Pagina documente » Turism, Sport » Studiul reliefului Muntilor Fagaras in literatura germana de specialitate

Despre lucrare

lucrare-licenta-studiul-reliefului-muntilor-fagaras-in-literatura-germana-de-specialitate
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-studiul-reliefului-muntilor-fagaras-in-literatura-germana-de-specialitate


Cuprins

Cuprins
Cap.I Introducere
Cap.II Pozitia geografica si limitele Masivului Fagaras
Cap.III Structura geologica
Cap.IV Evolutia paleogeografica
1. Epoca prehercinica
2. Epoca hercinica
3. Epoca carpatica
Cap.V Caracteristici ale versantului nordic
al Muntilor Fagaras
a. Variatia zapezii in perioada glaciara
b. Variatia zapezii in prezent
1. Valea Avrig-Riul Mare
2. Valea Serbota si Valea Saratii
3. Valea Laita
4. Valea Doamnei
5. Valea Bilea
6. Valea Arpasul Mare
7. Valea Podragu
8. Valea Simbetei
Cap.VI Caracteristicile versantului sudic
1. Valea Topolog
2. Valea Capra
3. Valea Buda
Cap.VII Concluzii

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

Cap.I Introducere

Lucrarea de fata, dupa cum putem afla si din titlu, isi propune un studiu al reliefului Muntilor Fagaras, din perspectiva literaturii germane de specialitate. Insa, lucrarea nu va lua forma exclusiva a unei analize a lucrarilor autorilor germani, ci a unei abordari critice, comparative, construita pe baza observatiilor proprii de teren.

La constructia acestei lucrari au fost utilizate trei surse stiintifice: literatura germana din secolul XIX si prima jumatate a secolului XX, literatura romana de specialitate si propriile observatii.

Rolul central il au lucrarile cercetatorilor germani, in special lucrarile lui F.W. Paul Lehmann, primul om de stiinta care a demonstrat existenta ghetarilor cuaternari in Carpati, cercetand indeosebi zona Muntilor Fagaras. Prin lucrarile sale: „Beobachtungen uber Tektonik und Gletscherspuren im Fogarascher Hochgebirge” (Observatii asupra tectonicii si urmelor glaciare din Muntii Fagaras) din 1881, „Die Sudkarpathen zwischen Retejat und Konigstein” (Carpatii sudici intre Retezat si Piatra Craiului) in 1885 si „Schneeverhaltnisse und Gletscherspuren in den Transsylvanischen Alpen” (Comportarea zapezii si urmele glaciatiunii in Alpii Transilvaniei) din anul 1903, F.W.Paul Lehmann a devenit pionierul cercetarii glaciologice in zona Muntilor Fagaras.

Prin aportul la cunoasterea reliefului Muntilor Fagaras, mai putem aminti din literatura geografica germana, pe: Bela von Inkey (1884), Ludomir von Sawicki (1909), R. Lucerna (1908), S. Puchleitner (1901), Theodor Krautner (1929/30) si nu in ultimul rand limnologul Otto Phleps (1914), autori, care au un loc important si in prezenta lucrare.

Lucrarea va prezenta comparativ observatiile autorilor germani din acea perioada si cele pe care le-am observat in teren, evidentiind concordantele si discordantele dintre acestea. Astfel, nu am urmarit minimalizarea operelor marilor autori, ci mai ales am incercat sa le privesc din perspectiva timpului in care au fost concepute.

In perioada respectiva s-a desfasurat o intensa munca de cercetare stiintifica in „Carpatii Sudici” de catre geografii si geologii germani. Ca piesa centrala in domeniul cercetarii glaciologice din Carpati ramane, indiscutabil „Observatii asupra tectonicii si a urmelor glaciare din zona inalta a Fagarasului” a doctorului Paul Lehmann, publicata in 1981 la Breslau. Dupa acest an interesul incepe sa creasca pentru studiul reliefului in Muntii Fagaras astfel, pe langa lucrarile ulterioare ale lui Lehmann din 1895 si 1903 apar replicile din partea geologilor maghiari Primicz (1881) si Bela von Inkey (1884). Lucrarile autorilor romani si maghiari din perioada 1898-1899, axate pe glaciatiunea in Carpati, (L. Mrazec, Munteanu-Murgoci, Popovici-Hatzeg, Schafarzik), apar ca urmare a descoperirii urmelor glaciare din Balcani.

