Pagina documente » Medicina » Persoana cu handicap fizic. Realitati si perspective

Despre lucrare

lucrare-licenta-persoana-cu-handicap-fizic.-realitati-si-perspective
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-persoana-cu-handicap-fizic.-realitati-si-perspective


Cuprins

CUPRINS
CAP.I Notiuni generale
I 1.Originea si evolutia notiunii de handicap
I 2.Definitia handicapului fizic
I 3.Etiologie si manifestare a handicapului fizic
I 4.Clasificarea handicapului fizic
CAP. II Legislatia in vigoare privind protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap
II. 1 Ordonanta de urgenta privind protectia speciala a persoanelor cu handicap
II. 2 Declaratia cu privire la drepturile persoanelor cu handicap
CAP III. Asistenta sociala a persoanelor cu handicap fizic
III. 1 Asistenta medico-sociala a deficientilor motori
III. 2 Reguli standard privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap
CAP. IV Strategii de recuperare si integrare in societate a persoanelor cu handicap fizic
IV. 1 Intensitatea invaliditatii si capacitatea de munca
IV. 2 Notiuni generale , probleme si sugestii in educatia persoanelor cu handicap, orientarea scolara a persoanelor cu handicap
IV. 3 Conduite compensatorii la adolescentii deficienti fizic
IV. 4 Specificul terapiilor recuperative si problemele protejarii
ANEXA : STUDIU DE CAZ

EXTRAS DIN DOCUMENT

?Persoana cu handicap fizic?MEMORIU EXPLICATIV

Pasiunea mea pentru asistenta sociala si in general tot ceea ce tine de acest domeniu este mai intai de toate o vocatie. Exista oameni care sunt foarte buni intr-un anumit domeniu si spun ca asta e vocatia lor, ca nu ar putea face nimic altceva. Dar eu nu ma incadrez in aceasta categorie si sunt convinsa ca puten face si alte lucruri decat cele pe care le facem in viata de zi cu zi. Sunt sigura ca as fi putut lucra si in alte domenii, dar acesta este lucrul care il stiu si il fac cel mai bine. Nu spun ca am urmat acest tel cu cerbicie; asa mi-a fost dat – probabil ca este o vocatie sau un destin. Nu stiu la ce performante voi ajunge mai departe dar cred ca sunt pe drumul cel bun.

“ De sigur, un trecator obisnuit ar crede ca trandafirul meu este ca voi – trandafirul care este al meu. Dar , prin el insusi este mai importatnt decat a suta dintre voi , ceilalti trandafiri: pentru ca pe el l-am udat; pentru ca pe el l-am pus sub globul de sticla; pentru ca pe el l-am adapostit dupa paravan; pentru ca la-m ascultat cand se vaita sau cand se lauda , iar uneori si cand nu spunea nimic. Pentru ca este trandafirul meu.”

(Antoine de Saint-Expery , Micul print).

Persoana cu handicap a existat din totdeauna, dar foarte multa vreme aceasta categorie a fost marginalizata si discriminata. Nefiind ingrijiti de nimeni ajungeau sa fie si inadaptati sociali. In lucrarea de fata prin cele IV capitole am incercat sa prezint o parte a realitatilor cu care se lupta aceasta categorie impotriva vicisitudinilor vietii si o parte a perspectivelor de readaptare la viata familiara si sociala.

In primul capitol prezint originea si evolutia notiunii de handicap, de unde a pornit acest cuvant definitia handicapului fizic si clasificarea acestui handicap; pentru ca nu este de ajuns o cunoastere temeinica a teoriei am recurs in capitolul II la legislatia in vigoare la drepturile, indatoririle, si obligatiile, responabilitatile pe care le are statul cat si fiecare individ in parte pentru o protectie speciala a persoanei cu handicap.

In cel de-al treilea capitol am evidentiat rolul si importanta asistentei sociale care tine cont tot timpul si vegheaza permanent si incearca pe cat posibil sa ajute aceasta categorie de persoane.

