Pagina documente » Drept » Dezmembramintele dreptului de proprietate

Despre lucrare

lucrare-licenta-dezmembramintele-dreptului-de-proprietate
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-dezmembramintele-dreptului-de-proprietate


Cuprins

Cuprins
pag
Capitolul I: Dreptul de proprietate: Evolutie, caracteristici
3
1. Scurt istoric al evolutiei conceptelor de proprietate si drept de proprietate
3
2. Dreptul de proprietate: definitie, caracteristici, continut
7
Capitolul II: Dreptul de uzufruct
12
1. Notiune si caractere juridice.
12
2. Obiectul dreptului de uzufruct.
15
3. Modurile de constituire ale dreptului de uzufruct.
18
3.1. Uzufructul conventional.
19
3.2. Uzufructul testamentar.
19
3.3. Constituirea uzufructului prin uzucapiune.
21
4. Drepturile uzufructuarului.
21
5. Obligatiile uzufructuarului.
23
6. Drepturile nudului proprietar.
26
7. Obligatiile nudului proprietar.
27
8. Stingerea uzufructului.
28
9. Lichidarea uzufructului.
32
Capitolul III : Dreptul de uz si dreptul de abitatie
34
1. Dreptul de uz.
34
1.1. Notiunea si obiectul dreptului de uz.
34
1.2. Caracterele dreptului de uz.
36
1.3. Drepturile si obligatiile uzuarului.
36
1.4. Drepturi de uz speciale.
39
2. Dreptul de abitatie.
40
Capitolul IV : Dreptul de servitute
45
1. Notiunea si obiectul dreptului de servitute.
45
2. Caracterele dreptului de servitute.
49
3. Clasificarea servitutilor.
50
4. Exercitarea dreptului de servitute.
81
4.1. Drepturile si obligatiile proprietarului fondului dominant.
82
4.2. Drepturile si obligatiile proprietarului fondului aservit.
83
5. Stingerea servitutilor.
84
Capitolul V : Dreptul de superficie
88
1. Notiune si definitie.
88
2. Caracterele juridice ale dreptului de superficie.
89
3. Constituirea dreptului de superficie.
90
3.1. Constituirea dreptului de superficie prin titlu.
90
3.2. Constituirea ex lege a dreptului de superficie.
99
4. Aspecte privind evolutia legislatiei in materia dreptului de superficie.
99
Consideratii finale
101

EXTRAS DIN DOCUMENT

?CAPITOLUL I

DREPTUL DE PROPRIETATE: EVOLUTIE, CARACTERISTICI

1. Scurt istoric al evolutiei conceptelor de proprietate si drept de proprietate

În evolutia societatii omenesti, dreptul a jucat un rol deosebit constituind sistemul in jurul caruia au gravitat relatiile sociale, economice si politice. Împartirea societatii in clase cu interese antagoniste a determinat in mod obiectiv necesitatea reglementarii prin norme de larga generalitate a raporturilor existente intre oameni. Prin caderea raporturilor sociale sub incidenta reglementarii juridice, acele raporturi sociale au devenit raporturi juridice.

Dezvoltarea fortelor de productie a impulsionat viata economica. Relatiile care s-au stabilit intre indivizi in procesul fauririi bunurilor necesare traiului au atras, datorita importantei lor deosebite pentru existenta umana, necesitatea reglementarii juridice.

Dezvoltarea vietii economice, pe o anumita treapta istoriceste determinata, a dus la aparitia plusprodusului. Consecinta cea mai importanta a acestui fapt a fost aparitia proprietatii private si odata cu aceasta a reglementarii juridice a dreptului de proprietate. Proprietatea apare deci ca un raport social de productie. Proprietatea in sensul ei cel mai general, in sens nejuridic – ca raport material economic – se prezinta ca relatie sociala de productie ce se naste intre oameni in cadrul productiei sociale [1 Gh. Fekete, I.Zimveliu, Drept civil, Drepturile reale, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1969, p.10.].

Proprietatea apare deci ca o categorie nejuridica, ca o componenta a relatiilor de productie. În aceasta calitate, proprietatea va da trasaturile sale unei etape istoriceste determinate din istoria omenirii si putem spune ca intr-un anumit sens „o forma oarecare a proprietatii a existat de cand exista insasi societatea omeneasca si va continua sa existe pana cand va exista si societatea” [2 Gh. Fekete, I.Zimveliu, op.cit., p.11.].

