Pagina documente » Drept » Tehnica legislativa. Actul normativ

Despre lucrare

lucrare-licenta-tehnica-legislativa.-actul-normativ
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-tehnica-legislativa.-actul-normativ


Cuprins

TEHNICA LEGISLATIVA
PLANUL LUCRARII
CAPITOLUL I
Sectiunea 1
Sectiunea a 2-a
Sectiunea a 3-a
Sectiunea a 4-a
Sectiunea a 5-a

Consideratii generale
Definitia tehnicii legislative
Tehnica legislativa, politica legislativa si politica juridica
Relatia dintre tehnica juridica si legiferare
Caracterele legislatiei
inceputurile activitatii normativ juridice (primele legiuiri)

CAPITOLUL II
Sectiunea 1
Sectiunea a 2-a
Sectiunea a 3-a
Sectiunea a 4-a
Principiile legiferarii
Fundamentarea stiintifica a activitatii de elaborare a actelor normative
Principiul respectarii unitatii de sistem a dreptului (principiul corelarii sistemului actelor normative)
Principiul asigurarii echilibrului intre dinamica si statica dreptului, intre stabilitatea si mobilitatea dreptului
Principiul accesibilitatii legii

CAPITOLUL III
Sectiunea 1
Sectiunea a 2-a
Sectiunea a 3-a
Sectiunea a 4-a
Sectiunea a 5-a
Metodologia tehnicii legislative
Scopul activitatii legislative
Organele legislative. Modele legislative
Procedee ale tehnicii legislative
1.1. Procedee privind cunoasterea politicii legislative
1.2. Procedee privind selectarea normelor juridice
1.3. Procedee privind adoptarea formala a actului normativ
Actul normativ
2.1. Definitia actului normativ
2.2. Clasificarea actelor normative
Etapele legiferarii
3.1. Initierea proiectului de act normativ
3.2. Dezbaterea proiectului actului normativ
3.3. Votarea si adoptarea actului normativ
3.4. Promulgarea
3.5. Publicarea actului normativ
3.6. Evenimente legislative
3.6.1. Modificarea si completarea actului normativ
3.6.2. Suspendarea actului normativ
3.6.3. Republicarea
3.6.4. Rectificarea
3.6.5. Derogarea
3.6.6. Abrogarea

CAPITOLUL IV
Sectiunea 1
Sectiunea a 2-a
Sectiunea a 3-a
Structura actului normativ
Partile constitutive ale actului normativ
Elementele de structura ale actului normativ
Sistematizarea actului normativ prin gruparea articolelor in sectiuni, capitole, titluri, parti si carti
CAPITOLUL V
Concluzii si propuneri de lege ferenda

EXTRAS DIN DOCUMENT

?CAPITOLUL I

Consideratii generale

Sectiunea I

Definitia tehnicii legislative

Prima mare civilizatie a antichitatii s-a format in teritoriul roditor marginit de fluviile Tigru si Eufrat, in Mesopotamia (teritoriul aproximativ al statului Irak de azi), unde s-au intretaiat trei popoare: sumerienii, akkadienii si asirienii. Trei mii de ani au coexistat si s-au impletit aceste trei culturi ce si-au gasit sinteza in civilizatia mesopotamiana (cu aproximativ 6000 de ani in urma).

Civilizatia si cultura mesopotamiana cunosc apogeul, timp de aproape 2000 de ani, in cel mai important centru economic, politic si cultural din orient: Babilonul.

Cel mai ilustru reprezentant al dinastiei ce a domnit in Babilon a fost Hammurabi (1728-1686 Î.H.), care a ramas in istoria civilizatiei prin celebrul COD de LEGI (Codul lui Hammurabi), conservat ca printr-o minune si descoperit in anul 1901, la Sousa. Acest cod contine atat norme cu caracter strict juridic, cat si norme morale, religioase, pe care le regasim in cele 282 de articole referitoare la norme de drept civil si penal, drept administrativ, comercial si al familiei.

Pe steaua de diorit negru de la Muzeul Louvre din Paris, inalta de 2,25 m si cu latura bazei de 1,90 m, pe care sunt gravate articolele Codului sau, Hammurabi este reprezentat inchinandu-si si opera Zeului Samas (zeul soarelui si al justitiei). Prin urmare, adevarul legislator era divinitatea, care transmitea oamenilor normelor juridice prin intermediul regelui. Dreptul avea un caracter divin.

