteristic a fost Homo sapiens fossilis, la care capacitatea craniana si dezvoltarea lobilor cerebrali indica cresterea activitatii nervoase superioare, iar scheletul fetei si structura dintilor demonstreaza o alimentatie mai evoluate, cu regim predominant carnivor. Corpul zvelt, oasele femurale lungi si mai subtiri, indica ca Homo sapiens era un bun alergator, spre deosebire de tipul descris anterior. In epoca mezolitica, omul ajunge la tipul actual Homo sapiens recens si se diversifica in rase.

Conditiile de viata ale omului primitiv erau foarte grele. El trebuia sa duca o lupta permanenta cu factorii exteriori, cu natura, cu animalele, cu semenii sai. Numai cei bine inzestrati fizic puteau rezista. Armele lor erau rudimentare, lupta cu animalele se ducea adesea, corp la corp. Numai cei dotati cu calitati deosebite de forta si indemanare puteau invinge. Omul primitiv trebuia sa fie rezistent, sa fie capabil sa alerge mult si repede. Trebuia sa stie sa se catere, sa sara peste obstacole, sa treaca inot prin apa. Exersarea acestor deprinderi in viata de zi cu zi, a dezvoltat calitatile omului primitiv atat din punct de vedere mental cat si fizic.

Vanatoarea devine inca din perioada omului de Neanderthal, ocupatia principala a omului primitiv. Ea se facea cu arme din ce in ce mai perfectionate. Alaturi de piatra cioplita grosolan, apar unelte si arme lucrate cu multa grija: varful de lance, razuitorul, prastia, capcana, plasa de prins peste, harponul, etc. Dezvoltarea acestor indeletniciri, perfectionarea tehnicii, organizarea oamenilor in cete si triburi au dus la formarea unei adevarate culturi, caracteristice Comunei primitive. Pe langa armele si uneltele gasite, un izvor deosebit de important pentru reconstituirea vietii omenesti din acea perioada il reprezinta desenele si picturile rupestre descoperite pe peretii cavernelor sau a stancilor.

Constiinta sociala a inceput sa se dezvolte la omul primitiv odata cu imbunatatirea conditiilor de viata. Epoca mezolitica este cea in care se inregistreaza cel mai semnificativ progres. Este epoca in care apar arcul si sageata, se perfectioneaza uneltele de munca.

In epoca “Neolitica” cultura materiala si economia se afla intr-un permanent progres: tehnica de prelucrare se imbunatateste, oamenii trec de la vanatoare la cultivarea plantelor si cresterea animalelor. Primele regiuni unde apare aceasta diversificare, incepand cu mileniul al VI-lea I. Hr. sunt cele din zona vaii Nilului si Mesopotamiei. Pe plan social dezvoltarea fortelor de productie a determinat aparitia si apoi consolidarea comunitatilor gentilice. Se formeaza uniunile de triburi, ca forme superioare de organizare premergatoare aparitiei statului. Primele state se formeaza in mileniile al IV-lea si al III-lea I.Hr..

2.2. Toate miscarile si deprinderile caracteristice omului primitiv aveau ca scop asigurarea hranei si a existentei sale biologice. Mersul, alergarea, saritura, catararea, inotul, tararea, transportul unor obiecte etc, reprezinta astfel de miscari, pe care le putem grupa in miscari de munca. Lovirea, aruncarea cu diferite obiecte, trasul cu arcul, impingerea, etc fac parte din acele miscari pe care omul primitiv le folosea pentru a se apara in lupta cu animalele sau cu semenii sai.

A doua forma de miscare a omului primitiv a fost dansul. Originea dansului trebuie cautata tot in conditiile de viata ale omului primitiv. Dominat de necesitatea de a-si conserva existenta, el a simtit nevoia ori de cate ori era in primejdie sa apeleze la ajutorul divinitatii. Omagiul sau invocarea divinitatii se faceau prin intreceri fizice, mai ales lupte si prin dans. Dupa ritm, caracter si forma dansurile puteau fi: sacre, vesele, executate in grup, pe perechi sau individual. Toate popoarele primitive au dansat in ocazii dintre cele mai diferite, vesel sau triste. Dansul este o manifestare cu caracter general a speciei umane, o arta “primordiala”(Th.Ribot).

Jocurile au aparut in viata oamenilor prin imitarea miscarilor de lupta si chiar de munca, capatand pe masura ce societatea primitiva s-a dezvoltat un caracter independent de intrecere, dar si cu substrat religios.

2.3. Datele oferite de arheologie si analiza lor istorica elemente interesante pentru cunoasterea originilor educatiei fizice. Acestea sunt completate de cele oferite de studiul etnografic al populatiilor primitive: indigenii din inima continentului african, locuitorii insulelor din Pacific, supravietuitorii populatiilor precolumbiene de pe continentul american sau populatiile din regiunile arctice ale Europei si Americii.

