Pagina documente » Drept » Circumstantele, criteriu de individualizare a sanctiunilor de drept penal

Despre lucrare

lucrare-licenta-circumstantele-criteriu-de-individualizare-a-sanctiunilor-de-drept-penal
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-circumstantele-criteriu-de-individualizare-a-sanctiunilor-de-drept-penal


Cuprins

Cuprins
I N T R O D U C E R E
CAPITOLUL I
SECTIUNEA I. CIRCUMSTANTELE - CRITERIU DE INDIVIDUALIZARE A SANCTIUNILOR DE DREPT PENAL
SECTIUNEA A II-a. CIRCUMSTANTELE ATENUANTE SAU AGRAVANTE - MIJLOACE DE INDIVIDUALIZARE
SECTIUNEA A III-a. CLASIFICAREA CIRCUMSTANTELOR. CATEGORII DE CIRCUMSTANTE
CAPITOLUL II
SECTIUNEA I: CIRCUMSTANTELE AGRAVANTE
A. Notiune si cadru
B. Examinarea circumstantelor agravante legale
C. obiectul juridic al infractiunii
D. CONDITII PRIVIND APARAREA
E. DEPASIREA LIMITELOR APARARII
SECTIUNEA A II-a. DEPASIREA LIMITELOR STARII DE NECESITATE
SECTIUNEA A III-a. PROVOCAREA
A. Actul provocator trebuie sa produca in psihicul infractorului o puternica tulburare sau emotie.
B. Actul provocator savirsit de victima trebuie sa nu fi fost precedat de o agresiune sau de o provocare din partea infractorului
C. infractiunea provocata
SECTIUNEA A IV-a. CIRCUMSTANTELE ATENUANTE LEGALE
SECTIUNEA A V-a. CONSTATAREA CIRCUMSTANTELOR
SECTIUNEA A VI-a. EFECTELE CIRCUMSTANTELOR ATENUANTE
A. EFECTELE CIRCUMSTANTELOR ATENUANTE ASUPRA PEDEPSEI PRINCIPALE
B. EFECTELE CIRCUMSTANTELOR ATENUANTE ASUPRA PEDEPSELOR COMPLIMENTARE
SECTIUNEA A VII-a. CONCURSUL iNTRE CAUZELE DE AGRAVARE SI ATENUARE A PEDEPSEI
A. ORDINEA DE APLICARE A CIRCUMSTANTELOR

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

I N T R O D U C E R E

Individualizarea pedepsei este definita ca “operatiunea prin care pedeapsa este adaptata nevoilor de aparare sociala in raport cu gravitatea abstracta sau concreta, cat si cu periculozitatea infractorului, pentru a asigura indeplinirea functiilor si scopurilor acestuia”.1

Preocuparea pentru asigurarea caracterului individualizat al pedepsei in raport cu persoana infractorului s-a afirmat ca orientare de baza in politica penala abia in a doua jumatate a secolului trecut, ca rezultat al progreselor realizate in domeniul criminologiei si stiintelor umaniste.

Daca in dreptul antic si in evul mediu se asigura doar caracterul intimidant al pedepsei, in dreptul modern, odata cu raspandirea ideilor asa-numitei “scoli pozitiviste”, (cand s-a lansat si ideea ca reactia antiinfractionala trebuie sa vizeze factorii crimei), individualizarea pedepsei devine o problema de politica penala.

Crearea termenului de individualizarea pedepsei este atribuita juristului austriac Wahlberg - care l-a folosit pentru prima oara in 1869, dar raspandirea universala a termenului este datorata lucrarii omonime a francezului Raymond Saleilles “L’individualization et la peine”, aparute in 1898.2

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, individualizarea pedepsei constituie principiul fundamental si totodata una dintre cele mai importate institutii ale Dreptului penal. În legislatia romana, in Codul penal din 1968 au fost sistematizate pentru prima oara in acelasi despartamant toate dispozitiile privitoare la individualizarea pedepsei (cap.I, titlul IV al Partii generale a Codului penal, cuprinzand art.72 - 89).

În cadrul capitolului, referitor la individualizarea pedepselor se reglementeaza in art.73 - 80 “institutia circumstantelor atenuante si agravante” ce indeplinesc un dublu rol: acela de criterii, dar si de mijloc de individualizare a pedepsei.

Termenul de “circumstante” este folosit in Dreptul penal pentru a denumi “situatii, insusiri, calitati, alte date ale realitatii cu privire la fapta catre ambianta ei, ori de la faptas catre biografia acestuia”.3

1Constantin Mitrache - Drept penal roman. Ed. “Sansa” SRL, Buc., 1995, vol.I, pag.280.

2Constantin Bulai - Drept penal roman, vol.II, pag.127.

3V.Dongoroz - Explicatii teoretice al Codului penal roman, p.gen., Vol.II, Ed.Academiei, 1969, pag.220.

Aceste circumstante se gasesc in afara continutului esential al infractiunii, ele alcatuind asa-zisul “continut circumstantial” al acesteia.

