Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

REGIONALIZARE VERSUS GLOBALIZARE
CUPRINS :
1. INTRODUCERE
1.1 Globalizarea economica: definire, caracteristici, scurt istoric.
1.2 Importanta acordurilor comerciale regionale .
2. RELATIILE COMERCIALE SI INVESTITIILE STRAINE DIRECTE - DIMENSIUNI - CHEIE ALE GLOBALIZARII ECONOMICE
2.1 Relatiile comerciale si globalizarea
2.2 Investitiile straine directe si globalizarea
3. DESPRE REGIONALISM SI MULTILATERALISM iN CONTEXTUL GLOBALIZARII ECONOMICE
4. LIBERALIZARE REGIONALA VS LIBERALIZARE GLOBALA
4.1 Liberalizare competitiva
4.2 Coordonate economice si politice in procesul de reforma a comertului international
4.3 Liberalizare regionala vs liberalizare globala
5. REGIONALIZARE VS GLOBALIZARE - O ABORDARE PENTRU VIITOR
5.1 Extinderea si integrarea comertului liber regional
5.2 Globalizarea economica - punct terminus 2010

Alte date

?

1.INTRODUCERE

1.1Globalizarea economica – Definire.Caracteristici.Scurt istoric

Globalizarea economica poate fi definita, intr-un mod practic, ca o crestere mai rapida a activitatii economice dincolo de granitele statale decat cresterea activitatii in cadrul economiilor nationale. Acest termen de globalizare include de facto si instituirea unor legaturi de structura si de ritm intre economiile nationale si pietele internationale.

Fenomenul in sine nu este o noutate si perioadele incipiente ale globalizarii economice sunt adesea citate, cum ar fi intervalul cuprins intre a doua jumatate a secolului trecut si anii 1913-1914, cand raportul dintre importuri si PIB (globale) -indicatorul cel mai relevant-a atins niveluri ce nu au mai fost realizate pana tarziu, spre sfarsitul anilor ‘70 si inceputul anilor ’80.

Într-o societate in plina schimbare, si nu numai din punct de vedere economic, dar si din punct de vedere ideologic, globalizarea economica a cunoscut, ca fenomen de amploare, comentarii dintre cele mai diverse, concludent fiind punctul de vedere al economistului determinist Karl Marx, care descria procesul in termenii constiintei de clasa, abordare tipica modului de conceptie a operei sale:”Nevoia unei piete pentru produsele sale, in continua extindere, urmareste burghezia pe intreaga suprafata a globului... [Industriile nationale] sunt inlocuite cu noi industrii... care nu mai prelucreaza materiile prime autohtone, ci materii prime aduse din zonele cucerite si exploatate arbitrar; industrii ale caror produse sunt consumate nu numai in interior, dar si in orice colt al lumii... “ [1 Karl Marx – “Capitalul” ; Editura Politica, 1971.]

O chestiune centrala in analiza actuala a fenomenului este aceea daca noul val in comertul international, care a inceput la mijlocul anilor ’80, reprezinta o etapa obisnuita a unei scheme ciclice, sau este ceva nou, diferit si mai consecvent in evolutia ascendenta decat cele de dinaintea sa.Observatori influenti ai fenomenului afirma ca acest “nou val” nu face nota distincta in relatiile cu cele anterioare.Profesorul american Paul Krugman, spre exemplu, afirma ca “importanta comertului international pentru economia actuala (a SUA-n.n.) nu este una fara precedent, sau nici macar neobisnuita dupa standarde istorice" [2 Paul Krugman – “The Move Toward Free Trade Zone” ;The Federal Reserve of Kansas City , 1991.]. Departamentul de Analiza si Cercetare Economica din cadrul OMC conchide:"... Rata de crestere a raportului dintre comertul international si PIB global in decada 1984-1994 este descrisa nu atat ca o accelerare relativ la perioada ‘74-’84, ci mai degraba ca o intoarcere la trendul crescator al acestui raport, trend evident intre anii ’50-’74... Procesul fundamental de integrare economica globala a fost intrerupt in perioada ‘74-’84, dupa care a revenit la cursul initial.” [3 OMC - “Rapport Annuel” ; Geneva, 1995.].

Problema principala a acestui demers analitic o reprezinta combaterea opiniei sau curentului general, conform caruia nimic esential nu s-a schimbat in cadrul economiei mondiale precum si argumentarea faptului ca noul val al globalizarii este diferit de cele precedente atat din punct de vedere cantitativ cat si din punct de vedere calitativ [4 Vezi si Noboru Hatakeyama – “The World Trading System :Challenges Ahead”, Washington, 1996.].