Codul lui Hammurabi are, pentru civilizatia umana, o exceptionala valoare documentara sub aspect juridic, oferindu-ne date despre legislatia epocii respective.

Cateva reglementari din Cod sunt reprezentative pentru statul de tip sclavagist:

- sclava car daruia stapanului sau un copil devenea libera (art. 146);

- sclavului ii era ingaduit sa se casatoreasca cu fiica unui om liber, fara ca fiii din aceasta casatorie sa devina sclavii stapanului acelui sclav-tata (art. 175);

- daca sclavul a dat o palma unui om liber, sa i se taie o ureche (art. 205);

- o casatorie incheiata fara un act scris nu este considerata valabila (art. 128);

- cand sotia nu este in stare sa conduca un menaj, sotul o putea repudia sau obliga sa ramana ca sclava (art. 141).

Pe de alta parte insa, Codul asigura femeii unele drepturi, situatie care pune in evidenta gradul ridicat de evolutie a dreptului pentru acea perioada si explica influenta pe care Codul a avut-o asupra altor state.

Astfel, in privinta regimului juridic al bunurilor, art. 138 stipuleaza faptul ca „barbatul care isi repudiaza fara motiv sotia de la care nu are nici un copil trebuie sa-i restituie integral zestrea, plus o parte din averea agonisita impreuna”.

Art. 148 prevede faptul ca „sotul isi poate repudia sotia numai printr-o hotarare a tribunalului, si numai prin motive serioase: sterilitate, boala grava sau neglijarea indatoririlor sale de sotie”.

Art. 129 sanctioneaza adulterul sotiei: prinsa in flagrant delict, sotia adulterina putea fi inecata de catre sotul sau impreuna cu amantul ei.

Desi egiptenii nu au elaborat un cod de legi de natura Codului Hammurabi, justitia constituia o functie distincta, fara sa fie incredintata unui corp aparte, separat de cel al administratiei.

Procedura judiciara se derula pe baza unor norme precise si surprinzator de „moderne”. De exemplu, normele de procedura civila prevedeau dreptul persoanei, aflate in litigiu fiscal cu statul de a contesta, in termen de trei zile, hotararea adoptata. Orice contestatie era redactata in scris, inregistrata la grefier, iar judecatorii luau hotararile pe baza actelor scrise, a dovezilor si a depozitiilor martorilor. Întregul parcurs al judecatii era consemnat in scris.

Egiptenii au avut o conceptie moderna despre familie. Femeia detinea o pozitie de o demnitate pe care nu o regasim la alte state din lumea antica. Ea era numita „stapana casei”, iar vaduva fiind devenea de drept capul familiei. I se respecta dreptul de proprietate si de zestre, avea dreptul de a ocupa functii publice, indeplinind chiar functia de preoteasa a templului.

Civilizatia egipteana ramane in istorie nu numai prin ceea ce arheologii vor scoate la iveala dupa multe secole, ci prin influenta pe care a exercitat-o asupra popoarelor din lumea antica. În anul 30 i.H., Egiptul va deveni o simpla provincie romana, iar peste aproape 700 de ani va fi ocupat de arabi. Cu toate acestea, istoria civilizatiei universale fixeaza in termeni categorici influenta culturii egiptene asupra tuturor popoarelor lumii. Statul si dreptul egiptean, prin modul de organizare si functionare, si-a pus amprenta pe gandirea juridica a lui Solon si pe gandirea politica a lui Platon. Aristotel afirma ca organizarea statului si legile scrise au fost create de egipteni.

Dupa moartea lui David, Israelul s-a divizat in regatul Iudeei.

Istoria consemneaza evenimentele anului 586 i.H., cand Nabucodonosor, regele Babilonului, invadeaza Iudeea, distruge Ierusalimul, incendiaza marele Templu construit de David si duce in captivitate o parte a populatiei.

DREPTUL EBRAIC din aceasta perioada este profund original, in sensul ca Vechiul Testament (veritabil cod juridic) reglementeaza dreptul de proprietate, statul juridic al femeii si al sclavului, protectia strainilor, a vaduvelor, a copiilor si a saracilor.

