Pagina documente » Drept » Copilul si educatia pentru drepturile copilului

Despre lucrare

lucrare-licenta-copilul-si-educatia-pentru-drepturile-copilului
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-copilul-si-educatia-pentru-drepturile-copilului


Cuprins

CUPRINS
Introducere...........
Capitolul I. Copilul si educatia pentru drepturile copilului
1.1. Scurt istoric privind evolutia drepturilor copilului
1.2. Copilul. Starea de minoritate reflectata pe plan juridic
Capitolul II. Drepturile copilului
2.1. Reglementarea drepturilor copilului in conformitate cu dispozitiile internationale
2.2. Principiii aplicabile in materia drepturilor copilului
2.3. Drepturi si libertati civile
2.4. Drepturi privind mediul familial si ingrijirea alternativa
2.5. Drepturi referitoare la sanatatea si bunastarea copilului
2.6. Drepturi vizind educatia, activitatile recreative si culturale
Capitolul III. Protectia alternativa a copilului liprsit temporar sau definitiv de ocrotirea parintilor sai
3.1. Tutela copilului
3.1.1. Caracterele juridice ale tutelei
3.1.2. Principiile tutelei
3.1.3. Conditiile legale pentru instituirea tutelei
3.1.4. Drepturile si indatoririle tutorelui
3.1.6. Raspunderea tutorelui
3.2. Curatela copilului
3.2.1. Procedura de instituire a curatelei
3.3. Masurile de proctie speciala a copilului
3.3.1. Monitorizarea aplicarii masurilor de protectie speciala, modificarea sau incetarea masurilor de protectie speciale
3.3.2. Plasamentul
3.3.3. Plasamentul in regim de urgenta
3.3.4. Supravegherea specializata
3.4. Adoptia. Aspecte referitoare la corelarea dispozitiilor din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului cu anumite norme din Legea nr. 273/2004, privind regimul juridic al adoptiei
Capitolul IV. Alte masuri de protectie speciala a copilului lipsit, temporar sau definitiv de ocrotirea parintilor sai
4.1. Protectia copiilor refugiati si protectia copiilor in caz de conflict armat
4.1.1. Protectia copiilor refugiati
4.1.2. Protectia copiilor in caz de conflict armat
4.2. Protectia copilului care a savirsit o fapta penala si nu raspunde penal
4.2.1. Limitele si consecintele raspunderii penale a minorilor in sisteme penale vechi
4.2.2. Masuri educative pentru minorul care a savirsit o fapta penala, dar nu raspunde penal
4.3. Protectia copilului impotriva exploatarii
4.3.1. Protectia copilului impotriva exploatarii economice
4.3.2. Protectia copilului impotriva consumului de droguri
4.3.3. Protectia copilului impotriva abuzului sau neglijentei
4.3.4. Protectia copilului impotriva rapirii sau oricaror forme de traficare
4.3.5. Protectia copilului impotriva altor forme de exploatare
Capitolul V. Ocrotirea parinteasca
5.1. Principiile ocrotirii parintesti
5.2. Drepturile si indatoririle parintesti
5.3. Exercitarea ocrotirii parintesti
5.3.1. Exercitarea ocrotirii parintesti de catre ambii parinti
5.3.2. Exercitarea ocrotirii parintesti de catre un singur parinte
5.3.3. Situatii speciale privind exercitarea ocrotirii parintesti
5.3.4. Scindarea ocrotirii parintesti
5.4. Sanctiunea neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare a indatoririlor parintesti
5.4.1. Legea penala pedepseste faptele cu grad ridicat de periculozitate sociala savirsite de parinte, in calitatea sa de parinte
5.4.2. Raspunderea civila pentru rea administratie
5.4.3. Unele fapte savirsite de parinte atrag raspunderea sa contraventionala
Capitolul VI. Din practica instantelor judecatoresti cu privire la protectia si promovarea drepturilor copilului
Concluzii
Bibliografie

EXTRAS DIN DOCUMENT

?INTRODUCERE

Pentru fiecare dintre noi, copilaria este o secventa de istorie personala. Copii sunt cei investiti cu propiile sperante neimplinite, asa cum au facut generatiile dinaintea noastra, asa cum vor face si generatiile care vor urma. În afara de stafeta idealurilor, copiilor trebuie sa le oferim asistenta protectoare reala.