Un specialist in domeniu, profesorul Charles Oman [5 Charles Oman - “Globalization and Regionalization – The Policy Challenges” – New York, 1995.] prezinta contextul istoric al acestui fenomen al globalizarii economice incluzand problema centrala prezentata mai sus, in studiul sau “Cercetari asupra globalizarii si regionalizarii economice “. Profesorul Oman descrie aici trei valuri distincte ale globalizarii economice incepand cu ultima jumatate a secolului XIX. Asfel, primul val, care se intinde pe perioada anilor 1870-1914, include cele mai mari niveluri atinse de raportul intre importul si PIB-ul globale si este caracterizat de activitatea trusturilor financiare si de capital ca oligopoluri atat in interiorul tarilor celor mai puternic industrializate, cat si in afara lor. Anglia aflata in centrul acestui proces, importa bumbac din SUA, alimente si alte produse de baza, din multe alte tari, si exporta textile si alte produse manufacturate. Relatiile in care se inregistra avantajul comparativ erau constante si simplu de demonstrat. Al doilea val al globalizarii economice s-a desfasurat pe doua decade –1950-1970 si a implicat avantul economic al corporatiilor multinationale, care insa isi directionau investitiile directe in strainatate concentrandu-se in principal pe productie sau ansamblare, produsele avand ca destinatie piata tarii gazda. Tarile in curs de dezvoltare au ramas si in aceasta perioada furnizorii principali de materii prime si produse alimentare de baza, incepand insa sa exporte si textile si alte produse manufacturate care cereau un consum mare de munca.

Al treilea val al globalizarii economice a inceput la mijlocul anilor ’80, dupa un deceniu de crestere lenta a comertului international si a investitiilor straine directe,

cauzata de doua crize ale petrolului, recesiunea globala indusa de extraordinara crestere a nivelului ratei dobanzii in SUA si de criza datoriei externe din tarile lumii a treia.

Aflat inca in plina desfasurare, acest al treilea val se prezinta la randul sau sub forma a trei niveluri distincte, constituindu-se ca adevarati stimuli ai globalizarii economice care il explica si il separa intr-un fel de celelalte valuri anterioare:

1.Triumful liberalismului economic. Pietele nationale s-au deschis in mod remarcabil competitiei in crestere, atat celei interne cat si celei externe, in anii ’80 si ’90. SUA au luat conducerea in ceea ce priveste eliminarea barierelor protectioniste, urmate de Anglia si, mai recent, de alte tari puternic industrializate.Cea mai dramatica schimbare (in planul eliminarii barierelor din calea liberalizarii comertului mondial) a venit insa din partea tarilor in curs de dezvoltare, precum si din partea tarilor foste sau actual comuniste, care au stabilit ca obiective ale reformei lor economice privatizarea, eliminarea treptata a barierelor din calea liberalizarii comertului si elaborarea unui program de masuri care sa faciliteze dezvoltarea investitiilor. Rezultatul acestei orientari diferite fata de anii precedenti este schimbarea radicala a cadrului politic si economic, abordarea globala a relatiilor comerciale, rezultat care nu poate sa duca decat la o consolidare a procesului de globalizare economica.

2.Revolutia tehnologica. Schimbarile care au aparut, in perioada postbelica, de natura tehnologica, au avut un mare impact asupra evolutiei ulterioare a fenomenului globalizarii economiei.

Începutul il inregistram in anii ’50, odata cu aparitia primelor computere ,dar adevarata explozie in plan comercial a tehnologiei de prelucare a informatiei care a afectat pozitiv comertul international si investitiile s-a remarcat incepand cu primii ani ai deceniului noua.Impactul acestor imbunatatiri continue ale tehnologiei de prelucrare a informatiei a fost resimtit mai mult sau mai putin intens in toate sectoarele economiei – agricultura, industrie, telecomunicatii, servicii financiare, transport, servicii medicale [6 O analiza complexa a influentei acestor progrese ale tehnicii si tehnologiei poate fi regasita in studiul economistului american John Wilson – “Advanced Tehnology Trade”, Washington, 1997.].

Odata cu acest avant al importantei informatiei se urmareste intarirea legaturilor economice mai ales la nivel international, stimulandu-se cooperarea si cercetarea in domenii si sectoare diverse.

3.Internationalizarea sectorului intreprinderilor private. Rezultatele combinate ale celor doi “stimuli” economici prezentati anterior influenteaza in mod major procesul de internationalizare a intreprinderilor private.Schimbul international de bunuri, servicii, capital, tehnologie se afla in continua crestere.Sectoarele de importanta capitala, care sunt atat cauza, cat si efect al fenomenului globalizarii, sunt acelea considerate noua infrastructura pentru comert – serviciile financiare, telecomunicatiile si transporturile. Aceste sectoare sunt integrate in mare masura cadrului global, cu costuri reduse ceea ce releva tot mai mult capacitatea lor de a facilita comertul international si procesul de investire.