Moise a gravat in piatra (Tablele Legii) cele zece porunci pe care afirma ca le-am primit de la Iehova (Yahwe) pe muntele Sinai.

Începand cu secolul II dupa Hristos, reglementarile de drept civile si drept penal sunt cuprinse in Talmud (Învatatura) – o adevarata enciclopedie a evreilor, considerat codul de viata al poporului evreu.

DREPTUL PERSAN constituie sistemul de norme juridice caracteristic civilizatiei originale create in spatiul geografic cuprinse intre fluviile Tigru si Indus, Marea Caspica, Golful Persic si Oceanul Indian, teritoriul corespunzator Iranului de astazi. Începuturile imperiului persan sunt legate de numele regelui Darius (522-486 i.H.), cel care cucereste Egiptul incoronandu-se ca faraon, incearca, fara succes, sa-i invinga pe scitii din Dobrogea noastra (anul 513 i.H.), incorporeaza Macedonia, iar in anul 490 i.H. este zdrobit de greci la Marathon.

Darius a dat statului persan o structura solida: a impartit imperiul in districte, a introdus moneda unica, a dezvoltat comertul, a construit cea mai moderna retea de drumuri, a consolidat armata si a inaltat orasul de resedinta Persepolis.

Dupa moartea lui Darius si a urmasului sau Xerxes, imperiul persan se prabuseste sub sabia cuceritorului Alexandru Macedon, care in anul 331 i.H. incendiaza Palatul regal din Persepolis, captureaza un tezaur impresionant, dupa care dicteaza propria lege care viza, in esenta, unirea civilizatiei persane cu cea greaca. El insusi se casatoreste cu fiica lui Darius al II-lea, 10.000 de soldati si 80 de ofiteri din armata sa se casatoresc cu fete din Iran, iar 30.000 de tineri iranieni sunt instruiti si incorporati in armata sa.

Dreptul persan consfinteste faptul ca regele era unica sursa a dreptului. Hotararile regelui constituiau legi imuabile, „inspirate” de zeul suprem Ahura Mazda”.

Ca urmare a acestei situatii, nu a existat un cod de legi compact si organic. Darius s-a inspirat din Codul Hammurabi: textele legilor hotarate de rege erau redactate de preoti, care multa vreme au indeplinit si functia de judecatori. Judecatorul suprem era regele. Oricine putea face apel la rege. Acesta tinea, in fata poporului, scaun de judecata de doua ori pe an. În ordine ierarhica descrescatoare, dupa rege, Curtea Suprema de Justitie – compusa din sapte membri – reprezenta instanta ce avea in subordine tribunalele, amplasate in cele mai importante orase ale imperiului. Este demn de subliniat faptul ca in aceasta epoca apare institutia „oratorilor legii”, un fel de avocati la care apelau partile din proces si care se ocupau de intregul mers al procesului.

Crimele cele mai grave erau pedepsite cu mutilarea, cu scoaterea ochilor, cu insemnarea cu fierul rosu sau moartea si se refereau la: tradare, furt, omor, atentatul la viata intima a imparatului.

În INDIA ANTIC?, notiunea de drept se confunda cu cea de cult. O norma religioasa devenea o norma care reglementa juridic raporturile sociale. Legea se prezenta ca un amalgam de norme religioase, morale, civile si juridice. Fiecare casta brahmanica dispunea de o culegere de asemenea reguli.

Cel mai cunoscut manual de legi il reprezinta „Codul lui Manu”, redactat intre secolele II i.H. si II d.H., care cuprinde peste 5000 de versuri si se refera la norme juridice de drept public si privat, civil si penal, obiceiuri si prescriptii religioase etc. Justitia era aplicata de capul familiei, de capetenia satului, de seful castei, de tribunal, de guvernatorul provinciei sau de catre rege, personal.

Cauzele de natura penala erau judecate de catre brahmani, iar cele civile de catr magistratii leici. Existau tribunale rurale, compuse din trei judecatori, si curti judecatoresti in orase. În cartea a VIII-lea din Codul lui Manu se preciza: „daca este distrusa, justitia distruge; daca e aparata, ea apara; justitia este singurul prieten care iti ramane si dupa moarte”.

