Pagina documente » Medicina » Corelatii dintre structura chimica a sulfamidelor si proprietatile antibacteriene

Despre lucrare

lucrare-licenta-corelatii-dintre-structura-chimica-a-sulfamidelor-si-proprietatile-antibacteriene
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-corelatii-dintre-structura-chimica-a-sulfamidelor-si-proprietatile-antibacteriene


Cuprins

CUPRINS
Cap. 1. Sulfonamide, prezent si viitor ....... 1
1.1 Istoricul sulfonamidelor ............. 1
1.2 Clasificarea sulfonamidelor antimicrobiene ............ 4
1.3Corelatii intre structura chimica si activitatea microbiana ...... 5
1.4Metode generale de sinteza ........ 6
Cap. 2. Activitatea antimicrobiana a sulfonamidelor ............ 13
2.1 Spectru de activitate . 13
2.2 Mecanismul de actiune al sulfonamidelor ............. 15
2.3 Utilizari terapeutice .. 19
Cap. 3. Sulfonamide N1 substituite .......... 20
3.1 Sulfamide tiazolice (cu actiune de scurta durata) .. 20
3.1.1 Sulfatiazol .... 21
3.2 Sulfamide izoxazolice .............. 24
3.2.1. Sulfafurazol . 24
3.2.2 Sulfametoxazol ............ 27
3.3 Sulfamide pirimidinice ............. 28
3.3.1 Sulfadiazina .. 28
3.4 Sulfonamide pirazinice ............. 32
3.4.1 Sulfalenul ..... 32
Cap.4. Sulfonamide N1 substituite, N4 acilate ......... 33
4.1 Caracteristici generale .............. 33
4.2 Ftalilsulfatiazolul ....... 34

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

CAPITOL 1

SULFONAMIDE, PREZENT SI VIITOR

1.1 Istoricul sulfonamidelor

În anul 1908, Gelmo a sintetizat para-aminobenzensulfamida pornind de la colorantul textil rosu denumit crisoidina. Pe de alta parte in 1932 Klarer si Mietzsch sintetizeaza sulfamidocrisoidina, pentru ca in 1935 Domag sa o utilizeze cu succes ca si chimioterapic, la animale de experiente. Ulterior s-a stabilit ca sulfamidocrisoidina isi datoreaza actiunea para-aminobenzensulfamidei (sulfanilamidei).

Mai tarziu, prin inlocuirea la gruparea sulfamidica (-SO2-NH2) cu radicali alchilici si arilici, s-au obtinut alte sulfamide, mai eficiente, mai putin toxice si mai solubile in apa.

Astazi sunt aproximativ 15.000 de sulfamide, sinteza loc chimica pornind de la anilina (benzil – amina).

Sulfamidele sunt, in general, pulberi albe ori galbui, inodore, insipide. Nu sunt solubile in apa decat sub forma de saruri sodice, sau in mediu alcalin. Ele au caracter amfoter (acid, prin gruparea sulfamidica si bazic, gratie gruparii aminice). Cele mai multe suflamide se absorb usor din intestin, absorbtie favorizata de pH-ul alcalin si de cantitati mari de lichide.

În cazul administrarii parentale (de obicei intravenoase) se obtine o sulfamidemie inalta si rapida, dar concentratia serica terapeutica se mentine mai putin timp decat in cazul administrarii orale, deoarece si eliminarea este mai rapida.

Consecutiv absorbtiei sulfamidele sufera in organism transformari, cele mai importante fiind combinarea lor cu proteinele serice si acetilarea.

Cuplarea sulfamidelor, la nivelul sangelui, cu proteinele plasmatice se face in proportie de 60 – 90%, uneori si mai mult (in functie de sulfamida). Fractiunea cuplata nu difuzeaza din sange in tesuturi (datorita moleculei gigantice), eliminandu-se lent din organism, reprezentand un depozit din care se elibereaza treptat si mereu, frictiuni devenite libere, active fata de microorganisme.

Acetilarea sulfamidelor la nivelul ficatului, cu ajutorul coenzimei A, se face la grupa aminica. Produsii acetilati – alergogeni – se gasesc in cantitate mai mare in urina decat in sange. Acetilarea are unele consecinte malefice: derivatii acetilati devin inactivi fata de microorganisme, pe de o parte, iar pe de alta parte, datorita solubilitatii reduse a acestor acetilati (mai ales in urina acida) pot conduce la formarea cristalelor de actil-sulfamida care vor bloca caile renale.