2.3.1America - dintre toate formele de practicare a exercitiilor fizice, pentru indigenii americani, alergarea a fost exercitiul cel mai apreciat si cel mai raspandit. In Imperiul Incas, alergatorii constituiau o clasa sociala aparte cu responsabilitati specifice. Imperiul era strabatut de doua sosele, una pe platoul dintre cele doua siruri ale Muntilor Cordilieri, a doua la poalele muntilor, de-a lungul tarmului. Soselele erau construit exclusiv pentru a fi strabatute de “curierii” imperali, care reuseau sa parcurga cei 1600 de km dintre Quito, asezat pe tarmul marii si capitala Cuzco situata in munti la peste 3500 de metri altitudine, in numai opt zile. Pe aceste trasee erau organizate sisteme de relee si stafete care permiteau transmiterea stirilor si uneori chiar si transportul alimentelor ca mare repeziciune. Nu numai peruvienii erau foarte buni alergatori, ci si indienii tribului Seri din golful californian, despre care se stie ca prindeau din fuga iepuri, cerbi sau cai. Din acest trib a provenit Louis Bennet, care in anul 1863 a stabilit un prim record mondial al curselor de durata, alergand intr-o ora 18,589 km.

Studiati de etnograful norvegian Lumholtz, indigenii din tribul Taragumara au fost socotiti ca cei mai buni alergatori de durata. Pentru acestia erau caracteristice intrecerile de alergare de distante de 200-300 de km, in care participantii conduceau cu picioarele niste mingi mari care reprezentau soarele.

Dintre jocuri cele mai raspandite erau jocurile de aruncare si jocurile cu mingea. Aruncarea sulitelor la tinta pe un sant sapat in zapada se numea “Sarpele de zapada”, si se juca iarna. “Ciung-hik” era un joc de precizie care consta in aruncarea unor bete lungi spre inelele care se rostogolesec perpendicular pe directi de aruncare. Jocurile cu mingea aveau un caracter sacru, mingea reprezentand “soarele”. Variantele de jocuri sunt numeroase, specifice pentru fiecare regiune. Astfel, la tribul Monnitari, din bazinul superior al fluviului Mississippi, mingea era lovita cu doua rachete. La tribul Ciotka, participantii la un joc ajungeau pana la 1000 de persoane, iar spectatorii puteau fi in numar de cinci pana la sase mii. In regiunile din vestul Braziliei, mingea se lovea cu capul, in zona Columbiei, cu genunchiul, iar in alta parti ea trebuia introdusa intr-un cos suspendat intr-un copac.

2.3.2. Africa - Cercetatorii au avut ocazia sa constate o adevarata bogatie a formelor de practicare a exercitiilor fizice si de catre populatiile de pe continentul african. Hotentotii, studiati de exploratorul Peter Kolb in secolul al XVIII-lea, erau alergatori extraordinari, urmareau vanatul in fuga pana cand acesta cadea epuizat. In bazinul inferior al fluviului Congo, bastinasii erau inotatori si vaslasi foarte buni, intrecerile dintre ambarcatiuni fiind una din distractiile lor favorite. Despre populatiile de “bantusi”, Adolf Mecklenburg a relatat de asemenea ca erau foarte buni tragatori cu arcul si chiar saritori in inaltime.

Dintre jocurile cu mingea intalnite pe continentul african este mentionat jocul Tephu, asemanator hocheiului. Alte exercitii descrise de cercetatori completeaza gama larga a formelor de practicare: lupta cu pumnii intalnita in regiunea Nigerului, scrima cu bastoanele care se practica pe intreg continentul in forme variate.

In conditiile speciale oferite de mediul ambiant locuitorii complexului insular intins intre Oceanul Indian si Ocenul Pacific au oferit cercetatorilor imaginea unor variate forme de practicare a exercitiilor fizice. Exercitiul cel mai reprezentativ pentru aceasta regiune este “calarirea valurilor”, cu ajutorul unei scanduri, stramosul surfingului din zilele noastre. La acesta se adauga catararea, exercitiu de asemenea obligatoriu intr-o astfel de regiune. Tehnica de catarare a populatiilor insulare este specifica, diferita de cea folosita de europeni. Aruncarea este si ea raspandita in forme diferite. Se practica mai ales liber sau cu ajutorul unor instrumente specifice. Liber se arunca cu bumerangul sau cu lancea. Pentru aruncarile cu ajutorul unor instrumente cea mai veche unealta este prastia, la care se adauga arcul si sarbacana. Inotul si scufundarile sunt de asemenea exercitii practicate in mod natural, dar nici jocurile cu mingea nu lipsesc. Mingea putea fi o nuca de cocos sau o besica de cangur umpluta cu iarba. Indigenii mai practicau cu pasiune si alte jocuri, precum jocul “de-a trasul” si “de-a impinsul”, sau jocul “inaltarii zmeului”, iar dansurile au avut intotdeauna un loc foarte important in viata acestor popoare.