Pagina documente » Drept » Constatarile tehnico-stiintifice si expertizele judiciare

Despre lucrare

lucrare-licenta-constatarile-tehnico-stiintifice-si-expertizele-judiciare
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-constatarile-tehnico-stiintifice-si-expertizele-judiciare


Cuprins

CUPRINS
CAPITOLUL I. Notiuni introductive 4
1. Notiunea de constatare tehnico-stiintifica si expertiza criminalistica 4
A. Constatarea tehnico-stiintifica 4
B. Expertiza criminalistica 4
2. Expertiza judiciara - mijloc de proba in procesul civil si penal 6
3. Clasificarea mijloacelor de proba 7
A. Criterii si opinii 7
B. Expertiza criminalistica - parte integranta a expertizelor judiciare 9
4. Istoricul expertizei criminalistice; aspecte ale evolutiei sale in Rominia 11
5. Sistemul laboratoarelor criminalistice in Rominia 12
A. in subordinea Ministerului Justitiei 12
B. in cadrul Ministerului Public 12
C. in cadrul Ministerului de Interne 13
CAPITOLUL II. Necesitatea efectuarii expertizei 14
1. Temeiul legal al institutiei in dreptul nostru procesual 14
2. Natura juridica, esenta si obiectul expertizei 14
3. Expertii judiciari 15
A. Notiunea de expert 15
B. Conditiile cerute pentru a fi expert 16
C. Alegerea, desemnarea si numarul expertilor 17
D. Drepturile si obligatiile expertului 17
E. Raspunderea expertilor 18
4. Dispunerea constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor 19
A. Analiza necesitatii si utilitatii dispunerii constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor 19
B. Pregatirea materialelor care vor fi supuse examinarilor. Formularea intrebarilor 20
C. Alegerea institutiei sau expertului ce urmeaza sa execute lucrarea 21
D. Emiterea actului prin care se dispune efectuarea lucrarii 22
CAPITOLUL III. Administrarea expertizei 23
1. Organizarea expertizei 23
2. Desfasurarea sau efectuarea expertizei 24
3. Raportul de expertiza 25
4. Caile de indreptare folosite in cazul expertizelor neclare, necomplete sau inexacte 26
A. Consideratii generale 26
B. Chemarea expertului pentru lamuriri 26
C. Suplimentul de expertiza 26
D. O noua expertiza 27
5. Concluziile expertizei criminalistice 27
A. Opinia expertului 27
B. Concluzia categorica 28
C. Concluzia de probabilitate 29
D. Concluzia de imposibilitate a rezolvarii problemei 30
E. Aprecierea raportului de expertiza de catre organul judiciar 31
F. Valorificarea concluziei ca mijloc de proba 32
CAPITOLUL IV. Caracteristica expertizei in cadrul aprecierii probelor de catre organul judiciar 34
1. Forta probanta a expertizei 34
2. Verificarea si aprecierea expertizei 35
BIBLIOGRAFIE.............38
ANEXA 1........39
ANEXA 2........40
ANEXA 3........41
ANEXA 4........42

EXTRAS DIN DOCUMENT

?INTRODUCERE

Dezvoltarea stiintei si tehnicii, precum si tot mai larga lor aplicare in toate sectoarele vietii economice, au dat posibilitatea justitiei sa gaseasca un puternic sprijin pentru indeplinirea misiunii sale in rezultatele oferite de cercetarile stiintifice si tehnice.

Atat in procesul civil cat si in procesul penal prima sarcina pe care o are de indeplinit organul judiciar este de a stabili exact situatia de fapt supusa judecatii. Astfel, in procesul penal urmeaza sa se stabileasca daca actiunea s-a savarsit in mod real si daca faptuitorul este cel invinuit, precum si imprejurarile in care s-au petrecut faptele. În procesul civil, organul judiciar trebuie, de asemenea, sa cunoasca exact raporturile reale ce au dat nastere conflictului intre parti.

Numai pe baza stabilirii exacte a imprejurarilor de fapt ale cauzei, organul judiciar poate sa solutioneze pricina respectiva, aplicand prevederile cuprinse in normele de drept corespunzatoare unei atare situatii de fapt. Organul judiciar va pronunta, astfel, o hotarare temeinica si legala, o hotarare convingatoare atat pentru partile in proces, cat si pentru cei din afara, ceea ce este necesar pentru a se asigura respectarea legalitatii si a ordinii de drept.

