Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
CAPITOLUL I
Dreptul de proprietate si ingradirile sale
Sectiunea I
Definitia dreptului de proprietate si continutul lui - pag. 4
Sectiunea II
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate - pag. 6
Sectiunea III
ingradirile dreptului de proprietate-notiune, continut - pag. 13
CAPITOLUL II
Servitutile (dreptul de servitute )
Sectiunea I
Definitie si caractere juridice - pag. 19
Sectiunea II
Clasificarea servitutilor - pag. 20
Sectiunea III
Servitutile naturale - pag. 21
Sectiunea IV
Servitutile legale - pag. 23
Sectiunea V
Servitutile stabilite prin fapta omului - pag. 32
Sectiunea VI
Stingerea servitutilor - pag. 53
CAPITOLUL III
Alte ingradiri stabilite in legi speciale
Sectiunea I
Dreptul de preemptiune prevazut in art.48-49 din Legea nr.18/1991 si art.9 din Legea arendarii nr. 16/1994 - pag. 58
1. Definitie si natura juridica - pag. 58
2. Domeniul si conditiile de aplicare - pag. 59
3. Titularii dreptului de preemptiune - pag. 60
4. Modul de exercitare al dreptului de preemtiune - pag. 62
5. Efectele acceptarii - pag. 65
6. Sanctiuni - pag. 65
Sectiunea II
Dreptul de preemptiune la cumpararea imobilelor prevazut de Legea nr. 10/2001 - pag. 67
Sectiunea III
Exproprierea pentru cauza de utilitate publica - pag. 76
1. Notiune si reglementare- pag. 76
2. Bunuri care pot fi expropriate - pag. 77
3. Utilitatea publica si declararea ei - pag. 78
4. Masuri premergatoare exproprierii - pag. 80
5. Exproprierea si stabilirea despagubirilor - pag. 81
6. Efectele exproprierii - pag. 83
7. Dreptul proprietarului expropriat de a cere si obtine retrocedarea imobilului care a facut obiectul exproprierii si dreptul de preemtiune la cumpararea imobilului de la expropriator - pag. 84
Sectiunea IV
Limitari legale aduse de Constitutia Rominiei - pag. 87
Sectiunea V
Limitari legale rezultate din Legea fondului funciar - pag. 88
Sectiunea VI
Limitari rezultate din Legea privind frontiera de stat a Rominiei - pag. 91
Sectiunea VII
Limitari rezultate din Legea 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor - pag. 92
Sectiunea VIII
Limitari rezultate din Legea protectiei mediului - pag. 93

Alte date

?Capitolul I

Dreptul de proprietate si ingradirile sale

Sectiunea I

Definitia dreptului de proprietate si continutul lui

Codul civil roman de la 1865, fiind redactat dupa codul civil francez, defineste dreptul de proprietate avand in vedere atributele juridice care alcatuiesc continutul sau juridic. Astfel, articolul 480 prevede: „proprietatea este dreptul pe care il are cineva de a se bucura si de a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege”. Articolul 41, pct. 6 din actuala Constitutie a Romaniei dispune ca dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului.

Definitia Codului civil este considerata de catre autori [1 L.Pop,Dreptul de proprietate si dezmembramintele sale, Ed.Lumina Lex, Bucuresti,1996,pag.34

2 C. Statescu, C. Barsan, Drept Civil. Teoria Generala a Drepturilor Civile, Universitatea Bucuresti, 1988, pag. 34

] totusi incompleta. Fara indoiala ca pentru formularea oricarei alte definitii este necesar sa se porneasca de la continutul juridic al dreptului de proprietate, alcatuite din sume de atribute recunoscute proprietarului,asa cum a procedat legiutorul roman la 1864. Dar, in acelasi timp, trebuie sa observam ca sunt numeroase situatiile cand o parte a acestor atribute sau chiar toate sunt exercitate de alta persoana decat proprietarul, de regula pe temeiul unui drept real, derivat din dreptul de proprietate2. Asa, de pilda uzufructuarul are recunoscute asupra bunului aflat in uzufruct atributele de posesie si folosinta. Si mai mult, superficiarul poate exercita atributele de posesie, folosinta si in anumite limite chiar si atributele de dispozitie materiala si juridica.