Proprietatea, ca raport juridic fata de conditiile naturale ale productiei, a existat inainte de nasterea statului si dreptului, ca o conditie a existentei oricarei societati. Societatea primitiva cunoscuse raporturile sociale de productie si deci si raporturile materiale de proprietate. Dreptul de proprietate insa nu se nascuse, deoarece nu se nascuse inca societatea impartita in clase, statul si dreptul. Cand oamenii si-au insusit primele elemente necesare existentei lor, a fost vorba despre o insusire la nivelul individului. Asupra unor bunuri, in special pamantul, insusirea se realiza la nivelul unor colectivitati care au devenit din ce in ce mai mici, pana la nivelul unei familii.

În evolutia sa societatea a cunoscut, in mod obiectiv, mai multe tipuri de relatii de productie, deci de proprietate. Dreptul de proprietate a evoluat odata cu baza sa generatoare – baza economica, sclavagista, feudala, socialista, capitalista. În functie de tipul oranduirii sociale avem o schimbare pe parcursul istoriei a bunurilor ce puteau forma obiectul dreptului de proprietate.

Adevarata consacrare juridica a dreptului de proprietate apare in dreptul roman, in epoca celor XII Table, cand s-a ajuns pe diferite cai la partajarea pamantului si la instituirea unui drept de proprietate individuala ce avea ca titular pe pater familias, care exercita puterea deplina asupra bunurilor proprietatea sa: dominium ex jure quiritum. Acest dominium, suveran, exclusiv si perpetuu confera proprietarului trei atribute esentiale: ius utendi, ius fruendi si ius abutendi.

Oranduirea sclavagista atribuia bunurilor cu valoare economica deosebita denumirea de res mancipi; acestea erau: pamantul, sclavii, vitele mari, etc. Restul bunurilor erau considerate res extra patrimonium.

În evul mediu, proprietatea imobiliara se bucura de o ocrotire deosebita. Pamantul este cel mai important mijloc de productie si in consecinta dreptul feudal acorda o protectie deosebita pamantului. De asemenea, au fost declarate nemiscatoare o serie de drepturi care prezentau surse de venituri insemnate pentru seniorul feudal [3 Drepturile senioriale, rentele funciare, etc.]. Dreptul de proprietate se intindea si asupra iobagului, acesta fiind insa un drept incomplet, stapanul feudal neavand acel jus vitae necisque al stapanului de sclavi. Proprietatea imobiliara era divizata dupa raporturile sociale de vasalitate ce predominau in evul mediu intre dominium eminens care apartinea proprietarului feudal si dominium utile, care apartinea diversilor sai vasali.

Revolutiile burgheze, in special cele din Anglia si Franta, au avut ca scop, printre altele, si descatusarea dreptului de proprietate de sistemul de raporturi contorsionate cunoscut de societatea feudala.

Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului, a Revolutiei franceze din anul 1789 proclama, in art.2, ca „scopul oricarei asociatii politice este conservarea drepturilor naturale si imprescriptibile ale omului. Acestea sunt libertatea, proprietatea, etc.” [4 Corneliu Barsan, „Drept civil. Drepturi reale principale”, ed. Allbeck, Bucuresti 2001, pag. 35] Asadar, proprietatea, alaturi de libertate, apar ca drepturi naturale, inerente omului. Dreptul de proprietate redevine absolut si perpetuu, sacru si inviolabil, fara a se mai face distinctie intre bunurile mobile si cele imobile. Expresia juridica a acestor trasaturi este reglementarea, chiar si sumara, a dreptului de proprietate in Codul Civil francez de la 1804 care consacra toate aceste atribute. [5 Corneliu Barsan, op.cit., pag 35]

