Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
INTRODUCERE 2
CAPITOLUL 1 - TIPURI DE MLASTINI 6
1.1 Mlastina oligotrofa 6
1.2 Mlastina mezotrofa 9
1.3 Mlastina eutrofa 9
1.4 Asemanarile si deosebirile existente intre mlastina eutrofa, oligotrofa si mezotrofa 12
CAPITOLUL 2 - METODE DE ESTIMARE A GROSIMII STRATULUI DE TURBA 14
2.1 Metode clasice - distructive 14
2.2 Metoda propusa - nedistructiva 15
CAPITOLUL 3 - Metode de taxonomie numerica 16
3.1 Etapele demersului taxonomiei numerice 16
3.2 Tipuri de metode de clasificare 16
3.3 Algoritmi de clasificare ierarhica aglomerativi - metode uzuale 17
3.4 Algoritmul Buser si Baroni-Urbani 21
3.5 Algoritmul de clasificare naturala aglomerativa (Dragomirescu) 22
3.6 Metoda de clasificare naturala diviziva (Watanabe) 24
CAPITOLUL 4 - Conceptii in taxonomia numerica 27
4.1 Conceptia occidentala 27
4.2 Conceptia orientala 28
4.3 Conceptia romineasca 29
CAPITOLUL 5 - STUDIU DE CAZ 31
5.1 Sursa si descrierea datelor 31
5.2 Prelucrarea datelor in laborator si rezultate 32
CONCLUZII 36
BIBLIOGRAFIE 37
ANEXE 39

Alte date

?Metode de etimare a grosimii stratului de turba. Algoritm pentru o metoda nedistructiva

??????????????????????????????????????????????????

?INTRODUCERE

În cadrul ecosferei ecosistemele naturale se deosebesc intre ele prin structura si modul lor de functionare.

În functie de unitatea hidro-geomorfologica pe care o ocupa, in special de componenta dominanta in aceasta unitate, ecosistemele pot fi: ecosisteme acvatice, ecosisteme terestre sau ecosisteme subterane.

Trecerea de la ecosistemele acvatice la cele terestre se realizeaza printr-o zona ecotonala, zona umeda ce imbina particularitatile celor doua tipuri de ecosisteme ce le separa.

Mlastinile reprezinta tipuri particulare de zona umeda, unele dintre ele generand turba - mlastini de turba -, altele fiind lipsite de conditiile de producere a acesteia.

În functie de anumite criterii mlastinile de turba se clasifica in mai multe categorii.

Din punct de vedere al genezei, mlastinile se formeaza in depresiuni in care apele freatice sunt la mica adancime si unde apare initial un exces de umiditate. Iau nastere de obicei in cuveta fostelor lacuri sau pe terenuri de alunecare unde se formeaza largi depresiuni de mica adancime si unde apa stagnata se aduna pentru inmlastiniri.

Se mai pot forma in zonele unde anterior au existat paduri sau lunci, dar si pe terenuri impadurite, unde exista un exces de umiditate, solul e impermeabil si lipsit de scurgere superficiala, iar climatul prezinta o umiditate abundenta cu evaporatie scazuta. Mai putem intalni mlastini in jurul unor izvoare, care intretin permanent sau temporar conditiile unei inmlastiniri (Parvu, 1999).

Van Post si Grunuland (1925) realizeaza o clasificare a mlastinilor in functie de provenienta apei care alimenteaza biocenozele mlastinii, distingand astfel trei categorii:

- mlastini topogene, care sunt alimentate cu apa din infiltratie si care in prezent sunt denumite mlastini eutrofe;

- mlastini cambrogene, care sunt alimentate cu apa din precipitatiile atmosferice; acest tip corespunde tinovului climatic oligotrof din Europa nordica-oceanica;

- mlastini soligene, care primesc apa atat din precipitatii atmosferice cat si prin viituri de apa de origine atmosferica, dar care s-au scurs o perioada de timp peste relieful inconjurator; acest tip corespunde astazi mlastinilor mezotrofe.

Emil Pop (1960) face o clasificare a mlastinilor dupa gradul de trofie distingand la nivelul Terrei trei tipuri de mlastini: mlastini eutrofe, mlastini mezotrofe si mlastini oligotrofe. Criteriul de diferentiere dintre mlastinile eutrofe si cele oligotrofe fiind dat de substantele solvite, vegetatie si sursa de alimentare cu apa, mlastina mezotrofa fiind o forma intermediara sau de trecere intre mlastina eutrofa si cea oligotrofa.

Din punct de vedere ecologic mlastina este “o formatiune biogeografica acvatica neaerisita ale carei plante in loc sa putrezeasca sau sa se mineralizeze dupa moarte se turbifica, aglomerandu-se in cele din urma la fund sub forma de zacamant turbos” (Pop, 1960).

Turba este definita:

? de catre geologi ca fiind “o roca organogena carbunoasa” (cf. Potonié, citat de Pop, 1960);

? pentru pedologi “« un humus aproape curat » sau “un sol turbo - mlastinos” capabil sa alimenteze o vegetatie, dar care la adancime nu prea mare se transforma progresiv intr-o roca lipsita de fertilitate”, (cf. Gherasimov si Skrimnikova, citati de Pop, 1960);

? pentru botanisti “un aglomerat de resturi vegetale cu diverse origini sistematice si cenotice, precum si cu diferite grade de conservare” (Pop, 1960).

