Pagina documente » Drept » Atributiile autoritatii tutelare cu privire la ocrotirea minorilor

Despre lucrare

lucrare-licenta-atributiile-autoritatii-tutelare-cu-privire-la-ocrotirea-minorilor
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-atributiile-autoritatii-tutelare-cu-privire-la-ocrotirea-minorilor


Cuprins

CUPRINS
CAP. I. - NOTIUNI INTRODUCTIVE
- Notiunea dreptului familiei
- Notiunea sociologica si cea juridica a familiei
- Introducerea in protectia copilului
- Mijloace prin care se realizeaza ocrotirea minorului
PRINCIPIUL CONTROLULUI
- Caracterizarea controlului
CAP. II. - AUTORITATEA TUTELARA
- Cui apartin atibutiile de autoritate tutelara
- Natura atibutiilor comitetului executiv ca autoritate tutelara si caracterul actelor prin care aceste atributii sunt indeplinite
- Organizare si functionare
- Sesizarea autoritatii tutelare
A) OCROTIREA MINORILOR PRIN PARINTI
ATRIBUTIILE AUTORITATII TUTELARE CU PRIVIRE LA OCROTIREA PARINTEASCA
a) Atributiile autoritatii tutelare co organ de control si indrumare
b) Atributiile autoritatii tutelare ca organ de decizie
- Obiect
- Caracteristici
- Pprecizari asupra unora dintre actele de decizie ale autoritatii tutelare
- Efectele actelor de decizie ale autoritatii tutelare
- Calea de atac impotriva actelor de decizie ale autoritatii tutelare
- Controlul asupra actelor de decizie ale autoritatii tutelare
- Efectele controlului
c) Atributiile autoritatii tutelare ca organ de sesizare
- Caracteristici
d) Atributiile autoritatii tutelare in cazurile in care legea prevede ascultarea sa
- Caracteristici
- Ce se intelege prin ascultarea autoritatii tutelare
COMPETENTA TERITORIALA A AUTORITATII TUTELARE
B) PROTECTIA MINORILOR IN TUTELA SI CURATELA
- Atributiile autoritatii tutelare in legatura cu tutela minorului, curatela acestuia si punerea sub interdictie a minorului
- Atributiile privind tutela minorului
- Atributii privind curatela minorului
- Atributii privindminorul interzis
C) OCROTIREA MINORULUI PRIN UNELE MIJLOACE DE DREPTUL FAMILIEI SI DE DREPT CIVIL
CAP. III.- INDRUMARI DATE DE PLEN
CAP. IV. - CONCLUZII FINALE .
- Trasaturi caracteristice ale atributiilor autoritatii tutelare. ss

EXTRAS DIN DOCUMENT

?ATRIBUTIILE AUTORITATII TUTELARE CU PRIVIRE LA OCROTIREA MINORILOR

?CAPITOLUL I

NOTIUNI INTRODUCTIVE

Notiunea dreptului familiei

Stiinta dreptului este intr-o continua lupta cu norma juridica, incrcind, pe de-o parte, sa-I descifreze sensul, pe de alta parte, s-o purifice, atunci cind continutul sau intra in conflict cu normalitatea relatiilor sociale, acceptata ca valabila de catre societate la un anumit moment dat.

Dreptul familiei constituie un ansamblu de norme juridice care reglementeaza o sfera de raporturiprivate intre indivizi, de o complexitate si o dinamica nemaiintilnita la alte relatii sociale si, avindu-se in vedere interesul general al societatii, care graviteaza in jurul acestor raporturi, misiunea acestei ramuri a dreptului este si mobila si impovaratoare.

Notiunea sociologica si cea juridica a familiei.

Familia este o forma de relatii sociale dintre oamenii legati intre ei prin casatorie sau rudenie. Din familie fac parte sotii, parintii si copiii, precum si, uneori, alte persoane intre care exista relatii de rudenie. Si sotii singuri-fara copii-formeaza o familie.