In ultimul capitol descriu specificul terapiilor de recuperare conduitele compensatorii si si problemele protezarii, pentru ca fiecare om trebuie sa acorde intelegere dar fara compatimire, sprijin dar nu din mila acelor membri care se afla in situatii speciale.

Studiul de caz a fost efectuat la Spitalul Camin Botosani pe un esantion de sase persoane din care pentru studiul de caz am ales o singura persoana. Studiul a fost efectuat in timp de trei saptamani. Pot spune ca handicapul fizic nu este o problema individuala, ea este o problema a fiecaruia dintre noi cei care gandim si simtim omeneste. Problema reala este cea a societatii si nu a persoanelor cu handicap. Trebuie sa vedem cat de dispusa este societatea in a-si schimba propriile metode si asteptari relativela integrarea acestor persoane.

Trebuie sa tinem cont si sa veghem la ingrijirea acestor persoane si sa nu uitam ca exista ceva deosebit la aceasta persoana , ca nici unul dintre ei nu este la fel cu ceilalti.

Originea si evolutia notiunii de handicap

La origine , termenul de handicap nu afost un cuvnt simplu , ci sintagma.Era compusa din trei unitati semantice diferite : ”hand in cap “. In limba engleza unde sintagma a aparut pentru prima data in secolul XVI “hand” inseamna “mana” , “in” este echivalent cu “in” iar “cap “ insemna “cascheta”. Expresia “hand in cap” era folosita pentru desemnarea unui joc in care partenerii isi disputau diverse obiecte personale dupa un pret fixat de un arbitru . Obiectele erau puse intr-o caciula “cap” de unde se extrageau cu mana “hand” absolut la intamplare . Prin contactare lingvistica , consoana “n “ de la “in” a disparut iar sintagma a devenit cuvant de sine statator :handicap.

In secolul XVIII cuvantul handicap incepe sa fie aplicat si la competitiile de cursele de cai . Deplasarea semantica a handicapului de la semnificatia primara de “joc de noroc” la semnificatia sa secundara , aplicabila la evaluarea comparativa a “obiectelor” aflate in competitie: in primul caz a efectelor personale , in al doilea caz al cailor .

Prin cursa cu hanicap se intelegea acea cursa in care sansele

ilegale ale cailor erau in principiu egalizate prin obligatia celor mai buni

de a purta o greutate in plus , in functie de perfomantele anterioare deja

confirmate. In limba franceza scrisa , termenul de handicap cu sensul sau

specific si stabilizat aplicabil la cursele de cai , apare deja consemnat in

1827 (T Bryon Manuel de l’amteur de courses ). In dictionarele limbii

franceze termenul este intalnit pentru prima data , in suplimentul “ Litre” , editia 1877. In Dictionarul Academiei termelul de handicap este introdus abia in 1935. La intervale diferite incep sa apara si derivatele “handicaper”(1854) , “handicapeur” , persoana care stabileste handicapurile.

Extensia continutului semantic al handicapului continua prin glisarea acestuia de la limitarea capacitatii cailor la limitarea capacitatii oamenilor , apoi de la limitarea capacitatilor umane la conseciintele acestor limitari. Nu se cunoaste cu exactitate data convertirii semantice de la domeniul cabalin la domeniul uman. Este sigur insa ca aceasta convertire s-a produs mai intai in tarile anglo-fone , mutatia semantica transformandu-se apoi . progresiv in tarile franco-fone iar mai apoi si in celelalte perimetre geografice. Se estimeaza spre exemplu ca termenul de “handicap fizic” aplicabil la domeniul realitatilor umane , ar fi aparut cam pe la sfarsitul deceniului IV al secolului nostru.