Daca in ce priveste aplicarea prevederilor legii nu se pun probleme dificile, intrucat cei chemati sa judece poseda cunostinte de specialitate, nu la fel de simplu se rezolva problema dovedirii imprejurarilor de fapt ale unei cauze, imprejurari care, in general tin de trecut si organul judiciar nu poate sa le perceapa personal. Aceste imprejurari de fapt trebuie reconstituite in fata organului de judiciar, operatie care poate fi cu atat mai dificila, cu cat faptele s-au petrecut intr-un trecut mai indepartat, cu cat se leaga uneori de alte situatii de fapt ce nu intereseaza propriu-zis cauza sau prezinta un caracter complex ori, pur si simplu organul judiciar nu le poate descifra, intrucat nu poseda anumite cunostinte de specialitate. Intervine aici rolul deosebit al probatiunii judiciare, in desfasurarea careia faptul de probat sau obiectul probatiunii va fi dedus prin dovedirea unor fapte probatorii sau probe care, la randul lor sunt aduse la cunostinta organului judiciar prin intermediul unor mijloace de probatiune (interogatoriu, martori, expertiza, cercetarea la fata locului).

Constatarile tehnico-stiintifice si expertizele, mijloacele de proba ce ne preocupa in aceasta lucrare sunt folosite de organele judiciare in acele cazuri in care, pentru precizarea unor fapte, pentru stabilirea legaturii cauzale dintre ele, sunt necesare cunostinte speciale din domeniul stiintei, tehnicii sau artei. Într-adevar nu se poate cere organului judiciar sa fie specialist in toate materiile, caci nici cea mai completa pregatire generala nu ar putea cuprinde (in actualul stadiu de dezvoltare al stiintei si tehnicii) in mod egal fiecare domeniu, in toate aspectele sale. La aceasta este necesar sa adaugam ca in unele situatii se impune o activitate de cercetare deosebita care, de regula, nu se poate efectua decat in afara instantei sau numai cu ajutorul unor mijloace tehnice speciale, ca de exemplu: fise dactiloscopice sau antropometrice, imagini foto, inregistrari audio-video etc.

Evident ca, data fiind, pe de o parte obligatia organelor judiciare de a starui prin toate mijloacele legale pentru stabilirea adevarului, pe de alta parte progresul rapid al stiintei care ofera mereu metode tot mai noi de investigare, ar fi de neconceput ca justitia sa nu foloseasca pentru atingerea scopului sau inalt toate posibilitatile pe care le ofera dezvoltarea actuala a societatii. În literatura juridica se evidentiaza, de altfel, faptul ca evolutia stiintei si progresul tehnicii caracterizeaza – in sfera dreptului – epoca pe care o traim drept perioada de desfasurare stiintifica a probelor [1 S. Screvens: Réflexions sur l’expertise en matière pénale, in „Revue de droit pénal et criminologie“ nr. 2/1974, p. 110] precum si faptul ca intr-o epoca in care cunostintele devin din ce in ce mai intense si cand specializarea ia forme dintre cele mai complexe, este natural ca expertiza sa aiba un rol deosebit, asa cum nu l-a avut niciodata pana acum [2 P. Vuzat, J. Pinatel: Traité de droit pénal et de criminologie, vol. II, Librarie Dalloz, Paris, p. 922].

Necesitatea folosirii expertizelor este atat de evidenta incat nu poate fi discutata. Mai mult decat atat, s-a sustinut ca si in cazul in care in compunerea instantei ar intra si un specialist, o asemenea situatie nu poate inlatura necesitatea de a face apel la experti, deoarece judecatorul si expertul au functii procesuale diferite. De altfel, utilitatea folosirii acestui mijloc de proba in activitatea organelor judiciare Este oglindita in legi si alte acte normative, legiuitorul insusi prevazand obligativitatea recurgerii la expertize in anumite situate. În acelasi timp, infiintarea unor institutii statale destinate acestui scop, alegerea expertilor dintre specialistii cu cea mai inalta calificare, demonstreaza evident importanta institutiei [3 M. Laroque: Les rapports du juge pénal et du médecin expert in Revue de science criminelle et de droit pénal comparé, Sirey“, Paris, p. 754 - 755] .