In sens sociologic, familia-ca forma specifica de comunitate umana-desemneaza grupul de persoane unite prin casatorie, filiatie sau rudenie, care se caracterizeaza prin comunitate de viata, interese si intrajutorare. In cadrul relatiilor de familie apar aspecte morale, psihologice, fiziologice si economice intre cei care formeaza comunitatea de viata si interese. Relatiile de familie au un caracter de complexitate pe care nu-l gasim la alte categorii sociale.

In sens juridic, familia desemneaza grupul de persoane intre care exista drepturi si obligatii, care izvorasc din casatorie, rudenie-inclusiv adoptia-precum si din alte raporturi asimilate relatiilor de familie. In acest inteles, familia este o realitate juridica prin reglementarea ei de catre lege.

Notiunea sociologica si cea juridica de familie, in mod obisnuit, coincid, se suprapun. Sunt insa, situatii in care aceasta corespondenta nu exista. Astfel, de exemplu, in cazul desfacerii casatoriei prin divort, relatiile de fapt, in sens sociologic, inceteaza intre soti, deoarece nu mai exista intre ei o comunitate de viata si de interese. Dar unele drepturi si obligatii, deci relatiile de familie in sens juridic, continua sa existe-de exemplu, cele privind intretinerea, dreptul la nume, privind bunurile comune, daca acestea nu au fost impartite la desfacerea casatoriei. Tot astfel, cind copilul este incredintat unei institutii de ocrotire inceteaza relatiile de fapt intre acesta si parintii lui, nu insa si relatiile juridice care se exprima in obligatia de a plati contributia la intretinerea copilului.

Avind in vedere dispozitiile codului familiei, urmeaza sa consideram ca relatiile de familie desemneaza raporturile juridice care izvorasc din casatorie, rudenie, adoptie, precum si cele asimilate relatiilor de familie. Este vorba de raporturile juridice de familie. Codul familiei se refera, insa, si la familia restrinsa, formata numai din soti sau din acestia si copii.

Familia formeaza obiect de reglementare in domeniul de aplicare a unor legi speciale. Ar fi deci sensuri speciale, nu de drept comun, din punct de vedere juridic, ale familiei. Astfel, potrivit legii nr. 114/1996 modificata si completata prin ordonanta de urgenta nr.40 din 14 iulie 1997, din aceeasi familie fac parte sotii, copiii lor minori si majori, precum si parintii sotilor care locuiesc si gospodaresc impreuna-art.17 legea nr.114 din 1996-;in sensul legii fondului funciar nr.18, aliniat final, prin familie se inteleg sotii si copiii necasatoriti daca gospodaresc impreuna cu parintii lor;potrivit legislatiei civile, cercul mostenitorilor legali este foarte mare, cuprinzind pe descendenti, ascendenti, rudele in linie colaterala pina la gradul patru inclusiv si sotul supravietuitor-art.659, 669-679 cod civil;art.1-5 legea nr.319 din 1944-. In sensul legii nr.64/1995 privind ajutorul social, familia desemneaza sotul, sotia si copiii lor minori care au domiciliul comun;fac parte din familie si copiii necasatoriti, care au domiciliul comun cu parintii si care urmeaza cursul la zi, in institutii de invatamint care functioneaza potrivit legii, pina la terminarea acestora, dar fara sa depaseasca virsta de 25 de ani, respectiv 26 de ani in cazul acelora care urmeaza studii superioare cu o durata mai mare de 5 ani.

