Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
CAPITOLUL I
Continutul economic, necesitatea, evolutia si importanta economico-sociala a asigurarilor

I.1.
Necesitatea si evolutia asigurarilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
1
I.2.
Continutul economic si financiar al asigurarilor . . . . . . . . . . .
10
I.3.
Importanta economico-sociala a asigurarilor . . . . . . . . . . . . .
13
CAPITOLUL II
Asigurari de viata oferite de UNITA si alte societati de asigurare

II.1.
Caracterizarea generala a asigurarilor de viata . . . . . . . . . . . .
19
II.2.
Prezentarea Societatii de Asigurare UNITA S.A. si a Sucursalei Judetene UNITA Suceava . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

27
II.3.
Forme ale asigurarilor de viata practicate in cadrul Sucursalei Judetene UNITA Suceava . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

31
II.4.
Conditii generale pentru asigurarea de viata cu acumulare de capital . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

35
CAPTOLUL III
Analiza veniturilor din prime la asigurarile de viata cu acumulare de capital

III.1.
Particularitati ale primelor la asigurarile de viata cu acumulare de capital . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

44
III.2.
Calculul primelor de asigurare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
49
III.3.
Analiza veniturilor din prime la asigurarile de viata cu acumulare de capital la Sucursala Judeteana UNITA
Suceava . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

59
CAPITOLUL IV
Analiza platilor de sume asigurate la asigurarile de viata cu acumulare de capital

IV.1.
Particularitati in determinarea si plata sumelor asigurate la asigurarile de viata cu acumulare de capital . . . . . . . . . . . . . .

66
IV.2.
Analiza platilor de sume asigurate la asigurarile de viata cu acumulare de capital . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

73
CAPITOLUL V
Eficienta economico-sociala a asigurarilor de viata cu acumulare de capital

V.1.
Particularitati ale eficientei in activitatea de asigurare . . . . . .
76
V.2.
Criterii si indicatori de comensurare a eficientei
in asigurari . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

79
V.3.
Analiza indicatorilor de eficienta economica a asigurarilor
de viata cu acumulare de capital . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

84
V.4.
Cai de crestere a eficientei asigurarilor de viata cu
acumulare de capital . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

88
ANEXE


BIBLIOGRAFIE

Alte date

?CAPITOLUL I

CONTINUTUL ECONOMIC, NECESITATEA, EVOLUTIA SI

IMPORTANTA ECONOMICO-SOCIAL? A ASIGUR?RILOR

I.1. Necesitatea si evolutia asigurarilor

Omul, parte integranta a naturii a incercat permanent sa supuna natura inconjuratoare si sa o adapteze nevoilor sale, sa descopere legile obiective care o guverneaza si sa foloseasca in interesul sau fortele si resursele naturii.

Unele fenomene naturale sau evenimente pot provoca pierderi materiale sau pot pune in pericol viata si integritatea corporala a oamenilor. Aceste fenomene nu pot fi controlate de catre oameni, dar trebuie cunoscute pentru a se pune la adapost de efectele lor, pentru a putea minimiza distrugerile pe care le genereaza. [1 Vacarel, I., Bercea, F. – Asigurari si reasigurari, Ed. Expert, Bucuresti, 1998, pag. 21-24]

Aceste calamitati provocate de fortele naturii, cu efecte distructive puternice sunt: seceta, inghetul, ploile torentiale, inundatiile, grindina, uraganele, trasnetul, incendiile, cutremurele de pamant, prabusirile si alunecarile de teren, avalansele de zapada s. a. Aceste calamitati pot distruge sau avaria case, gospodarii, culturi agricole si alte valori materiale sau pot provoca moartea sau imbolnavirea animalelor.

