Pagina documente » Drept » Dreptul internatioal public. Populatia

Despre lucrare

lucrare-licenta-dreptul-internatioal-public.-populatia
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-dreptul-internatioal-public.-populatia


Cuprins

CUPRINS
CAP. I
NOTIUNI INTRODUCTIVE
1
1.1
CONCEPTUL DE POPULATIE
1
1.2
POPULATIA - ELEMENT DETERMINANT AL PERSONALITATII INTERNATIONALE A STATELOR
6



CAP. II
STRUCTURA POPULATIEI STATELOR
9
2.1
ASPECTE GENERALE
9
2.2
STATUTUL JURIDIC AL CATEGORIILOR DE PERSOANE CARE COMPUN POPULATIA STATELOR
9

2.2.1
CETATENII STATELOR

10
2.2.1.1
CONCEPTUL DE CETATENIE
10


2.2.1.2
DOBiNDIREA CETATENIEI
12


2.2.1.3
PIERDEREA CETATENIEI
14

2.2.2
APATRIZII
15


2.2.2.1
CONCEPTUL DE APATRIZI
15


2.2.2.2
iMPREJURARI CARE POT DUCE LA APATRIDIE
17


2.2.2.3
CONVENTII SPECIFICE CONSACRATE APATRIDIEI
18

2.2.3
BIPATRIZII
22


2.2.3.1
CONCEPTUL DE BIPATRIDIE
22


2.2.3.2
iMPREJURARI CARE POT DUCE LA BIPATRIDIE
22


2.2.3.3
REGLEMENTARI INTERNATIONALE PRIVIND REDUCEREA SAU ELIMINAREA CAZURILOR DE BIPATRIDIE
24

2.2.4
STRAINII
25


2.2.4.1
CONCEPTUL DE STRAIN SI REGIMUL LOR JURIDIC
25


2.2.4.2
CATEGORIILR DE REGIMURI JURIDICE
29



A.
REGIMUL NATIONAL
30



B.
REGIMUL CLAUZEI NATIUNII CELEI MAI FAVORABILE
30



C.
REGIMUL STANDARDELOR INTERNATIONALE
30



D.
REGIMUL MIXT
31


2.2.4.3
PROTECTIA DIPLOMATICA
31


2.2.4.4
ADMITEREA STRAINILOR PE TERITORIUL STATELOR
34


2.2.4.5
MODALITATI DE iNCETARE A PREZENTEI UNOR STRAINI PE TERITORIUL UNUI STAT
36



A.
EXPIRAREA TERMENULUI DE SEDERE
37



B.
EXPULZAREA
38



C.
EXTRADAREA
41


2.2.4.6
MINORITATI NATIONALE
44

2.2.5
REFUGIATII SI PERSOANELE REFUGIATE
52


2.2.5.1
SCURT ISTORIC
52


2.2.5.2
ORGANISME SPECIALE PENTRU REFUGIATI SI STRAMUTATI
56


2.2.5.3
STATUTUL ACTUAL AL PERSOANELOR REFUGIATE
61


2.2.5.4
REGIMUL JURIDIC AL REFUGIATILOR
64


2.2.5.5
AZILUL
67
CAP. III
PROTECTIA JURIDICA A PERSOANELOR CARE COMPUN POPULATIA STATELOR
68

3.1
ASPECTE GENERALE
68

3.2
INSTRUMENTE JURIDICE DE PROTECTIE
70

3.3
MECANISME JURIDICE DE PROTECTIE
81

3.4
RECEPTAREA iN LEGISLATIA TARII NOASTRE A REGLEMENTARILOR DIN DOMENIUL DREPTURILOR OMULUI
93
CONCLUZII
99
BIBLIOGRAFIE
102

1

EXTRAS DIN DOCUMENT

?{p}

?

CAPITOLUL I

NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.1. CONCEPTUL DE POPULATIE

Apreciata ca o conditie esentiala a existentei statului [1 Tratatul privind drepturile si obligatiile statelor, Montevideo, 1993.], populatia acestuia reprezinta totalitatea persoanelor existente la un moment dat pe teritoriul lui. Ca efect al principiului suveranitatii, statul are, in planul realitatilor interne, competenta deplina si exclusiva de a stabili regimul juridic al populatiei sale, al diferitelor categorii de persoane care o alcatuiesc: cetatenii proprii, cetatenii straini, bipatrizii, apatrizii, refugiatii, persoane migrante etc. Astfel, nu numai cetatenii proprii sunt supusi jurisdictiei statului, ci orice persoana care s-ar afla pe teritoriul acestuia, cu exceptia unor situatii care vizeaza regimul special acordat anumitor categorii de straini (de exemplu, imunitatile si privilegiile diplomatice).

În planul relatiilor internationale, populatia statelor este grupul uman organizat politic pe un teritoriu determinat, expresia juridica a acesteia fiind statul (ca personalizare a grupului). Daca initial s-a considerat ca grupul care constituie populatia statului, dincolo de caracterul lui permanent, trebuie sa-si asigure subzistenta din propriile resurse, ceea ce presupune anumite caracteristici calitative si cantitative, aceste conotatii nu mai au astazi relevanta. Mai ales, faptul ca fenomenul decolonizarii a adus pe scena internationala numeroase state cu populatii mici si teritorii foarte reduse (microstatele), a caror existenta nu este pusa sub semnul intrebarii, duce la concluzia ca dreptul international actual nu impune anumite criterii cu privire la populatia statelor. Sunt state cu populatie foarte numeroasa, dar si state cu populatii doar de cateva mii de locuitori.

