Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins:
Capitolul 1: Inflatia - prezentare generala
1.1 Inflatia. Concept. Cauze....4
1.2 Cresterea preturilor, intre normal si patologic..........5
1.2.1 Inflatia ideala.........5
1.2.2 Inflatia, ca semnal al dezechilibrelor din economie7
1.3 Forme de manifestare a inflatiei...........9
1.3.1 Inflatia prin cerere......9
1.3.2 Inflatia prin costuri..11
1.3.3 Inflatia importata.....13
1.3.4 Inflatia structurala...14
1.3.5 Inflatia prin moneda.16
1.4 Reflectarea modurilor de manifestare a inflatiei prin indicatori statistici..........21
Capitolul 2: Consecintele economice si sociale ale inflatiei
2.1 Efectele inflatiei............24
2.1.1 Inflatia anticipata, inflatia neanticipata..........24
2.1.2 Efecte asupra populatiei..............24
2.1.3 Efecte asupra intreprinderilor......25
2.1.4 Efecte asupra economiei in ansamblu..............26
2.2 Inflatia si somajul...........27
2.2.1 Somajul - definitie, trasaturi........27
2.2.2 Rata naturala a somajului............29
2.2.3 Costul somajului si Legea lui Okun..............30
2.2.4 Relatia inflatie - somaj pe cazul SUA..............31
2.2.5 Inflatie, previziuni, prognoze........33
2.2.6 Stabilirea salariilor si inflatia revizionata..........33
2.2.6.1 Curba ofertei globale.......34
Capitolul 3: Politicile antiinflationiste
3.1 Obiectivele politicilor antiinflationiste...36
3.2 Obiectivele generale ale politicii economice.............36
3.3 Instrumentele politicii economice........38
3.4 Teoria si politica economica in perspectiva ciclurilor istorice lungi..............40
3.4.1 Teoria clasica si liberalismul........40
3.4.2 Teoria keynesiana si interventionismul.............40
3.4.3 Teoria monetarista si neoliberalismul..............41
3.5 Politicile de reglementare a cererii globale..............43
3.6 Politica monetara...........45
3.6.1 Mecanismul de transmisie a politicii monetare in economii de piata mature........45
3.6.2 Obiectivul fundamental al politicii monetare - stabilitatea preturilor......47
3.6.3 Obiectivele intermediare.............48
3.6.3.1 Agregatele monetare..........48
3.6.3.2 Rata dobinzii...50
3.6.3.3 Cursul de schimb..............51
3.6.4 Instrumentele politicii monetare......53
3.6.4.1 Mecanismul scontarii.........53
3.6.4.2 Operatiunile piata monetara54
3.6.4.3 Rezervele obligatorii...........55
3.7 Politica veniturilor..........56
Capitolul 4: Inflatia in Rominia
4.1 Realitati si perspective in evolutia fenomenului inflationist contemporan.....58
4.2 O radiografie a procesului inflationist in Rominia in perioada 1990-200371
4.2.1 Evolutii cantitative.....71
4.2.2 Cuantificarea principalilor indicatori de masurare a inflatiei in 200177
4.2.2.1 Masa monetara77
4.2.2.2 Politica de dobinzi............78
4.2.2.3 Evolutia creditelor bancare..78
4.2.2.4 Cursul de schimb.............79
4.2.2.5 Analiza procesului inflationist79
4.2.3 Estimari pentru anul 2003.............83
4.3 Cauzele inflatiei in Rominia85
4.3.1 Din partea cererii......85
4.3.1.1 Excesul de masa monetara...85
4.3.1.2 Deficitul fiscal si cvasifiscal..87
4.3.1.3 Arieratele intreprinderilor..93
4.3.2 Din partea ofertei.....94
4.3.2.1 Dezechilibrele structurale..94
4.3.2.2 Socurile externe.............95
4.4 Impactul inflatiei asupra sistemului bancar rominesc97
4.5 Politica monetara in Rominia............99
4.5.1 Instrumente utilizate.99
4.5.2 Controlul lichiditatii101
4.5.3 Controlul dobinzilor..............106
Capitolul 5: Concluzii....108

Alte date

?

Capitolul 1: INFLATIA – PREZENTARE GENERAL?

