Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS:
1. Consideratii privind importanta economiei de mediu si a ecoturismului
1.1. Economia mediului in sistemul stiintelor economice si ambientale
1.1.1. Continutul si importanta Economiei mediului
1.1.2. Limitele Economiei mediului
1.1.3. Indicatori de mediu
1.1.4. Relatia mediu-economie
1.1.5. Relatia crestere economica - protectia mediului in perspectiva dezvoltarii durabile
1.1.6. Ecoturismul rezultanta a unei economii de mediu eficienta
1.1.6.1. Conceptul de ecoturism
1.1.6.2. Ecoturismul ca segment de piata
1.1.7. Legislatia in domeniul protectiei mediului in Rominia

Alte date

?{p}

{p}

?

1.1. Economia mediului in sistemul stiintelor economice si ambientale

1.1.1. Continutul si importanta Economiei mediului

Economia mediului natural este acel domeniu a stiintelor economice al carei obiect il constituie gestionarea naturii din punct de vedere al imbinarii armonioase a intereselor imediate cu cele de perspectiva ale societatii omenesti, in conditiile maximizarii eficientei efortului realizat in procesul de gestionare.

Cu timpul, in economie, teoria echilibrului economic se transforma intr-o teorie a echilibrului economic dinamic bazat pe echilibru ecologic, in care se includ si problemele ecologiei umane.

Echilibrul economic dinamic presupune trecerea de la conceptul

de crestere economica (imbunatatire cantitativa) la cel de dezvoltare (imbunatatire calitativa), dar nu la o simpla dezvoltare, ci la una sustenabila ecologic, care nu exclude capacitatea mediului de a pune la dispozitie materii prime si energie si de a absorbi deseurile si reziduurile. În plus, o asemenea dezvoltare presupune si considerarea ecologiei umane, deci, o dezvoltare sustenabila social.

Aplicarea principiului ecologic intareste caracterul umanist al stiintei economice. Aceasta va impulsiona formarea unui nou concept al dezvoltarii: dezvoltarea durabila, sustenabila ecologic si social.

Astfel, putem avea:

- o dezvoltare umana care presupune investitii in oameni, prin cresterea posibilitatilor de educare, realizarea unor sisteme mai bune de asigurare a sanatatii, aparitia de noi locuri de munca;

- o dezvoltare umana care priveste atat dezvoltarea capacitatilor omenesti, cat si utilizarea lor productiva in conditii ecologice;

- o dezvoltare umana presupune o dezvoltare de catre oameni, de catre popoare, ceea ce presupune abordari participative.” [1 Iancu A., Cresterea economica si mediul inconjurator, Editura Politica, Bucuresti, 1979, pg.30;]

Chiar daca diversitatea formularilor conceptuale de baza cu privire la acelasi segment al realitatii este legata mai ales de etapa de inceput a unui nou domeniu al stiintei,in cazul de fata acest fenomen se amplifica mult ca urmare a importantei spatiului si timpului.

A opera cu delimitari spatiale sau temporale in cercetarea mediului reprezinta fie un demers didactic sau experimental, fie reflexul limitelor cunoasterii umane. Argumentul cel mai evident in favoarea unei astfel de aprecieri este faptul ca problemele mediului sunt tot mai frecvent

recunoscute ca probleme globale ale omenirii, definita in timp si spatiu.

Abordarea mediului din punct de vedere economic ocazioneaza precizarea sferei de cercetare prin formulari diverse :

- Economia mediului inconjurator ;

- Economia ambientala ;

- Economia mediului natural ;

- Economia protectiei mediului natural .

În acest context, in Micul Dictionar Enciclopedic, editia 1986, mediul este definit drept “complex teritorial in care se imbina elementele de relief, structura geologica si resursele de subsol,apele si conditiile de clima, solul, vegetatia si fauna si care constituie cadrul natural de desfasurare a vietii materiale a societatii omenesti “.

Prin urmare, desi obiectul analizei este mediul, sunt utilizate concepte diferite : “mediu inconjurator” , “mediu ambiental” , “mediu natural” Atat “mediu inconjurator” cat si mediu ambiental” cuprind nu numai avutia naturala ci, cel putin, si aceea creata de om. În acelasi timp, “mediul natural” reprezinta o formulare pleonastica, singura menita sa asigure concordanta cu

continutul cercetarii fiind aceea de “mediu”.