Dezvoltarea stiintei si tehnicii a avut ca urmare o crestere rapida a productiei si a progresului social, dar au si efecte negative respectiv poate provoca accidente care sa avarieze sau sa distruga complet anumite mijloace de productie si bunuri de consum ori sa afecteze capacitatea de munca sau chiar vietile oamenilor. Astfel, defectiunile ivite in functionarea masinilor, instalatiilor si aparatelor pot provoca explozii, electrocutari, asfixieri, arsuri etc.; dezvoltarea traficului rutier, feroviar, aerian si maritim mareste pericolele circulatiei; folosirea energiei atomice in scopuri militare, precum si scaparea acesteia de sub control in urma unor accidente in centralele atomoelectrice pot provoca imense pagube prin contaminarea radioactiva a oamenilor si a celorlalte vietuitoare.

În unele cazuri omul, prin modul necorespunzator in care isi indeplineste atributele ce-i revin in activitatea economica poate sa provoace pierderi semenilor sai. Este vorba de nepriceperea in folosirea tehnicii, neglijenta in indeplinirea obligatiilor de serviciu ori a celor gospodaresti, nerespectarea regulilor privind protectia si securitatea muncii, savarsirea de actiuni delictuale cum ar fi crima, jaf, furt, spargere etc.

Din prezentarea cauzelor care genereaza pericole se evidentiaza ca unele dintre acestea sunt independente de vointa omului, adica au un caracter obiectiv, altele legate de comportarea omului, adica au un caracter subiectiv.

Cunoasterea imprejurarilor in care se pot produce diverse fenomene ce perturba desfasurarea normala a activitatii economice si provoaca pagube, permite omului sa ia masurile de rigoare pentru a evita aparitia unor asemenea fenomene, a le preveni, a limita actiunea lor distructiva sau a se pune la adapost de urmarile nefaste ale acestora.

Progresele stiintei si tehnicii inregistrate in epoca moderna au condus la perfectionarea formelor de protejare impotriva fortelor distructive ale naturii si accidentelor. Între acestea, un loc aparte il ocupa asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila.

Asigurarile s-au nascut din nevoia fireasca de protectie a omului impotriva calamitatilor naturii, impotriva consecintelor accidentelor, din nevoia unor mijloace de existenta in conditiile pierderii sau limitarii capacitatii de munca in urma bolilor si batranetii.

Astfel, aceste activitati de asigurare specializate, care indeplinesc rolul de asiguratori, despovareaza pe partenerii lor de contract, pe asigurati, de consecintele materiale ale riscurilor care ii ameninta.

Pretul pe care asiguratii il platesc asiguratorului – prima de asigurare – fiind mai mica decat pierderea pe care ar putea sa o sufere in caz de producere a riscului asigurat, pledeaza pentru aceasta forma de protectie impotriva fenomenelor care pot influenta vietile oamenilor si activitatea agentilor economici.

Actiunile de solidarizare a oamenilor impotriva unor evenimente cu caracter distructiv se inregistreaza inca din antichitate, ele concretizandu-se in forme de asociere simple.

Astfel, cel mai vechi document [1 Stefura, G. - Asigurari de stat, Iasi, 1981, pag. 8-11 ] scris cunoscut pana acum despre asigurari dateaza de circa 6500 ani.

Mestesugarii taietori de piatra in Egiptul de Jos au constituit un fond de intrajutorare format anticipat prin contributia tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse evenimente ce loveau pe membrii colectivului.

Solan, inteleptul atenian (640 – 558 i.e.n.) a obligat societatile politice si mestesugaresti sa constituie un fond comun, prin cotizatii lunare destinat sa acopere prejudiciile survenite in interiorul grupului. Acesta este cea dintai asigurare obligatorie care se cunoaste.

De la romani a ramas un regulament al colegiului funerar din Laurinum care grupa membrii sai intr-o asociatie de inmormantare. Contra unei cotizatii de inscriere a unei plati periodice, membrii asociatiei de deces aveau asigurat un rug si un mormant.

Printre formele de asigurare cunoscute in oranduirea sclavagista au fost si procedeele practicate de comercianti pentru protejarea si recuperarea bunurilor, ca urmare a unor evenimente din timpul transporturilor. Astfel, pierderile care rezulta din aruncarea peste bord a unei parti din incarcatura vaselor in scopul salvarii acestora si echipajelor aflate in primejdie, erau repartizate si suportate proportional de toti participantii la expeditie, dupa principiile avariei comune.

