Pagina documente » Drept » Regimul juridic al spatiului aerian

Despre lucrare

lucrare-licenta-regimul-juridic-al-spatiului-aerian
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-regimul-juridic-al-spatiului-aerian


Cuprins

EXTRAS DIN DOCUMENT

?{p}

{p}

?

CAPITOLUL l

SPATIUL AERIAN - ELEMENT AL TERITORIULUI DE STAT

1.1. ELEMENTELE TERITORIULUI DE STAT

1.1.1. Teritoriul de stat. Notiune. Natura Juridica

Spatiul planetei noastre, din punct de vedere al regimului sau juridic, se imparte in doua categorii principale: teritoriul statelor (teritoriul de stat) aflat sub suveranitatea lui si teritoriile cu regim international, nesupuse suveranitatii statelor [1 Martian I. Niciu - Drept International Public, vol. II, Editura Fundatiei "Chemarea", Iasi, 1996, p. 67

].

Teritoriile statelor (sau teritoriul de stat) sunt supuse suveranitatii lor, fapt care, in dreptul international public, este garantat, in primul rand prin urmatoarele principii: principiul suveranitatii teritoriale a statului (unul din principiile fundamentale ale dreptului international public), principiul integritatii teritoriale a statelor, principiul inviolabilitatii frontierelor statelor, etc. Regimul juridic al teritoriului de stat este reglementat prin legislatia nationala a fiecarui stat, in temeiul suveranitatii sale teritoriale, cu luarea in considerare si a prevederilor dreptului internationale.

Teritoriile cu regim international sunt acele teritorii care au un statut international, nefiind supuse suveranitatii unui stat sau grup de state. Astfel, statutul lor juridic este reglementat prin principii si norme de drept international public. La baza acestui regim sta conceptul ca spatiile respective sunt "patrimoniu comun al omenirii" (res communis omnium).

Aceste spatii sunt deschise folosirii lor de catre toate statele si popoarele in conditii de egalitate si numai in scopuri pasnice.

Alaturi de populatie, teritoriul constituie un element esential al organizarii politico-statale a oricarei comunitati umane [2 C. Andronovici - Drept International Public, Editura Graphix, Iasi, p. 197]. O natiune, un popor, nu poate exista fara un teritoriu.

Teritoriul de stat este spatiul geografic alcatuit din suprafetele terestre, acvatice si marine, din solul, subsolul si spatiul aerian aflat deasupra acestora, asupra caruia statul isi exercita suveranitatea sa deplina si exclusiva [3 D. Popescu, A. Nastase - Drept International Public, Ed. "Sansa"-S.R.L., Buc. 1997, p. 150].

În conceptia moderna, teritoriul de stat prezinta urmatoarele caracteristici, a) este stabil, in sensul ca el este locuit de o colectivitate umana permanenta; b) este baza materiala a existentei si activitatii statului; c) este limitat prin frontierele statului, care limiteaza activitatea de guvernare a statului si competenta sa teritoriala [4 M. Niciu - Drept Intenational Public, voi. II, Ed. Fundatiei "Chemarea", Iasi 1996, p. 68].

Teritoriul unui stat, cu toate partile sale componente, se afla sub puterea exclusiva si deplina a acelui stat. Aceasta putere poarta denumirea de suveranitate teritoriala, parte integranta a suveranitatii de stat. Asadar, fiecarui stat ii este recunoscut, prin principiile si normele dreptului international contemporan, independenta si suveranitatea, inviolabilitatea teritoriului si frontierelor sale, dreptul de a-si stabili de sine statator regimul politic, organizarea administrativa si economico-sociala, statutul juridic al populatiei, ordinea de drept si sistemul juridic, utilizarea resurselor naturale, stabilirea conduitei in relatiile internationale potrivit intereselor sale si cu observarea si respectarea intereselor celorlalte state.

O trasatura esentiala a suveranitatii teritoriale este caracterul sau exclusiv.

Aceasta nu inseamna insa ca, potrivit dreptului international, statele, exprimandu-si in mod liber vointa, nu-si pot acorda prin conventii internationale, pe baza de reciprocitate, facilitati in folosirea teritoriilor lor in conditii precis si limitativ stabilite.

