Pagina documente » Informatica, Matematica » Sistem informatic pentru gestiunea stocurilor

Cuprins

lucrare-licenta-sistem-informatic-pentru-gestiunea-stocurilor
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-sistem-informatic-pentru-gestiunea-stocurilor


Extras din document

Alte date

?Sistem Informatic Pentru Gestiunea Stocurilor – Capitolul IV?CAPITOLUL I.

INTRODUCERE IN PROBLEMATICA GESTIUNII STOCURILOR

1.1. Ce presupune gestiunea stocurilor

1.1.1. Stocurile intr-un sistem de productie

În activitatea curenta a agentilor economici apar probleme operative de productie, de planificare sau proiectare, care se cer rezolvate in asa fel incat ele sa corespunda unui anumit scop, de exemplu: un program de productie realizat cu beneficii cat mai mari, cu cheltuieli cat mai mici sau intr-un timp cat mai scurt etc.

Pornind de la anumite date cunoscute, caracteristice procesului economic, respectiv: beneficii unitare, coeficienti tehnologici, disponibil de resurse, cheltuieli unitare, consumuri specifice etc., se pot formula probleme care sa tina seama de scopul agentilor economici atunci cand porneste procesul tehnologic.

Teoria stocurilor a aparut din necesitatea asigurarii unei aprovizionari ritmice si cu cheltuieli minime a stocurilor de materii prime si materiale in procesul de productie, sau a stocurilor de produse finite si bunuri de larg consum in activitatea de desfacere a marfurilor.

STOCURILE reprezinta cantitati de resurse materiale sau produse (finite sau intr-un stadiu oarecare de fabricatie) acumulate in depozitele de aprovizionare ale unitatilor economice intr-un anumit volum si o anumita structura, pe o perioada de timp determinata, in vederea unei utilizari ulterioare.

Pe perioada respectiva resursele materiale sunt disponibile, dar nu sunt utilizate, deci sunt neactive, scoase din circuitul economic, sau care prelungesc acest circuit (aspect considerat negativ).

Stocul este o rezerva de material destinat sa satisfaca cererea beneficiarilor, acestia identificandu-se, dupa caz, fie unei clientele (stoc de produse finite), fie unui serviciu de fabricatie (stocuri de materii prime sau de semifabricate), fie unui serviciu de intretinere (articole de consum curent sau piese de schimb), fie unui serviciu de dupa vanzare (piese detasate).

Tratarea procesului de stocare ca proces “obiectiv necesar” se impune, nu numai ca urmare a naturii economice a acestuia, ci si pentru ca realizarea lui atrage cheltuieli apreciabile, concretizate in afectarea unor importante spatii de depozitare-pastrare, de utilaje pentru transport-depozitare, de fonduri financiare etc.

Desi diferite, procesele de stocare au totusi o serie de caracteristici comune, dintre care esentiala este acumularea unor bunuri in scopul satisfacerii cererii viitoare. O problema de teoria stocurilor exista doar atunci cand cantitatea resurselor poate fi controlata si exista cel putin o componenta a costului total care scade pe masura ce cantitatea stocata creste.

Evolutia nivelului stocului este interesanta din doua puncte de vedere:

a) din punctul de vedere al producatorului, care este preocupat de valoarea medie a nivelului stocului, deoarece aceasta valoare permite cunoasterea imobilizarii totale a stocului si scopul producatorului va fi reducerea imobilizarii la valoarea sa minima;

b) din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind sa fie satisfacut imediat, apreciaza ca trebuie sa evite, in masura posibilitatilor, rupturile de stoc. Obiectivul beneficiarului va fi reducerea la minim a riscului de ruptura de stocuri.

Aceste doua puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptura de stocuri nu sunt reduse decat daca imobilizarile sunt foarte mari. Este deci necesar sa se stabileasca un echilibru, obiectivul conducerii stocului constand in cautarea acestui echilibru.

1.1.2. Importanta stocurilor in procesul de productie

Procesul de productie propriu-zis este supus in mod aleator unei sume de perturbatii cum ar fi: instabilitatea personalului, prezenta rebuturilor, existenta timpilor morti datorati defectarii utilajelor etc.

În felul acesta, productia devine un rezultat aleator al unei combinatii de fenomene care au loc in conformitate cu legile probabilitatii. Nici un proces de productie nu e fiabil daca este supus direct actiunii perturbatoare a parametrilor ce apar in mod aleator. Este deci absolut necesar de a elimina aceste influente directe, adica sa se deconecteze sistemul de la fluctuatiile externe. Elementul care asigura deconectarea si care joaca rolul de tampon, de amortizor al variatiilor il reprezinta stocurile.

Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sfera larga de cuprindere, aceasta incluzand atat probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasarii stocurilor in teritoriu, de repartizare a lor pe detinatori, de formare si evidenta a acestora, cat si probleme de receptie, de depozitare si pastrare, de urmarire si control, de redistribuire si mod de utilizare.

Cu toate ca stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, in mod obiectiv, sa se recurga la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine dimensionate, pentru a se asigura ritmicitatea productiei materiale si a consumului.

Obiectivitatea formarii de stocuri este justificata de actiunea mai multor factori care le conditioneaza existenta si nivelul de formare, le stabilizeaza functia si scopul constituirii. Între acestia amintim:

? contradictia dintre specializarea productiei si caracterul nespecializat al cererii;

? diferenta spatiala dintre productie si consum;

? caracterul sezonier al productiei sau al consumului; pentru majoritatea produselor productia este continua, in timp ce consumul este sezonier; la produsele agricole situatia este inversa;

? periodicitatea productiei si consumului, a transportului;

? necesitatea conditionarii materialelor inaintea intrarii lor in consum;

? punerea la adapost fata de dereglarile in procesul de aprovizionare-transport sau fata de factorii de forta majora (stare de necesitate, calamitati naturale, seisme, caracterul deficitar al resurselor);

? necesitatea executarii unor operatii specifice pentru a inlesni procesul de livrare sau consum al materialelor (receptie, sortare, marcare, ambalare – dezambalare, formarea loturilor de livrare, pregatirea materialelor pentru consum s.a.m.d.);

? necesitatea eficientizarii procesului de transport etc.

Tinand seama de aceasta dubla influenta a procesului de stocare, este necesara gasirea de modele si metode in vederea formarii unor stocuri, care prin volum si structura, sa asigure desfasurarea normala a activitatii din economie, dar in conditiile unor stocari minim necesare si a unor cheltuieli cat mai mici.