Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
CAPITOLUL I.
NOiIUNI GENERALE PRIVIND ASIGURiRILE......... 2
1.1. Necesitatea social-economici a asiguririlor............. 2
1.2. Apariiia si dezvoltarea asiguririlor pe plan mondial.............. 3
1.3. Apariiia si dezvoltarea asiguririlor in Rominia...... 4
CAPITOLUL II.
PREZENTAREA S.C. ASIGURAREA ROMiNEASCi ASIROM S.A.... 10
2.1. infiiniare si dezvoltare 10
2.2. Formele de asigurare practicate de ASIROM.......... 13
CAPITOLUL III.
ASIGURAREA FACULTATIVi DE AVARII SI FURT A AUTOVEHICULELOR..... 15
3.1. Condiiii generale privind asigurarea de avarii si furt a autovehiculelor -CASCO-......... 15
3.2. Despigubiri.. 16
3.3. Rispunderi si obligaiii........... 24
3.4. Asigurarea facultativi de accidente a conducitorilor de autovehicule si a persoanelor transportate........... 36
3.5. Exemplificiri de calcul a primelor de asigurare pentru asigurarea facultativi de accidente a conducitorilor de autovehicule si a persoanelor transportate...... 37
CAPITOLUL IV.
STUDIU DE CAZ....... 39
4.1. incheierea contractelor CASCO si derularea dosarelor de daune........... 39
CAPITOLUL V.
INDICATORI DE EFICIENii SI CONCLUZII ......... 42
5.1. Conceptul de eficienii in domeniul activitiiii de asigurare .. 42
5.2. Indicatori de apreciere a eficieniei activitiiii de asigurare la S.C.ASIROM S.A..... 42
5.3. Concluzii...... 47
BIBLIOGRAFIE... 50

Alte date

?CAPITOLUL I.

NOTIUNI GENERALE PRIVIND ASIGURÃRILE

1.1. NECESITATEA SOCIAL – ECONOMICÃ A ASIGURÃRILOR

Fiinta umanã, pe parcursul vietii sale, urmãreste satisfacerea anumitor nevoi, nevoi pe care psihologul Abraham Maslow, care a elaborat o teorie a motivatiilor umane, considerã cã sunt in numãr de cinci. Trebuintele primare sunt cele mai puternice, insã gradul actual de dezvoltare a societãtii umane asigurã satisfacerea acestora aproape in totalitate.

Nevoia de securitate, situatã pe al doilea strat al piramidei trebuintelor, a determinat intotdeauna oamenii sã caute sã se protejeze impotriva riscurilor, a pericolelor care le afecteazã existenta ori le prejudiciazã bunurile. În cadrul acestor riscuri sau pericole se cuprind incendiile, exploziile, catastrofele naturale, catastrofele din timpul avariilor la masini. De asemenea, in viata oamenilor apar evenimente din care unele dorite cum ar fi nasterea unui copil, cãsãtoria, ajungerea la o anumitã varstã, altele intamplãtoare si posibile cum ar fi accidentele, invaliditatea, bolile sau chiar inevitabile cum ar fi decesul. Fiinta umanã si patrimoniul economic sunt amenintate in cursul evolutiei lor de primejdii neprevãzute.

Strãdaniile de prevenire a unor asemenea evenimente, de limitare a pagubelor si inlãturare a efectelor, au fost variate. Însã, oricat de bine organizate si de laborioase ar fi mãsurile de apãrare intreprinse de societate, acestea au numai capacitatea de a limita frecventa riscurilor si proportiile pagubelor. Pe de altã parte, stiinta si tehnica modernã, desi au conferit un anumit grad de confort vietii oamenilor, constituie ele insele factori generatori de risc (poluarea unor localitãti puternic industrializate, cresterea numãrului de accidente de circulatie, cresterea ratei bolilor profesionale, etc.), de aceea, societatea, oamenii trebuie sã-si creeze anumite rezerve materiale si bãnesti din resursele proprii la care sã apeleze la nevoie, trebuie sã creeze „resurse actuale pentru nevoi viitoare”.