Rezulta ca, potrivit dispozitiilor codului familiei, familia desemneaza fie pe soti, fie pe acestia si copii lor, fie pe toti cei care se gasesc in relatii de familie care izvorasc din casatorie, rudenie, adoptie si relatiile asimilate, din unele puncte de vedere, cu cele de familie. In acest sens vorbim de raporturile de familie juridice potrivit codului familiei. In sensul altor reglementari, persoanele care fac parte din familie difera de la caz la caz. De aceea, se poate spune ca exista o notiune juridica a familiei de drept comun, in sensul codului familiei, si notiuni speciale, in diferite domenii, la care se refera legile speciale. Asadar, notiunea de membru de familie poate avea sensuri diferite, in raport de domeniul de activitate reglementat la care ne referim. In toate aceste cazuri este vorba de membru de familie, in acceptiunea juridica.

Introducerea in protectia copilului.

Datorita importantei incontestabile a familiei pentru calitatea vietii copilului, bunastarea lui va depinde de bunastarea familiei sale. Ca atare, situatia sociala privind copilul trebuie analizata in strinsa relatie cu situatia familiei si factorii care o influenteaza.

Dat fiind nivelul de viata mediu scazut al familiilor din romania, copiiii au fost si ei in mare masura afectati de deteriorarea situatiei economice si sociale in perioada de tranzitie. Minorii reprezinta, alaturi de adultii fara nici un venit, categoria cea mai expusa la pauperizare. Dat fiind nivelul redus al veniturilor familiilor, nasterea unui copil afecteaza serios nivelul de viata din familie. Consecintele saraciei pentru copii sunt;-cresterea numarului de copii abandonati;-cresterea numarului de copii nascuti subponderali;-raspindirea exploziva a unor boli legate de saracie;-dezvoltarea fizica intirziata, ca urmare a subalimentatiei, a lipsei ingrijirii sanatatii si altor dezavantaje;-instabilitatea nutritionala, cauzata de lipsa de vitamine si de substante minerale. Nevoia imbunatatirii alimentatiei este una din cele mai importante probleme ale gospodariilor romanesti;-precaritatea conditiilor de locuit, care afecteaza negativ dezvoltarea fizica si psihica a copiilor;-dificultati legate de scolarizare si de continuarea studiilor, care afecteaza din ce in ce mai multi copii;-cersitul, furtul, care devin din ce in ce mai raspindite in rindul copiilor.

In obtiunile lor pentru politici sociale orientate spre copii, s-a avut pina acum in vedere mentinerea unor servicii de tip universal, dar sumele alocate in aceste scopuri s-au depreciat rapid. Problemele grave relevate de cercetatori nu inseamna lipsa interesului societatii romanesti pentru copii;dimpotriva, familia traditionala este caracterizata de un interes constant si central pentru dezvoltarea si scolarizarea copiilor. Data fiind intensitatea stresului la care sunt supuse multe familii din perioada actuala, din ce in ce mai multi copiii sunt expusi unor variate forme de pericole, unele din ele fiind specifice saraciei-abandonul, institutionalizarea, vagabondajul-altele fiind dependente de formele inadecvate de crestere a copiilor de catre proprii parinti-diferite tipuri de abuz si neglijare-.

Din constientizarea tuturor acestor probleme rezulta nevoia sporita de interventie in favoarea copiilor. Schimbarile care se intrevad a fi necesare, intr-o societate in mai mare masura centrata pe toti copiii ei, vizeaza omai mare profesionalizare a serviciilor sociale, o mai sustinuta implicare a comunitatilor locale si o strategie guvernamentala mai unitara in favoarea copiilor si a familiilor.

Prin sistem de servicii sociale destinate bunastarii copilului, o societate exprima valoarea si drepturile pe care le acorda copiilor si copilariei.

In anii ce au urmat celui de-al doilea razboi mondial, in tarile dezvoltate, odata cu restabilirea situatiei socio-economice, s-a manifestat o importanta orientare a cercetarilor din domeniul stiintelor socio-umane si medicale spre protectia copiilor, propunindu-si sa aduca in atentia opiniei publice situatia copiilor, conditiile lor de crestere, de educatie si de asigurare a sanatatii. In acest domeniu, perioada anilor 60 a adus schimbari importante in privinta intelegerii consecintelor negative ale ocrotirii copiilor in institutii, in descoperirea riscurilor posibile de abuz impotriva copiilor in propriile lor familii, in privinta introducerii unor programe comunitare de tip preventiv si in stabilirea unor conventii internationale referitoare la drepturile copiilor.