Conceptul “copilariei”, ca etapa diferita a evolutiei biologice a persoanei, presupunand grija si asistenta speciala, a aparut destul de tarziu in constiinta comuna, dupa unele pareri, in Europa secolelor XV – XVIII. În epoca medievala, ideea de copilarie lipsea cu desavarsire, pentru ca de indata ce depasea stadiul de dependenta biologica, copilul intra direct in societatea adultilor, intampinat si tratat ca “adult in miniatura”. A urmat un proces lent de constientizare sociala a copilariei ca fragment de viata caracterizat prin imaturitate si dependenta, proces in care institutionalizarea educatiei si ascensiunea rationalismului au avut un rol hotarator, pentru ca, in cele din urma, prin Conventia adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, drepturile copilului sa fie consacrate distinct printr-un document international si odata cu acesta, respectarea drepturilor copilului sa devina o prioritate declarata [1 Emese Florian, Protectia drepturilor copilului, ed. C.H.Beck, 2006, Bucuresti, p.1].

Protectia si promovarea drepturilor copilului este unul dintre indicatorii sanatatii unei societati. Studiile sociologice a copilariei au pus in evidenta imperativul “cresterii functiei educative a familiei” si nevoia interventiei sociale in sensul stimularii responsabilitatilor parentale, iar familia, ca principala responsabila pentru manifestarile specifice ale copilului inadaptat: devianta infantila, delicventa juvenila, violenta. Copii primesc de la parinti cele dintai indrumari cu privire la modul de comportare in toate imprejurarile vietii, la atitudinea fata de oameni si societate.

Eficienta influentelor educative familiale se datoreaza faptului ca familia actioneaza de la inceput si in permanenta cu forta exemplului viu si direct. Ea este un model uman complex, care se impune cu prioritate in educatia copilului. Modelul familial este cu atat mai imperios urmat, cu cat copilul are o varsta mai mica. În perioada pubertatii situatia se schimba deoarece in cele mai multe cazuri modelul institutional scolar si alte modele sociale organizate se impun contracarand, accentuand sau echilibrandu-se cu familia.

Divortul este problema centrala a patologiei familiei. Adeseori, consecintele negative asupra dezvoltarii copilului sunt mai grave in cazul familiei nedespartite, dar in care atmosfera de viata este alternata si viciata, decat in familiile in care a intervenit despartirea.

Familiile dezorganizate si decazute sunt in acelasi timp familii dificile, in care viata normala de familie este perturbata. Acest gen de familie provoaca starea de inadaptare a copilului favorizand tulburarile de comportament, descompunerea morala, viciul si delincventa.

Mai ales in primele perioade ale dezvoltarii copilului, prezenta mamei este indispensabila si de neinlocuit. În cele mai multe cazuri, absenta mamei tocmai in momentele trezirii copilului la viata si deslusirii mediului social inconjurator este irecuperabila.

Din punct de vedere afectiv, copilul nu se poate dezvolta normal decat in prezenta parintilor sai, in cuibul cald al familiei unite. Daca mama este inima familiei, copilul este factorul dinamic, stimulator al acestui nucleu social. Copilul este legatura noastra cu generatiile de maine, e una din formele nemuririi individuale pe care o poate realiza fiecare dintre noi.

Copilul are nevoie de toata atentia si raspunderea din partea parintilor; parintii isi cresc copii pentru bucuria lor viitoare si pentru nevoile societatii, copilul nu-ti da voie sa fii indolent, sa ramai in urma, sa neglijezi viata.

Aparitia copilului in familie creeaza o mare raspundere parintilor fata de societate, fata de stat. Educatia copilului in familie nu este numai o problema particulara, ci este o problema sociala, care preocupa cel putin in egala masura statul. În educatie sunt deopotriva interesati statul si familia. Copilul de azi este cetateanul de maine. Statul lupta pentru intarirea familiei si pentru asigurarea unor conditii optime educatiei copilului.

Tara noastra a ratificat Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copilului prin Legea nr. 18/1990 [2 Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 109 din 28 septembrie 1990] si astfel, in baza art. 20 din Constitutie, legile interne urmau a fi interpretate in concordanta cu prevederile Conventiei. Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului [3 Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului ( M.O. nr. 557 din 23 iunie 2004 ) a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 2005, cu exceptia prevederilor art. 17 alin. 2, art. 19 alin. 3, art. 84 alin. 2, art. 104 alin. 2, art. 105 alin. 5, art. 107 alin. 2 si art. 117, care au intrat in vigoare la 3 zile de la data publicarii legii ( art. 148 alin. 1 )], cu dispozitii pliate pe cele ale Conventiei, stabileste cadrul legal privind respectarea, promovarea si garantarea drepturilor copilului, precum si obligatia autoritatilor publice, a organismelor private autorizate, precum si a persoanelor fizice si a persoanelor juridice responsabile de protectia copilului de a respecta, promova si garanta drepturile copilului ( art.1 din Legea nr.272/2004 ).