O consecinta importanta a acestei internationalizari o reprezinta evolutia vertiginoasa de integrare pe verticala a productiei dincolo de granite a corporatiior multinationale.O alta consecinta este constituita de aparitia unei noi categorii – antreprenorii financiari – care aduna la un loc capital, tehnologie si experienta manageriala pentru a crea intreprinderi carora li se incumba combinarea unor variate forme de proprietate si control, in general pentru proiecte de infrastructura in domeniul energetic, al telecomunicatiilor si transporturilor (baza procesului de globalizare economica ).

Ca acesti trei “stimuli” prezentati mai sus propulseaza globalizarea economica la niveluri neatinse anterior poate constitui, in opinia unor autori contemporani, o aparenta adeseori inselatoare. Însa acest al treilea val, orice s-ar spune, este diferit de celelalte tocmai prin orizontul vizat, atat in termeni geografici, cat si functionali si de timp [7 Vezi si John Whalley & Coleen Hamilton – “The Trading System after Uruguay Round” – Washington, IIE, 1996, precum si George Dooley – “A Modern History of Trade”, Memphis, 1995.].

Întrebarea critica ramane insa cat de repede si cat de departe ar trebui sa mearga procesul acesta al globalizarii economice, atat pe plan mondial cat si pentru fiecare economie nationala in parte, si ce impact va avea asupra performantelor respectivelor tari.Din pacate toate raspunsurile care se pot da in momentul de fata acestor intrebari au un defect capital : nu acopera decat partial problema, iar problema este data de faptul ca procesul se afla in plina desfasurare, iar evolutia globalizarii economice este mai sinuoasa, factorul imprevizibil avand influenta cea mai ridicata asupra rezultatelor finale.

1.2 Importanta acordurilor comerciale regionale

Acordurile comerciale regionale au constituit o parte importanta a sistemului comercial mondial inca de la infiintarea GATT. Era limpede pentru semnatarii originari ai GATT ca sustinerea britanica pentru acord era esentiala dar in acelasi timp imposibila fara o oarecare flexibilitate privind termenii acordului ce a stat la baza infiintarii Commonwealth-ului. În mod identic, peste ani, formarea uniunii vamale Benelux, a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, devenita mai apoi Comunitatea Economica Europeana si acum Uniunea Europeana, toate acestea au obligat GATT sa admita existenta unor relatii economice si politice speciale, pentru a-si prezerva eficacitatea ca acord multilateral.

1.2.1 Acordurile comerciale regionale au fost initial acceptate ca derogari exceptionale de la principiul clauzei natiunii celei mai favorizate.Astazi, acestea reprezinta aranjamente vamale care au crescut in importanta. Orice partener comercial major al nou constituitei OMC (exceptand Hong Kong, Japonia si Coreea) este acum parte a cel putin unui acord economic regional notificat de GATT.

Pe cat sunt de numeroase acordurile comerciale regionale, pe atat sunt de complexe si de diversificate. Daca aceste acorduri regionale se regasesc in marea lor majoritate in categoria uniunilor vamale sau a zonelor de liber schimb, asemenea acorduri pot aparea foarte distincte in contextul diferitelor grupuri de tari, a diferitelor etape de dezvoltare, diferitilor parteneri comerciali si diferitelor niveluri de aderare la procesul de liberalizare a comertului international.

1.2.2 Formarea majoritatii acordurilor comerciale regionale a avut loc in doua perioade distincte : prima in anii ’60 si ’70, si a doua incepand cu 1990. Cea mai rapida crestere a fost concentrata aproape exclusiv in Europa. Peste 58 de acorduri au fost semnate si notificate de GATT intre 1960 si 1979; iar dintre acestea, cel putin 48 includeau parteneri europeni. O a doua perioada a inceput la sfarsitul anilor ’80. Numai intre 1990 si 1994 au fost notificate de catre GATT peste 30 de acorduri regionale.

Europa de Vest continua sa joace un rol important in constituirea acordurilor comerciale regionale. În urma dezmembrarii blocului sovietic, tarile central si est-europene cauta sa semneze acorduri comerciale cu UE si tarile AELS, in scopul gasirii unor piete pentru produsele lor, dar si a obtinerii de facilitati si ajutor material in vederea restructurarii economiilor lor nationale.

Mai putin numeroase, dar semnificative sunt acordurile regionale care au aparut atat in America de Nord cat si in America de Sud, NAFTA, si respectiv MERCOSUR (uniune vamala intre Argentina, Brazilia, Paraguay si Uruguay ), cu tendinte clare de a se extinde si in Asia.