DREPTUL CHINEZ este epoca sclavagista se rezuma la codul penal, care viza aproape exclusiv reprimarea crimelor. Cauzele civile se judecau dupa reguli nescrise, specifice obiceiurilor locale.

Primele coduri de legi au fost redactate in secolul V-VI i.H., dar dreptul cutumiar era superior legii scrise.

În Europa, primele legiuiri sunt: Legile lui Lycurg in Sparta (sec. X-IX i.H.), Legile lui Dracon si Solon in Atena (sec. VI-V i.H.), Legea celor XII Table la romani (sec. V i.H.).

Actele legislative adoptate in perioada initiala in statele Orientului antic ca si in Grecia si Roma au cuprins in mare parte numeroase reguli cutumiare. Între monumentele legislative ale antichitatii amintim: Legea lui Bokoris in Egipt (sec. VIII i.e.n.), Legea sau Codul lui Hammurabi din Babilon sec. XVIII i.e.n., care a avut o larga aplicare in oriental antic, apropiat si mijolciu, Legile lui Manu in India sec. III i.e.n., Legile lui Moise la evrei, Legea MU in China, Legea celor XII Table in Roma antica (sec. V i.e.n.), Legile lui Solon (sec. VII i.e.n.) si a lui Dracon (sec. V i.e.n.) in Grecia Antica. În dreptul roman, afara de legi sunt cunoscute de asemenea, Senatus – Consulatele si constitutiile imperiale. Codificarea lui Justinian inceputa in anul 528 e.n. la realizarea careia o contributie de seama a avut-o juristul Trebonian intrata in istoria dreptului sub denumirea de Codicele Dreptului Civil (Corpus iuris civilis) care cuprindea Digestele Codul, Institutiile si Novelele), reprezinta o culegere a dreptului roman pus de acord cu realitatile social-politice din acea epoca.

În feudalism importanta dreptului scris si necesitatea sa incepe sa se simta tot mai mult, pe masura depasirii economiei naturale, a dezvoltarii fortelor de productie si a relatiilor de schimb, a cresterii tendintelor de centralizare a puterii de stat. În epoca absolutismului feudal, desi particularismul juridic local, bazat pe cutume, nu dispare total, paralel cu receptionarea dreptului roman (desfasurata mai ales in sec. XIV - XV) sunt edictate legi si coduri de valoare nationala cum au fost in Germania Codul Penal Carolina din 1532, in Fransa Codul maritime din 1643 si Codul comercial din 1681, in tara noastra Pravilniceasca Condica din 1870 Codul Calimach (1817) si Codul Caragea (1818).

Sub aspect istoric, actul normativ apare la romani, ca un acord intre magistrat si popor. Magistratul era cel care propunea (rogat), iar poporul accepta (iubet).

În evul mediu, societatea se confrunta cu abuzurile monarhilor si ale seniorilor feudali, care nesocoteau dreptul.

Digestele lui Iustinian a fost regasit in jurul anului 1137. În urma acestui eveniment – observa Montesquieu – dreptul roman parca a renascut”. În Italia s-au deschis scoli in care era studiata aceasta materie: Codul lui Iustinian si Novellele erau tot mai cunoscute. Italienii au introdus dreptul lui Iustinian si in Franta, unde inainte era cunoscut numai Codul Theodosian. Dreptul lui Iustinian – precizeaza Montesquieu – “a intampinat unele impotriviri; dar el s-a mentinut in ciuda excomunicarilor pronuntate de papi, care isi aparau canoanele.

Dreptul roman a fost raspandit prin traducerea lucrarilor lui Iustinian. Un rol important in acest sens a avut Ludovic cel Sfant, care prin elaborarea Asezamintelor a adus o contributie remarcabila la promovarea dreptului scris in Franta. Asezamintele lui Ludovic cel Sfant imparteau teritoriul Frantei in tinuturi aflate sub ascultarea regelui si tinuturi neaflate sub ascultarea regelui. Montesquieu constata influenta puternica a dreptului roman si a textelor lui Iustinian in pregatirea Asezamintelor.

Filip cel Frumos a dispus chiar predarea in scoli a legilor lui Iustinian, in acele regiuni ale Frantei care se conduceau dupa cutume. Textele lui Iustinian “au fost adoptate ca lege in regiunile in care era in vigoare dreptul roman”.