De asemenea, se poate aprecia ca “Economia protectiei mediului “ nu raspunde in totalitate preocuparilor reconcilierii dintre om si natura, asa cum o poate face “Economia mediului“; in timp ce prima ia in calcul capacitatea de autoportanta a sistemului natural doar in forma implicita, oferind spatiu de manifestare a “ ecolo - gismului abuziv”, a doua o poate face si in forma

explicita, promovand un demers stiintific echidistant fata de economist si ecolog.

Mai mult, in primul caz, putem considera ca se face referire doar la un element component al Economiei mediului, acela al evaluarii impactului masurilor tehnico – economice asupra mediului ca factor economic, comparativ cu efortul presupus de acestea.

Desigur, analiza cost-beneficiu reprezinta o metoda decizionala importanta avand ca suport evaluarea avantajelor ambientale, dar “Economia mediului” trebuie sa abordeze deja si problemele reconstructiei ecologice, cu toata prioritatea acordata actiunilor preventive. Contradictia dintre mediu si activitatea economica se manifesta prin tot mai multe si ample dezastre ecologice ale caror urmari nu pot fi stopate decat prin costisitoare actiuni de restabilire a integritatii avutiei naturale.

Intensificarea contradictiei dintre om si natura a reliefat faptul ca

bunastarea economica este doar o latura a bunastarii sociale, alaturi de ea impunandu-se prezenta unui mediu sanatos, apt sa ofere nu numai resurse ci si servicii la nivelul necesitatilor rationale.

Într-un asemenea context, dezvoltarea stiintelor despre natura a inceput sa beneficieze de aparitia unei noi stiinte, ce isi propune o abordare economica a aceluiasi domeniu al realitatii inconjuratoare. Economia mediului, ca stiinta si disciplina economica, isi propune sa opereze in continuare cu conceptul de eficienta economica, dar fara sa-l mai opuna in vreun fel conceptului de echitate. Cei care resping aceasta simbioza, “confundand” echitatea cu egalitarismul, o fac de pe pozitii partizane. Dupa o indelungata vreme de dezvoltare economica in dispret fata de legile naturii este greu de acceptat scadenta reprezentand costurile pentru protectia mediului, atat pentru economiile centralizate cat si pentru cele libere; aceasta scadenta este cu atat mai apasatoare pentru economiile tarilor dezvoltate, in principal SUA si CEE, carora le revine peste o treime din aceste costuri.

Pentru a patrunde pe terenul Economiei mediului este necesara reconsiderarea raportului dintre sistemul economic si mediu, in sensul acceptarii faptului ca primul apartine celui de al doilea si deci este subiect al legilor naturale si energetice. Sistemul economic este inserat in ecosistemul global si din acest motiv nu poate sa se dezvolte in afara legilor care guverneaza orice ecosistem, respectiv cele referitoare la circulatia materiei (sau reciclarea permanenta) si fluxul unidirectional al energiei (fara posibilitatea de reciclare, ci numai de trecere dintr-o forma potentiala in una libera).

Conceptul traditional de proces economic legat de imaginea unei masini de productie-consum este, esentialmente, eronata, pentru ca suprima etapa posterioara pretinsului act final al consumului, adica faza legata de tratamentul reziduurilor, principalele generatoare de externalitati ambientale. La aceasta se adauga faza de extractie a resurselor din mediu care, de asemenea, nu este perceputa corect in stiinta economica (de exemplu, pretul lemnului din padure trebuie sa reflecte si diminuarea serviciilor pe care le ofera un astfel de ecosistem).

Pentru functionarea sistemului economic sunt absolut necesare cantitati tot mai mari de energie care se transforma , in mod iremediabil, in caldura – energie nerecuperabila (energie inalta). În mod decisiv, activitatea umana a contribuit la actuala situatie, periculoasa, a degradarii biosferei, care prezinta o capacitate limitata de asimilare si adaptare naturala pentru a trata deseurile produse de societatea industriala si care pana la urma se intorc in mediu.

