Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
Introducere.........1
Capitolul I: Situatia din literatura de specialitate referitor la tema abordata...........5
Capitolul II: Date despre unitatea gazda a observatiilor si cercetarilor.............11
2.1. Scurt istoric.........11
2.2. Asezarea geografica.....11
2.3. Conditiile meteorologice12
2.4. Organizarea si fluxul tehnologic13
2.5. Rezultate productive si economice.............16
2.6. Elemente de dezvoltare in perspectiva..............17
Capitolul III: Norme de protectie a muncii19
3.1. Norme generale..........19
3.2. Norme pentru pregatirea si organizarea locului de munca.20
3.3. Norme de protectie a muncii in tehnologiile de lucru......23
Capitolul IV: Cercetari proprii25
Scopul lucrarii...25
4.1. Material si metoda de lucru......26
4.2. Organizarea experientei...........28
4.3. Speciile cercetate...30
4.4. Rezultatele obtinute si interpretarea lor.......40
4.3.1. Principalele dimensiuni corporale si prolificitatea la crap rominesc...40
4.3.2. Principalele dimensiuni corporale si prolificitatea la salau.....44
4.3.3. Principalele dimensiuni corporale si prolificitatea la somn....48
Concluzii generale si recomandari........54
Bibliografie.......56
Lista graficelor si tabelelor...57

Alte date

?INTRODUCERE

Istoricul si importanta pescuitului

Rezultatele sapaturilor arheologice, marturiile cronicilor si documentelor, precum si analiza lexicului limbii romane, ne arata ca pescuitul a fost o indeletnicire foarte veche in tinutul carpato-dunarean si ca el a continuat neintrerupt din cele mai indepartate timpuri. Bogatia in ape a acestui tinut – in primul rand prezenta Dunarii cu marile ei balti si cu afluentii si subafluentii ei – explica faptul.

N-a fost insa o indeletnicire foarte veche, ci si una insemnata de-a lungul intregii lunci a Dunarii. Pentru multi dintre riveranii fluviului, pescuitul a reprezentat indeletnicirea principala, asigurandu-le nu numai hrana, dar si modul de a-si procura – mai intai prin schimb, apoi prin bani – celelalte lucruri necesare vietii.

Pescuitul a fost practicat inca din neolitic cu ajutorul celor trei unelte esentiale: undita, harponul sau ostia, si plasa; din acestea trei a derivat toata gama de unelte constatata mai tarziu, de-a lungul veacurilor, de forme diferite si de calitate imbunatatita; nu se poate spune insa ca intre neolitic si secolul al XX-lea s-a introdus vreo unealta importanta de esenta noua, asa cum s-a intamplat la vanatoare cu arma de foc. Caci pescuitul cu ajutorul substantelor toxice sau explozibile (varul nestins) a avut nu numai un caracter restrans la ape mici, mai ales de munte, dar a capatat pana la urma si unul ilicit.

Numarul pescarilor a fost considerabil in lunca Dunarii – cu secole inainte de era noastra – si apreciabil de-a lungul marilor afluenti ai fluviului. Manuirea plaselor mari (navodul, tifanul) a impus din capul locului organizarea grupelor de pescari, fiecare grupa avand in frunte un sef (vataf).

Însemnatatea pescuitului in antichitate la gurile Dunarii este ilustrata de exportul insemnat de peste pe care-l facea orasul Histria, a carui economie se intemeia in primul rand tocmai pe acest export si ale carui vechi privilegii in domeniul pescuitului sunt intarite in timpul imparatului Traian.

Din timpul dominatiei romane in Dacia au ramas o serie de termeni de origine latina in legatura cu pestele, cu pescuitul si cu unele unelte, inlocuind termenii anteriori de origine dacica. Alta serie, de origine slava veche, a patruns in limba inaintasilor nostri in timpul conlocuirii slavo-romane, cei mai multi inlocuind la randul lor termenii corespunzatori anteriori, romanici, iar o parte privind forme noi ale stravechilor unelte. Alti termeni au fost luati de la greci si de la turci.

Pescuitul a continuat fara intrerupere in epoca migratiunilor sau a trecerii spre feudalism, precum si in feudalismul timpuriu. Izvoarele arata ca inca inainte de intemeierea tarilor romanesti, in secolele XII - XIII, pescuitul la Dunare aducea venituri remarcabile si alimenta un export insemnat.

Dupa intemeierea Tarii Romanesti si a Moldovei, stirile in legatura cu pescuitul devin tot mai numeroase. Ele se refera nu numai la marile balti din lunca Dunarii, din luncile afluentilor ei principali si din lunca Nistrului, dar si la apele de munte si, intr-o mai mica masura, la apele teritoriale ale marii; se refera de asemenea la obligatiile pescarilor fata de autoritatea de stat, la dijmele si muncile pe care ei le presteaza si care fac parte din „obiceiul pamantului”. Acest obicei include si iazurile si helesteiele, indicand normele de construire a lor asa incat sa nu dauneze celor din amonte; il gasim de asemenea si in legatura cu „branistile” sau terenurile rezervate pentru vanat, pescuit, facutul fanului si taiatul lemnelor din padure.

Multimea iazurilor, in special in Moldova, e o caracteristica a vechii vieti economice romanesti.

Pescuitul in Dunare ajunge la o forma intensiva in feudalismul dezvoltat prin asa zisele garduri cu leasa, care sunt tot o aplicare a principiului plasei si reprezinta lucrari surprinzatoare pentru mijloacele vremii, ele dovedesc un nivel tehnic ridicat.