Sublinierea facuta in randurile precedente in ce priveste importanta acestor mijloace de proba cu caracter stiintific trebuie inteleasa in sensul ca opinia expertului nu are o forta probanta absoluta, ea fiind supusa liberei aprecieri a organului judiciar in lumina constiintei sale juridice si potrivit convingerii sale intime. Expertiza si constatarea tehnico-stiintifica nu sunt deci hotaratoare in dezlegarea unei cauze, nu obliga organul judiciar sa dea o anumita solutie, ci ii ofera numai posibilitatea de a-si forma o opinie proprie. Este evident insa ca – dat fiind fundamentul de argumente stiintifice al opiniei exprimate de expert – respingerea concluziilor expertizei pe considerentul ca nu ar fi convingatoare sau mentinerea acestor concluzii, desi se cere de catre una sau toate partile din proces inlaturarea lor, va trebui sa fie motivata cu deosebita grija.

În legatura cu aceasta problema in literatura juridica s-a precizat ca judecatorul este considerat peritus peritorum (expertul expertilor), nu in sensul ca ar avea o competenta tehnica superioara celei a expertilor ci in sensul ca are capacitatea de a cenzura si a evalua concluziile expertilor in raport cu obiectul probei si cu scopul procesului [4 V. Manzini: Tratato di diritto procesuale penale vol. III, Torino, p. 316] .

CAPITOLUL I. Notiuni introductive

1. Notiunea de constatare tehnico?sti­intifica si expertiza criminalistica

A. Constatarea tehnico-stiintifica

Constatarea tehnico-stiintifica se inscrie printre mijloacele de proba specifice actualei noastre legislatii procesual-penale. Conform prevederilor art. 112 C.proc.pen., constatarea tehnico-stiintifica are un caracter de urgenta, valorificarea stiintifica a urmelor fiind impusa de existenta pericolului disparitiei unor mijloace materiale de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt.

În cazurile urgente, in care se impune lamurirea fara intarziere a faptelor sau imprejurarilor cauzei, organul de urmarire penala are posibilitatea sa foloseasca cunostintele unui specialist sau tehnician dispunand, fie din oficiu, fie la cerere, efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice asupra materialelor si a faptelor pe care le pune la dispozitie sau le indica specialistului.

De regula, constatarea tehnico-stiintifica este efectuata de catre specialisti – in cazul nostru tehnicieni criminalisti – care functioneaza in cadrul ori pe langa institutia de care apartine organul de cercetare sau urmarire penala, fara ca acestia sa-si insuseasca atributii de organ de urmarire penala.

Precizarea de mai sus este foarte importanta intrucat constatarile tehnico-stiintifice sunt efectuate de specialisti ai Ministerului de Interne, care nu pot desfasura, in acelasi timp si activitate de cercetare penala. O atare cerinta este determinata cu precadere de necesitatea asigurarii obiectivitatii si corectitudinii urmaririi penale.

Spre deosebire de expertiza criminalistica, constatarea tehnico-stiintifica se dispune numai in cursul urmaririi penale, exceptand cazul refacerii sau completarii acesteia, cand poate fi dispusa si de instanta de judecata (art.116 C. proc. pen.).

În principiu, dispunerea constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor presupune aceleasi activitati pregatitoare, iar efectuarea lor aceleasi metode si tehnici de lucru [5 Colectiv: Tratat practic de criminalistica, vol. II, Ministerul de interne, 1978, pag. 20].

B. Expertiza criminalistica

Expertiza criminalistica face parte din categoria mai larga a expertizelor judiciare ce constituie un mijloc de proba, un procedeu probatoriu valoros, prin care, pe baza unei cercetari de date si metode stiintifice, expertul aduce la cunostinta organului judiciar concluzii motivate stiintific cu privire la fapte pentru a caror lamurire sunt necesare cunostinte specializate [6 E. Mihuleac: Expertiza judiciara, Editura stiintifica, 1971, pag. 20].

Definitorie pentru expertiza criminalistica este faptul ca ea reprezinta o cercetare stiintifica a probelor materiale, destinate identificarii persoanelor, obiectelor, substantelor si fenomenelor aflate in legatura cauzala cu fapta, stabilirii anumitor proprietati ale acestora, precum si a unor eventuale modificari de forma, continut sau de structura [7 E. Mihuleac: op. cit.pag. 67].

Pentru clarificarea notiuni de expertiza criminalistica nu este lipsit de interes sa amintim formularea unor opinii ce contestau existenta unui asemenea mijloc de proba autonom, argumentandu-se ca deoarece expertiza criminalistica se efectueaza de catre diversi specialisti din diverse ramuri ale stiintei si tehnicii, nu este justificata concluzia ca exista o expertiza proprie criminalisticii [8 E. Mihuleac: op. cit.pag. 68]”

Fara a intra in amanuntele acestei controverse, ne exprimam convingerea ca opinia de mai sus s-a datorat si faptului ca mult timp nu s-a acceptat, sau s-a refuzat sa se acorde Criminalisticii, statutul de stiinta ce inmanuncheaza intr-un tot, cunostintele proprii sau preluate din alte domenii, pe care le adapteaza si le aplica intr-un sector distinct al realitatii [9 Dupa cum se cunoaste, alaturi de expertizele criminalistice si medico-legale, in practica judiciara se mai intalnesc expertize contabile, tehnice, agrotehnice, zootehnice, merceologice etc.].