De asemenea, stiinta economica nu s-a preocupat de bunurile “libere” sub pretextul ca valoarea lor de schimb este nula, fiind furnizate gratuit de catre natura, in ciuda faptului ca sunt indispensabile desfasurarii activitatii productive, mentinerii si dezvoltarii vietii. Economia conventionala, legata de administrarea resurselor limitate nu a avut in vedere ca ecosfera este ea

insasi limitata. Bunurile si serviciile pe care natura le ofera umanitatii sunt supuse aceluiasi tratament ca cel al oricarei marfi care este pe piata, desi nivelul lor calitativ este de o factura speciala, si aceasta ca urmare a intaietatii acordate obtinerii de profituri individuale. Rezulta ca ignorarea dependentei omului de natura este inerenta mecanismului economic, atat intr-o economie libera cat si intr-o economie centralizata, acesteia din urma fiindu-i specific modul de utilizare a parghiilor economice si nu parghiile economice in sine. Criza mediului dobandeste dimensiuni mondiale si complexele sale cauze nu pot fi legate exclusiv de un tip sau altul de economie; planificarea centralizata nu poate elimina radical caracterul nerational al gestiunii resurselor naturale si a mediului in ansamblu, proprie abuzului “mainii invizibile” a mecanismului pietei.

Radacinile problemelor mediului trebuie cautate in eroarea de a diminua rolul acestuia in relatia sa structurala si dialectica cu omul si societatea in ansamblul, in raportul dintre procesele vitale si cele economice. Efectiv, nici sistemul capitalist si nici cel socialist nu au tinut cont de capitalul biologic al ecosistemului si in consecinta nu au armonizat nicicum actiunile economice cu imperativele mediului.

Ambele sisteme si-au manifestat predilectia pentru dezvoltarea cantitativa, abordand problemele mediului in mod asemanator, ceea ce va face ca, pe termen scurt pericolele cu care se vor confrunta sa fie diferite pentru ca, pe termen lung, acestea sa fie surprinzator de similare; prin urmare, criza mediului accentueaza nu convergenta celor doua modele, ci mai degraba problemele pe care le vor avea de solutionat, probleme ce decurg din complexul tehnico-stiintific si industrial – baza comuna a succeselor si infrangerilor Est-ului si Vest-ului. Evolutia, controlul si dirijarea acestui complex plaseaza modelul socialist, pe termen scurt, intr- o pozitie aparent mai avantajoasa, dar viitorul indepartat (dimensiunea temporala specifica problemelor mediului) rezerva acelasi impact asupra

capitalului natural atat din partea socialismului industrial cat si din partea capitalismului; atat unul cat si altul au o capacitate limitata de a raspunde provocarilor mediului, privite din perspectiva unei perioade mai indelungate asociata cu capacitatea finita a planetei precum si cu limitele propriei conditii umane.

Fenomenul degradarii mediului este efectul unui ansamblu de procese aflate in continua interactiune : cresterea demografica, cresterea economica, progresul tehnico-stiintific, industrializarea, urbanizarea, aparitia marilor aglomerari, etc. Cu toate acestea, cand se intentioneaza stabilirea responsabilitatilor pentru actuala criza a mediului, atentia se centreaza

imediat, de o maniera nediscriminatorie, pe economie, fara a discerne insa intre activitatea si teoria economica. În ciuda evidentei caactivitatea economica are repercursiuni asupra mediului, teoria economica, cu toata larga experienta, nu a tratat, intr-o forma corespunzatoare, aceasta realitate.

Chiar daca nu poate fi dat un raspuns general la criza mediului, economia mediului tinde sa-si asume un rol fundamental in depasirea sa: gestionarea rationala a resurselor, daune si costuri legate de mediu, instrumente economice ale politicii de mediu, repercusiuni micro si macro-economice ale mijloacelor de protectie a mediului etc. sunt unele din problemele principale circumscrise acestei stiinte si discipline economice.

Dat fiind ca aceasta disciplina, dintr-un punct de vedere conventional, se ocupa cu precadere de studierea in plan economic a fenomenelor degradarii mediului(doar partial reflectate in sistemul de

piata), se poate recurge la un model al fluxurilor materiale pentru a putea pune in evidenta importanta abordarii economice a mediului.

Atat preocuparile mai vechi cat si cele noi pot reprezenta un suport pentru a defini Economia mediului ca fiind acea stiinta economica ce studiaza mediul ca bun public si sistem bazat pe autoreproductie, aflat in stransa interdependenta cu mediul economic.

Caracterul de bun public nu neaga posibilitatea aproprierii unor elemente ale capitalului natural, ci se refera la mediu in ansamblu, tinand insa cont de faptul ca problemele acestuia nu pot fi separate de cele ale conponentelor sale.

Prin mediu economic se desemneaza, dintr-o perspectiva comuna, un sistem bazat pe reproductie si dominat de legi economice(in timp ce mediul este dominat de legi biologice).