Crearea unor rezerve bãnesti si materiale este cea mai veche formã de protectie si ea poate fi realizatã in mai multe variante:

a) constituirea unui fond de protectie la nivel individual. Dezavantajele acestei forme de protectie rezidã in imposibilitatea practicã de a constitui un fond de rezervã suficient de mare incat sã acopere toate riscurile, iar caracterul imprevizibil al riscului necesitã asigurarea unui grad de lichiditate ridicat, care poate fi realizat, dar cu cost de oportunitate ridicat;

b) constituirea unui fond de protectie la nivel departamental sau la nivel centralizat, prin includerea lor ca destinatii de cheltuieli in cadrul bugetului de stat sau in cadrul bugetelor locale. Mãrimea unor asemenea fonduri constituite pe seama resurselor bugetare -si asa precare- nu va fi insã suficientã pentru realizarea unei protectii reale. Pe de altã parte, dacã se are in vedere faptul cã cei care beneficiazã de sumele cu titlu de indemnizatie sunt altii decit cei care suportã costul constituirii fondurilor, ele au un caracter de protectie socialã;

c) constituirea unor fonduri de protectie prin contributia tuturor celor afectati de posibilele pericole cu o anumitã sumã, calculatã in functie de frecventa si intensitatea riscului impotriva cãruia se solicitã protectie. Asemenea fonduri, numite fonduri de asigurare, se constituie la nivelul unor unitãti specializate in oferirea de protectie, denumite asigurãtori.

Dintre variantele de protectie prezentate, cea mai eficientã modalitate o reprezintã ultima: protectia prin asigurare, societãtile de asigurare preluand asupra lor riscul care amenintã persoanele fizice si juridice in schimbul unei prime plãtite de cãtre acestia. Aceste societãti specializate, nelipsind astãzi din peisajul oricãrei economii nationale, despovãreazã pe partenerii lor de contract de consecintele materiale ale riscurilor in eventualitatea producerii lor.

În tãrile dezvoltate, asigurãrile au devenit o ramurã importantã a economiei nationale din urmãtoarele considerente:

- prin valoarea adãugatã societãtile de asigurãri, de intermediere si prestãri inrudite participã la sporirea venitului national;

- oferã locuri de muncã unui numãr insemnat de persoane care realizeazã o productivitate mai mare decat media pe economie;

- participã la oferta de capital pe piata financiarã cu resurse bãnesti pe care le pun la dispozitia bãncilor, agentilor economici sau institutiilor publice.

Cu privire la situatia Romaniei, in prezent activitatea in domeniul asigurãrilor se confruntã cu numeroase probleme legate de:

- perioada de tranzitie la economia de piatã;

- gradul de dezvoltare al mijloacelor de productie;

- deficitul financiar cu care se confruntã intreprinderile.

De asemenea, agentii economici cu capital de stat, in marea lor majoritate, au beneficiat timp de patru decenii de subventii de la bugetul de stat pentru acoperirea pierderilor provocate de calamitãti naturale si accidente, nefiind obisnuiti sã aplice forma modernã de protectie – asigurarea – forma specificã de protectie impotriva riscurilor aplicatã in economia de piatã.

1.2. APARITIA ªI DEZVOLTAREA ASIGURÃRILOR PE PLAN MONDIAL

Asigurarea s-a nãscut din nevoia de protectie a omului in fata unor pericole si pentru gãsirea solutiilor adecvate de prevenire sau inlãturare a lor.

Încã din antichitate istoria consemneazã actiuni de solidarizare a oamenilor in fata unor evenimente nedorite, dar greu de controlat sau de prevenit, actiuni concretizate in forme simple de asociere.

Cel mai vechi document scris, cunoscut panã acum despre asigurãri dateazã de circa 6500 de ani. Mestesugarii tãietori de piatrã din Egiptul de Jos au constituit un fond de intrajutorare, format anticipat, prin contributia tuturor, pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri ce loveau membrii colectivitãtii.

