Pagina documente » Drept » Aspecte privind declararea apelului. Judecarea apelului

Despre lucrare

lucrare-licenta-aspecte-privind-declararea-apelului.-judecarea-apelului
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-aspecte-privind-declararea-apelului.-judecarea-apelului


Cuprins

Cuprins:
Planul lucrarii..
Capitolul I - NOTIUNI INTRODUCTIVE..............
1.Caile de atac in general....
2.Apelul - scurt istoric.......
1. Apelul - notiune si caracterizare.......
2. Hotaririle judecatoresti supuse apleului.............
Capitolul al II-lea - ASPECTE PRIVIND DECLARAREA APELULUI.....
1.Titularii dreptului de apel..
2. Cererea de apel si motivarea acesteia...
3. Termenul de apel...........
3.1. Repunerea in termen.
3.2. Apelul peste termen.
4. Renuntarea la apel.........
3. Retragerea apelului.......
4. Efectele apelului...........
6.1. Efectul suspensiv....
6.2. Efectul devolutiv....
4.3. Efectul neagravarii situatiei in propriul apel
4.4. Efectul extensiv....
Capitolul al III-lea - JUDECAREA APELULUI.......
1.Precizari preliminare.......
2.Masuri premergatoare sedintei de judecata............
3.Judecarea propriu-zisa a apelului........
4. Solutionarea apelului.......
5. Solutii si chestiuni complementare. Continutul deciziei............
6. Rejudecarea cauzei de catre instanta de trimitere. Limitele rejudecarii.......
Bibliografie......
1
3
3
5
10
12
19
19
29
34
38
41
43
45
48
48
51
55
60
63
63
63
66
68
73
77
81

1
1

EXTRAS DIN DOCUMENT

?{p}

? Capitolul I

NOTIUNI INTRODUCTIVE

1. Caile de atac in general

Caile de atac reprezinta acele mijloace prevazute de lege prin care o hotarare judecatoreasca este supusa reexaminarii in scopul indreptarii unor erori savarsite cu ocazia solutionarii cauzei [1 V.Pavaleanu, Drept procesual penal.Partea speciala, Ed.Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p.271]. Exercitarea cailor de atac indeplineste un dublu rol [2 V.Papadopol, C.Turianu, Apelul penal, Casa de editura si presa Sansa, Bucuresti, 1994, p.13]:

1. asigura prevenirea si inlaturarea erorilor din activitatea de justitie;

2. permite realizarea in conditii cat mai bune a justitiei si asigura aplicarea uniforma a legii de catre instantele judecatoresti.

Astfel, obiectul cailor de atac il constituie determinarea unei noi judecati, iar finalitatea lor in repararea erorilor comise de prima instanta [3 N.Volonciu, Tratat de procedura penala,vol.II, Ed.Paideia, Bucuresti, 2001, p.231].

Caile de atac au natura juridica a unor remedii procesuale menite sa indrepte eventualele greseli ivite “datorita partilor sau judecatorilor in impartirea dreptatii” [4 V.Dongoroz, Curs de drept penal si de procedura penala, Bucuresti, 1946, p.877].

Judecata in orice cale de atac este intotdeauna o activitate de control judecatoresc. De regula, acest control se exercita de catre o instanta superioara celei care a pronuntat hotararea atacata, iar prin exceptie, instanta care a judecat cauza poate reveni asupra ei, verificandu-si propria activitate si pronuntand o noua hotarare (de exemplu, in cazul contestatiei in anulare si al revizuirii).

Principalul avantaj al cailor de atac este acela ca ofera partilor garantia unei examinari repetate a procedurii judiciare si implicit aflarea adevarului in cauza respectiva sau aplicarea legii, atunci cand a fost incalcata. “Doua sau trei instante vor vedea mai clar si vor gresi mai putin decat una singura” [5 Tr.Pop, Drept procesual penal, vol. IV, Tipografia Nationala, Cluj, 1948, p.338].

Prin exercitarea cailor de atac se trece intr-o alta etapa a fazei de judecata, ulterioara judecatii in prima instanta, care se va finaliza cu pronuntarea unei noi hotarari de catre instanta de control judecatoresc. Hotararea supusa verificarii poate fi infirmata in tot sau in parte (prin anulare, reformare sau retractare) ori confirmata, adica mentinuta in integralitatea ei. Prin infirmarea hotararii este posibila rejudecarea cauzei, in conditiile legii, fie de catre instanta care a pronuntat infirmarea hotararii atacate, fie de catre alta instanta, cu ocazia retrimiterii.

