Pagina documente » Recente » Lovituri si vatamari corporale cauzatoare de moarte

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

CUPRINS
CAPITOLUL 1: COMPONENTA INTRODUCTIVA 1
CAPITOLUL 2: STUDIU ISTORIC 5
CAPITOLUL 3: ASPECTE GENERALE SI COMUNE A INFRACTIUNII 10
CAPITOLUL 4: CONTINUTUL JURIDIC AL INFRACTIUNII 15
4.1. Con?inutul legal 15
4.2. Condi?ii preexistente 16
4.2.1. Obiectul infrac?iunii 16
4.2.2. Subiec?ii infrac?iunii 19
4.3. Con?inutul constitutiv 20
4.3.1. Latura obiectiv? 20
4.3.2. Latura subiectiv? 26
4.4. Formele infrac?iunii 31
4.5. Modalit??ile infrac?iunii 31
4.6. Sanc?ionarea infrac?iunii 33
4.7. Aspecte procesuale 33
CAPITOLU 5: ASEMANARI SI DEOSEBIRI CU ALTE INFRACTIUNI 34
5.1. Leg?turi cu infrac?iuni asem?n?toare 34
5.2. Asem?n?ri ?i deosebiri ale infrac?iunii de lovituri sau v?t?m?ri cauzatoare de moarte cu infrac?iunea de omor 35
CAPITOLUL 6: ASPECTE DE DREPT COMPARAT 40
CAPITOLUL 7: ASPECTE PROCESUALE 45
CONCLUZII SI PROPUNERI DE LEGE 49
BIBLIOGRAFIE 54

EXTRAS DIN DOCUMENT

Omul este creatorul tuturor bunurilor materiale si spirituale din societate; transmise din generatie in generatie aceste valori au asigurat si asigura progresul continuu al omenirii. Numai omul, spre deosebire de celelalte fiinte, este acela care reuseste sa-si domine pornirile primare, sa actioneze constient si sa se comporte pe baza unor principii fundamentale de viata care tin seama de ceea ce este bun, adevarat si drept in relatiile sociale.

De asemenea, numai el este capabil sa se perfectioneze continuu, sa-si examineze critic comportarea, sa se lase influentat de regulile de conduita din societate (elaborate in decursul timpului tot de oameni) si sa actioneze cu devotament si pasiune pentru realizarea marilor idealuri ale omenirii. [1 ?l?x?ndru Boroi, Infr?ctiuni contr? vi?tii, ?d. N?tion?l, 1996, Bucur?sti]

Este firesc, de aceea, ca legea penala sa acorde cea mai mare insemnatate ocrotirii vietii omului.

Legea penala, ca expresie a vointei societatii apara viata omului nu ca bun individual (desi este neindoios ca ea reprezinta un interes primordial pentru fiecare individ) ci ca un bun social, ca o valoare suprema pentru existenta colectivitatii insasi.

Sub denumirea generica de "omucidere", Codul nostru penal incrimineaza faptele ce aduc atingere vietii omului ca atribut fundamental si indispensabil al persoanei umane si de care depinde existenta si fiinta sa. Aceste incriminari sanctioneaza cele mai grave atentate impotriva persoanei: omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, pruncuciderea, uciderea din culpa si determinarea sau inlesnirea sinuciderii.

Apararea persoanei si, indeosebi, a vietii constituie o preocupare constanta, comuna tuturor sistemelor de drept, in orice oranduire sociala viata a fost ocrotita de lege, nu atat ca fenomen biologic, ci mai presus de toate, ca fenomen social, ca valoare primara si absoluta a oricarei societati, ca o conditie indispensabila a insasi existentei societatii omenesti. Legea ocroteste nu numai interesul fiecarui individ de a trai, de a-si conserva si prelungi viata, dar mai ales interesul societatii ca viata fiecarui om sa fie pastrata si respectata de ceilalti, conservarea vietii indivizilor fiind hotaratoare pentru existenta societatii care nu poate fi conceputa decat ca formata din indivizi in viata. [2 Vinc?nzo M?nzini, Tr?tt?to di diritto p?n?l? it?li?no, volum? Ott?vo, Torino, 1937]