1.1 Inflatia. Concept. Cauze

Inflatia se defineste, in prezent, ca un proces complex prin care se afirma multiple dezechilibre din economie, cu caracter general si in continua evolutie.

Uneori se defineste inflatia prin efectul sau cel mai usor vizibil, i.e. cresterea preturilor. Cresterea preturilor este chiar una din formele de manifestare a inflatiei.

Alteori se apreciaza ca inflatia consta in faptul de a emite moneda fara contrapartida, ceea ce reprezinta de fapt o cauza a inflatiei.

Fenomenele inflationiste, atunci cand sunt minore si partiale, se numesc tensiuni.

Tensiunile inflationiste in unele sectoare pot fi compensate de tensiuni deflationiste din alte sectoare si se pot astfel echilibra. Alteori, tensiunile se dezvolta, se coreleaza si devin un proces.

Desi inflatia este un dezechilibru sau, mai precis, o suma de dezechilbre, cresterea preturilor ramane o caracteristica esentiala care pune in evidenta implicit dimensiunile acestui proces.

Cresterea generala a preturilor are ca efect diminuarea puterii de cumparare. Acestea sunt, de fapt, doua laturi ale aceluiasi fenomen. Pe masura ce preturile cresc puterea de cumparare scade, in relatie directa.

Conceptul general despre inflatie trebuie sa fie concretizat si prin amplitudinea fenomenelor:

- cand cresterile de preturi sunt de circa 2 – 4% anual inflatia este apreciata ca taratoare (rampante sau creeping inflation) si exprimata si prin termenul eroziune monetara;

- cand cresterile de preturi se exprima in doua cifre se considera ca inflatia este declarata;

- in conditiile in care se exprima cu trei cifre poate fi considerata galopanta sau hiperinflatie.

Formele de manifestare a inflatiei sunt: inflatia prin cerere, prin costuri, prin moneda, structurala si importata. Dezvoltarea proceselor inflationiste conduce de cele mai multe ori la corelarea si actiunea reunita a acestor cauze, fiind ajutata in mod direct de comportamente aferente unor mentalitati si psihologii specifice.

1.2 Cresterea preturilor, intre normal si patologic

1.2.1 Inflatia “ideala”

Economia de piata isi bazeaza existenta pe semnalul transmis prin preturi. Preturile sunt cele care semnalizeaza neincetat directia in care se indreapta cererea, oferta adaptandu-se corespunzator. Simplificat, mecanismul este urmatorul: cand cererea pentru un anumit produs creste, aceeasi tendinta o are si pretul produsului respectiv. Producatorul, interesat de un profit mai ridicat, mareste productia, ceea ce duce la restabilirea echilibrului dintre cerere si oferta. Invers, cand cererea scade, pretul scade si el, orientand producatorul spre alt produs. Aceasta arata ca stabilitatea preturilor nu inseamna fixitatea lor: unele preturi cresc, altele scad, in functie de evolutia raportului dintre cerere si oferta pe piata.

Modificari de preturi apar si atunci cand se schimba conditiile de productie. Castigurile induse de progresul tehnic si tehnologic si de ameliorarea managementului ajung, in cele din urma, sa scada preturile. Dificultatile sporite in obtinerea unor materii prime si, mai recent, masurile tot mai severe de protectie a mediului duc la cresterea preturilor – urmata de adaptari ale consumului la noile conditii. Din jocul neintrerupt al dezechilibrelor dintre cerere si oferta se naste echilibrul dinamic al economiei de piata.

Exista insa perioade in care toate preturile au aceeasi tendinta, cea de crestere. În acest moment avem de a face cu inflatie, ca forma de manifestare a unei stari patologice in economie, ca semn al unui dezechilibru mai adanc – poate, structural – intre cererea si oferta agregate.

Si in epoca premoderna au existat episoade inflationiste, mai lungi sau mai scurte. Europa secolului al XVI-lea, de exemplu, a inregistrat o tendinta de crestere a preturilor nominale evaluata, a posteriori, la circa 600% de-a lungul intregului secol. Printre cauze sunt citate cresterea vitezei de circulatie a banilor, monetizarea argintului si cresterea puternica a productiei de argint.

