Pagina documente » Recente » Macroeconomia ocuparii fortei de munca

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

CUPRINS
INTRODUCERE 1
CAPITOLUL 1 OCUPAREA DEPLINA A FORTEI DE MUNCA 3
1.1. Echilibrul macroeconomic 3
1.2. Piata fortei de munca 6
1.3 Piata bunurilor si serviciilor 11
1.3.1. Clasificarea bunurilor si serviciilor 15
1.4 Piata de capital 20
1.5 Preturile si inflatia 27
CAPITOLUL 2 BANII ACTIVITATEA BANCARA SI CREDITUL 31
2.1. Sistemul financiar in economiile moderne 31
2.2 Crearea monedei in economiile moderne 36
2.2.1. Crearea de moned? primar? ne?mprumutat? (non borrowed reserves) 36
2.2.2. Crearea de moned? primar? ?mprumutat? (borrowed reserves) 38
2.3 Rezerva federala 39
2.4 Proceduri operationale ale politici monetare 41
2.5 Ratele dobanzii si conditiile de creditare 44
CAPITOLUL 3 FINANTELE GUVERNULUI SI ECONOMIA DESCHISA IN CONDITIILE OCUPARII DEPLINE A FORTEI DE MUNCA 50
3.1 Extinderea modelului ocuparii a fortei de munca 50
3.1.1 Economia deschisa 52
3.1.2.Introducerea guvernului 53
3.2 Identitatea comerciala fundamentala 56
CAPITOLUL 4 CRESTEREA ECONOMICA SI PRODUCTIVITATE 58
4.1 Conceptul de productivitate a muncii 58
4.2 Factorii fundamentali ai productivitatii muncii 60
4.2.1 Cresterea calitatii fortei de munca 62
4.2.2 Redistribuirea resurselor de munca spre sectoarele cu productivitate ridicata 67
4.2.3 Modificarile tehnologice si rolul ideilor 73
4.3 Productivitatea totala a factorilor 74
CONCLUZII 78
BIBLIOGRAFIE 80

EXTRAS DIN DOCUMENT

CONCLUZII {p}

BIBLIOGRAFIE {p}

INTRODUCERE

La nivelul unei tari cererea de munca este influentata de mai multi factori, dintre care amintim: marimea capitalului si eforturile de investitii, nivelul inzestrarii tehnice a muncii, volumul resurselor naturale si gradul lor de valorificare.

Echilibrul economic (in general) semnifica egalitatea a doua marimi masurabile interdependente (echilibru bugetar). Invers, dezechilibru economic inseamna inegalitatea a doua marimi masurabile interdependente.

În economia actuala echilibrul economic semnifica acea stare spre care tinde piata bunurilor economice, piata monetara, a capitalurilor, piata munca, precum piata nationala in ansamblul sau in sensul egalizarii cererii si ofertei, respectiv in cel al unei asemenea diferente dintre ele care sa nu depaseasca anumite limite considerate normale si care nu creeaza tensiuni sociale grave.

Economia in orice tara este dominata de dezechilibrare. Dezechilibrele economice sunt expresia modificarilor limitelor resurselor si tehnologiilor, a restrictiilor consumatorilor privind cumpararea de bunuri si servicii, inclusiv a unor greseli de politica economica generala pe termen lung, reflectand neconcordanta dintre cererea si oferta agregata. Dezechilibrul economic se manifesta in forma de crize economice, de deficit bugetar, somaj si inflatie.

Ce le mai importante teorii ce privesc cele doua notiuni sunt ce le enuntate de Leon Walras (Teoria echilibrului general) si John Maynard Keynes ( Teoria keynesista despre echilibru), dupa care au evoluat alte teorii privind fenomenele dintr-o economie.

Pe piata bunurilor si serviciilor are loc intalnirea ofertei cu cererea si din aceasta ia nastere pretul si cantitatea de echilibru, realizeazandu-se echilibrul pietei fiecarui bun. Echilibrul pe piata unui bun are un caracter dinamic, sub incidenta modificarii cererii si ofertei. S-a amintit anterior ca modificarea cererii si ofertei deplaseaza spre dreapta (la crestere) si spre stanga (la scadere) curbele cererii si ofertei, pretul pietei fiind dat. Modificarile in marimea cererii si ofertei se realizeaza sub incidenta factorilor (conditiilor) cererii si ofertei.