Este vorba, in special, despre drepturi de tranzit (feroviar, aerian, etc.) pe care si le acorda reciproc statele, prin conventii de reglementare a transporturilor terestre, aeriene, etc., pentru a favoriza colaborarea dintre ele si dezvoltarea relatiilor economice internationale. Acordarea unor asemenea drepturi nu stirbeste cu nimic caracterul exclusiv al suveranitatii si integritatii teritoriale [5 G. Geamanu - Drept International Public, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975, p. 476].

Exclusivitatea suveranitatii teritoriale, manifestare a caracterului exclusiv al suveranitatii de stat, este elementul esential care determina continutul regimului juridic al teritoriului de stat. Asupra unui teritoriu nu se poate exercita decat o singura suveranitate, in determinarea naturii juridice a teritoriului in dreptul international este necesar sa se porneasca de la faptul ca teritoriul constituie: a) spatiul exercitarii puterii suverane exclusive a statului; b) spatiul infaptuirii dreptului poporului la autodeterminare; c) obiectul suveranitatii permanente asupra resurselor si bogatiilor nationale.

O natiune, un popor nu pot exista iara teritoriu [6 D. Popescu, A. Nastase - Drept International Public, Casa de editura si presa "Sansa"-S.R.L., Bucuresti 1997, p. 150]. Teritoriul impreuna cu populatia de pe el sunt premisele esentiale ale existentei si functionarii statului, ca entitate suverana.

Aceasta apare ca expresie materiala a suprematiei, independentei si inviolabilitatii statului si poporului care il locuieste.

1.1.1. Elementele componente ale teritoriului de stat

Teritoriul de stat se compune din teritoriul terestru (solul si subsolul), teritoriul acvatic (apele interioare nemaritime si apele maritime cuprinse intre frontierele statului, inclusiv marea teritoriala) si spatiul aerian [7 M. Niciu - Drept International Public, voi. II, Ed. Fundatiei "Chemarea", Iasi 1996, p. 70 ].

În afara de acestea, din teritoriul unor state fac parte si sectoare polare din Arctica sau Antartica. In Arctica au sectoare polare statele care au litoral la Oceanul inghetat de Nord (Rusia, Norvegia, Danemarca si Canada). Delimitarea lor se face sub o forma triunghiulara (varful triunghiului fiind Polul Nord, laturile sale sunt anumite meridiane, iar baza sa este litoralul statului respectiv la Oceanul inghetat de Nord), in Antartica si-au stabilit sectoare polare, in secolul XX, mai multe state (Anglia, Noua Zeelanda, Australia, Franta, Norvegia, Chile si Argentina). Prin Tratatul de la Washington din l decembrie 1959, Antarcticii i se aplica un regim international. De asemenea, se mai considera ca fac parte din teritoriile statelor cablurile submarine, care leaga parti din teritoriile lor [8 M. Niciu-op. cit, p. 71]. O situatie speciala o constituie enclava, adica o parte din teritoriul unui stat, care este izolata de restul teritoriului prin teritoriile altor state. Comunicarea intre statul caruia ii apartine enclava si aceasta se face prin teritoriul statelor care se interpun (exemplu de enclava: fostul Pakistan de Est, pana in anul 1871). Se considera enclava si statul care nu are iesire la o mare sau ocean. Tot o situatie speciala este teritoriul statului arhipelag, format din mai multe insule, din apele sale arhipelagice si marea sa teritoriala.

Exclusivitatea suveranitatii teritoriale a statelor nu exclude colaborarea dintre ele, ceea ce presupune si posibilitatea ca un stat, pe baza de acord cu un alt stat si reciprocitate, sa poata desfasura anumite activitati, pe teritoriul celuilalt stat.

La baza acestor acorduri dintre state referitoare la activitatile lor pe teritoriul celuilalt stat stau principiile cooperarii internationale - principiu fundamental al dreptului international si principiul reciprocitatii.