Consideram deosebit de semnificativ sa amintim in contextul celor aratate mai sus, ca si in lucrarile de drept procesual civil se subliniaza rolul expertizei criminalistice in lamurirea unor situatii de fapt tipice procesului civil, in care metodele criminalisticii sunt tot atat de utile ca si in cazul procesului penal [10 Ilie Stoenescu, Savelly Zilberstein: Drept procesual civil - Teoria generala, Bucuresti 1977, pag. 400].

Cu toate diferentele de ordin procesual, in principal cele determinate de momentul procesual al dispunerii (expertiza putandu-se efectua numai dupa punerea in miscare a actiunii penale) si participarea unor experti recomandati de parti (imposibila la constatarea tehnico-stiintifica), intre cele doua mijloace de proba exista si asemanari evidente, dar numai pe plan tehnic criminalistic.

Astfel, chiar si in cazul in care constatarea tehnico-stiintifica are un caracter aparent mai restrans decat expertiza criminalistica, mijloacele de efectuare sunt aceleasi, dupa cum asemanatoare sunt si regulile de efectuare, precum si modalitatile de dispunere si interpretare a rezultatelor lor. Prin urmare, la interpretarea problemelor generale privind expertiza criminalistica, precum si a specificului unor categorii de expertize, cum sunt cele dactiloscopice, balistice, expertiza inscrisurilor s. a., vom avea in vedere inclusiv constatarea tehnico-stiintifica, facand, desigur, mentiunile cuvenite referitoare la unele diferente.

Apropierea dintre cele doua mijloace de proba nu trebuie sa duca la concluzia ca una ar putea sa o inlocuiasca pe cealalta, sau ca o constatare tehnico-stiintifica ar putea fi denumita expertiza criminalistica. Daca pentru sublinierea calitatii stiintifice a examinarii, se da o alta denumire, atunci se impune sa fie avute in vedere toate elementele care decurg din aceasta modificare (desi legal este imposibil), cum ar fi, de pilda, acceptarea prezentei unui expert solicitat de parti [11 O asemenea prezenta nu poate fi aprobata, din motive lesne de inteles, atunci cand examinarea tehnico-stiintifica se executa in unitatile de specialitate ale Ministerului de Interne]. De aceea, constatarile tehnico-stiintifice efectuate de catre experti ai organelor de cercetare penala nu pot fi incluse in categoria expertizelor criminalistice, in acceptiunea lor procesual penala.

2. Expertiza judiciara – mijloc de proba in procesul civil si penal

Dupa cum am aratat in partea introductiva, dezvoltarea contemporana a stiintei si tehnicii a deschis larg drumul probatiunii stiintifice. Ca urmare, atat in litigiile civile, cat si in cele penale, expertiza judiciara este tot mai frecvent folosita.

Reamintim ca faptele sau imprejurarile care duc la stabilirea adevarului si deci la justa solutionare a unei cauze, constituie proba, iar caile admise de lege prin care se constata elementele de fapt ce pot constitui probe sunt mijloace de proba. Prin proba se mai intelege si actiunea de infatisare a mijloacelor de convingere admise de lege. Atat in actele normative, cat si in lucrarile de specialitate, denumirea cea mai frecventa a mijlocului de proba de care ne ocupam este aceea de expertiza. Se mai intrebuinteaza si alti termeni ca: proba prin experti, rapoartele expertilor, proba prin rapoarte de expertiza, rapoartele de expertiza, concluziile expertilor si altele.

Juristii romani au definit expertiza ca o cercetare care consta in diferite operatii specifice fiecarei specialitati [12 Gr. Gr. Teodoru: Curs de drept procesual penal, Iasi 1959, pag. 446] , ca o operatiune incredintata anumitor persoane pe baza cunostintelor lor speciale, asupra unor fapte pe care judecatorii nu le pot preciza personal [13 V. Cadere: Tratat de procedura civila, pag. 247] sau ca fiind constatarea, verificarea, pretuirea unor stari de fapt, de catre oameni de stiinta sau arta, cand judecatorii gasesc de cuviinta sa fie luminati prin cunostinte speciale [14 P. Vasilescu: Tratat teoretic si practic de procedura penala, Bucuresti 1934, pag. 613].