Asigurarile capata o oarecare dezvoltare in epoca feudalismului, mai ales sub aspectul comercial din cauza pericolelor ce se iveau in timpul transporturilor de marfuri, fiecare dintre participanti garanta pentru pagubele posibile a fi produse de calamitati.

Capitalismul a impulsionat, pe langa celelalte activitati si activitatea in asigurari.

Acumularea capitalului a dus in asigurari la formarea de societati pe actiuni. Acestea au aparut mai intai in Anglia, in domeniul incendiilor, apoi in Franta in domeniul maritim.

Aparute ca unitati distincte, cu caracter specific de asigurare, in unele tari mai avansate din vestul Europei, inca din primele decenii ale celui de-a doua jumatati a secolului al XVIII-lea institutiile de asigurare se raspandesc, dupa anul 1800, in aproape intregul continent european, pentru ca la inceputul secolului al XX-lea activitatea de asigurare sa devina unul din sectoarele importante in asigurarea economica si sociala a multor tari.

Activitatea in domeniul asigurarilor de bunuri, persoane si raspundere civila desfasurata in tara noastra, se intinde pe o perioada de peste 120 de ani, care poate fi impartita in trei etape distincte, si anume: prima a inceput in 1871 si s-a incheiat in 1948; cea de-a doua este cuprinsa intre anii 1949 si 1990; iar ultima a inceput in 1991. În acest interval de timp au fiintat diverse tipuri de organizatii de asigurare, avand forme de proprietate si metode de conducere la fel de diferite.

O forma rudimentara de asigurare [1 Ramniceanu, I. – Asigurari de Stat in Romania, Ed. Dacia Cluj-Napoca, 1984, pag. 10-11.] a existat in timpuri vechi pe teritoriul Romaniei. Aceasta asigurare s-a denumit „Hopsa” si era o asigurare de animale ce presupunea in cazul accidentarii unei vite, taierea ei si impartirea carnii intre locuitorii comunei, fiecare platind o suma de bani proprietarului sinistrat care isi acoperea total sau partial drama suferita.

Prima organizatie de asigurare propriu-zisa din tara noastra [2 Stefura, G., – Asigurari de Stat, Iasi, 1981, pag. 7] a luat fiinta in anul 1844 la Brasov, sub denumirea de „Institutul General de Pensii din Brasov”, la initiativa meseriasilor din localitate.

Institutul promova ca forma de organizare cea cooperatista, membrii institutului fiind in acelasi timp si asigurati si asiguratori. [3 Vacarel, I., Bercea, F. – Asigurari si reasigurari, Ed. Expert, Bucuresti, 1998, pag. 105]

La 13 martie 1871 s-a infiintat prima societate de asigurare privata romaneasca – „Dacia”. Pana atunci in tara noastra fiintau agentii (reprezentante) ale unor societati de asigurare austriece, italiene, engleze si maghiare.

Doi ani mai tarziu (in 1873) s-a infiintat a doua societate de asigurare, numita „Romania”. Rezultatele bune inregistrate de „Romania” au determinat mai multe societati straine sa-si retraga reprezentanta din tara noastra si sa cedeze portofoliul lor societatii de asigurare „Romania”.

În 1881, cele doua societati – „Dacia” si „Romania” – au fuzionat si au creat astfel societatea „Dacia – Romania”, care a devenit una din cele mai puternice societati de asigurare din tara noastra.

În 1882 a luat fiinta societatea „Nationala”, cu un capital de 3 milioane de lei. Înfiintarea acestei societati a avut drept urmare retragerea din Romania a ultimei reprezentante straine.