Lucrarea urmareste o abordare cuprinzatoare a categoriei drepturilor copilului, asa cum sunt consacrate in Legea nr.272/2004, punand accent pe protejarea si promovarea interesului sau superior, asa cum este evaluat, constatat si, in cele din urma, “decretat” de cei care sunt chemati sa ocroteasca copilul, fie parinti, fie autoritati. Copilul este si el implicat in luarea oricarei decizii care il priveste intr-o maniera adaptata varstei si gradului sau de maturitate.

CAPITOLUL I

COPILUL SI EDUCATIA PENTRU DREPTURILE COPILULUI

1.1 Scurt istoric privind evolutia drepturilor copilului

Una dintre cele mai importante cuceriri ale revolutiei pe plan social si moral a fost determinarea pe o baza cu totul noua, structural deosebita, a raporturilor din cadrul familiei. Importanta acestei probleme rezulta atat din cuprinsul actelor normative care le reglementeaza, cat si din modul in care diferitele organe concura la aplicarea lor ( la aplicarea prevederilor sunt chemate diferite organe de stat sau private autorizate ) [4 Ioan Comanescu, Ioan Mihuta, Ocrotirea familiei in dreptul socialist roman, Editura Politica, 1989, p.5].

Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti, pe egalitatea si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor ( art. 48, pct. 1 din Constitutia Romaniei ). Copiii din afara casatoriei sunt egali in fata legii cu cei din casatorie ( art. 48, pct. 3 din Constitutia Romaniei ). Persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici nationale de egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale handicapului, in vederea participarii efective a persoanelor cu handicap in viata comunitatii, respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor ( art. 50 din Constitutia Romaniei ). Parintii au dreptul de a asigura, potrivit propiilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine ( art. 29, pct. 6 din Constitutia Romaniei ) [5 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, tratat de dreptul familiei, editia a VII-a revazuta si completata, ed. All Beck, 2002].

Familia prin functia educativa a avut in toate timpurile un rol important in educatia copiilor. Desigur, functia educativa a familiei a suferit schimbari determinate de evolutia societatii. Educatia, in familie are ca scop formarea unui om cu o dezvoltare multilaterala si armonioasa. Parintii sunt datori sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui, spre a-l face folositor colectivitatii ( art. 101, alin. 2 Codul familiei ). Exista o unitate intre educatia in familie si educatia in societate. Statul edicteaza norme juridice si stabileste atributii anumitor organe de stat, in vederea asigurarii desfasurarii corespunzatoare a procesului educativ in familie [6 Ion P. Filipescu, op. cit., p.6].

Mai multe constitutii ale statelor europene au prevazut protectia familiei ca un obiectiv important al ordinei constitutionale. De asemenea, diferite acte internationale se refera la locul si ocrotirea familiei si protectia drepturilor copilului. Familia este o forma de relatii sociale dintre oamenii legati intre ei prin casatorie sau rudenie. Din familie fac parte sotii, parintii si copiii, precum si, uneori, alte persoane intre care exista relatii de rudenie. Si sotii singuri, fara copii, formeaza o familie [7 Ibidem, p.1].

Definirea notiunii de familie poate fi privita atat din punct de vedere sociologic cat si juridic. În sens sociologic, familia, ca forma specifica de comunitate umana, desemneaza grupul de persoane unite prin casatorie, filiatie sau rudenie, care se caracterizeaza prin comunitate de viata, interese si intrajutorare.

În acest inteles se poate spune ca familia este o realitate sociala prin comunitatea de viata dintre soti, dintre parinti si copii, precum si dintre alte rude [8 A. Ionascu, M. Muresan, M. Costin si V. Ursa, Familia si rolul ei in societatea socialista in lumina legislatiei Republicii Socialiste Romania, Editura Dacia, Cluj, 1975, p.5]. În cadrul relatiilor de familie apar aspecte morale, psihologice, fiziologice si economice intre cei care formeaza comunitatea de viata si interese. Relatiile de familie au un caracter de complexitate nemaiintalnit la alte categorii sociale. Avandu-se in vedere un anumit aspect al relatiilor de familie, s-a spus ca familia este o realitate biologica prin uniunea dintre barbat si femeie si prin procreatie [9 A. Ionascu si colaboratorii, op. cit., p.7].

Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite in 10 decembrie 1948, proclama dreptul la viata, la libertate si la securitatea propriei persoane, dreptul fiecarui om la securitate sociala si la un nivel de trai satisfacator pentru a-i asigura sanatatea si bunastarea sa si a familiei, dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului, dreptul mamei si copilului la ajutor si asistenta sociala. În baza dreptului fundamental la viata si securitatea propriei persoane, in contextul drepturilor fundamentale ale omului, ocrotirea sociala a familiei, femeii, mamei si copilului constituie obiectivul unor documente de drept international: declaratii, pacte, conventii, rezolutii. În spiritul acestor documente de drept international, “Declaratia drepturilor copilului”, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite in noiembrie 1959, consacra imperativul protectiei speciale a copilului de catre toti oamenii, de parinti in special, guverne, autoritati locale, organizatii de binefacere [10 Elena Macavei, Familia si casa de copii, ed. Litera, Bucuresti, 1989, p.13].

Preambulul Declaratiei precizeaza: “Copilul trebuie sa se bucure de toate drepturile, fara discriminare de rasa, culoare, religie, opinii politice, origine nationala sau sociala, nastere. Copilul trebuie sa beneficieze de protectia sociala, sa i se acorde posibilitatea sa se dezvolte intr-un mod sanatos si normal pe plan fizic, intelectual, moral si social, in conditii de libertate si demnitate”. Cele zece principii ale Declaratiei reprezinta codul universal al drepturilor copilului si respectiv al indatoririlor societatii pentru respectarea lor.

Acestea sunt:

- Copilul trebuie sa se bucure de toate drepturile enumerate in Declaratie, drepturi recunoscute tuturor copiilor, fara exceptie, fara discriminari de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinii politice, origine nationala sau sociala, nastere sau orice alta situatie.

- Copilul trebuie sa beneficieze de o protectie speciala, acordandu-se posibilitati si facilitati de-a contribui la dezvoltarea sanatoasa si normala pe plan fizic, intelectual, moral, spiritual si social, in conditii de libertate si demnitate.

- Copilul are de la nastere dreptul la un nume si la o nationalitate.

- Copilul trebuie sa beneficieze de securitate sociala, sa creasca si sa se dezvolte intr-un mod sanatos; se acorda ajutor si protectie speciala mamei prin ingrijiri prenatale si postnatale adecvate; se prevad dreptul la alimentatie, locuinta, joc si timp liber, ingrijiri medicale adecvate.

- Copilul dezavantajat din punct de vedere fizic, mental sau social trebuie sa primeasca tratamentul, educatia si ingrijiri speciale.

- Pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii, copilul are nevoie de dragoste si intelegere, pe cat posibil sa creasca sub supravegherea si responsabilitatea parintilor sai, intr-o atmosfera de afectiune si securitate morala si materiala: copilul foarte mic nu va fi separat de mama sa decat in conditii speciale; societatea si autoritatile publice au datoria de a purta de grija copiilor fara familie sau celor care nu au conditii de existenta necesare dezvoltarii lor; este necesar sa se acorde familiilor numeroase alocatii de stat sau alte mijloace de intretinere.

- Copilul are dreptul la o educatie gratuita si obligatorie la nivel elementar care sa contribuie la cultura sa generala si sa-i permita, in conditii de egalitate a sanselor, sa-si dezvolte capacitatile, judecata, responsabilitatea morala si sociala, pentru a deveni util societatii; aceasta responsabilitate o au in primul rand parintii; sa se acorde toate inlesnirile pentru joc si activitati recreative, orientate spre atingerea scopurilor educative.

- În orice imprejurari copilul sa fie primul care primeste protectie si securitate.

- Copilul trebuie protejat impotriva oricarei forme de neglijenta, cruzime si exploatare; el nu va fi acceptat sa munceasca inainte de a avea varsta minima potrivita, nu va fi folosit in activitati care sa-i prejudicieze sanatatea si educatia, dezvoltarea fizica, mentala sau morala.

- Copilul trebuie protejat contra practicilor de discriminare rasiala, religioasa, etc. si crescut intr-un spirit de intelegere, de toleranta, de prietenie intre popoare, de pace si fraternitate universala si in sentimentul de consacrare a energiei si a talentelor in slujba semenilor.

Din continutul Declaratiei, care consacra drepturile copilului si respectiv indatoririle societatii de a-i asigura protectia si educatia, reiese responsabilitatea pentru viitorul social al omenirii, pentru continuitatea generatiilor prin copii in realizarea progresului culturii si civilizatiei. Protejarea si educatia copilului trebuie sa constituie mobilul vointei politice a statelor de asigurare si garantare, conditie a realizarii si exprimarii personalitatii. În conceptia generala a ocrotirii sociale a copilului se include strategia actiunilor speciale de protejare a anumitor categorii de copii: copilul lipsit sau refuzat de familie - orfan, abandonat, neglijat, copilul defavorizat de familie din cauza carentelor materiale si moral-educationale, copilul cu handicap fizic si psihic. În spiritul Declaratiei, in cadrul diferitelor reuniuni si conferinte s-au dezbatut si se dezbat solutii practice de perfectionare a protectiei speciale a copilului prin adoptiune ( substitutul ideal al familiei naturale ), care trebuie sa refaca exclusiv interesul copilului [11 Elena Macavei, op. cit., p.15].