Referindu-se la folosirea acestui mijloc de proba in procesul civil, expertiza a fost definita ca un mijloc de dovada, reglementat de codul de procedura civila, la care recurge instanta in cazul ca, pentru stabilirea adevarului obiectiv, este nevoie de lamurirea unor imprejurari de fapt, pentru a caror rezolvare se cer cunostinte de specialitate in domeniul stiintei, tehnicii, artei sau vreunei meserii, pe care judecatorul nu le poseda [15 Gr. Porumb: Codul de procedura civila comentat si adnotat, Bucuresti 1960, pag.437-438]. Alt autor roman, penalist, defineste expertiza ca operatiunea procesuala, efectuata de o persoana cu o competenta speciala, tehnica sau stiintifica, si concluzia ei (declaratia, opinia) pentru lamurirea unor fapte, persoane, lucruri sau evenimente, interesand obiectul procesului, sau pentru fixarea sau evaluarea unei probe [16 Tr. Pop: Drept procesual penal, Cluj-Napoca, pag. 340].

Parte din definitiile citate nu sunt complete, lipsindu-le unele elemente, iar altele contin mentiuni discutabile.

Consideram ca expertiza judiciara poate fi definita ca un mijloc de proba prin care se aduce la cunostiinta organelor judiciare opinia unor specialisti cu privire la acele imprejurari de fapt pentru a caror lamurire sunt necesare cunostinte deosebite, opinie care se formeaza pe baza unei activitati de cercetare concreta a cazului si a aplicarii unor date de specialitate de catre persoanele competente desemnate de organele judiciare.

Încercand a scoate in evidenta trasaturile mai importante care contureaza aceasta institutie, este necesar sa subliniem in primul rand faptul ca expertiza reflecta o anumita teza stiintifica confirmata de practica, neaducand organului judiciar o parere interceptata pe calea simturilor, ci rationament ipotetic general, expertiza reprezinta o concluzie la care se ajunge pe baza legilor stabilite de stiinta la un anumit caz particular. În general, imprejurarile de fapt pe care le are in vedere expertul sunt stabilite prin alte mijloace de proba administrate in dosarul cauzei, dar uneori se pot stabii chiar cu prilejul efecuarii expertizei date faptice noi (de exemplu, un act care prezinta stersaturi neobservate de organul de urmarire penala sau de judecata si au fost evidentiate de expert prin examinare cu aparatura de laborator). În legatura cu modul de efectuare a expertizei, subliniem faptul ca in dreptul procesual modern se remarca o tendinta tot mai mare de oficializare a expertizei, ea fiind incredintata spre a fi efectuata unor institutii sau servicii de stat specializate.

Juristul francez Garraud subliniaza in mod special trei caracteristici:

1. orice expertiza judiciara se efectueaza numai in baza dispozitiei organului competent (organ de urmarire penala sau instanta judecatoreasca)

2. expertul este calificat, fiind mandatar al justitiei

3. expertiza este dispusa, in general, pentru a prezenta o opinie fundamentata stiintific si, uneori, si pentru a executa o operatie materiala pe care instanta n-o poate indeplini

Expertiza judiciara este admisa ca mijloc de proba, indiferent daca o cere una sau toate partile din proces, numai daca organul judiciar o socoteste necesara pentru rezolvarea cauzei respective sau daca legea prevede obligativitatea ei in anumite situatii ( art.117 din Codul de procedura penala).

Cu privire la locul expertizei, in numeroasele clasificari ale probelor, discutiile au fost variate. De pilda, unii penalisti, socotind ca toate probele din procesul penal – exclusiv prezumtiile si indiciile – sunt directe, au considerat concluziile expertului ca proba directa, altii le-au socotit drept complement al unei alte probe.

Opinia noastra cu privire la natura juridica a expertizei rezulta din insasi definitia pe care am dat-o in aceasta sectiune. Consideram expertiza ca mijloc de proba cu valoare probanta egala cu a celorlalte mijloace de proba.

3. Clasificarea mijloacelor de proba

A. Criterii si opinii

Domeniile in care se recurge la sprijinul expertilor pot fi dintre cele mai variate, imbracand aproape toate laturile cunoasterii omenesti. Din acest motiv, categoriile de expertize judiciare sunt atat de numeroase ca si ramurile speciale ale stiintei, ale tehnicii si ale artei.