Sistemul procesual roman admite o structura judiciara intemeiata pe un dublu sau triplu grad de jurisdictie, apelul si recursul fiind singurele cai de atac ordinare impotriva hotararilor judecatoresti

nedefinitive. Acestea sunt facultative si nu pot fi exercitate decat de catre cei carora legea le recunoaste aceasta posibilitate.

Importanta deosebita a cailor de atac in activitatea de infaptuire a justitiei se desprinde si din consacrarea in diverse documente internationale a principiului existentei si necesitatii cailor de atac. În acest sens, Pactul international referitor la drepturile civile si politice enunta, in art. 14.5, regula potrivit careia “orice persoana declarata ca raspunzand de savarsirea unei infractiuni are dreptul, in conformitate cu normele prescrise de aceasta lege, sa ceara examinarea de catre o jurisdictie superioara a declararii vinovatiei sale si a pedepsei aplicate. ” Constitutia Romaniei reglementeaza, la art.129, principiul conform caruia impotriva hotararilor judecatoresti partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii.

În actuala reglementare, legea procesual penala romana prevede doua cai de atac ordinare – apelul si recursul – si trei cai de atac extraordinare – contestatia in anulare, revizuirea si recursul in interesul legii.

2. Apelul – scurt istoric [6 V.Papadopol, C.Turianu, op.cit., p.24-28; C.S.Paraschiv, M.Damaschin, Drept procesual penal . Partea speciala, Ed.Lumina Lex, Bucuresti, 2004, p.205-207 ]

Originea apelului se regaseste in dreptul roman unde, incepand cu anul 509 i.Hr., in baza unei legi a consulului P. Valerius Publicola, condamnatul avea dreptul de a apela la popor, impotriva sentintei, prin asa-numita “provocatio ad populum”. Adunarea populara, convocata de catre magistrat, casa ori confirma sentinta, fara sa o poata modifica, agrava sau atenua. În regimul republican mai existau si alte doua institutii: intercessio din partea magistratului si intercessio din partea tribunului plebei care consta intr-un veto opus actelor magistratului, iar cererea pentru intercessio adresata celor care aveau dreptul sa intervina se numea apellatio.

În acceptiunea sa moderna, apelul s-a constituit in jurisdictiile tribunalelor imperiale, care aveau dreptul nu numai de a desfiinta hotararea, dar si de a o reforma.

In dreptul canonic institutia apelului era larg folosita, fiind intemeiata pe schema dreptului roman imperial, cu influente din dreptul germanic, dar simplificata si adaptata spiritului de echitate promovat de Biserica.

Doctrina propriu-zisa a apelului a fost elaborata de criminalistii italieni din secolele XIII – XIV sub influenta dreptului canonic, supus unui proces de interpretare, adancire si sistematizare.

Apelul in legislatia procesual penala anterioara. Codicele de procedura criminala din 2 decembrie 1864, preluand prevederile Codului de instructiune penala francez din 1808, reglementa apelul impotriva sentintelor date de tribunale in materie corectionala. Titularii dreptului de apel erau:

- “partile prevenite sau responsabile” ;

- partea civila, numai cu privire la interesele sale civile;

- “administratiunea, pentru delictele silvice”;

- “Ministerul Public de langa tribunalul de intaia instanta”;

- “Ministerul Public de pe langa curtea apelativa”.

Competenta de solutionare a apelului apartinea curtii apelative in circumscriptia cariea se afla tribunalul care a pronuntat hotararea atacata. Termenul de apel era de 10 zile de la pronuntare sau de la comunicare, dupa cum sentinta a fost data in prezenta sau in lipsa. Apelul era suspensiv de executare, dar curtea avea obligatia de a-l solutiona in curs de 30 de zile de la primire. Daca sentinta data era anulata pentru violare sau omisiune de forme prescrise de lege, curtea statua ea insasi asupra fondului.

Era reglementat separat apelul impotriva sentintelor in materie politieneasca in cazurile in care s-a aplicat inchisoarea sau cand amenzile, restituirile si reparatiile civile depaseau un anumit cuantum valoric.