Realizarea starii de echilibru pe piata muncii presupune o rationalizare a fortei de munca, astfel incat exploatarea resurselor umane sa se faca eficient, nu abuziv, in scopul realizarii unui nivel ridicat al productivitatii muncii. Factorii cei mai importanti care modeleaza echilibrul pe piata muncii sunt cererea si oferta de munca, astfel ca un rol semnificativ il are relatia dintre ofertantul de loc de munca (angajatorul) si cel care cere locul respectiv (angajat sau muncitor), relatie care, in scopul satisfacerii nevoilor celor doua componente ale sale, se concentreaza pe ”obiectul de schimb” (munca) si valoarea sa (salariul).

De asemenea am prezentat notiunea de ”somaj”, ce reprezinta un excedent al ofertei in raport cu cererea de mana de lucru. Somajul este un dezechilibru macroeconomic, un fenomen care concretizeaza subocuparea mainii de lucru.

Analiza echilibrului pietei muncii poate fi privata atat prin prisma analizei clasice cat si prin analiza keynesiana a echilibrului pe piata fortei de munca.

Echilibrul pietei monetare este influentat de mai multi factori, intre care rata dobanzii detine o pondere insemnata. La o anumita dimensiune a ratei dobanzii, presupunand celelalte conditii neschimbate, miscarea cererii si miscarea ofertei de moneda tind spre obtinerea echilibrului pietei monetare.

Starea de echilibru a pietei monetare se realizeaza atunci cand, la o anumita marime a ratei dobanzii, oferta de moneda este egala cu cererea de moneda, ambele fiind egale cu cantitatea masei monetare de echilibru.

Echilibrul pietei monetare este complex si dinamic, tocmai datorita specificitatii mecanismului in care se coreleaza cererea si oferta de moneda, prin sistemul bancar, care manevreaza rata dobanzii, in functie de interesele proprii, ca si de solicitarile clientilor.

În Romania, modelul de piata muncii (in sens strict) este caracterizat de o micsorare a rigiditatii, a intrarilor si iesirilor din firma, dar si de o flexibilizare a competentelor profesionale ale angajatilor, prin asigurarea si dezvoltarea pregatirii continue de-a lungul intregii vietii, prin formare profesionala si dezvoltarea carierei individuale.

Privatizarea si restructurarea economiei romanesti au influentat semnificativ piata muncii, determinand masive disponibilizari si aparitia fenomenului de somaj. Involutiile din economie au restrans posibilitatile de ocupare a fortei de munca; numarul populatiei active si ocupate, respectiv rata de activitate si de ocupare s-au redus, iar somajul s-a cronicizat.

CAPITOLUL 1 OCUPAREA DEPLINA A FORTEI DE MUNCA

1.1. Echilibrul macroeconomic

Termenul de echilibru provine din latinescul „aequilibrium”, aequs insemnand egal, iar libra-balanta. Din punct de vedere filosofic, acest concept exprima stabilitatea calitativa a obiectelor si fenomenelor, determinata de ponderea egala a actiunii contrariilor, de anularea reciproca a tensiunilor contradictorii ale acestora in cadrul unui sistem.

Un astfel de sistem este si economia, ca realitate dinamica, aflata in continua miscare. Ea este un sistem integrat de sectoare, ramuri si activitati productive, de repartitie, schimb si consum, juridice economico-organizatorice si social-culturale.

Toate aceste activitati sunt realizate si asigurate de catre agentii economici si ghidate, prin mecanismele pietei, prin „mana invizibila” a raporturilor de piata.

La nivelul economiei nationale, ele nu se pot desfasura in conditii optime, in concordanta cu trebuintele indivizilor si ale societatii, fara o anumita stare de concordanta, denumita echilibru macroeconomic, intre sectoarele si ramurile economice, intre componentele mecanismului economic, componente care desi se afla intr-o anumita interdependenta, au o functionalitate proprie si sunt in miscare.