Fiecare grup social, din cele mai vechi timpuri, s-a preocupat sa asigure prin toate mijloacele ocrotirea vietii indivizilor, fie ca a apelat la reguli traditionale (cutumiare), la reguli religioase, la reguli morale, fie la cele juridice. Dintre toate mijloacele juridice de aparare, legea penala a avut de timpuriu un rol tot mai important, dreptul penal fiind forma cea mai energica de influentare a relatiilor sociale si de ocrotire a valorilor fundamentale a societatii.

În toate legiuirile, incepand cu codul Hammurabi (sec. XVIII i.Hr.), codurile chinezesti (sec. XHI), cartile sacre egiptene, legile lui Manu (sec. XI), legile lui Licurg, Solon, Dracon (sec. VII-IX), legile romane, legile popoarelor germanice si pana la legiuirile epocii modeme, grija pentru ocrotirea vietii omului sta in atentia legiuitorului. Vechile noastre pravile incriminau de asemenea, faptele de omor intocmai ca si codurile penale ale Romaniei moderne din 1864,1936.

Primul act al poporului american eliberat a fost Declaratia de Independenta din 4 iulie 1976 care proclama solemn dreptul la viata al tuturor oamenilor: "oamenii sunt facuti de Creator", se arata in declaratie, "cu anumite drepturi inalienabile, printre aceste drepturi se gaseste si viata", ocrotirea ei da expresie celor mai nobile nazuinte ale omenirii. Aceleasi idei au fost exprimate si prin Declaratia Universala a drepturilor omului, adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. Ia 10.XII. 1948.

În articolul 3 din declaratie se arata ca: "Orice om are dreptul la viata, libertate si la

inviolabilitatea persoanei", iar Pactul cu privire la drepturile civile si politice prevede in art. 6 pct.1, ca: "Dreptul Ia viata este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viata sa in mod arbitrar". Acest drept figureaza si in alte importante documente internationale, si anume, in Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale (art. 2) cat si in Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei pentru dimensiunea umana a C.S.C.E. Constitutia Romaniei adoptata in decembrie 1991, reglementeaza si garanteaza dreptul Ia viata in art. 22.

Determinate de factori criminogeni variati, infractiunile contra vietii ocupa dimensiuni ingrijoratoare in criminalitatea si victimologia acestei epoci istorice, fenomenologie care odata cunoscuta pe baze stiintifice de criminologi penalisti, criminalisti etc., poate conduce la masuri profilactice moderne la nivelul standardelor societatii secolului XXI. [3 Prof. univ. dr. Ion Gh?orghiu-Brad?t, Dr?pt P?n?l Roman (P?rt?? sp?ci?la)]

În fasciculul intereselor ocrotite de lege, persoana este titularul dreptului absolut la viata, iar ceilalti membri ai societatii au obligatia de a nu atenta in nici un mod la viata titularului acestui drept. Aceasta indreptateste pe legiuitor sa pretinda tuturor cetatenilor sa-si respecte reciproc viata si sa se abtina de la orice fapte care ar aduce atingere acestei valori sociale si implicit intereselor vitale ale comunitatii.

Fiind strans legate de interesele grupului social, viata omului isi dobandeste adevarata ei semnificatie si valoare numai in cadrul relatiilor sociale; numai raportata la aceste relatii viata devine un drept la viata a omului (dreptul nu reglementeaza decat relatii sociale si nu ipotetica relatie a individului cu el insusi). O persoana nu poate stabili relatii sociale cu sine insasi, ca urmare, lipseste obiectul juridic special al ocrotirii penale adica relatia sociala care se creeaza in jurul acesteia si confera semnificatie acestei valori devenita astfel o valoare sociala. [4 ?l?x?ndru Boroi, op. cit., pg. 15]

CAPITOLUL 2: STUDIU ISTORIC

Ocrotirea persoanelor impotriva actelor indreptate contra vietii s-a impus ca o necesitate obiectiva inca din timpurile cele mai indepartate. Acei care suprimau viata unui membru al grupului social era alungat din comunitate si, numai atunci cand nu prezenta un pericol pentru trib, partile interesate aveau la indemana posibilitatea razbunarii. Faptuitorul alungat din cadrul tribului si lipsit de protectia grupului era, in mod practic condamnat Ia disparitie.