Inflatia a devenit insa un fenomen de durata dupa ce s-au raspandit banii de hartie si, mai cu seama, dupa ce legatura dintre stocul de metal pretios si cel de bani a disparut. De la Revolutia franceza incoace, aproape de fiecare data cand guvernele au avut de finantat cheltuieli exceptionale (de exemplu, pentru un razboi), tiparnita de bani a fost pornita si, o data cu ea, inflatia – fenomen care a devenit unul dintre cele mai studiate pe taramul stiintei economice.

Intr-o economie aflata in stare de echilibru, cu o crestere apropiata de potentialul normal si o rata a somajului aflata spre nivelul natural al acesteia, si in sfarsit, cu un buget al statului echilibrat, rata inflatiei ar trebui sa fie foarte redusa, de cateva procente anual. De ce se mentine inflatia chiar in conditiile unei economii “ideale”? Mai multe cauze concura la aceasta.

Cea mai importanta pare a fi rigiditatea in jos a salariilor: ca urmare a presiunilor sindicale, salariile nu pot sa scada nici atunci cand, intr-o anumita industrie, oferta de forta de munca excede cererea; in consecinta echilibrul se restabileste doar prin modificarea salariilor relative, adica prin cresterea mai rapida a acestora in industriile in care cererea de forta de munca excede oferta.

O alta cauza o reprezinta cresterea calitatii si diversitatii produselor. Astazi un frigider sau un televizor are performante net mai bune decat in urma cu un deceniu, sa spunem – la un pret care este insa ceva mai ridicat. Statisticile nu reusesc sa surprinda si ameliorarea performantelor, inregistrand doar pretul mai ridicat.

De asemenea, progresele tehnice, tehnologice si manageriale – mult mai rapide in ultima jumatate de secol decat oricand in istorie – fac ca preturile relative ale produselor sa se modifice frecvent, ceea ce conduce la nevoia reasezarii nivelului lor nominal.

Mai mult ca sigur, si evolutia scolilor de gandire economica joaca un rol in formarea unei atitudini in fata inflatiei. Marea criza economica de la sfarsitul deceniului al III-lea a fost accentuata de eroarea grava de politica economica a autoritatilor (in special cele americane), care au incercat sa iasa din criza prin reducerea cererii agregate si prin deflatie. Rezultatul a fost, dupa cum se stie, devastator. În aceste conditii, lordul Keynes si-a formulat celebra teorie bazata pe stimularea cererii agregate, inclusiv printr-o “usoara” inflatie. De la Keynes incoace, nici o criza economica nu a mai fost depasita prin deflatie.

În sfarsit, in ultimele trei decenii s-au consolidat anumite anticipatii inflationiste, chiar in tarile care inregistreaza performantele cele mai bune in domeniul stabilitatii preturilor. Ele insele genereaza o anumita inflatie, care a primit numele de inflatie structurala.

Pentru toate aceste motive, in economia contemporana stabilitatea preturilor nu este privita ca rigiditate a acestora, ci ca dezideratul unei cresteri moderate si predictibile. Notiunea este destul de vaga si, de altfel, conditiile (istorice) diferite de la o tara la alta si de la o perioada la alta fac ca nivelul “acceptabil” al inflatiei sa se modifice.

O ilustrare interesanta a evolutiei conceptiei teoretice despre inflatie o regasim in editiile succesive ale cunoscutului tratat de economie elementara al profesorului american Paul A. Samuelson, laureat al premiului Nobel pentru economie. În editia a doua a “Economics”-ului, aparuta in 1951, el indica o rata anuala a inflatiei de 5% drept un obiectiv acceptabil. Patru ani mai tarziu, in editia a treia, el noteaza: “Daca majorarile de preturi ar putea fi mentinute la un nivel mediu de, spre exemplu, 3% pe an, o astfel de inflatie moderata si constanta n-ar trebui sa constituie un motiv de ingrijorare”. În cea de-a patra editie, din 1958, nivelul de referinta este coborat la 2%, iar in a cincea editie, din 1961, sub 2%. În editiile ulterioare (cea mai recenta, a 16-a, datand din 1998) profesorul american nu mai evalueaza inflatia ”acceptabila”.

În ultimele doua-trei decenii, scoala de gandire monetarista a reusit sa impuna aprecierea ca o rata mai scazuta a inflatiei este intotdeauna preferabila uneia mai ridicat. Acest punct de vedere este bazat pe aprecierea ca, pe termen lung, cresterea economica nu este influentata de inflatie (decat, cel mult, in sensul scaderii ei!), deci inflatia nu aduce nimic bun.