Ca urmare, problematica echilibrului macroeconomic, sau a echilibrului general al economiei ocupa un loc de seama in teoria si practica economica. Definirea echilibrului variaza de la o teorie la alta, dar, asa cum arata francezul Edmond Malinvaud, laureat al premiului Nobel pentru economie, in lucrarea sa „Equilibrium concept in Economics” conceptul de baza ramane acelasi [1 ?dmond Mal?nvaud, Th? ?qu?l?br?um Conc?pt ?n ?conom?cs, in „Log?c, M?thodology of Sc??nc?”. Proc?d?ng of th? 6-th ?nt?rnat?onal Congr?s of Log?c, p. 585–595.]. Mai mult decat atat, gandirea economica despre echilibru fascineaza atat de mult, incat „este frapant sa constati ca cea mai mare parte a lucrarilor contemporane de calitate poarta in titlul lor cuvantul „echilibru”, dupa cum remarca Henri Guitton [2 H?nr? Gu?tton, D? l’?mp?rféct?on ?n économ??, Calman-L?vy, Par?s, 1979, p. 204.].

Preocuparile pentru realizarea concordantei dintre resursele disponibile si nevoile subordonate diverselor scopuri, caracterizate printr-o tendinta de continua crestere, au existat din cele mai vechi timpuri, cu mult inainte de a fi inchegate sub forma unei teorii.

Fara a utiliza conceptul, probleme ale echilibrului se regasesc la ganditorii antichitatii, apoi la mercantilisti, la fiziocrati [3 D?scart?s, A.am.J. Turgot, Fr. Qu?snay.].

Cel care realizeaza pentru prima data o schema de ansamblu a factorilor productiei, a factorilor de echilibru si a factorilor evolutiei economice, care va servi drept cadru de referinta pentru intreaga gandire clasica este Adam Smith.

Conceptia sa cu privire la echilibrul economic se bazeaza pe principiile liberalismului economic, ale mecanismului faimoasei „maini invizibile”, pe credinta sa optimista in organizarea spontana a vietii economice prin libera concurenta a intereselor particulare. Principiul echilibrului economic la Smith este piata, cu jocul liber al preturilor, care asigura echilibrarea cererii cu oferta [4 Adam Sm?th, Avut?a nat?un?lor. C?rc?tar? asupra natur?? s? cauz?lor ??, vol. 1, ?d. Acad?m??? RSR, Bucur?st?, 1962, p: 41–43.].

Se apreciaza insa ca termenul de echilibru a fost introdus si fundamentat in economie din stiintele naturii, in cadrul teoriei preturilor si alocarii resurselor. Leon Walras i-a acordat un loc proeminent (1874), demonstrand ca atunci cand oferta unui bun este egala cu cererea sa, piata respectiva se afla „intr-o stare stationara” sau in echilibru.

Teza fundamentala a teoriei walrasiene este aceea ca echilibrul global, localizat la nivelul pietei si inteles ca egalitate a cererii cu oferta se realizeaza automat ca urmare a miscarii preturilor pe piata (piata concurentei perfecte) [5 ?l?? Baba?ta, Al. Duta, ?conom?? pol?t?ca, vol. ?V, T?m?soara, 1992, p. 114.]. Dupa Walras, echilibrul se inregistreaza atunci cand cererea totala este egala cu oferta totala : la preturi de echilibru.

Scoala neoclasica a analizat prin excelenta echilibrul pe termen scurt : Alfred Marshall vorbea despre un „echilibru temporar”, pentru a insista asupra faptului ca se schimba in timp conditiile egalitatii dintre cerere si oferta.

Mai tarziu, conceptul a fost utilizat intr-o alta directie : J.M. Keynes, in lucrarea sa „Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si banilor”, 1936, si mai ales discipolii lui si-au concentrat atentia pe echilibrul ocuparii fortei de munca si a corelatiei dintre ocupare si politicile financiare si monetare. Keynes a deschis o noua epoca in dezvoltarea teoriei economice occidentale, inscriindu-se prin macroanalizele sale in linia lucrarilor neformalizate, care modeleaza un echilibru al subocuparii [6 Janos Korna?, Ant?-?qu?l?br?um. D?spr? t?or??l? s?st?m?lor ?conom?c? s? sarc?n?l? c?rc?tar??, ?d. St??nt?f?ca, Bucur?st?, 1974, p. 343.].

