Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
INTRODUCERE 2
CAPITOLUL 1: SISTEMUL DE PENSII ?N ROM?NIA 4
1.1. Sistemul public de pensii 4
1.2. Trecerea de la un sistem de pensii de stat la unul privat 8
1.2.1. Arhitectura general? a noului sistem complex de pensii 9
1.2.2. Implica?ii financiare ale introducerii sistemului complex de pensii 11
1.3. Structura asigur?rii de pensie privat? 13
CAPITOLUL 2: SISTEMUL DE PENSII ADMINISTRATE PRIVAT - PILONUL II 19
2.1. Armonizarea legisla?iei de asigur?ri sociale la legisla?ia Uniunii Europene 19
2.2. Dezvoltarea schemelor de pensii suplimentare ?n Rom?nia ?i integrarea european? 21
2.3. Constituirea fondurilor de pensii ocupa?ionale 25
2.4. Participan?i ?i contribu?iile datorate de acestea 28
2.5. Plata pensiilor ocupa?ionale ?i fondul de rezerv? 30
CAPITOLUL 3: PENSIILE PRIVATE - PILONUL III 33
STUDIU DE CAZ - ING NEDERLANDEN ROM?NIA 33
3.1. Considera?ii prinind sistemul privat de pensii ?n Rom?nia- pilonul III 33
3.2. Istoria ING Group ?i prezentarea ING Nederlanden Asigur?ri de Via?? 35
3.3. Prezentarea produselor oferite de ING Nederlanden Asigur?ri de Via?? ?n Rom?nia 37
3.4. Contractul de asigurare Plan de pensie Merit - Studiu de caz 39
CONCLUZII ?I PROPUNERI 53
BIBLIOGRAFIE 55

Alte date

INTRODUCERE

Prima reforma de asigurare cunoscuta in Romania este cea a animalelor (denumita hopsa), care avea drept scop intrajutorarea cetatenilor din aceeasi localitate in cazul accidentarii si sacrificarii din necesitate a animalelor. În aceste cazuri, carnea era impartita intre toti locuitorii comunei, fiecare platind o suma pentru partea care-i revenea, acoperind astfel in totalitate sau partial dauna suferita de proprietarul prejudiciat.

Primele organizatii care au avut un caracter de mutualitate si intrajutorare in Transilvania au luat fiinta odata cu aparitia breslelor de meseriasi. În anul 1744, la Brasov, a fost organizata Casa de incendiu prin fuzionarea mai multor societati de acest gen. Referindu-se strict la asigurare, prima organizatie de acest gen a fost infiintata la 24 iulie 1848, tot la Brasov, de catre Asociatia Meseriasilor, care a constituit Institutul General de Pensii, avand caracter mutual si asigurand membrilor sai o pensie anuala.

În ceea ce priveste asigurarile agricole, in anul 1843 a luat fiinta prima societate mutuala din Diciosanmartin, care n-a functionat insa multa vreme, dar care are meritul de a fi prima si ultima societate de asigurare din Imperiul Austro-Ungar care sa asigure numai ramura vite. În anul 1857 a luat nastere prima societate pe actiuni pentru asigurarea agricola la Budapesta, care insa a avut o filiala importanta la Timisoara, unde a desfasurat o intensa activitate. Aceasta societate a fost infiintata de catre nobilimea maghiara, care urmarea mai mult interese sociale, nationale, decat pur economice.

Dezvoltarea societatii civile si complexitatea tot mai mare a activitatilor economice desfasurate au determinat, pe de o parte, acumularea de avere, dar, pe de alta parte si cresterea pericolelor la care erau supuse viata si avutia unui individ. În consecinta, la sfarsitul secolului XIX, asistam si in Romania la dezvoltarea fara precedent a mecanismelor de asigurare.

Pensia reprezinta cel mai important pilon al prevederilor referitoare la generatia a treia. Cei ce nu sunt zi de zi implicati in complicatul domeniu al pensiilor nu inteleg de fiecare data totul despre acest subiect complex.

Întelesul de baza al cuvantului “pensie” in toate limbile de origine latina inseamna provizie pentru mancare si locuinta, adica pentru necesitatile vietii. Acelasi cuvant este folosit pentru a desemna mentinerea unei persoane in cadrul unei institutii, sau plata pentru cazarea unei persoane la hotel sau in alt loc similar.