Ce-a dintai asigurare obligatorie cunoscutã a fost instituitã de Solon, inteleptul legislator atenian (640-558 i.e.n.), care a obligat societãtile politice si mestesugãresti sã constituie un fond comun, alimentat prin cotizatii lunare, destinat sã repare prejudiciile apãrute in interiorul grupului.

În Evul Mediu, in tãri precum Germania, Anglia, Irlanda, Danemarca, s-au organizat GHILDE care functionau pe principiul intrajutorãrii si care acordau depãgubiri membrilor in caz de pagube si pierderi.

Cele mai vechi asociatii mutuale au fost semnalate in secolul al XII-lea in Islanda, cate una la 20 de gospodãrii, care acopereau, pe principiul reciprocitãtii, daunele din pierderile de animale.

Primele operatiuni de asigurare maritimã au apãrut in porturile italiene, in secolul al XIV-lea.

O formã de asigurare a constituit-o sistemul de acordare a rentelor viagere, denumite tontine, apãrute in Franta in secolul al XVII-lea si rãspandite apoi si in Olanda, Anglia si Germania. Fiind legat de asigurãrile de viatã, in acest sistem, participantii la impumut primeau in locul dobanzilor rente viagere.

Dezvoltarea traficului de cãlãtori pe calea feratã a condus la aparitia in Anglia, la mijlocul secolului al XIX-lea, a primei societãti specializate in acest domeniu – RAILWAY PASSENGERS COMPANY.

Practica asigurãrilor de viatã isi demonstreazã inceputurile prin infiintarea la 26 iulie 1706 a Societãtii amicale pentru asigurãri vesnice (Amicable Society for Perpetual Assurance).

Asigurarea de rãspundere civilã a fost instituitã si practicatã pentru prima datã in Franta, vizand acoperirea daunelor cauzate de proprietarii de cai si trãsuri. Apoi s-a extins si la rãspunderea proprietarilor de fabrici pentru daune cauzate angajatilor ori unor terte persoane.

La inceputul secolului trecut existau in lume 80 de intreprinderi de asigurãri, respectiv 14 in Marea Britanie, 5 in SUA, 3 in Germania, 2 in Franta si cate una in Olanda, Elvetia si Austro-Ungaria. În jurul anului 1850, numãrul lor s-a ridicat la 306, cu sediul in 14 tãri; in anul 1900 erau 1272 in 26 de tãri, iar in anul 1910 erau 2540 in 29 de tãri. În anul 1969 activau 9700 de institutii si intreprinderi de asigurãri in 71 de tãri, din care 2676 aveau ca obiect asigurãrile de viatã, 6036 realizau asigurãri de bunuri iar 962 de societãti practicau tot felul de asigurãri.

1.3. APARITIA ªI DEZVOLTAREA ASIGURÃRILOR ÎN ROMÂNIA

În Romania, asigurarea de bunuri, persoane si rãspundere civilã are o vechime de peste 120 de ani. Evolutia acesteia in timp poate fi concentratã in trei mari perioade: 1871-1948; 1949-1991; 1991 si panã in prezent, fiecare perioadã caracterizatã prin diferite tipuri de organizatii de asigurare, cu diferite tipuri de proprietate si metode de conducere.

Primele organizatii, care au avut si caracter de mutualitate si intrajutorare, au fost breslele dinTransilvania, infiintate in secolul al XIV-lea. Tot in Transilvania va apãrea, in anul 1844, prima organizatie de asigurare propriu-zisã intemeiatã de catre Asociatia Mestesugarilor din Brasov sub denumirea de Institutul General de Pensii din Brasov, avand caracter specific de asigurãri de viatã. Se apreciazã cã in Transilvania, conditiile istorice au permis ca sub influenta unor mari societãti de asigurare ale timpului (Assicurazioni Generali si Riunioni Adriatica di Sicureza), a cãror razã de activitate s-a extins si in aceastã parte a tãrii noastre, populatia Transilvaniei sã cunoascã mai inainte decat cea din alte regiuni ale tãrii, institutia asigurãrilor.