Acesta este motivul pentru care in mod legitim se pune intrebarea prin ce se deosebeste proprietarul de alte persoane care exercita unele sau quasitotalitatea atributelor ce alcatuiesc continutul juridic al dreptului de proprietate ? Raspunsul a fost dat in literatura de specialitate, astfel, spre deosebire de titularii altor drepturi subiective asupra aceluiasi bun, proprietarul exercita atributele juridice ale dreptului de proprietate in putere proprie si interes propriu [1 C. Statescu, C. Barsan, Drept Civil. Teoria Generala a Drepturilor Civile, Universitatea Bucuresti, 1988, pag. 34]. Numai astfel poate fi determinata pozitia specifica a proprietarului in raport cu situatia oricarei alte persoane care exercita prerogativele proprietatii pe temeiul altor drepturi subiective asupra unuia si aceluiasi bun.

Proprietarul exercita atributele dreptului sau intotdeauna in putere proprie, nefiind subordonat nimanui, decat legii. Toate celelalte persoane, altele decat proprietarul, exercita aceste atribute, atat in puterea legii, cat si mai ales in puterea proprietarului care le-a constituit dreptul subiectiv ce le apartine asupra bunurilor sale. Deci puterea oricarui alt titular de drepturi este limitata, nu numai de dreptul obiectiv ci si de vointa proprietarului care, recunoscandu-i altuia anumite atribute asupra unui bun ce-i apartine, i le concentreaza si le stabileste limitele prin contract sau testament. Putem spune ca aceste persoane exercita atributele ce le-au fost conferite in puterea transmisa de proprietar si nicidecum in putere proprie.

În al doilea rand, proprietarul exercita atributele dreptului de proprietate in interesul sau propriu. Fara indoiala insa ca si titularii altor drepturi subiective, reale sau de creanta, prin exercitarea acestor atribute urmaresc realizarea unor interese proprii. Astfel, existenta dreptului lor nu ar avea nici o ratiune. Totusi proprietarul se deosebeste prin aceea ca este singurul subiect de drept care exercita, direct sau indirect (prin alte persoane), plenitudinea atributelor proprietatii, in ultima instanta, in propriul sau interes.

Avand in vedere continutul sau juridic si pozitia specifica a proprietarului, dreptul de proprietate poate fi definit, intr-o formulare corespunzatoare, ca fiind acel drept real care confera titularului atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra unui bun, atribute pe care el le poate exercita in plenitudinea lor, in putere proprie si in interesul sau propriu, cu respectarea normelor juridice in vigoare.

Dreptul de proprietate este dreptul real cel mai deplin, deoarece este singurul drept subiectiv care confera titularului sau atributele : posesie, folosinta si dispozitie.

Posesia consta in posibilitatea proprietarului de a stapani bunul ce-i apartine in materialitatea sa, comportandu-de fata de toti ceilalti ca fiind titularul dreptului de proprietate. Folosinta confera proprietarului facultatea de a intrebuinta bunul sau, culegand sau percepand in proprietate toate fructele pe care acesta le produce. Atributul de dispozitie este alcatuit din dreptul de dispozitie materiala si dreptul de dispozitie juridica. Dreptul de dispozitie materiala este posibilitatea proprietarului de a dispune de substanta bunului, adica de a-l transforma, consuma sau distruge, cu respectarea reglementarilor in vigoare. Dispozitia juridica se concretizeaza in posibilitatea proprietarului de a instraina dreptul de proprietate, cu titlu oneros sau gratuit, prin acte intre vii sau mortis causa, si de a-l greva cu drepturi reale derivate, principale sau accesorii, in favoarea altor persoane, cu respectarea reglementarilor juridice stabilite de lege.