O examinare atenta a conceptului de echilibru economic a fost facuta de

F. Machlup („Equilibrium and Disequilibrium. Misplaced correctness and disguised politics”, 1958). Pornind de la premisa ca modelul, ca si echilibrele sale sunt constructii mentale, notiunea de echilibru fiind intim legata de modelul in care ea apare, el a definit echilibrul drept „o constelatie de variabile intercorelate, alese astfel sa se adapteze una celeilalte, pentru ca nici o tendinta. inerenta spre schimbare sa nu predomine in modelul constituit de ele”, sau mai simplu, „compatibilitatea reciproca a unui set ales de variabile intercorelate de marimi particulare”.

Edmond Malinvaud ; cunoscut pentru studiile sale in domeniu, afirma ca aceste definitii accentueaza compatibilitatea reciproca, dar nu se refera la subiectul stiintelor economice. S-ar putea introduce mai multa precizie aratand ca un echilibru economic recunoaste intotdeauna existenta agentiilor care produc, comercializeaza, consuma, imprumuta, subventioneaza. Compatibilitatea are in acest caz doua dimensiuni care sunt intotdeauna prezente, chiar daca numai implicit in unele modele : l) diferitele activitati ale unui agent trebuie sa fie compatibile una cu alta si cu constrangerile impuse lor, ca si cu scopurile pe care el incearca sa le realizeze ; 2) actiunile diferitilor agenti trebuie sa fie reciproc compatibile : un act comercial de exemplu, este cumpararea pentru un agent si vanzarea pentru altul.

În acest fel, interdependentele dintre agenti si diferitele operatii vor sta in centrul observatiei si analizei economice.

Pornind de la aceste consideratii, Matinvaud formuleaza urmatoarea definitie: in reprezentarea abstracta a unei categorii de fenomene economice, un echilibru este o stare in care actiunile diferitilor agenti economici sunt reciproc consistente una cu alta si individual compatibile cu comportamentul acestor agenti.

Echilibrul se poate defini la granita dintre economie si alte discipline : matematica, psihologie, s.a. Înca din 1890 A. Marshall se referea la „echilibrul dintre dorinta si efort”, pe aceasta idee mergand conceptiile behavioriste despre echilibru de mai tarziu, care vor exagera elementele de psihologia consumatorului, fetisizand capriciile consumului individual [7 G. Katona, Th? Pow?rfull Consum?r, N?w York, McGraw-H?ll, 1960 ; – „Ps?cholog?cal Analys?s of ?conom?c B?hav?our”, N?w York, McGraw-H?ll, 1963 ; – „Th? Mass Consumpt?on Th?ory”, N?w York, McGraw-H?ll, 1964.].

1.2. Piata fortei de munca

Oamenii reprezinta principala resursa strategica a unei organizatii. Fata de pietele sclavagista si feudala care incalcau grav libertatile persoanei umane, piata capitalista definita de Adam Smith in “Introducere la Avutia Natiunilor’ pune accentul dominant pe piata libera pentru oameni liberi. În aplicatiile manageriale ale organizatiilor anterioare celui de-al II – lea razboi mondial, salariatii erau priviti ca “forta de munca” sau ca “mana de lucru”; importanta era capacitatea acestora de a pune in valoare (de a transforma) resursele materiale si financiare de care dispunea organizatia. În ultimii 50 de ani, cu precadere in societatea informationala, intr-o lume aflata in plin proces de globalizare, resursele umane (personalul), reprezentand organizatia, detin rolul primordial in dezvoltarea acesteia; capitalul uman a inlocuit, ca importanta strategica, capitalul financiar. Mana de lucru era considerata “productiva” si “neproductiva”, stabilindu-se astfel o clasificare voit discriminatorie; munca intelectuala a fost multa vreme desconsiderata si prost salarizata in toate societatile, cu precadere in cele totalitare. Forta de munca era privita ca un intreg lipsit de individualitati; salarizarea era facuta, in cel mai bun caz, proportional cu volumul si in functie de calitatea muncii prestate. Lipsea cu desavarsire stimularea initiativei angajatilor, carora le era interzisa abaterea de la reglementarile stabilite de conducatori.

În evolutia functiei de personal a managementului organizatiei sunt cunoscute cinci etape care corespund diferitelor filosofii, respectiv diferitelor politici: faza primara, faza psiho-sociala, faza contractelor, faza de integrare manageriala si faza antreprenoriala.