In anii 70 s-au dezvoltat cercetarile privind nevoile copilului, nevoi pe care in primul rind familia este menita sa le asigure; nevoia de hrana, de adapost, de indrumare si educatie, nevoia de identificare si de apartenenta, nevoia de a fi acceptat si apreciat. Pe acest fundal s-au elaborat legislatiile nationale in apararea copiilor de abuzuri si neglijare in propriile lor familii, in familii de plasament sau in institutii destinate protectiei lor.

Anii 80 si 90 sunt caracterizati pe plan international printr-o continua crestere a atentiei orientate spre acest domeniu, cauzata, pe de-o parte, de perpetuarea chiar si in tarile dezvoltate din punct de vedere economic a fenomenului abuzului si neglijarii copilului, iar pe de alta parte de situatia din tarile slab dezvoltate si in curs de dezvoltare, in care copiii constituie cea mai vulnerabila categorie sociala, expusa saraciei si violentei, efectele acestor fenomene sociale nu au fost deocamdata pe deplin evaluate.

La sfirsitul mileniului al doilea multe zeci de milioane de copii traiesc si cresc, in diferite conditii ale lumii, in conditii economice, sociale, psihologice care le pun in pericol si le intirzie dezvoltarea. Parintii sunt adesea depasiti de stresul social carora trebuie sa le faca fata, sau le lipsesc abilitatile de a se confrunta cu greutatile ceea ce contribuie la cresterea riscurilor la care trebuie sa faca fata copiii. Unii parinti abdica de la rolul lor adecvat de parinte sau recurg ei insisi la comportamente care pot pune in pericol sanatatea fizica sau psihica a copiilor lor.

Concomitent cu eforturile de investigare a cazurilor de abuz si de apreciere a raspindirii fenomenului, cercetatorii si-au pus probleme sociale si etice privind responsabilitatea comunitatii pentru abuzul si neglijarea copiilor. Dilemele acestui domeniu pornesc de la contradictiile dintre drepturile parintilor si drepturile copiilor, dintre dreptul familiei la intimitate si obligatia profesionistului de a intervenii in interesul copiilor, dintre dreptul copiilor la sanse egale si conditiile de inegalitate sociala a familiilor lor de provenienta. Aceste dileme sunt proprii tuturor sistemelor din lume de protectie a copilului, ceea ce difera de la tara la tara este insa gradul lor de constientizare si reglementarile menite a le solutiona. Desi pe plan international sistemele de bunastare a copilului devin din ce in ce mai structurate prin legi si regulamente, se pare, totodata ca ele devin mai controversate din perspectiva dilemelor profesiunii. Unii reproseaza autoritatilor de protectie a copilului ca iau prea repede masura scoaterii copiilor din familiile din care exista riscul maltratarii si ca prin masurile luate de asistentii sociali ei tind sa isi exercite mai degraba functia de control decit aceea de suport. Altii, dimpotriva, reproseaza incetineala sau lipsa de hotarire de care dau dovada autoritatile in interventiile lor, aducind ca argumente tragicele cazuri in care copii aflati in atentia autoritatilor locale au decedat de pe urma violentelor la care au fost expusi de catre cei care ii ingrijeau, persoane carora asistentii sociali le acordasera increderea, autorizind mentinerea copiilor in familie. Aceste reprosuri sunt cu atit mai dureroase din punct de vedere al asistentilor sociali implicati in protectia copiilor de abuzuri si neglijare, cu cit in statele cu sisteme avansate de protectie a copilului, responsabilitatea lucratorului social este marita de influenta mare pe care el o exercita asupra deciziilor tribunalului. Exista un mare numar de cercetari care demonstreaza ca judecatorii acorda credit rapoartelor asistentilor sociali, ca modul lor de a judeca este influentat de rapoartele comisiilor de protectie a copilului, ca deciziile intaresc concluziile si recomandarile lucratorilor sociali. Se pare ca reprezentantii justitiei nu indraznesc sa ignore competenta profesionala a lucratorilor pentru protejarea copiilor.