Mecanismul de actiune si eficacitatea terapeutica a sulfonamidelor consta in proprietatea acestora de a impiedica microorganismele (prin competitie) sa utilizeze acidul para-aminobenzoic (APAB, vitamina H1 – precursor al acidului folic), un metabolit necesar sintezei acidului folic (vitamina B9) pe de o parte, iar pe de alta parte de capacitatea de aparare umorala a organismului si concentratia serica a sulfamidei. În lipsa acidului folic este grav afectata cresterea si inmultirea bacteriilor, ele fiind astfel o prada usoara pentru fagocite. Sulfamidele, data fiind structura stereochimica foarte asemanatoare cu a APAB-ului, se substituie acestuia din urma, inseland bacteriile, cu alte cuvinte, sulfamidele patrund in celula microbiala la locul APAB-ului. Din fericire pentru bacterii, afinitatea microorganismelor fata de APAB este mult mai mare decat fata de sulfamide; se intelege ca pentru a avea loc substituirea sa este necesara o concentratie mai mare de sulfamida decat de APAB. Daca dozele de sulfamide sunt insuficiente, atunci bacteriile devin rezistente, intrucit ajung sa-si fabrice singure APAB.

În ceea ce priveste toxicitatea, fata de substantele chimioterapeutice, sulfamidele pot fi considerate ca avand toxicitate foarte mica. Astfel, indicele terapeutic la cal este de 40 – 200, in functie de sulfamida, deci foarte bun, iar dozele mortale minimale reprezinta, cel putin la animalele adulte, 0,2 – 0,4% din greutatea corporala.

Toxicitatea sulfonamidelor poate fi mult diminuata in urma asocierii mai multor sulfamide, lucru care determina scaderea dotei fiecarei sulfamide in parte, cresterea solubilitatii in urina a acestora, ceea ce face ca riscul cristaluriei si blocajul renal sa scada.

Dozele pro die se divizeaza, majoritatea, in 2 -4 reprize. Cele per os sunt cu 30 -50% mai mari decat cele injectabile.

În privinta spectrului de actiune, sulfonamidele sunt bacteriostatice, mai ales fata de coci Gram pozitivi: streptococi, stafilococi, pneumococi; coci Gram negativi: meningococi, gonococi; bacili Gram negativi: colibacili, pasteurele, salmonele, brucele. Inactive sunt fata de leptospire, micoplasme, ricketsii, virusuri si acidorezistenti (bacilul lui Koch).

Indicatii terapeutice ale sulfonamidelor sunt urmatoarele:

- boli medicale, chirurgicale, obstetricale, parazitare, infectioase;

- in unele stari infectioase nespecifice: bronhopneumonii, pleurezii, peritonite, reticulite, gastroenterite, pericardite, abcese, flegmoane, artrite, mamite, retentii placentare, endometrite, afectiuni ale ongloanelor etc.

La ora actuala, in medicina veterinara, sulfonamidele sunt printre cele mai folosite substante medicamentoase, datorita faptului ca au un pret scazut (comparativ cu antibioticele), un spectru antibacterian larg si o eficacitate terapeutica apreciabila in unele boli infectioase.

Sulfonamidele reprezinta singura grupa de medicamente la care doza (pro die) se reduce sistematic in cursul tratamentului. Primele doze sunt doze maximale (de atac) tratamentul durand 3-6 zile cu doze regresive si apoi continuandu-se 1 – 2 zile dupa disparitia simptomelor.

1.2 Clasificarea sulfonamidelor

I) Sulfonamide sistemice (dupa viteza de epurare/metabolizare):

- Sulfonamide cu actiune scurta: - Sulfatiazol (4 reprize pe zi)

- Neoxazol (4 reprize pe zi)

- Sulfonamide semiretard: - Sulfametazina (1 – 2 reprize pe zi)

- Suzotril (1 – 2 reprize pe zi)

- Sulfafenazol (1 – 2 reprize pe zi)

- Sulfonamide retard (depozit): - Sulfametin (1 adm. la 1 - 2 zile)

- Sulfametoxidiazin (Ultrasol)

(1 adm. la 1 - 2 zile)

- Ametosulfin (Trisulfamida retard)

(1 adm. la 1 - 2 zile)

- Sulfonamide ultraretard - Madribon (1 adm. la 3 - 4 zile)

- Sulfadoxin (1 adm. la 3 - 4 zile)

- Sulfalen (1 adm. la 3 - 4 zile)

II) Sulfamide enterotrope: - Ftalilsulfatiazol

(1 adm. la o saptamana)

- Sulfaguanidina (1 adm. la o saptamana)

- Formosulfatiazol

(1 adm. la o saptamana)

III) Sulfamide cu aplicare locala:- Sulfacetamida

Oferta anului

Reducere 2020