La inceput cuvantul desemna o alocatie periodica platita veteranilor de armata la romani. În semn de recunostinta pentru serviciile aduse (si ca mijloc de concediere) ele erau oferite si peste granitele Imperiului asigurand persoanei respective o locuinta si un venit. Totusi, acolo unde locuintele nu erau disponibile, se putea incasa o alocatie regulata in numerar sau un echivalent valorand pentru tot restul vietii. Primele pensii au fost cele ale militarilor si ale personalului civil.

În legatura cu pensiile ce se acordau functionarilor civili, din aceeasi sursa aflam ca “serviciul civil” care s-a mentinut pana in secolul trecut, era o functie onorifica, neremunerabila.

În literatura juridica pensiile de asigurari sociale de stat sunt definite ca drepturi banesti acordate salariatilor la expirarea unei perioade determinate de activitate si la implinirea varstei prevazute de lege ori in cazul pierderii totale sau in cea mai mare parte a capacitatii de munca, precum si urmasilor acestor persoane.

Instituirea unui sistem de asigurari pentru pensii, de natura privata, este o actiune complexa si de durata care necesita un studiu amanuntit al posibilitatilor reale pentru functionarea acestuia in conditiile in care nu este pusa la punct o baza legislativa, administrativa si financiara.

Functionarea sistemului in regim facultativ, va ridica probleme serioase privind sensibilizarea populatiei asupra necesitatii asigurarii complementare pentru riscul inevitabil de pierdere a veniturilor datorita batranetii, in conditiile in care nivelul de trai este destul de scazut, iar veniturile din munca sunt inghitite aproape in totalitate de cheltuielile pentru hrana si cele gospodaresti. În plus, rata contributiilor individuale obligatorii pentru asigurarile sociale va fi majorata, fiind suportata in procente egale de catre lucrator si patron, si diversificata pe riscuri sociale, astfel ca prevederile sociale pe venitul salarial vor fi destul de mari, alaturi de impozitele deja impovaratoare.

Responsabilitatea asigurarii unui venit decent la batranete este considerata in tarile dezvoltate ca fiind o datorie ce revine in primul rand individului, care trebuie sa-si organizeze viata in asa fel incat economiile sale sa-i permita la o varsta inaintata sa duca o viata decenta si sa nu depinda de ajutoarele sociale. Rolul statului se rezuma din ce in ce mai mult in aceste tari la asigurarea persoanelor defavorizate care, din diferite motive, nu au putut sa realizeze o asigurare impotriva riscurilor sociale sau asigurarea nu a fost suficienta pentru a putea obtine un venit decent la batranete.

CAPITOLUL 1: SISTEMUL DE PENSII ÎN ROMÂNIA

1.1. Sistemul public de pensii

Pensiile de asigurari sociale de stat sunt definite, in literatura juridica, ca drepturi banesti acordate salariatilor la expirarea unei perioade determinate de activitate si la implinirea varstei prevazute de lege ori in cazul pierderii totale sau in cea mai mare parte a capacitatii de munca, precum si a urmasilor acestor persoane.

Dreptul la pensie face parte, conform formularii exprese a legii, din categoria drepturilor imprescriptibile, altfel spus, orice persoana care indeplineste conditiile legii pentru a primi pensie poate oricand sa solicite inscrierea la pensie, oricat timp ar fi trecut de la data nasterii dreptului la pensie; plata pensiei nu se poate face insa retroactiv. Tot potrivit legii, dreptul la pensie nu poate fi cedat total sau partial, cu alte cuvinte, este vorba de incesionabilitatea acestui drept.

Sistemul de pensii este intemeiat pe principul echitatii sociale, marimea pensiei acordate fiecarui individ fiind calculata in raport cu salariul obtinut in perioada activa. Sursele de formare a fondurilor banesti destinate platii pensiilor se formeaza prin contributia salariatilor, agentilor economici, institutiilor, intreprinzatorilor particulari si a cetatenilor care folosesc personalul casnic.