Sectiunea II

Caracterele ale dreptului de proprietate

Dupa unii autori [1 L. Pop, op., cit., pag. 36] dreptul de proprietate prezinta mai multe caractere proprii, care il deosebeste fata de celelalte drepturi reale. Astfel, dreptul de proprietate este absolut si inviolabil, deplin si exclusiv, perpetuu si transmisibil. Dupa alti autori [1 I. P. Filipescu, Dreptul Civil. Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 1996, pag. 75-76] caracterele dreptului de proprietate sunt urmatoarele : drept absolut, drept exclusiv, drept perpetuu si continutul si limitele sale sunt stabilite de lege.

Dreptul de proprietate este absolut deoarece este recunoscut titularului sau in raporturile acestuia cu toti ceilalti, care sunt obligati sa nu faca nimic de natura a-l incalca.

Ori de cate ori bunul aflat in proprietatea unei persoane ajunge in detinerea sau posesia nelegitima a altuia, proprietarul are dreptul la actiunea in revendicare. Actiunea in revendicare poate fi introdusa impotriva oricarei persoane. Cu alte cuvinte dreptul de proprietate este opozabil tuturor, erga omnes. Acest caracter absolut poate fi inteles si ca nelimitat, neingradit in continutul sau. Dar in acest sens dreptul de proprietate nu este absolut, deoarece el se exercita „in limitele determinate de lege”. Însusi Codul civil stabileste o serie de ingradiri sau restrictii aduse proprietatii. De asemenea, reglementari ulterioare Codului civil au adus ingradiri proprietatii.

Inviolabilitatea dreptului de proprietate sustine si intareste caracterul sau absolut. Art. 135, pct. 6 din Constitutie dispune imperativ: „proprietatea privata este, in conditiile legii, inviolabila”. Cu alte cuvinte dreptul de proprietate nu poate fi incalcat de nimeni. Aceasta interdictie se impune cu aceeasi forta si statului. Ea cunoaste doua exceptii :

a) bunurile imobile aflate in proprietate privata pot fi expropriate in conditiile legii, pentru cauza de utilitate publica. Art. 41, pct. 3 din Constitutie prevede: „Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire”. De asemenea, art. 481 Cod civil dispune: „Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire”.

În vederea aplicarii acestor dispozitii de principiu a fost adoptata si pusa in vigoare Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica care prevede categoria de imobile supuse exproprierii, defineste utilitatea publica si reglementeaza declararea ei ; punerea in posesie a expropriatorului ; dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate si toate celelalte consecinte juridice pe care le produce exproprierea.

b) subsolul oricarei proprietati imobiliare poate fi folosit si exploatat pentru lucrari de interes general. Art. 41, pct. 4 din Constitutie dispune: „pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daune aduse solului, plantatiilor sau constructiilor precum si pentru alte daune imputabile proprietatii”.

În ambele cazuri, despagubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, in caz de divergenta, de instantele de judecata competente (art. 41, pct. 5 din Constitutie). Tot astfel, Constitutia prevede „continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”. De asemenea art. 41 pct. 6 prevede ca dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

Prin urmare in continutul sau, dreptul de proprietate nu poate, nu este absolut, neingradit, ci dimpotriva este limitat, ingradit, potrivit legii si obiceiului. De altfel, atributele unui drept subiectiv sunt prin natura lor juridica reglementate si deci, ingradite1. Un proprietar asupra unui imobil nu-l poate distruge prin incendiere. De asemenea nu-l poate demola decat daca are autorizatia organului competent. Abuzul de drept poate consta si in mutarea proprietatii.

Unii autori [1 M. Cantacuzino, Curs de drept civil, Ed. II, Craiova, pag. 30

] considera ca prin formularea „drept absolut” s-a vrut sa se inteleaga dreptul cel mai complet ce poate exista asupra unui lucru adica dreptul de proprietate in compozitie cu celelalte drepturi reale, care nu sunt decat dezmembraminte ale dreptului de proprietate.