Facand o imbinare a definitiilor de mai sus, Pop (1960) spunea ca turba este “un sediment recent al mlastinilor neaerisite, compus in absoluta sa majoritate din resturi vegetale, cu structura morfologica in general conservata, trecute insa printr-un proces chimic si fizic, al carui rezultat principal este o relativa imbogatire in carbon”.

În acceptiunea noastra, turba este un zacamant ce se formeaza in straturile profunde, lipsite de oxigen ale mlastinilor, printr-un proces de carbonificare a materiei organice provenita din organismele vegetale si animale moarte si care are un rol foarte important in circuitul global al carbonului.

Evaluarea ponderii turbariilor

Pe Glob suprafata mlastinilor de turba se cifreaza la aproximativ 350 milioane ha, cel mai bogat continent in mlastini fiind Europa, iar cel mai sarac Africa.

Raportand suprafata mlastinilor turboase la suprafata tarii, procentul cel mai mare de mlastini este in Finlanda (cca.30%), Norvegia (cca.28%), Suedia (cca.20%), Anglia si Irlanda (12,6%).

În tara noastra exista peste 400 de mlastini de turba, totalizand o suprafata de aproximativ 7000ha, cca. 0,0298% din suprafata tarii (Parvu, 1999). Acestea au marimi diferite, variind de la 0,5ha pana la cateva sute de hectare si sunt localizate in regiunile carpatice, mai ales in Carpatii Orientali.

Dupa cum se observa, la nivelul anului 1999, in tara noastra suprafata ocupata de mlastinile turboase detinea un procent foarte mic (cca. 0,03% din suprafata totala a tarii), acest procent manifestand o tendinta accentuata de scadere datorita schimbarii conditiilor climatice din ultimii ani si a unui management neadecvat al acestor zone. Avand in vedere aceste considerente si tinandu-se cont si de importanta stiintifica si economica a mlastinilor de turba, se recomanda ca o parte din aceste zone sa fie puse sub protectie, iar in cele exploatabile extractiile de turba sa se realizeze durabil. Un factor important in realizarea acestor deziderate este informarea publicului, in special al populatiei locale din zonele in care sunt prezente turbarii, astfel incat aceasta sa fie constienta de rolul acestor ecosisteme particulare.

Cel mai intins complex mlastinos eutrof de la noi, cu mlastini eutrofe vii, este Bazinul Ciucului, care ocupa cea mai mare parte din fundul depresiunii dintre Harghita si muntii Ciucului (fig.1), iar cea mai bogata regiune in mlastini oligotrofe de la noi este cea a Bazinului Dornei cu 23 de tinoave (fig.2).

Scopul lucrarii

Turba generata de aceste ecosisteme de tip mlastina reprezinta o importanta resursa naturala, in anumite situatii exploatabila, avand o rata de regenerare relativ mica. Dar pentru a putea fi exploatat, stratul de turba trebuie sa aiba o anumita grosime. De aceea este foarte important sa se cunoasca grosimea stratului de turba in zonele exploatabile.

Exista mai multe metode de estimare a grosimii stratului de turba, dar majoritatea sunt distructive, prin urmare scopul acestei lucrari este de a gasi o metoda de estimare nedistructiva.

În vederea atingerii acestui scop, in lucrarea de fata a fost realizata:

? o sinteza privind stadiul actual de cunoastere al turbariilor din Romania (capitolul 1);

? o trecere in revista a principalelor metode de estimare a grosimii stratului de turba (capitolul 2);

? o analiza a metodelor si conceptiilor de taxonomie numerica (capitolul 3 si 4);

? un studiu de caz (capitolul 5);

? concluzii privind aplicarea metodelor de taxonomie numerica in stabilirea unor metode nedistructive de estimare a grosimii stratului de turba (capitolul 6).

CAPITOLUL 1 – TIPURI DE MLASTINI

Dupa cum spunea Pop in 1960 la nivelul tarii noastre se intalnesc trei tipuri de mlastini: mlastini oligotrofe, mlastini mezotrofe si mlastini eutrofe. În continuare vor fi prezentate principalele lor caracteristici.

1.1 Mlastina oligotrofa

Pozitie geografica

Mlastinile oligotrofe sunt raspandite in zonele cu climat umed si rece precum Alaska, Canada sau Europa nordica, la noi in tara gasindu-se in regiunile Carpatice, pe interfluvii cu panta mica, pe versantii vailor, in cuveta unor lacuri, la altitudini cuprinse intre 700 si 1600 m. Cele mai multe se intalnesc pana in 1200m, ceea ce corespunde etajului superior al molidului, unde temperatura medie anuala este cuprinsa intre 4-6sC, iar clima este rece si umeda (Parvu, 1980).

Regionalisme

În functie de regiunea in care se gaseste, mlastina oligotrofa a primit diverse denumiri: in Moldova si Transilvania se numeste tinov, in M-tii Apuseni, molhos, iar in Maramures, malaca (Parvu, 1980).