Statul nu asteapta pina cind se comite o actiune violenta impotriva cuiva, ci, daca e vorba de un minor, indatorirea lui de baza este sa protejeze copilul, alegind dintre masurile pe care le are la dispozitie pe cele care servesc in cea mai mare masura interesele copilului.

MIJLOACE PRIN CARE SE REALIZEAZA OCROTIREA MINORULUI

Minorii sunt persoane care datorita virstei nu pot sa-si asigure, in mod independent, cele necesare traiului iar, din punct de vedere intelectual, nu au capacitatea de a-si coordona in mod eficient viata juridica, existind pericolul ca sa fie pagubiti atit in persoana lor cit si in patrimoniul lor. De aceea, legea a instituit mijloace specifice de ocrotire a acestor persoane, care difera, insa, in raport cu virsta minorului. Astfel, pe de-o parte, legea il lipseste pe minorul care nu a implinit virsta de 14 ani de capacitatea de exercitiu si confera doar o capacitate de exercitiu restrinsa, minorului aflat intre 14-18 ani, insa nu ca o sanctiune a acestora, ci ca o masura de ocrotire, de protectie. Pe de alta parte, legea reglementeaza drepturi si obligatii pentru parintii firesti si cei adoptatori, care realizeaza principala forma de ocrotire a minorilor ocotirea parinteasca.

Exista situatii in care parintii sunt morti, decazuti din drepturile parintesti, disparuti, necunoscuti sau pusi sub interdictie, care au drept consecinta faptul ca ocrotirea minorului se va realiza prin alte mijloace legale, prin tutela, prin curatela, prin incredintarea copiilor unor persoane, familii sau institutii de ocrotire.

Asadar, in ochii legii, interesul minorului este acelasi, indiferent de statutul sau si, de aceea, toate mijloacele de ocrotire au ca scop suprem satisfacerea acestui interes. In orice societate civilizata, statul, ca reprezentant al acesteia, trebuie sa se preocupe de soarta minorilor, pentru ca, cresterea si dezvoltarea lor in bune conditii prezinta un important interes social.

Ocrotirea parinteasca constituie principalul mijloc de ocrotire a minorului si, totodata, mijlocul firesc, normal, ca efect al rudeniei.

OCROTIREA PARINTEASCA

Drepturile si interesele copiilor sunt ocrotite in cel mai inalt grad de catre parinti. Este firesc sa fie asa, deoarece parintii si copiii lor sunt persoanele cel mai strins legate prin singe si, deci, intre ele exista cel mai apropiat grad de rudenie. Asadar, ocrotirea parinteasca apare ca fiind situatia normala si ea constituie regula, in materia ocrotirii minorilor.

OCROTIREA MINORULUI PRIN TUTELA

Codul familiei nu defineste tutela in mod expres, insa reglementeaza institutia tutelei in detaliu, aratind conditiile in care ea poate fi instituita, persoanele care pot exercita aceasta functie si drepturile si obligatiile acestora. Termenul tutela comporta un sens larg si un sens restrins.

Lato sensu, prin tutela se intelege atit institutia juridica a tutelei, ca ansamblu de norme juridice, cit si functia concreta a unei anumite persoane, numita tutore, care exercita drepturile si obligatiile prevazuta de lege.

Stricto sensu, prin tutela se intelege sarcina impusa de lege unei persoane de a realiza ocrotirea minorului lipsit de ocrotirea parinteasca.

Oferta anului

Reducere 2020