Teritoriul terestru este format din aria de uscat, sol si subsol, indiferent de asezarea ei geografica, aflata sub suveranitatea statului respectiv. Teritoriul terestru poate fi compus, asadar, dintr-o singura arie de uscat (marea majoritate a statelor lumii) sau din mai multe arii de uscat separate intre ele: dintr-o parte continentala si insule (exemplu China sau Italia), numai din insule (exemplu Indonezia sau Filipine) din parti continentale despartite de teritoriul altui stat, asa-numitele enclave (de exemplu, pana in 1971, partea rasariteana a Republicii Pakistan care ulterior a devenit stat independent, Republica Bangladesh sau enclava Cabinda ce apartine Angolei si este situata pe teritoriul Republicii Congo).

Teritoriul terestru constituie un element esential in existenta si evolutia unei natiuni, fiind principala arie in care este constituita statal aceasta, in care isi organizeaza viata materiala si spirituala prin folosirea resurselor si bogatiilor naturale ale solului si subsolului [9 C. Andronovici - Drept International Public, Ed. Graphix, Iasi 1993, pag. 202].

Teritoriul acvatic este format din apele interioare nemaritime si apele maritime cuprinse intre frontierele statului, inclusiv marea teritoriala.

Apele interioare pot fi maritime si nemaritime. Apele interioare nemaritime sunt apele raurilor, fluviilor, lacurilor, unele canale, etc. Apele interioare maritime sunt apele marilor interioare, ale golfurilor si bailor. Mai sunt considerate ape interioare apele maritime cuprinse intre baia de baza a marii teritoriale si tarm (atunci cand acestea nu coincid) [10 C. Andronovici - Drept International Public, Ed. Graphix, Iasi 1993, pag. 202].

Din teritoriul acvatic face parte, in al doilea rand, marea teritoriala, adica acea fasie din apele marilor sau oceanelor de-a lungul tarmului statului riveran, a carei latime este stabilita prin act unilateral al acestuia, fiind delimitata de o linie de baza si o linie exterioara.

În sfarsit, din teritoriul acvatic mai poate fi considerat ca facand parte platoul continental, adica prelungirea submarina a teritoriului terestru, sol si subsol, pana la o anumita distanta de la linia de baza a marii teritoriale. Statul riveran are asupra platoului continental o serie de drepturi decurgand din suveranitatea exclusiva asupra acestei arii cu recunoasterea, in acelasi timp, a unor drepturi pentru celelalte, in ce priveste libera navigatie in apele si spatiul aerian aflat deasupra sa.

Teritoriul aerian, sau spatiul aerian cum mai este denumit, reprezinta coloana de aer care se afla deasupra teritoriului terestru si acvatic, delimitata orizontal de frontierele terestre, fluviale si maritime, iar vertical se intinde pana la limita inferioara a spatiului extraatmosferic, considerata ca ar putea fi situata la aproximativ 100-110 km deasupra nivelului marii [11 D. Popescu, A. Nastase - Drept International Public, Ed "Sansa"-S.R.L., Buc. 1997, p.155].

Limitele spatiului sau teritorial sunt determinate deci prin frontierele aeriene care sunt formate de liniile perpendiculare ridicate de pe frontierele terestre, fluviale si maritime pana la limita inferioara a spatiului cosmic.

Unii specialisti de drept international, ca de exemplu Oppenheim-Lauterpacht, asimileaza cu teritoriul statelor navele maritime, aeriene, rachetele cosmice, satelitii artificiali ai Pamantului, Lunii si Soarelui, cand se afla in marea libera, precum si terenul pe care este situat sediul reprezentantei diplomatice intr-un stat strain.

Recursul la o asemenea fictiune nu este nici justificat, nici necesar, intrucat statutul navelor, aeronavelor si al satelitilor artificiali, precum si statutul sediului unei reprezentante diplomatice sunt stabilite prin norme de drept international, decurgand din respectul datorat statului strain si organelor sale (in cazul navelor si aeronavelor militare, al reprezentantelor diplomatice) sau prin regimul ce guverneaza activitatile umane in anumite medii (in cazul navelor si aeronavelor comerciale in largul marilor sau al satelitilor artificiali) [12 G. Geamanu - Drept International Public, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1975, p.486].