Se poate spune ca, prin intermediul asigurarilor sociale - mai concret, prin plata contributiei de asigurari sociale - patronul si salariatul se asigura cu anticipatie in vederea limitarii efectelor patrimoniale negative generate de producerea unui risc social, inclusiv al pierderii temporare a capacitatii de munca ca urmare a imbolnavirii. Trebuie mentionat faptul ca oricine poate primi doar o singura pensie de baza. În cazul in care o persoana are dreptul sa primeasca mai multe pensii de baza, ea este obligata sa opteze pentru una dintre ele.

Prin intermediul asigurarilor sociale de stat se acorda urmatoarele pensii:

? pensia pentru munca depusa si limita de varsta;

? pensia pentru pierderea capacitatii de munca din cauza de accident de munca sau boala profesionala;

? pensia pentru pierderea capacitatii de munca in afara procesului de munca;

? pensia de urmas;

? pensia suplimentara.

Pensia pentru munca depusa si limita de varsta se acorda atunci cand o persoana indeplineste conditiile impuse de lege in ceea ce priveste varsta si vechimea in munca.

Pensionarea se face la cerere sau din oficiu. La cerere, pensionare se face pentru barbati la implinirea varstei de 60 de ani, daca au o vechime in munca de minim 30 de ani, iar la femei la implinirea varstei de 55 de ani, daca au o vechime in munca de minim 25 de ani.

Pensionarea din oficiu se face dupa implinirea de catre barbati a varstei de 62 de ani, daca au o vechime in munca de minim 30 de ani, si la femei dupa atingerea varstei de 57 de ani, daca au o vechime in munca de minim 25 ani. Pe baza cererii salariatilor, agentii economici pot insa aproba ca aceste persoane sa-si continue activitatea.

Marimea pensiei se determina pe baza unui procent din salariul mediu tarifar. Acest procent variaza intre 54% si 85% din salariul mediu tarifar lunar pe o perioada de 5 ani consecutivi din ultimii 10 ani de munca, ani selectati de catre viitorul pensionar.

La baza de calcul a pensiei se afla salariul tarifar la care se adauga, atunci cand este cazul: [1 Chiorean, Manuela.Ghid practic de asigurari sociale pentru angajati si angajatori.In : Revista finante publice si contabilitate, v. 16, nr. 2, februarie 2005]

? sporuri pentru desfasurare a muncii in subteran, pe platforme marine si de extractie;

? indemnizatia de zbor;

? sporul pentru conditii grele de munca;

? sporul pentru lucrul sistematic peste program, pentru exercitarea unei functii suplimentare etc.

Pensia pentru pierderea capacitatii de munca din cauza de accidente de munca sau boala profesionala se acorda persoanelor incadrate in munca si care, din cauza unor accidente de munca survenite in timpul indeplinirii sarcinilor de serviciu sau pe perioada transportului la/de la serviciu, din cauza bolilor profesionale sau tuberculozei, si-au pierdut total sau partial capacitatea de munca.

Acest tip de pensie se acorda si persoanelor care, desi nu au fost incadrate in munca in momentul aparitiei bolii/accidentului care provoaca o invaliditate de gradul I (pierderea totala a capacitatii de munca, a capacitatii de autoservire sau de orientare spatiala), II (pierderea totala a capacitatii de munca cu posibilitatea individului de a se autoservi) sau III (pierderea a mai mult de jumatate din capacitatea de munca) au avut caliatatea de soldat, elev, ucenic sau student.

Încadrarea in una din cele trei grupe de invalidiate se face tinand seama de:

? natura, gravitatea si evolutia bolii;

? posibilitatile de recuperare a capacitatii de munca;

? elementele care pot determina agravarea bolii.

Pentru primele grade de invaliditate, marimea pensiei se stabileste in raport cu vechimea in munca ca procent din salariul tarifar si alte venituri salariale la data stabilirii pensiei, procent diferentiat pe grupe de munca si transe de salariu.

În situatia in care gradul de invaliditate se modifica, pensia corespunzatoare noului grad de invaliditate se stabileste pe baza cuantumului pensiei avute la gradul anterior de invaliditate, iar la implinirea varstei standard prevazute de lege pentru obtinerea pensiei pentru limita de varsta beneficiarul pensiei poate opta pentru cea mai avantajoasa dintre pensii.