În consecinta, prin caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie sa se inteleaga ca titularul are puterea de a-i trage foloasele, de a avea toata utilitatea pe care o poate conferi si de a savarsi toate actele juridice care raspund interesului sau, dar in limitele legii fara a avea nevoie de concursul altei persoane. Proprietarul este indreptatit sa ceara tuturor celorlalte persoane sa-i respecte dreptul de proprietate dupa cum si el este obligat sa respecte dreptul de proprietate al celorlalte persoane.

Dreptul de proprietate este un drept exclusiv in sensul ca titularul exercita singur toate atributele dreptului de proprietate, cu excluderea tuturor celorlalte persoane si

fara a avea nevoie de concursul acestora pentru exercitarea atributelor dreptului sau. Titularul dreptului de proprietate este singurul indreptatit sa exercite toate atributele pe care i le confera acest drept. Dar si aici trebuie avut in vedere ca legea poate sa limiteze caracterul exclusiv al proprietatii. Astfel, de exemplu, sunt servitutile pozitive, legale, conventionale sau judiciare, precum si restrangerile aduse prin folosirea anumitor categorii de bunuri, cum sunt locuintele pentru care contractele de inchiriere se incheie in conditiile legii si termenul lor este de asemenea prelungit de lege.

Înca de la Iustinian se afirma ca dreptul de proprietate confera titularului sau „plenapotestas’’, adica toate acele trei atribute : posesia, folosinta si dispozitia. Cu alte cuvinte, dreptul de proprietate este un drept deplin.

Asadar, caracterul deplin si exclusiv al dreptului de proprietate lipseste atunci cand asupra bunului respectiv se constituie drepturi reale, dezmembraminte ale proprietatii. Tot astfel, se intampla in cazul cand un bun fungifer se afla in stapanirea unui posesor de buna-credinta. Conform art. 485 Cod civil, posesorul de buna-credinta dobandeste in proprietate fructele bunului fungifer. Fructele se cuvin proprietarului numai din momentul in care posesorul devine de rea-credinta.

Dreptul de proprietate are de asemeni un caracter perpetuu si transmisibil. Prin perpetuitatea dreptului de proprietate se intelege ca este nelimitat in timp si dureaza atata vreme cat exista bunul care face obiectul sau. De asemenea, el nu se pierde prin neuz, adica prin neexercitare.

De regula, actiunea in revendicarea dreptului de proprietate este imprescriptibila.

Dreptul de proprietate poate fi transmis prin acte intre vii, in conditiile legii. Ba mai mult, transmisiunea lui este inevitabila si obligatorie pentru cauza de moarte.

Transmisiunea dreptului de proprietate nu contravine caracterului sau perpetuu. Dimpotriva, transmisibilitatea este corolarul logic si practic al perpetuitatii sale. Si aceasta pentru faptul ca viata semenilor este inevitabil, limitata in timp. Prin transmiterea drepturilor de proprietate se realizeaza trecerea din patrimoniul unei persoane in patrimoniul alteia fara nici o modificare.

La baza transmisiunilor dreptului de proprietate prin acte intre vii sta principiul consensualismului, consacrat in art. 971 Cod civil care prevede: „În contractele ce au ca obiect translatia proprietatii, proprietatea se transmite prin efectul consimtamantului partilor; chiar atunci cand nu s-a facut traditiunea sau predarea lucrului”.

Tot astfel facand aplicatia acestui principiu in materia vanzarii, art.1295 alin. 1 dispune: „Vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator in prezenta vanzatorului indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul insa nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat”.

De la principiul consensualismului exista si unele situatii de exceptie, cand transferul dreptului de proprietate are loc intr-un alt moment decat cel al realizarii acordului de vointa. Astfel :

a) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor viitoare are loc atunci cand aceste bunuri sunt realizate;

b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor de gen opereaza in momentul individualizarii lor prin numarare, cantarire sau masurare;

c) dreptul de proprietate asupra terenurilor se transmite numai in momentul incheierii contractului in forma inscrisului autentic ;

d) transferul dreptului de proprietate prin contracte de donatie are loc la data perfectarii contractului in forma autentica;

e) dreptul de proprietate asupra imobilelor in sistem de carte funciara se transfera de la instrainator la dobanditor numai la data intabularii dreptului.