In dicionarele aparute sub egida Academiei Romane editia din 1934 (Sextil Puscariu) nu face nici o referire la termenul de handicap si nici la unul din derivatele lui. “Dictionarul Limbii Romane Literare contemporane “ din 1956 consemneaza termenul de handicap in ipostaza de substantiv(cu doua semnificatii proprii si o semnificatie figurata) la care adauga derivatul verbal “a handicapa”.

In Dictionarul Enciclopedic roman din 1964 contrar asteptarilor neologismul handicap este iarasi absent. In schimb in toate dictionarele ulterioare termenul de handicap este prezentat si aplicat alaturi de derivatul sau verbal : a handicapa. Nu apare insa derivatul “ handicapat” (adjectiv si substantiv) desi in limajul comun oral si scris , “copil handicapat “ sau “persoana handicapata” devenisera deja expresii cunoscute. In literatura de specialitate , o penetratie masiva a termenului de “handicap” se produce abia in ultimul deceniu. Exemplu edificator : in regulamentul scolilor pentru copiii cu deficiente 1971 cuvintele handicap si handicapat nu sunt folosite nici macar o singura data.

Deplasarea semantica a termenului de handicap de la semnificatia originala restransa (aplicabila doar curselor de cai) la semnificatia actuala extinsa (aplicbila doar realitatilor umane) , a fost insotita la deplasarea dominatiei lexicale de la “egalitatea in concurenta” la “dezavantajul in concuranta”. O asemenea deplasare pare sa constituiedeja un proces incheiat si ireversibil dovada ca prin simpla rostire a cuvantului handicap , se induce automat si ideea de nuanta defavorizanta. Ideea de dezavantaj si dificultate pe care o semnifica termenul de handicap nu a aparut insa la inceput , decat prin raportare la contextul social. Interesa deci , dezavantajul social al individului aflat in concurenta si nu alte stari de inferioritate.

De la semnificatia sa sociala termenul de handicap este deturnat apoi spre o semnificatie accentuat-medicalizata , cand pe prim plan nu se situeaza dezavantajul social , ci dezavantajul bio-psihic. De la conseciinta maladiei se trece apoi la maladia insasi astfel incat in numeroasele contexte termenul de handicapat este folosit ca substantiv al termenilor: boala , maladie , deficienta , anormalitate. In loc de deficienta fizica se foloseste tot mai des termenul de handicap fizic , in loc de deficienta de auz , se spune handicap de auz , in loc de boala mintala , auzim tot mai des expresia de handicap mintal.

Puncul de vedere al lui Ph Wood (punct de vedere impartasit si de Organizatia Mondiala a Sanatatii) este ca termenul de handicap ar trebui pastrat cu acceptiunea sa specifica de dezavantaj , de deficienta defavorizanta , de conseciinta situaltionala aparuta ca urmare a deficientelor sau maladiilor invalidante .

Din punct de vedere lexical , cuvantul handicap este un substantiv (substitut pentru obstacol , dezavantaj , infirmitate). Derivatul “handicapat “ poate fi luat ca simplu adjectiv (copil handicapat , persoana handicapata) , fie ca substantiv (un handicapat). In acest din urma caz , asupra subiectilor astfel desemnati se produce si o anume sigmatizare (etichetare depreciativa). Putem conchide , deci folosind expresia lapidara a lui Bloch-Laine , ca “ la gravitatea intinseca a handicapului nu corespunde in mod riguros un grad proportional de inadaptare.

I.2

Handicapuri fizice

(Definitie)

Acest termen este utilizat in mod curent pentru a desemna incapacitati de tipuri foarte diverse , cu exceptia celor care privesc organele de simt sau cele care sunt conseciinta directa a un or leziuni cerebrale. Cea mai mare parte a acestor incapacitati afectueaza sistemul locomotor , sistemul cardiovascular sau sistemul respirator. Cele mai frecvante sunt luxatia congenitala de sold , infirmitatile sau amputarile congenitale , infirmitatile datorate unor accidente sau unei boli a primei copilarii si leziuni cardiace congenitale.

