Pagina documente » Drept » Protectia ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor, in caz de conflict armat

Cuprins

lucrare-licenta-protectia-ranitilor-bolnavilor-si-naufragiatilor-in-caz-de-conflict-armat
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-protectia-ranitilor-bolnavilor-si-naufragiatilor-in-caz-de-conflict-armat


Extras din document

Cuprins
PROTECTIA RANITILOR, BOLNAVILOR SI NAUFRAGIATILOR, IN CAZ DE CONFLICT ARMAT
CAPITOLUL I - Consideratii generale privind conflicte armate si asistenta umanitara acordata victimelor conflictelor armate.
Sectiunea I - De la razboaiele clasice la conflictele internationale.
Sectiunea a II-a - Protectia ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor in reglementari anterioare Conventiilor de la Geneva din 12 august 1949.
CAPITOLUL II - Tratamentul ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor dupa Conventiile de la Geneva referitoare la protectia victimelor de razboi din 12 august 1949.
Sectiunea I - Elemente de noutate aduse normelor internationale de drept umanitar prin Conventiile de la Geneva din 1949.
Sectiunea a II-a - Protectia ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor conform Conventiilor de la Geneva din 12 august 1949 referitoare la protectia victimelor de razboi.
CAPITOLUL III - Statutul actual al ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor in conflictele armate.
Sectiunea I - Noile reglementari ale Protocolului aditional la Conventiile de la Geneva din 1949 privind protectia victimelor conflictelor armate internationale.
Protocolul I - 8 iunie 1977
Sectiunea a II-a - Noile reglementari ale Protocolului aditional la Conventiile de la Geneva din 1949 privind protectia victimelor conflictelor armate fara caracter international.
Protocolul II - 8 iunie 1977
Sectiunea a III-a - Pricipiile generale privind asistenta umanitara acordata persoanelor ranite, bolnave si naufragiatilor in conflictele armate.
CAPITOLUL IV - Raspunderea pentru incalcarea normelor privind regimul juridic al protectiei ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor.
Sectiunea I - Structura juridica a sistemului de reprimare a abuzurilor si incalcarea regulilor de drept international umanitar in ceea ce priveste protectia ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor.
Sectiunea a II-a - Reprimarea infractiunilor de drept international umanitar prin legislatiile noastre.
CONCLUZII SI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Alte date

?

MOTO:

„Umanitatea ar fi fericita pentru mult timp daca oamenii si-ar pune intregul lor geniu nu in slujba repararii greselilor pe care le fac, ci in aceea a faptului de a nu le comite ”

G.B. SHAW

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND CONFLICTELE ARMATE SI ASISTENTA UMANITARA ACORDATA VICTIMELOR CONFLICTELOR ARMATE.

SECTIUNEA I

De la „razboaiele clasice” la conflictele internationale

In forma sa clasica, razboiul apare odata cu aparitia statelor. Privit sub aspect formal – juridic, „fenomenul sociologic razboi este, intre altele, limitat in spatiu si timp si supus regulilor juridice speciale; acestea variaza esentialmente dupa loc si epoca.”

Intr-adevar, primele reguli juridice ale razboiului dateaza din vremuri indepartate, ele fiind o reflectare a relatiilor de productie din epocile respective si a uzantelor locale. In epoca moderna razboiul a fost guvernat de regulile inscrise in Conventiile de la Haga (1899 si 1907) si Geneva (1864, 1906, 1929), primele reglementand raporturile dintre beligeranti si combatanti, iar ultimele regimul persoanelor care au suferit consecintele ostilitatilor.

In sistemul conventiilor sus-amintite, razboiul apre ca fiind „situatia legala in care doua sau mai multe state sunt autorizate sa decida conflictul lor prin folosirea fortei armate, sau ca fiind o sangeroasa lupta armata intre grupuri organizate”.

Dreptul international umanitar are numeroase componente, el intrand initial in limbajul de specialitate sub denumirea de „drept al razboiului”, sub forma de doua acceptiuni:

- jus ad bellum – termen ce reprezinta totalitatea regulilor ce se refera la conditiile in care un stat putea sa recurga la folosirea fortei armate si

- jus in bello – termen ce reprezinta totalitatea normelor aplicabile intre partile aflate in conflictul armat.

Fiind o institutie legala a dreptului international si prerogativa a suveranitatii de stat de a-l declansa, razboiul avea, in acceptia sa clasica, un caracter simetric, intrucat el opunea entitatii suverane, asemanatoare sub raport socio-politic si juridic, statele, excluzand din campul sau conceptual si normativ luptele duse de popoare pentru cucerirea independentei nationale care erau denumite, dupa caz, „expeditii” contra popoarelor necivilizate, a triburilor sau chiar a raufacatorilor.