Perfectionarea practicii de adoptie urmareste, printre altele, favorizarea plasarii copilului dificil, handicapat fizic si psihic, a fratilor, sensibilizarea opiniei publice pentru adoptarea copiilor, sprijinirea si indrumarea parintilor adoptivi.

Existenta celor aproximativ 450 milioane de persoane cu handicap fizic si mental in 1981 a determinat luarea unor masuri de protectie speciala a acestora, avandu-se in vedere “Declaratia drepturilor persoanelor handicapate”, adoptate in anul 1975, anul 1981 fiind declarat Anul international al persoanelor handicapate.

Rezolutiile adoptate pentru a declara Anul international al femeii-1975, deceniul natiunilor unite pentru femei. Egalitate-Dezvoltare-Pace-1976-1985, Anul international al copilului-1979, Anul intenational al tineretului-1985 au creat cadrul social, politic si juridic pentru organizarea unor actiuni de protejare a femeii, copilului si tanarului.

Organismele specializate ale Organizatiei Natiunilor Unite implicate in actiunea de protejare a copilului sunt: U.N.D.R.O. ( Programul Natiunilor Unite pentru Apararea in caz de catastrofa ), F.A.O. ( Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura ), O.M.S. ( Organizatia Internationala a Muncii ), U.N.E.S.C.O. ( Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura ), U.N.I.C.E.F. ( Fondul Natiunilor Unite pentru Copii ). Sub egida acestor organisme specializate, s-au facut recomandari si s-au realizat unele actiuni de protejare ( securizare ) a copiilor, in special a celor din tarile in curs de dezvoltare din Africa, Asia si America Latina, dar filantropia sporadica a actiunilor respective nu a solutionat problemele vietii precare a copiilor din acele tari [12 Ibidem, p. 16].

Documente juridice internationale care enunta drepturile copilului, anterioare Declaratiei drepturilor copilului ( 1959 ): - Carta Organizatiei Natiunilor Unite ( 1945 ); Declaratia Universala a Drepturilor Omului ( 1948 ); Conventiile pentru suprimarea traficului cu fiinte umane ( 1947, 1949, 1950 ).

Documente juridice internationale care enunta drepturile copilului, ulterioare declaratiei drepturilor copilului: Declaratia universala pentru eliminarea definitiva a foametei si a malnutritiei ( 1974 ); Declaratia asupra protectiei femeilor si copiilor in perioada de urgenta si conflict armat ( 1974 ); Pactul international cu privire la drepturile politice si civile ( 1968 ); Conventia privind lupta contra discriminarii in domeniul invatamantului ( 1960 ); Declaratia privind drepturile persoanelor alienate mintal ( 1971 ); Declaratia privind drepturile pesoanelor invalide ( 1975 ).

Conventia Natiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului [13 Conventia cu privire la drepturile copilului a fost adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, la 20 noiembrie 1989. Romania a ratificat conventia prin legea nr. 18/1990 ( publicata in “Monitorul Oficial al Romaniei”, partea I, nr. 109 din 28 septembrie 1990 )], avand in vedere alte documente de drept international, in preambul, reafirma faptul ca, din cauza fragilitatii biopsihofizice, copii necesita ingrijiri si protectie speciala. Situatia copiilor privati de o afectiune familiala normala si de un mediu educativ corespunzator accentueaza responsabilitatea principala de ingrijire si protectie ce revine familiei, necesitatea protectiei juridice si de alta natura a copilului inainte si dupa nastere, importanta respectului pentru valorile culturale ale comunitatii copilului si rolul vital al cooperarii internationale in realizarea drepturilor copilului.

Conventia urmareste protectia si promovarea drepturilor copilului, impunand statelor parti luarea masurilor impotriva oricarei forme de discriminare legislative si de orice alta natura pentru punerea in aplicare a drepturilor recunoscute in Conventie.

Potrivit conventiei, ambii parinti au responsabilitatea cresterii copiilor lor, iar statul trebuie sa-i sprijine, protejand copii de formele de maltratare savarsita de parinti sau alte persoane raspunzatoare de ingrijirea copiilor.