Procesul constituirii si evolutia societãtilor de asigurare in Romania s-a desfãsurat pe fundalul fenomenului de centralizare, migrare si expansiune a capitalului de asigurãri. Astfel, in anul 1871 cand a luat nastere prima societate de asigurãri in vechea Romanie, denumitã Dacia, cu un capital de 3 milioane lei, interesul starnit in randul populatiei a fost deosebit. Sustinutã cu entuziasm de V.Boerescu, ministru al afacerilor externe, membru al primului consiliu de administratie al societãtii, Dacia a avut o contributie insemnatã in procesul de modernizare a Romaniei.

Societatea de asigurãri Dacia a stimulat initiativele, astfel cã in anul 1873 a luat fiintã societatea de asigurãri Romania, avand un capital de 2 milioane lei si din al cãrei consiliu de administratie fãceau parte oameni politici de seamã. Rezultatele deosebite obtinute de societatea de asigurãri Romania a dus la retragerea reprezentantelor unor societãti strãine de asigurãri din tara noastrã si cedarea portofoliului lor acestei societãti. În anul 1882 cele douã societãti au fuzionat sub denumirea Dacia-Romania, desfãsurand in timp o activitate prosperã.

Tot in anul 1882 s-a infiintat societatea Nationalã avand un capital social de 3 milioane lei. Ea a preluat in scurt timp portofoliul unei societãti strãine care functiona in tarã, ASSIENDA ASSICURATRICE, dar care avea sediul la Triest.

În anul 1897, la Brãila ia nastere societatea de asigurãri Generala, la al cãrei capital a subscris si ASSIGURAZIONI GENERALI din Triest. În urmãtorii ani se va situa pe primul loc in cadrul societãtilor de asigurare din Romania, iar evolutia sa va urma si in continuare aceeasi linie ascendentã.

La incepututl anilor 1900 s-au infiintat si alte societãti de asigurãri cum sunt: AGRICOLA, STEAUA ROMÂNÃ, VULTURUL, ASIGURAREA ROMÂNEASCÃ. ASIGURAREA ROMÂNEASCÃ s-a constituit in anul 1923 si a avut o ascensiune deosebitã prin introducerea asigurãrilor populare de viatã fãrã examinare medicalã.

În perioada interbelicã a avut loc o anumitã pãtrundere a capitalului strãin si in sectorul asigurãrilor din Romania. Panã la primul rãzboi mondial societãtile de asigurare strãine participau doar ca actionari la societãtile romanesti. Dupã anul 1918, acestea si-au deschis agentii si sucursale proprii pe teritoriul Romaniei: SUN din Londra, ADRIATICA din Triest, DANUBIANA etc. incepand cu anul 1940 se inregistrezã o masivã pãtrundere a capitalului german pe piata asigurãrilor din Romania, prin intermediul societãtilor VICTORIA, VATRA DORNEI, ALLEMANIA, DACIA-ROMÂNIA, NATIONALA, STEAUA ROMÂNIEI, TRANSILVANIA etc.

În anul 1930, in Romania isi desfãsurau activitatea 44 de societãti nationale si strãine. Nu toate au rezistat concurentei in timp, astfel cã in anul 1936 mai functionau doar 23 de societãti de asigurare cu capital insumand 400 milioane lei si rezerve de peste 2,2 miliarde lei.

Activitate societãtilor de asigurare cu capital privat, care au functionat in Romania in perioada aceasta, a vizat mai ales ramura bunuri, cu o cuprindere redusã a bunurilor agricole, dar si persoanele. Asigurãrile de bunuri vizau prioritar ramurile incendiu si transport. O serie de riscuri au rãmas astfel asigurate prin intermediul asociatiilor mutuale, care in anul 1937 erau in numãr de 137.