Epoca moderna a constituit pentru reglementarea juridica o perioada de adanci prefaceri legislative. Dezvoltarea fortelor de productie in oranduirea capitalista s-a reflectat pe planul dreptului in necesitatea unor reglementari care sa fie in concordanta cu avantul tehnico-economic. Fortele de productie au continuat sa se dezvolte impetuos, s-a trecut la exploatarea resurselor naturale, a spatiului aerian, necesitatile schimbului au determinat construirea de noi cai de comunicatie. Continutul dreptului de proprietate s-a amplificat, a devenit complex; distinctia dintre bunurile mobile si imobile nu mai corespundea cu intru totul realitatii economice, asistam la concentrari de capitaluri si formarea unor societati transnationale care depasesc ceea ce se intelegea pana in prezent prin proprietatea individuala. S-a extins insusi domeniul acestui drept prin aparitia si reglementarea drepturilor de proprietate intelectuala asupra creatiei artistice, stiintifice, asupra inventiilor, inovatiilor, marcilor de fabrica, desenelor industriale, etc. Apare tendinta ca unele bunuri mobile sa adopte regimul juridic al imobilelor, datorita valorii lor deosebite. În acelasi timp se aduc prin lege [6 Codul civil german din 1907, art.905-906, Codul civil elvetian, art.667-684.] o serie de ingradiri ale dreptului de proprietate, ingradiri determinate de complexitatea vietii economice. Se naste astfel posibilitatea ca unele atribute ale dreptului de proprietate sa fie exercitate nu de catre titularul sau, ci de catre o alta persoana.

Continua dezvoltare a societatii, tendintele clare de globalizare, depasirea limitelor impuse de granitele statale in toate domeniile de activitate a creat necesitatea unor norme juridice internationale care sa reglementeze dreptul de proprietate. Dupa cel de-al II-lea razboi mondial, fata de ororile pe acesta care le-a declansat si intretinut in lume timp de sase ani, comunitatea internationala, actionand prin diverse organizatii in plan universal sau local, a adoptat norme de protectie a drepturilor omului, printre care si dreptul de proprietate.

Astfel, „Declaratia universala a drepturilor omului” adoptata in 1948 de Adunarea Generala a ONU prevede, in art.17, ca „orice persoana, privita ca subiect unic sau asociat in colectivitati, are dreptul la proprietate. Nimeni nu poate fi privat in mod arbitrar de proprietatea sa”. [7 Corneliu Barsan, op.cit., pag 39]

În aceasta ordine de idei este de retinut ca un tratat international de o importanta cu totul deosebita este Conventia europeana a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale adoptata de tarile membre ale Consiliului Europei la Roma la 4 noiembrie 1950, intrata in vigoare in 1953, semnata de Romania la 7 octombrie 1993 si intrata in vigoare pentru tara noastra la 20 iunie 1994. În art.1 al Protocolului sau aditional nr.1, Conventia prevede ca orice persoana fizica sau juridica are dreptul de a-i fi protejate bunurile sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica in conditiile legii si ale principiilor generale de drept international. [8 Idem]

2. Dreptul de proprietate: definitie, caracteristici, continut

Dreptul de proprietate este un drept civil. El face parte din categoria drepturilor reale, drepturi care alaturi de drepturile de creanta constituie drepturile civile patrimoniale. Jus in re (drepturile reale) sunt acele drepturi patrimoniale pe temeiul carora titularul lor poate sa exercite si sa obtina reactualizarea atributelor corespunzatoare privitoare la un lucru fara interventia altor persoane. Acestor „alte persoane” – subiecte pasive – le incumba obligatia generala de a se abtine a stanjeni pe titularul dreptului real in exercitarea dreptului sau.

Dreptul de proprietate este un drept real principal, avand o existenta juridica de sine statatoare, fiind prototipul drepturilor reale principale. El este acel drept subiectiv care da expresia aproprierii unui bun, drept care permite titularului sa posede, sa foloseasca si sa dispuna de acel lucru, in putere proprie si in interes propriu, in cadrul si cu respectarea legislatiei interne.

Definitia si continutul dreptului de proprietate ne permit sa punem in evidenta caracterele sale juridice: dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv si perpetuu.

Dreptul de proprietate este un drept absolut. Prin retinerea caracterului absolut al dreptului de proprietate se voieste demarcarea acestui drept de toate celelalte drepturi reale. El este conceput ca expresia cea mai cuprinzatoare a unui drept subiectiv. Numai dreptul de proprietate este un drept real complet, deoarece este unicul astfel de drept care confera titularului sau exercitiul tuturor prerogativelor sale. Numai legiuitorul este cel care poate fixa limitele exercitiului prerogativelor dreptului de proprietate, dar si atunci cand o face trebuie sa asigure un just echilibru intre prezervarea intereselor proprietarului si luarea in considerare a interesului general, social.