Codul de procedura penala Carol al II-lea din16 martie 1936. Apelul se putea exercita numai impotriva hotararilor date in prima instanta de judecatorie sau tribunal. Deciziile pronuntate in materie criminala de curtile cu jurati nu erau supuse apelului. Puteau face apel:

- Ministerul Public;

- Inculpatul, contra condamnarii, contra despagubirilor la care a fost obligat si chiar contra achitarii, “daca motivarea hotararii l-ar prejudicia”;

- Partea civila, in privinta intereselor sale civile, dar apelul sau contra hotararii de achitare, pronuntata intr-o actiune directa si cand concluziile Ministerului Public au fost pentru achitare, investea instanta de apel cu dreptul de a se pronunta si asupra pedepsei;

- Partea responsabila civilmente, numai in ce priveste despagubirile.

La curtile de apel era obligatorie intocmirea, de catre unul dintre judecatori, a unui raport complet asupra aspectelor de fapt si de drept ale cauzei, raport care se citea in sedinta de judecata, inaintea dezbaterilor. La tribunal, intocmirea raportului era facultativa si putea fi dispusa numai de catre presedintele instantei. Solutionand apelul, instanta putea pronunta, potrivit legii, condamnarea, incetarea sau anularea urmaririi penale, statuand, cand era cazul, si asupra pretentiilor civile.

Codul de procedura penala din 1936 a admis, in anumite situatii limitate, pe langa apel si recurs, exercitarea altei cai de atac, denumita opozitie. Opozitia putea fi folosita de partea fata de care hotararea s-a pronuntat in lipsa. Oponentul nu era obligat sa justifice cauzele care l-au impiedicat sa participe la judecarea cauzei. Opozitia se adresa instantei care a pronuntat hotararea, in lipsa oponentului, avand ca efect retractarea acesteia. Prin opozitie, cauza se repunea in discutie numai in ce priveste partea lipsa [7 G.Antoniu, N.Volonciu, N.Zaharia, Dictionar de procedura penala, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988, p.201].

Prin Legea nr. 345 din 29 decembrie 1947 pentru modificarea unor dispozitii din Codul de procedura penala, apelul a fost desfiintat. Astfel, in art. 439 din Codul de procedura penala se preciza expres ca “singura cale de atac ordinara este recursul”. Calea de atac intrunea atat elementele caracteristice ale apelului cat si ale recursului, in sensul ca permitea o verificare completa a sentintelor primei instante, in ceea ce priveste temeinicia si legalitatea acestora.

Argumentele care au stat la baza inlaturarii apelului din cadrul cailor de atac au fost ca acesta era o cale de atac superflua, care prelungea inutil desfasurarea procesului si rezolvarea definitiva a conflictului penal. De asemenea s-a considerat ca judecarea apelului, facandu-se pe baza probelor administrate si examinate de prima instanta, avea loc in conditii inferioare in privinta cunoasterii faptelor si stabilirea adevarului, fata de prima instanta, care cunostea de la sursa, direct si imediat probele, vazand si ascultand pe martori sau facand cercetari la fata locului [8 R.Cosneanu, Aspecte teoretice si practice privind institutia apelului si recursului, Rev. de Drept Penal, nr.1 din 1996, p.55].

Legea nr. 45 din 1 iulie 1993 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala [9 Publicata in M.Of. nr. 147 din 1 iulie 1993] a reintrodus apelul in legislatia procesual penala romaneasca (art. 361 – 385 din Cod). Prin aceasta se ofera o garantie in plus pentru o mai buna judecata, fiind evident ca doua instante de fond vor gresi mai putin in solutionarea cauzei decat una singura.

Astfel, apelul face parte din desfasurarea normala, obisnuita a procesului penal, impiedicand ramanerea definitiva a hotararii primei instante.

3. Apelul – notiune si caracterizare

În actuala reglementare, legiuitorul a optat, in principal, pentru instituirea a doua cai ordinare de atac a hotararilor pronuntate in prima instanta – apelul si recursul. În anumite situatii exceptionale a fost prevazuta expres posibilitatea exercitarii unei singure cai de atac, si anume recursul.

Apelul reprezinta acea cale ordinara de atac prin intermediul careia instanta superioara celei care a pronuntat hotararea efectueaza o noua judecata in fond a cauzei, cu aprecierea probelor de la dosar si cu posibilitatea administrarii unor noi probe.

Oferta anului

Reducere 2020