Dupa 1900, cu unele exceptii, lucrarile se concretizeaza in aparitia de sinteze geografice precum „Glaciatiunea in Carpatii Sudici” de S. Puchleitner din 1901, publicata la Viena si nu in ultimul rand lucrarea lui Th. Kräutner „Urmele glaciatiunii in Carpatii Estici si Sudici. Studii geologice si geomorfologice” din 1929/30.

În domeniul geologiei si tectonicii putem sublinia doua lucrari de referinta: „Schita geotectonica” de Bela von Inkey din 1884 si „Ultimile miscari crustale in Carpati” de Ludomir von Sawicki din 1909, publicate la Budapesta, respectiv Viena. Alte lucrari importante de la inceputul secolului XX sunt: „Unele urme glaciare in Muntii Fagaras” a lui R. Lucerna (1908, Berlin) si lucrarea limnologica din 1914 a lui O. Phleps: „Studii cu privire la lacurile din zona inalta a versantului nordic al Muntilor Fagaras”.

Traducerea acestor lucrari (avand in vedere ca nu exista traducerea lor in limba romana) m-a ajutat sa le cercetez mai amanuntit, oferindu-mi astfel posibilitatea aflarii tuturor detaliilor cu privire la modalitatea de lucru, zonele exacte in care si-au desfasurat activitatea, de aici reiesind posibilitatea verificarii ideilor emise de acesti autori.

Se va observa totodata, la unii autori, acuratetea datelor in ceea ce priveste morfologia versantului nordic al Muntilor Fagaras, datorita ridicarilor topografice mai timpurii din Transilvania.

Temele centrale ale acestei lucrari, si in acelasi timp cele mai pe larg disecate, vor fi studiul reliefului glaciar si respectiv periglaciar din cadrul Muntilor Fagaras, un lucru firesc, avand in vedere raspandirea foarte larga a acestora.

Cap.II Pozitia geografica si limitele Masivului Fagaras

Muntii Fagaras, se desfasoara intre 45025’ si 45046’ latitudine nordica si intre 25050’si 24033’ longitudine estica, facand parte din Carpatii Meridionali, denumiti datorita asemanarilor cu Alpii: „Transsylvanischen Alpen” (Alpii Transilvaniei) de catre Paul Lehmann.

Pe cat de evidente sunt limitele nordice si vestice pe atat de dificila este delimitarea sudica si estica a Masivului Fagaras. Astfel, in nord, fata de Depresiunea Fagaras, limita este reprezentata de un abrupt de cca. 800 m, sub care se dezvolta o fasie piemontana (Valeria Velcea). Limita vestica este formata de Defileul Oltului cu cele doua sectoare, Turnu Rosu si Cozia, despartite de Depresiunea Lovistei. Limita orografica sudica se afla pe linia depresiunilor de contact Salatrucu, Arefu, Nucsoara, limita considerata de prof. Lehmann mai mult sau mai putin arbitrara („mehr oder weniger willkürlich”), insa universal acceptata pana astazi. In partea estica, limitele sunt reprezentate de Culoarul Tamasului, in nord-est, raurile Dambovita si Barsa (si respectiv afluentii acestora) si Curmatura Oticului, in sud-est, care face legatura cu Masivul Iezer.

Literatura germana de la sfarsitul secolului XIX, gaseste limita estica pe valea raului Sinca, insa mai precizeaza ca formatiunile cristaline continua sa apara si mai la est, pana in vestul Muntilor Bucegi.

Masivul Fagaras se intinde pe o suprafata de aprox. 1500 km2, concentrand sase varfuri ce depasesc 2500 m altitudine, inclusiv Vf. Moldoveanu (2544 m). Pe linia crestei, cu o lungime de 64 km, intre Vf. Suru (2283 m) in vest si Berivoescu Mic (2290 m) in est pe o distanta de 43 km altitudinile nu scad sub 2200 m, cu exceptia Curmaturii Zarnii unde altfel coboara la 1923 m.

Muntii Fagaras mai sunt caracterizati prin orientarea crestei principale de la est la vest si prin asimetria versantilor:. Versantul nordic este abrupt, iar cel sudic coboara lin, in trepte, spre Subcarpatii Getici, acest versant ocupand aproximativ doua treimi din suprafata totala a Masivului Fagaras.

Profil transversal prin centrul Masivului Fagaras.

Cap.III Structura geologica