Prevalenta si prognosticul acestor infirmitati a cunoscut de-a lungul ultimilor ani o evolutie spectaculoasa. Poliomelita , care ataca altadata copiii de varsta frageda , drept pentru care era cunoscuta si sub denumirea de “paralizie infantila” parea sa se extinda in anii 1950 si la copii mai mari si adulti dar vaccinarea antipoliomelitica a redus in mod sensibil prevalenta si ratiunea ne indreptateste sa consideram ca mult timp de acum inainte poliomelita nu va mai fi decat o boala rara. Cu toate ca incidenta lor absurda ca si cauzele handicapurilor fizice nu au crescut leziunile accidentale au capatat o importanta relativ sporita o data cu declinul poliomelitei .

In ceea ce priveste tratamentul , tehnicile chirurgiei ortopedice au facut fara indoiala mari progresii in ultimii ani chiar daca principiile in acest domeniu nu s-au modificat. Cele mai spectaculoase progrese s-au obtinut in materie de chirurgie cardiaca unde corectia malformatiilor cardiace congenitale a transformat in mod radical prognosticul “iiiiiinfirmului cardiac. Numeroase infirmitati fizice sunt vizibile cu ochiul liber altele (ca de exemplu cardiopatiile congenitale ) sunt insotite de simptome si indicii care pot fi identificate inainte sa depaseascavarsta cea mai propice pentru o interventie chirugicala. Din punct de vedere al diagnosticului principalul risc tine , in realitate mai putin de faptul ca o infirmitate fizica poate trece neobservata de catre medic , cat de pericolul ca aceasta infirmitate sa nu-I acapreze atentia in asa masura incat sa neglijeze depistarea unei infirmitati mai putin evidente dar nu mai putin imprtante. Diagnosticul precoce nu prezinta interes practic decat in masura in care exista mijloace de tratament adecvate. Existenta infirmitatilor in antecedentele familiale si a infectiilor virale in cursul sarcinii constituie avertismente utile.

Prezenta oricarei infirmitati fizice congenitaleeste prin ea insesi , un indiciu de diagnostic pentru ca poate fi insotita de o alta deficienta senzoriala sau intelectuala mult mai putin aparenta. Copilul care prezinta o infirmitate fizica la nastere ar trebui sa fie mereu considerat ca fiind expus riscului pentru a putea beneficia de o supraveghere speciala. Este foarte posibil ca tratamenul medical chirugical sa reduca amploarea infirmitatii sau chiar sa conduca la completarea si vindecarea ei. Acest fapt are repercursiuni in ceea ce priveste formula generala de aplicare a ingrijirilor in sensul ca trebuie pus in balanta pe deoparte, riscurile unei spitalizari prelungite iar pe de alta parte perspectivele unei ameliorari finale a starii fizice. Se poate intampla ca momentul optim pentru o interventie chirurgicala sa coincida cu o faza de mare vulnerabilitate afectiva a copilului si in acest caz va trebui sa se gaseasca o cale de compromis intre diversele aspecte ale starii sale generale.

Hanicapurilor fizice grave li se alatura de obicei pericolul ca infirmitatea copilului sa-I limiteze mobilitatea pana la a-l priva de contactele si experientele indispensabile in dezvoltarea lui normala pe plan social , intelectual si afectiv. Deoarece nu este de dorit ca el sa ramana izolat poate fi extrem de utila frecventarea unui centru recreativ a unei crese sau gradinite de copii. Parintii isi pot aduce contributia la ingrijirea speciala pe care trebuie sa o primeasca copilul lor pe plan fizic, cu conditia ca ei sa-si fi insusit in prealabil instruirea minima necesara. Dar daca infirmitatile sunt grave sau multiple si in special daca sunt necesare protezele uneori este inispensabila incredintarea copilului pe anumite perioade , unor institutii speciale unde acesta sa primeasca ingrijire si tratament corespunzator.