1.2.3 Regionalismul a inceput sa castige teren la sfarsitul anilor ’80 dintr-o varietate de motive economice si institutionale. Pe plan economic, au existat tari mici cu protectionism ridicat care au incercat sa implementeze singure programele de reforma privind liberalizarea comertului. Aceasta liberalizare unilaterala a devenit din ce in ce mai relevanta pentru incheierea acordurilor regionale in masura in care aceste tari mici aveau nevoie de o complementaritate a relatiilor lor comerciale, in sensul ca pentru a fi eficiente pe plan extern aveau nevoie de accesul pe pietele externe. În aceasta perioada, comertul intre parteneri “naturali” – tari care dezvoltau prin traditie relatii comerciale insemnate – s-a intensificat la cote neatinse anterior.

Pe plan institutional, acest proces de liberalizare unilaterala a concurat desfasurarea negocierilor in cadrul Rundei Uruguay a GATT (1986-1994) . La inceput negocierile au batut pasul pe loc din cauza unei agende ce cuprindea un program ambitios care a generat multe controverse. Pentru a se ajunge la un consens in privinta multor probleme, a fost necesara depasirea numeroaselor obstacole de ordin politic. Nu putine au fost momentele in care s-a pus pe tapet problema incetarii imediate a negocierilor [8 John Whalley & Coleen Hamilton – op. cit..].

Initiativele regionale au aparut in urma negocierilor ca un paradis pentru tarile mici care nu-si mai permiteau sa adopte strategia lui “asteapta sa vezi ce se mai intampla” pe care mersesera in cadrul acordurilor multilaterale.

Ceea ce trebuie retinut este faptul ca aceste initiative regionale nu erau si nu sunt un substitut pentru negocierile multilaterale, ci un instrument complementar, care adesea este folosit pentru a influenta pozitiv negocierile multilaterale.

1.2.4 Acordurile comerciale regionale care au proliferat dupa Runda Uruguay au dus la reducerea semnificativa a barierelor comerciale intre multe tari. Influenta lor a fost tot atat de mare si asupra politicilor comerciale globale. În masura in care un acord comercial regional instituie liberalizarea pietelor, acest lucru serveste ca model si experienta pentru viitoarele acorduri. Ba mai mult, poate reprezenta baza stabila si generatorul unei adanciri a procesului de liberalizare a comertului la nivel plurilateral si chiar multilateral [9 John Whalley & Coleen Hamilton – idem.]. Un exemplu in acest sens il constituie NAFTA. Dupa negocierile incheiate cu succes in 1992, toate ingrijorarile in ceea ce priveste faptul ca NAFTA ar distrage atentia de la procesul de liberalizare au fost spulberate. Pe langa faptul ca NAFTA a ajutat la deblocarea negocierilor din cadrul Rundei Uruguay, a incurajat natiunile din regiunea Asia-Pacific sa adopte un set de principii pentru a liberaliza comertul si investitiile pana in anii 2010-2020. În fine, NAFTA a convins natiunile din emisfera vestica sa contribuie activ la stabilirea unei zone de liber schimb la nivelul intregii emisfere pana in anul 2005 [10 C. Fred Bergsten – “Competitive Liberalization and Global Free Trade : A Vision for the Early 21st

Century” – Washington DC, IIE, 1996.]0.

1.2.5 Aparatorii infocati ai comertului liber se despart atunci cand este vorba de efectele acordurilor comerciale regionale asupra procesului de globalizare economica. Unii sustin ca acordurile regionale sunt complementare obiectivelor globale ale OMC. Altii vad in ele tocmai impedimentul no.1 in calea globalizarii [11 Cel mai vehement impotriva oricaror asocieri regionale pentru promovarea liberului schimb se arata economistul american Paul Krugman: “Peddling Prosperity: Economic Sense and Nonsense in the Age of Dimension Expectations “ – New York, WWNorton and Co, 1994. O critica a opiniei exprimate de Krugman o intalnim in cartea lui Ernest H. Preeg :”Krugmanian competitiveness: a dangerous obfuscation”, The Washington Quarterly, 1997. ]1. Profesorul Jaime Serra afirma in cartea sa “Reflections on Regionalism”: “Probabil ca intre specialisti il reprezinta superficialitatea cu care s-a discutat asupra legitimitatii acordurilor comerciale regionale ca institutii care contribuie la cresterea bunastarii la nivel global” [12 Jaime Serra – “Reflections on Regionalism” – Carnegie Fundament for International Peace, Washington DC , 1997.]2.