Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

C U P R I N S
CAPITOLUL I - Raspunderea materiala, forma a raspunderii din dreptul muncii.
1.1. Raspunderea materiala: trasaturi specifice, relatia cu alte forme ale raspunderii juridicepag 3
1.2. Raspunderea materiala si raspunderea patrimoniala a unitatii fata de angajatii sai......pag 7
CAPITOLUL II - Conditiile raspunderii materiale.
2.1. Calitatea de salariat....pag 9
2.2. Fapta ilicita.............pag 12
2.3. Existenta prejudiciuluipag 33
2.4. Raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu........pag 38
2.5. Vinovatia (culpa) salariatului.......pag 40
CAPITOLUL III - Formele raspunderii materiale.
3.1. Raspunderea personala..............pag 48
3.2. Raspunderea conjuncta..............pag 48
3.3. Raspunderea subsidiara.............pag 53
3.4. Raspunderea solidara.pag 57
3.5. Raspunderea comuna (colectiva).
CAPITOLUL IV - Despre jurisdictia muncii. Decizia de imputare.
CAPITOLUL V
5.1. Raspunderea materiala - actualitate si utilitate
5.2. Consideratii finale.
BIBLIOGRAFIE

Alte date

?

CAPITOLUL I

Raspunderea materiala forma a raspunderii din dreptul muncii.

1.1. Raspunderea materiala: trasaturi specifice, relatia cu alte forme ale raspunderii juridice.

Pentru o mai buna analiza a trasaturilor raspunderii materiale si pentru a diferentia cat mai bine raspunderea materiala de alte forme ale raspunderii juridice, este necesar a incepe acest capitol introductiv cu o scurta prezentare a notiunii raspunderii juridice.

Pornind de la faptul ca unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este principiul responsabilitatii, Nicolae Popa [1 Nicolae Popa – “Teoria generala a dreptului”, Ed. Actami, Bucuresti, 1998] nota ca responsabilitatea sociala are diferite forme de manifestare: responsabilitatea morala, religioasa, politica, culturala, juridica. S-a sustinut mult timp ca dreptului nu i-ar fi caracteristica decat categoria de raspundere. Astfel, dreptul n-ar putea actiona decat dupa ce s-a savarsit fapta periculoasa.

Declansarea raspunderii juridice si stabilirea formei concrete de raspundere apartine totdeauna unor instante sociale abilitate social (cu competente legale in acest domeniu).

Raspunderea este totdeauna legala, nimeni nu-si poate face singur dreptate, nimeni nu poate fi judecator in propria cauza.

Altfel spus, raspunderea este de ordin normativ si deriva din sanctiunea pe care legiuitorul o prevede in continutul normei „Sensul frecvent al notiunii de raspundere” – observa M. Costin [2 M. Costin - “Raspunderea juridica in dreptul R.S.R.”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca”, 1974, p. 19] - indiferent de forma sub care se manifesta este acela de obligatie de a suporta consecintele nerespectarii unor reguli de conduita, obligatie ce incuba autorului faptei contrare acestor reguli si care poarta intotdeauna amprenta dezaprobarii sociale a unei asemenea fapte”. Au fost aduse insa si observatii critice [3 Nicolae Popa - “Teoria generala a dreptului”, Ed. Actami, Bucuresti, 1998]. Astfel, s-a observat faptul ca au fost omise laturile psihologice ale raspunderii, deoarece –subliniaza autorul – raspunderea si sanctiunea apar ca doua fete ale aceluiasi mecanism social.

Nu se confunda insa notiunea de raspundere juridica cu cea de sanctiune, prima constituind cadrul juridic de realizare pentru cea de-a doua.

Pentru a sublinia trasaturile specifice raspunderii materiale, consider ca e necesar a aduce in discutie alte forme ale raspunderii juridice, cum ar fi de exemplu raspunderea civila contractuala.

A. Pentru a diferentia cele doua forme ale raspunderii juridice este firesc sa se plece de la deosebirile ce exista intre raportul juridic de munca si raportul juridic civil.

a) O prima observatie se refera la principiile care guverneaza aceste forme ale raspunderii juridice. Astfel, principiul repararii integrale a pagubei este specific raspunderii civile contractuale, iar limitarea intinderii obligatiei de desdaunare caracterizeaza raspunderea materiala, de regula.