Prevazand o anumita fapta ca infractiune, legea are in vedere numai acele elemente cerute, fara de care acea fapta nu poate prezenta gradul de pericol social, specific infractiunii. Realizarea acestor elemente si cerinte in continutul faptei concrete determina clasificarea acesteia ca infractiune.

Savarsirea faptei are loc insa, intotdeauna, “intr-un complex de realitati variabile in fiecare caz concret si care, fara a caracteriza fapta ca infractiune sau persoana faptuitorului ca subiect al acesteia, contribuie totusi la determinarea gradului de pericol social sau a gravitatii faptei savarsite si la cunoasterea persoanei faptuitorului si a periculozitatii sociale a acestuia.1

Avand o anumita inraurirea asupra gradului de pericol social al faptei savarsite si asupra raspunderii penale a infractorului, circumstantele au un rol deosebit de important in proportionalizarea si individualizarea sanctiunii penale.

De aceea, in reglementarea operei de individualizare a pedepsei nu a lipsit preocuparea legiuitorului de a stabili care sunt sau care ar putea fi aceste circumstante, in ce masura ar putea ele influenta la stabilirea pedepsei concrete si ar trebui sa fie folosite de judecator in realizarea individualizarii.

Examinand problema influentei pe care circumstantele o au asupra gradului de pericol social al faptei si asupra periculozitatii infractorului, trebuie avut in vedere ca ele constau in imprejurari si situatii care, in mod intamplator, insotesc pregatirea, savarsirea sau consecintele faptei (de exemplu: Împrejurari privind locul, timpul sau motivul savarsirii, fapte extrinseci care au pregatit, inlesnit sau desavarsit infractiunea, situatia sau starea victimei) sau care au legatura cu persoana infractorului (varsta, sexul, calitatea faptuitorului, premeditarea, motivul, conditia psiho-fizica din momentul savarsirii infractiunii).

Aceste circumstante nu trebuie confundate cu alte caute de modificare a pedepsei, cum ar fi starile de agravare sau cauzele de diferentiere a pedepsei.

Într-adevar, sunt unele stari sau situatii care, desi cu legatura directa cu infractiunea savarsita, se rasfrang, totusi, asupra persoanei infractorului, relevand periculozitatea sociala a acestuia si, implicit, gradul concret de pericol social al faptei savarsite de el (de exemplu: concursul de infractiuni, recidiva) din care cauza pot atrage o agravare a pedepsei.

De asemenea, exista unele situatii - stari care determina o atenuare a pedepsei (tentativa, starea de minoritate).

“Aceste forme de modificare a pedepsei exercita o influenta de sine statatoare asupra acesteia, la care se pot adauga totdeauna aceea a circumstantelor care insotesc savarsirea faptei sau care caracterizeaza persoana faptuitorului”.2

1V.Dongoroz - Explicatii teoretice ale Codului penal, p.gen., vol.II, Bucuresti, 1970, pag.138.

2Constantin Bulai - Drept penal roman, p.gen, Ed. “Sansa SRL”, Buc.1992, vol.II, pag.49.

Deosebirea dintre stari si circumstante, in mecanismul de individualizarii, este semnificativa d.p.d.v. al efectelor pe care le produc asupra pedepsei. În timp ce starile de agravare sau atenuare isi produc fiecare in parte efecte, actionand succesiv asupra pedepsei si producand doua ori mai multe agravari sau atenuari, circumstantele, ori de cate ori ar fi, nu produc o pluralitate de atenuari sau agravari, ci o singura atenuare sau agravare.

Din caracterul accidental al circumstantelor rezulta ca acestea nu insotesc si nu caracterizeaza neaparat orice fapta penala si nu sunt legate de persoana oricarui infractor.

Aceste circumstante nu au caracterul de circumstante particulare ale unui anumit tip de infractiuni, fiindca, in raport cu acelasi tip de activitate infractionala, ele pot fi uneori prezente, alteori pot sa lipseasca.

Cu tot caracterul lor accidental, circumstantele, odata existente, pot determina uneori o schimbare simtitoare a tratamentului juridic prevazut de lege pentru fapta savarsita, bineinteles in masura si conditiile prevazute de dispozitiile care reglementeaza aceste cauze de modificare a pedepsei.

De aceea, dispozitiile cuprinse in capitolul intitulat “Individualizarea pedepselor” au ca obiect tocmai reglementarea efectelor modificatoare ale circumstantelor referitoare la fapta si faptuitor, care imprima acestor circumstante caracterul de mijloace de realizarea individualizarii pedepsei.

Deci in cadrul reglementarilor privitoare la individualizarea pedepsei, circumstantele atenuante sau agravante au o dubla semnificatie. Pe de o parte, in calitatea lor de stari, situatii, intamplari situate in afara continutului infractional care inrauresc gradul de pericol social al faptei sau periculozitatea faptuitorului, ele constituie:

1. Criterii de individualizare;

2. Prin efectele modificatoare asupra raspunderii penale ele reprezinta mijloace de individualizare a sanctiunii penale.

***