Dreptul de proprietate este un drept exclusiv. Acest caracter decurge din imprejurarea ca proprietarul este indreptatit sa exercite singur toate prerogativele conferite de acest drept. El poate utiliza bunul sau asa cum doreste, fara ca vreo alta persoana sa poata interveni intr-un mod oarecare in exercitiul dreptului sau. Tot astfel, proprietarul este singurul indreptatit sa dezmembreze dreptul sau de proprietate prin consimtirea ca anumite prerogative sa fie exercitate de alte persoane.

Dreptul de proprietate este un drept perpetuu. Se spune despre dreptul de proprietate ca are acest caracter deoarece el dureaza atata vreme cat subzista bunul care-i formeaza obiectul. Evident ca natura bunului va influenta acest caracter al dreptului de proprietate. În acelasi timp, el nu este un drept viager, ci se transmite prin succesiune. De asemenea se poate transmite prin acte intre vii si va continua sa existe in patrimoniul celui care il dobandeste. Dreptul de proprietate este perpetuu pentru ca exista independent de exercitarea lui. Daca legea nu-l obliga, proprietarul poate sa nu uzeze de bun. Din moment ce nu se pierde prin neuz, inseamna ca actiunea cea mai energica prin care el este aparat, actiunea in revendicare, este imprescriptibila extinctiv. În sfarsit, numai recunoscandu-se caracterul sau perpetuu, in anumite situatii speciale se poate pune problema reconstituirii lui.

Articolul 480 C.civ. determina continutul juridic al dreptului de proprietate prin enumerarea atributelor acestuia. Prin urmare, dreptul de proprietate confera titularului sau trei atribute: de a folosi bunul (jus utendi), de a-i culege fructele (jus fruendi) si de a dispune de bun (jus abutendi).

Se intampla insa, ca unele din aceste atribute sa fie desprinse de continutul dreptului de proprietate si sa alcatuiasca continutul unui alt drept real principal.

Jus utendi. Acest atribut presupune exercitarea de catre titularul dreptului de proprietate a unei stapaniri efective asupra bunului in materialitatea lui, direct si nemijlocit prin putere proprie si in interes propriu. Uzul este prerogativa cea mai directa a dreptului de proprietate, manifestarea concreta a contactului direct al proprietarului cu bunul ce formeaza obiectul dreptului sau.

Jus fruendi semnifica dreptul proprietarului de a-si pune bunul in valoare prin exploatarea sa, ceea ce conduce la culegerea derivatelor bunului, adica fructele si productele. Dreptul proprietarului de a culege fructele bunului sau poate presupune atat acte materiale cat si juridice. Fructele sunt derivatele bunului care se obtin in mod periodic fara alterarea substantei lui. Dimpotriva, productele sunt acele derivate care, prin culegerea lor, conduc la alterarea substantei bunului. Desi partea finala a art.483 C.civ. dispune ca fructele se cuvin proprietarului in puterea dreptului de accesiune, in realitate, culegerea fructelor reprezinta exercitarea folosintei bunului, ca atribut esential al dreptului de proprietate.

Jus abutendi intregeste continutul dreptului de proprietate si consta in prerogativa proprietarului de a hotari cu privire la soarta bunului sau din punct de vedere material cat si din punct de vedere juridic. Daca proprietarul poate transmite unui tert atributele stapanirii si folosintei bunului sau, temporar sau perpetuu, niciodata proprietarul nu poate transmite atributul dispozitiei bunului. A transmite acest atribut inseamna insasi transmisiunea dreptului de proprietate.

Drepturile reale formate prin desprinderea unor atribute ale proprietatii sunt asa-numitele dezmembraminte ale dreptului de proprietate. Acestea sunt urmatoarele:

- dreptul de uzufruct;

- dreptul de uz;

- dreptul de abitatie;

- dreptul de servitute;

- dreptul de superficie.

Codul civil roman nu cunoaste decat uzufructul, uzul, abitatia si servitutea. Dreptul de superficie, nefiind expres recunoscut de Codul civil, este o creatie a doctrinei si a jurisprudentei.

În cele ce urmeaza vom analiza dezmembramintele dreptului de proprietate.