În 1897 a fost intemeiata la Braila societatea „Generala”, in 1907 a luat fiinta societatea „Agricola”, care practica deopotriva asigurari legate si nelegate de agricultura, in 1920 s-a constituit societatea „Steaua Romaniei”, iar in 1923 a luat fiinta societatea „Asigurarea Romaneasca”, cu un capital de 4 milioane de lei; extinderea activitatii sale in asigurarile de viata fara examinare medicala (asigurari populare) i-a adus bune rezultate. În acelasi an a fost intemeiata, la Chisinau, societatea „Vulturul”de catre fostii membrii ai sectiunii de asigurare a Centralei Cooperativelor din Basarabia, care a fost desfiintata. [1 Stefura, G. – Asigurari de Stat, Iasi, 1981, pag. 13-14]

Pana la primul razboi mondial, societatile de asigurare romanesti nu au activat decat in ramurile incendiu si viata; asigurarea impotriva grindinei s-a practicat pe scara restransa o perioada scurta de timp, iar asigurarea de transport se limita la transporturile fluviale.

Dupa razboi, au luat fiinta 22 de societati, unele noi, altele succesoare ale intreprinderilor de asigurare straine.

În anii ’30, activitatea de asigurare in Romania a cunoscut cea mai mare dezvoltare, imbratisand toate ramurile si formele de asigurare care se practicau in lume, iar numarul societatilor de asigurare a oscilat intre 20 si 24.

Izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial a influentat negativ activitatea de asigurare. La intrarea Romaniei in razboi, trei societati engleze si-au incetat activitatea, cedandu-si portofoliul societatii „Vatra Dornei”. În 1945, functionau in Romania 13 societati de asigurare romane si cinci reprezentante straine.

Daca bunurile proprietate privata puteau fi asigurate la societati de asigurare private, romane si straine, ori la societati cooperative, bunurile proprietate de stat si cele apartinand comunelor puteau fi asigurate numai la institutii publice de asigurare.

Prima institutie publica de asigurare a luat fiinta in anul 1915 sub denumirea de Casa de Asigurari a Ministerului de Interne care a fost reorganizata in 1936, iar in 1942 s-a transformat in Regia Autonoma a Asigurarilor de Stat (R.A.A.S.) care detinea monopolul asigurarilor de bunuri de stat si comunale. În 1949, aceasta regie a fost transformata in societate comerciala de stat de asigurari.

Prin legea din 1942, s-a largit sfera asigurarilor de stat, prin includerea unor ramuri noi de asigurare sau a unor riscuri noi: casco, raspundere civila, stricaciuni masini, accidente, viata, inundatii, grindina.

În 1943, au fost infiintate sectiile transport, furt, raspundere civila generala, accidente corporale si geamuri. O mentiune speciala merita asigurarea in domeniul transporturilor, care devenise cvasimonopol, deoarece majoritatea transporturilor erau efectuate de intreprinderi de stat.

De-a lungul anilor au fiintat si societati de asigurare mutuale. Aceste asociatii de asigurare mutuale au avut o sfera restransa de cuprindere, limitandu-se in general la vitele unor crescatori din comuna.

În anul 1948 se incheie prima etapa a dezvoltarii asigurarilor in conditiile economiei de piata.

În urma nationalizarii principalelor mijloace de productie, a bancilor si societatilor de asigurare din iunie 1948, activitatea de asigurare [1 Vacarel, I., Bercea, F. – Asigurari si reasigurari, Ed. Expert, Bucuresti, 1998, pag. 120-127] este organizata pe baze noi.

Institutiile publice de asigurare se incorporeaza in noile structuri organizatorice ale economiei nationale planificate.

În anul 1952, a fost organizata Administratia Asigurarilor de Stat – ADAS –, cu capital integral roman, institutie specializata in operatii de asigurare, reasigurari si comisariat de avarie. Crearea ADAS marcheaza instituirea monopolului de stat in domeniul asigurarilor si functionarea, de acum incolo a unui singur asigurator comparativ cu perioada anterioara.

ADAS dispunea de o directie generala cu sediul in Bucuresti, de sucursale in fiecare regiune (apoi judete) si de puncte de lucru si agenti incasatori de asigurare si inspectori de daune care actionau in teritoriu. ADAS efectua asigurari de bunuri, persoane si raspundere civila sub doua forme: prin efectul legii (obligatorii) si pe baze contractuale (facultative).