Pentru a intelege cat mai bine aceasta limitare se au in vedere cateva aspecte:

? Facand referire la Codul Muncii, art. 103 alin. 1 prevede „paguba ce trebuie reparata nu cuprinde, de regula, foloasele nerealizate de unitate”, ca urmare a faptei savarsite de cel incadrat prin contract individual de munca.

Spre deosebire de aceasta situatie, debitorul, parte in contractul civil, raspunde, conform Codului Civil, nu numai pentru pierderea suferita, dar si pentru beneficiul de care a fost lipsit creditorul obligatiei de despagubire.

? Un alt aspect in ce priveste limitarea intinderii despagubirii, se refera la faptul ca incadratul raspunde numai pentru prejudiciile actuale, nu si pentru cele viitoare, spre deosebire de dreptul civil care instituie raspunderea si pentru consecintele pagubitoare ale faptei ilicite ce se vor produce in viitor in mod necesar.

b) În ce priveste dovada vinovatiei, regula care sta la baza raspunderii civile contractuale, este culpa prezumata a debitorului, tot acestuia revenindu-i sarcina probei (in materie de vinovatie).

În raspunderea materiala, regula este invers. Potrivit Codului Muncii, obligatia de a

dovedi temeinicia si legalitatea masurilor luate revine unitatii (sarcina de a dovedi ca fapta pagubitoare a persoanei incadrate cu contract individual de munca a fost savarsita cu vinovatie).

B. Considerand ca am atins cateva puncte principale pentru a diferentia raspunderea materiala de raspunderea civila contractuala, ma opresc asupra altei forme a raspunderii juridice si anume raspunderea penala [4 Ion Turcu, Valentina Deleanu – “Introducere in teoria si practica raspunderii materiale”, Cluj Napoca, 1984] .

Raspunderea penala este definita ca un raport juridic penal de constrangere, nascut ca urmare a savarsirii infractiunii, raport ce se stabileste intre stat si infractor, al carui continut il formeaza dreptul statului de a trage la raspundere pe infractor, de a-i aplica sanctiunea prevazuta in legea penala si de a-l constrange s-o execute, precum si obligatia infractorului de a raspunde pentru fapta sa si de a se supune sanctiunii, aplicata in vederea restabilirii ordinii de drept (C. Bulai - “Drept penal”, TUB, 1987, p. 308)

Pentru a fi cat mai clara in ceea ce imi doresc sa prezint, citez: „Atunci cand fapta personala ilicita prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, consecintele nu se limiteaza la antrenarea raspunderii penale, ci ele se extind si asupra altor forme ale raspunderii juridice pe care le-ar putea naste fapta ilicita. Unele dintre aceste forme ale raspunderii juridice sunt absorbite in raspunderea penala, iar altele sunt inlocuite.”

Primul aspect, cel al absorbtiei, se produce asupra acelor forme ale raspunderii juridice care exercita o functie sanctionatoare si care au luat nastere prin desprinderea lor de raspunderea penala in vederea reprimarii unor fapte cu grad de pericol social mai redus.

Al doilea fenomen, al inlocuirii, se produce in legatura cu acele forme ale raspunderii juridice care exercita o functie reparatorie. Astfel, cand pagubele au fost cauzate unitatii printr-o fapta ce constituie infractiune, raspunderea se stabileste conform legii penale [5 Codul Muncii, art. 103 alin 2, 1994], in cuantumul pagubelor cuprinzandu-se si foloasele nerealizate.

Pentru ca raspunderea civila sa se substituie raspunderii materiale, este necesar ca fapta ilicita sa intruneasca toate trasaturile esentiale ale infractiunii. Inexistenta vreunui element constitutiv al infractiunii sau constatarea existentei unei cauze legale care inlatura caracterul penal al faptei, face ca efectul substituirii sa nu mai fie valabil, aplicandu-se raspunderea materiala.