1.2.2 Inflatia, ca semnal al dezechilibrelor din economie

Inflatia – ca si reversul ei, deflatia – apare atunci cand cererea agregata nu se suprapune “perfect” ofertei. Prin aceasta prisma, se poate afirma, ca oriunde si oricand, inflatia este semnul unui dezechilibru economic. Chiar si atunci cand se cifreaza la niveluri benigne, este semnul unor tensiuni. cand acestea sunt doar “contradictia care genereaza progresul” nu este nimic alarmant, si, de altfel, asa se explica acceptarea unei inflatii moderate si predictibile.

Din acelasi motiv, de altfel, rigiditatea preturilor – asa cum se practica in economiile planificat centralizate – sau inghetarea lor – ca solutie propusa uneori pentru atenuarea socurilor tranzitiei – sunt deopotriva inacceptabile, intrucat trateaza simptomul dezechilibrelor si nu cauza lor.

Cu cat dezechilibrele din economie sunt mai mari, cu atat este de anticipat ca rata inflatiei va fi mai ridicata. De cele mai multe ori, “detonatorul” procesului inflationist este deficitul public acoperit prin emisiune monetara. cand cresterea preturilor se cifreaza in palierul de “doua cifre” sau “trei cifre” anual se poate vorbi despre inflatie galopanta. În partea inferioara a acestui spectru destul de larg regasim Italia anilor ’70, in partea superioara – numeroase tari ale Americii Latine, in anii ’70 si ’80, dar si Israelul, la inceputul anilor ’80. În zona inflatiei galopante s-au situat majoritatea tarilor in tranzitie la inceputul anilor ’90.

Tarile care se confrunta cu inflatie galopanta au de la bun inceput dezechilibre in economie si continua sa acumuleze distorsiuni, ca urmare a semnalelor false transmise prin preturile devenite prea fluide. Totusi economiile in cauza continua sa functioneze si sunt citate alte cazuri (precum Brazilia anilor ’80 sau Turcia anilor ’90) in care performanta economiilor respective a fost peste asteptari, in condiitiile date.

Cand insa cresterea preturilor depaseste zona a trei cifre anual, se ajunge la ceea ce se numeste hiperinflatie. În mod conventional, se apreciaza ca bariera este trecuta cand cresterea lunara a preturilor depaseste 50% (ceea ce inseamna o rata anualizata de 13000%). Efectele hiperinflatiei sunt cu adevarat devastatoare: preturile isi pierd complet efectul de semnalizare, productia este dezorganizata, populatia isi pierde increderea in moneda, se revine la forme primitive de schimb in natura.

În istorie sunt cunoscute putine cazuri de hiperinflatie, dar toate au avut efecte traumatizante. Cel mai des citat este cel al Germaniei in timpul Republicii de la Weimar. În perioada ianuarie 1922 – noiembrie 1923, preturile au crescut de 10 miliarde de ori; sub presiunea fugii de bani a populatiei, masa monetara in termeni reali a scazut de 30 de ori; salariile reale au inregistrat fluctuatii enorme – in medie de circa 33% , in plus sau in minus, de la o luna la alta.

Hiperinflatia a lasat urme de nesters in istoria ulterioara a Germaniei. Mai intai, a netezit calea accesului – democratic – la putere al nazistilor. Apoi, dupa cel de-al doilea razboi mondial, a existat un suport public permanent si neconditionat pentru politica antiinflationista promovata de Bundesbank.

Ungaria este singura tara care a cunoscut doua episoade ale hiperinflatiei la numai doua decenii distanta. Primul a durat 12 luni (În perioada martie 1923 – februarie 1924), interval in care preturile au crescut de 44 ori, rata maxima lunara a inflatiei ajungand la 98%. Cel de-al doilea reprezinta un “record” absolut in perioada august 1945 – iulie 1946, preturile au crescut de 3,81 x 1027 ori, cu o rata medie lunara de 19800%!

Episoade mai putin virulente de hiperinflatie au fost inregistrate in Iugoslavia si Polonia, in 1989, precum si in tari desprinse din fosta Uniune Sovietica, in anii ’90. Cel mai recent caz este cel al Bulgariei, la inceputul anului 1997.

1.3 Forme de manifestare a inflatiei