Cantitatea de peste prins in Dunare si baltile ei, precum si in baltile afluentilor principali, continua sa depaseasca mult nevoile consumului local, care era alimentat, intr-o proportie insemnata si de produsul iazurilor sau helesteielor. De aceea continua sa aiba loc un export insemnat in tarile limitrofe, export evaluat numai pentru Moldova, la mijlocul secolului al-XVII-lea, la „multe mii de care” anual. Acest export aduce venituri nu numai producatorilor si negustorilor dar si carausilor si visteriei statului. O data insa cu inmultirea populatiei Principatelor, volumul, deci valoarea exportului, scade; la finele epocii feudale ea nu mai reprezinta decat o mica fractiune din ceea ce fusese cu secole inainte. În schimb, se mentine comertul intern. Pestele e transportat in care cu boi, carute cu cai sau sub forma de poveri pe cai nu numai in targurile mari si mici, unde sunt „pescarii” sau locuri traditionale de vanzare, dar si in sate. O multime de pescari negustori urca pe drumurile tarii pana in satele de munte; unii din ei, numiti malaieri, vand peste nu pe bani, ci pe produse taranesti, realizand un castig superior.

Locul insemnat pe care-l avea pescuitul in viata economica a tarii rezulta si din faptul ca el era administrat si supravegheat in ambele tari de un corp intreg de dregatori, si anume stolnicul cel mare, stolnicul al doilea, stolnicul al treilea si stolniceii, acestia din urma aflandu-se in satele si targurile din preajma baltilor.

Însemnatatea pescuitului rezulta si din veniturile pe care el le procura stapanilor baltilor si cursurilor de apa, adica domniei, bisericii si boierimii, venituri constand nu numai din dijma, al carei cuantum merge crescand, dar si din diferite dari si taxe speciale. Tot o forma de venit pentru stapanii feudali ai fondurilor de pescuit era si obligatia satenilor de a prinde peste in anumite zile, precum si de a lucra la iezaturile helesteielor si de a le intretine. Nu arareori insa au loc refuzuri ale satenilor de a presta asemenea munci si de plati dijma din peste, insotite cateodata chiar de atacuri asupra reprezentantilor stapanului feudal.

Pescuitul, intocmai ca si alte indeletniciri, a influentat onomastica: constatam o seama de nume si porecle de oameni in legatura cu aceasta meserie, cu produsul ei si cu uneltele respective.

A influentat de asemenea si toponimia, unde intalnim atat termeni generici (ramnic, iaz si elesteu), sub diferite forme, cat si toponimice in legatura cu speciile de peste si categoriile de pescari.

Pescuitul si-a mai pus amprenta si in numismatica, sigilografie si heraldica.

Cea mai mare importanta a pescuitului o reprezinta, evident, pestele.

Pentru om pestii au utilizari multiple. Astfel, pestii constituie un aliment usor digerabil, hranitor si cu calitati gustative superioare. Datorita faptului ca au un continut foarte scazut in substante extractive, pestii pot fi folositi cu mare eficienta si in alimentatia omului bolnav. Valoarea nutritiva a carnii de peste este data si de procentul ridicat de aminoacizi, vitaminele A si D, toate fiind substante esentiale pentru intretinerea starii de sanatate a omului.

CAPITOLUL I

Situatia din literatura de specialitate referitor la tema abordata

În literatura de specialitate nu exista referiri stricte la influenta lungimii standard si a perimetrului mare asupra prolificitatii, ci aspecte care vizeaza pe langa influenta acestor doua marimi si influenta varstei, a greutatii corporale, a inaltimii, si a indicilor corporali (indicele de profil, indicele lui Kiselev, indicele de prolificitate, indicele de fecunditate, indicele de grosime, coeficientul de ingrasare).

Pentru inceput vom explica ce se intelege prin prolificitate. Prolificitatea reprezinta numarul total de icre existente in ovarele unui peste (femela). În acest caz, cifra respectiva reprezinta prolificitatea individuala sau absoluta. Atunci cand cantitatea de icre se raporteaza la unitatea de greutate a pestelui (1 Kg), se stabileste prolificitatea relativa.

Cunoasterea acestui indice serveste nu numai la stabilirea fecunditatii pestilor din gospodariile piscicole, dar chiar si pentru a estima fecunditatea cardului de reproducatori din apele naturale. Acest indice prezinta o mare importanta in ameliorarea pestilor.

Cea mai sigura metoda de determinare a prolificitatii pestilor este aceea care utilizeaza cadavrele reproducatorilor. Pentru pestii vii sunt posibile numai simple aprecieri. În cazul exemplarelor care s-au mai reprodus se estimeaza valoarea urmarindu-se in trecut (dupa datele inregistrate), cantitatile de icre depuse si calitatea lor. Se calculeaza apoi media.

Cu cat pestii, in cadrul aceleasi varste si aceluiasi mediu, sunt mai voluminosi si ajung mai repede la maturitatea sexuala, (curg usor produsele seminale), cu atat acestia sunt mai prolifici. La o femela, numarul de icre este proportional cu patratul lungimii corpului (de la varful botului pana la baza inotatoarei caudale).

În general, numarul de icre depinde in mod direct de specia, marimea, varsta, precum si de conditiile de viata (in special hrana, temperatura si calitatile chimice ale apei).