Revenind la subiectul acestui subcapitol, care ar fi trasaturile specifice raspunderii, asa cum reies din relatia (mai bine spus deosebirea) raspunderii materiale cu alte forme ale raspunderii juridice?

a) Raspunderea materiala este conditionata de existenta raportului juridic de munca, fiind o raspundere limitata [6 Vezi deosebirea raspunderea materiala – raspunderea civila contractuala].

b) Ca o conditie a raspunderii materiale, nevinovatia trebuie dovedita de catre unitate, deci nu opereaza prezumtia de culpa (ca in cazul raspunderii civile contractuale si debictuale) [7 Art. 1082 din Codul Civil].

c) Raspunderea materiala este o raspundere individuala spre deosebire de dreptul civil unde opereaza solidaritatea [8 Art. 1041 din Codul Civil].

Un punct de vedere asupra acestei probleme ar fi ca solidaritatea in domeniul raspunderii materiale ar fi de neconceput daca se tine seama ca intre unitate si fiecare persoana incadrata exista un contract distinct (individual).

d) Reglementarea raspunderii materiale se face prin norme legale imperative, fiind inadmisibila modificarea acesteia prin clauze ale contractului de munca, derogatorii de la lege (spre deosebire de raspunderea civila contractuala unde clauzele conventionale de atenuare sau agravare a raspunderii sunt in general acceptate).

e) În privinta modalitatii de reparare a prejudiciului, in cazul raspunderii materiale, se face, de regula, in echivalent banesc si nu in natura.

Spre deosebire de aceasta, in cazul raspunderii civile contractuale acoperirea daunei cauzate se face prin echivalent banesc numai daca reparatia in natura nu este posibila.

f) Recuperarea prejudiciului in cadrul raspunderii materiale se efectueaza dupa o procedura speciala cu termene de prescriptie si de decadere, in general mai scurte decat cele prevazute in legislatia civila.

1.2. Raspunderea materiala si raspunderea patrimoniala a unitatii fata de angajatii sai.

Pentru a intelege cat mai bine aceasta forma a raspunderii – si anume raspunderea patrimoniala a unitatii fata de angajatii sai – trebuie mai intai definita raspunderea materiala a salariatilor. Aceasta este obligatia salariatului de a repara prejudiciul cauzat angajatorului in timpul executarii contractului de munca, prin fapta sa ilicita din vina si in legatura cu munca sa.

În practica s-a stabilit ca nu numai salariatii raspund material fata de unitate daca acestia produc o paguba, ci si unitatea raspunde patrimonial fata de angajati. Astfel, unitatea, potrivit art. 111, Codul Muncii, este obligata sa despagubeasca persoana incadrata in munca in situatia in care aceasta a suferit din culpa unitatii, un prejudiciu in timpul serviciului sau in legatura cu munca sa.

Astfel, Ion Traian Stefanescu, este de parere ca suntem in prezenta unei “raspunderi contractuale subiective de drept a muncii”.

Aceeasi opinie o are si Sanda Ghimpu si Alexandru Ticlea. S-a sustinut totusi ca aceasta forma a raspunderii ar fi o varietate a raspunderii civile contractuale.

Se vorbeste aici si despre faptul ca unitatea ar putea fi obligata si la plata unor daune morale pentru prejudiciul cauzat angajatului daca acesta a suferit un accident de munca si a contactat o boala profesionala.

Daca raspunderea materiala a unitatii a intervenit pentru neplata unor drepturi banesti cuvenite salariatului, devin aplicabile prevederile art. 111 din Codul Muncii.

Astfel, “unitatea este obligata, in conditiile legii sa despagubeasca persoana incadrata in munca in situatia in care acesta a suferit, din culpa unitatii, un prejudiciu, in timpul indeplinirii indatoririlor de munca sau in legatura cu serviciul.”

Este vorba despre repararea integrala a prejudiciului, care cuprinde atat despagubirea datorata, cat si dobanda legala.

Din cele prezentate reies conditiile raspunderii unitatii fata de salariatii sai, acestea nefiind altele decat cele ale raspunderii juridice care se refera la salariati si anume:

- fapta ilicita a unitatii

- prejudicial produs salariatilor in timpul indeplinirii de catre acesta a obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul

- raportul de cauzalitate