Treptat, un rol mai mare revine razbunarii, nelimitate la inceput, apoi limitata (legea talionului); raul suferit de cel vinovat nu trebuia sa depaseasca raul pricinuit victimei (ochi pentru ochi, dinte pentru dinte).

Cea mai straveche lege care are la baza legea talionului este Codul regelui Hammurabi din Babilon (1792-1749 i. Hr.). Astfel legea prevede ca: daca cineva ucidea femeia altuia, i se omora fiica; daca o constructie se prabusea dintr-un viciu de constructie si omora pe fiul proprietarului, era ucis fiul arhitectului; daca un om liber, detinut pentru datorii, murea din cauza loviturilor sau a lipsurilor, era ucis fiul creditorului care a cerut ca acesta sa fie inchis, pentru neachitarea datoriilor. [5 Vl?dimir H?ng?, M?rii l?giuitori ?i lumii, ?d. Stiintifica, 1977 Bucur?sti]

Chiar daca, o vreme, pedepsirea faptelor de acest fel era lasata la discretia victimei si a rudelor acesteia, omuciderea n-a incetat niciodata sa fie si o incalcare a intereselor grupului social, in vechile obiceiuri latine pedeapsa pentru omucidere (razbunarea sangelui) era lasata in seama parintilor victimei, dar cu autorizarea anticipata a comunitatii [6V?sil? Dobrinoiu, Ili? P?scu, Codul P?n?l Com?nt?t, Vol. 2,Univ?rsul Juridic, Bucur?sti, 2012], iar, potrivit celei mai vechi legi romane, aceea a lui Numa Pompilius, uciderea unei persoane libere era privita ca o crima contra colectivitate.

Cel mai vechi cuvant roman pentru a denumi omuciderea era "parricidium" care insemna orice ucidere intentionata a unei persoane. Numai spre finele Republicii acest termen va denumi exclusiv uciderea unei rude, crima pentru care s-a pastrat vechea pedeapsa pentru omucidere in general. Cuvantul "homicidus" apare in latina clasica pe langa "sicarius" (ucigas platit) si "veneficius" (otravitor).

Legea Iui Sylla asupra ucigasilor platiti si otravitori ("lex Cornelia de Sicariis et Veneficiis") a ramas fundamentala in aceasta materie, in timp ce Legea lui Pompei asupra uciderii unei rude nu a facut decat sa modifice sanctiunile. La inceput a fost exclusa din notiunea de omucidere uciderea sclavilor, considerata numai ca o fapta producatoare de daune daca era comisa de o alta persoana decat proprietarul, ulterior (sub imparatul Claudiu), s-a recunoscut ca un asemenea fapt putea fi urmarit si ca omucidere. Sub denumirea de omucidere era pedepsita orice fapta de ucidere intentionata a unei persoane libere, chiar savarsita in scop de furt, aplicarea pedepsei cu moartea unui cetatean fara o judecata anterioara era considerata omucidere, tot astfel, otravirea sau uciderea prin vrajitorie sau magie; la fel incendiul intentionat, ca si infractiunile comise cu ocazia unui naufragiu.

Exercitarea dreptului la viata si la moarte, in Roma antica de catre un ascendent asupra descendentilor supusi autoritatii sale, nu constituia o fapta de omucidere; pana m epoca lui Constantin era posibila uciderea fiului supus puterii parintesti, de acela care era investit cu aceasta autoritate.

De ce noi: statisticile din ultimele 6 luni

Numar de vizualizariNumar de vizualizari:
936562
Numar de lucrari incarcateNumar de lucrari incarcate:
4698
Numar de membriNumar de utilizatori:
5043
Numar de descarcariNumar de lucrari descarcate:
4643