Intregind imaginea conceptului clasic al razboiului, s-ar putea aprecia ca el a avut, atat ca stare de fapt, cat si sub raport juridic, un caracter european : de la inceputuri si pana la mijlocul secolului al XX-lea, Europa a fost principalul teatru de razboi.

„Dupa formarea marilor state ale Europei – scria A.F.Frangulis – omenirea a trait mai mult ca oricand in razboi.”

Ca procedura, in sistemul Coventiilor de la Haga, schema razboiului era urmatoarea: el incepea printr-o declaratie de razboi sau prin dezlantuirea efectiva a ostilitatilor; intre beligeranti intervenea starea de razboi. Pe plan intern, tara trecea pe picior de razboi; legislatia din timp de pace era inlocuita cu legislatia din timp de razboi, care prevedea o serie de restrictii si indatoriri, intra in vigoare dreptul razboiului; se rupeau relatiile diplomatice, se suspendau relatiile pasnice – acordurile si tratatele bilaterale si majoritatea celor internationale – cetatenii inamici erau lasati sa paraseasca tara sau erau internati, ori li se impuneau o serie de restrictii mult mai mari decat cetatenilor proprii, erau autorizate actele de ostilitate. Razboiul producea efecte si fata de neutri, care aveau datoria de a pastra o stricta impartialitate fata de beligeranti si de a se abtine de la orice amestec in actiunile de razboi ale beligerantilor, inclusiv de a nu face comert cu marfuri care ar intari potentialul militar al uneia dintre parti.

Conceptul clasic de razboi, inclusiv dreptul de a-l reglementa, nu oglindesc decat starea de fapt de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial si al perioadei decolonizarii. Ori, revolutia tehnico-stiintifica a adus elemente noi in tehnica razboaielor, cu profunde implicatii si pe plan juridic.

Violenta, ca mijloc de solutionare a divergentelor dintre state, este prezenta in atmosfera factorilor politici ai lumii contemporane. Dar, un element nou, totusi, a intervenit: violenta nu mai poarta denumirea de razboi, din cauza CARTEI O.N.U care a ilegalizat aceasta institutie, ci de conflict armat.

Termenul de „conflict armat international”, care figureaza in conventiile adoptate dupa 1949, se defineste, ingeneral, ca fiind forma de lupta armata dintre doua subiecte de drept international, care nu implica recunoasterea formala a starii de razboi. Cercetand izvoarele dreptului umanitar aplicabil actelor de violenta, observam ca ele evidentiaza existenta a patru tipuri de conflicte armate care intra sub incidenta lor:

1. conflictele armate internationale intre state, guvernate de Conventiile de la Haga si mentionate in art.2 comun celor patru conventii de la Geneva din 12 august 1949 si in art. 1 paragraful 3 din Protocolul I din 1977;

2. razboaiele de eliberare de sub dominatie coloniala, a ocupatiei straine si razboaiele impotriva regimurilor rasiste, prevazute in art.1 paragraful 4 din Protocolul I din 1977;

3. Conflictele armate neinternationale stipulate in art.3 comun celor patru Conventii de la Geneva din 1949;

4. conflictele armate neinternationale, dupa art.1 al Protocolului II de la Geneva din 1977.

Toate aceste forme de violenta sunt guvernate de alte asemenea manifestatii de violenta, dar care nu intra in sfera de compententa a dreptului umanitar (tensiune interna, dezordini, tulburari ale ordinii publice, stari de urgenta si de necesitate, revolutii, insurectii care sunt contrare ordinii de drept etc.)

Consacrat in art. 2 comun al celor patru Conventii de la Geneva din 12 august 1949 cu privire la victimele de razboi, si in art.1, pct. 3 din Protocolul I de la Geneva din 8 iunie 1977, termenul de „conflict armat international” este mult mai cuprinzator decat acela de „razboi”, si are un continut diferit.

Dupa cum se poate constata, acel articol defineste:

a) un razboi interstatal declansat printr-o declaratie de razboi sau ultimatum;

b) un conflict armat intre doua sau mai multe state, chiar daca starea de razboi nu este recunoscuta de una din ele;

c) rezistenta miscarilor organizate in situatii de ocupatie totala sau partiala a teritoriului unui stat, chiar daca aceasta ocupatie nu intampina nici o rezistenta militara.

Luptele armate duse de entitati nestatale nu erau recunoscute de Conventiile din 1949 ca intrand in sfera conflictelor armate internationale. Ele vor fi recunoscute ca atare prin art.1, pct.4 din Protocolul I din 1977, sun incidenta caruia intrau urmatoarele 3 tipuri de conflicte:

a) razboaiele de eliberare nationale duse de miscarile de eliberare impotriva dominatiei coloniale (spre exemplu, conflictele din Iugoslavia, Iordania, Algeria, Kenya etc.)