Cantitativ, populatia nu intereseaza dreptul international public, ci politica statelor din punct de vedere demografic sau al migrarii, chestiuni care, evident, au influente asupra identitatii si stabilitatii sociale. Si din punct de vedere calitativ, populatia este legata determinativ de interiorul statului. Dar, statele, prin angajamentele lor internationale, sunt obligate sa stabileasca norme juridice interne interne care sa reglementeze diversele relatii dintre cei care alcatuiesc populatia lor, dreptul international avand un rol important din acest punct de vedere.

Dreptul international public contemporan, ca si doctrina juridica, asociaza statul, ca subiect de drept international, cu populatia sau natiunea, desi nu exista o suprapunere intre populatia statului si popor sau natiune. Identificarea poporului sau natiunii (ca grup uman organizat politic) cu statul poate fi acceptata intr-un sens foarte larg dar imprecis, pentru ca, intr-o abordare mai profunda, ea nu explica existenta si pozitia pe teritoriul statului a strainilor sau a unor grupuri umane minoritare cu alta identitate.

Popoarele sau natiunile sunt privite de dreptul international public mai ales din perspectiva egalitatilor lor in drepturi si a dreptului lor de a dispune de ele insele – dreptul la autodeterminare – ceea ce a dus la recunoasterea calitatii lor ca subiecte de drept international atunci cand il exercita [2Carta ONU, art. 1, par. 2.].

Populatia statelor reprezinta pentru dreptul international public doar o conditie a existentei statului, foarte generala si ambigua la o analiza mai atenta. De altfel, dreptul international public este orientat tot mai mult in ultimul timp spre entitati concrete, precum fiinta umana in individualitatea ei, si mai putin spre entitati generale, precum statul sau natiunea. De aceea, strans legat de populatia statelor, ca ansamblu de fiinte umane socotite ca valori supreme, s-a conturat o ramura distincta a dreptului international public – dreptul drepturilor omului – care reprezinta astazi o reazare si o preocupare dintre cele mai importante, formulata chiar ca principiu fundamental [3 Actul Final de la Helsinki, 1975, doc. Cit. (Decalogul de la Helsinki).].

Atat poporul cat si natiunea, desi nu coincid cu populatia statelor, sunt forme de comunitate umana care intereseaza societatea internationala si dreptul international din perspectiva dreptului lor de a se constitui ca state suverane. Mai mult, existenta pe langa popor sau natiune a unor grupuri minoritare cu alta identitate etnica intereseaza dreptul international public din punct de vedere al statului juridic al persoanelor care alcatuiesc, deci ca regim juridic individual si nu de grup.

Natiunea este considerata o forma de comunitate umana caracterizata prin unitate istorica, lingvistica, culturala, economica, dar si politica daca este constituita ca stat (titulara a suveranitatii) [4Le Petit Larousse, Dictionnaire encyclopedique, Pris, 1995. ].

I În procesul constituirii lor ca state, natiunile au cunoscut evolutii istorice diferite, fie ca state nationale, fie ca state multinationale, fie ca natiuni fara state. La aceste situatii care scot in evidenta aspecte ale populatiei in contextul procesului de constituire statala, putem adauga si statele fara natiune.

Populatia reprezinta o colectivitate permanenta, relativ organizata si numeroasa. În dreptul international, prin populatie se intelege totalitatea indivizilor sedentari aflati pe teritoriul sau. Acesti indivizi sunt supusi aceleiasi autoritati.

Populatia reprezinta un element esential al statului, el determinand existenta teritoriului si guvernului pentru ca fara o comunitate umana cu o legatura pemanenta prin mecanizme bine constituite, un spatiu teritorial nu ar putea fi considerat o entitate statala.

Dreptul international considera ca populatia unui stat este formata din persoanele fizice ce detin cetatenia acestuia. Unii doctrinari vorbresc despre populatie ca fiind totalitatea persoanelor sedentare pe teritoriul unui stat, supusi fara exceptie jurisdictiei acestuia. Categoric, un stat nu ar putea fiinta fara populatie, el fiind inainte de toate o colectivitate umana.

Exista si conceptia potrivit careia populatia unui stat e formata din totalitatea indivizilor acestui stat dar prin aceasta definitie se intelege ca populatia unui stat cuprinde toti indivizii care traiesc pe teritoriul sau. Din punct de vedere juridic, aceasta definire cunoaste insa un dublu inconvenient. Pe de o pare, este prea larga pentru ca include si strainii domiciliati intr-un stat, dar care n-au renuntat la cetatenia de origine si cere nu pot fi considerati ca ,,elemente constitutive" ale statului, iar, pe de alta parte, exclude cetatenii proprii, instalati in alte tari, dar care continua sa participe la viata politica a statului de origine [5 V. Nugyn Quach Dinh, op. cit. , p. 374.].

Asadar, indivizii si statul sunt uniti printr-o legatura juridica stabila si permanenta care se exprima prin cetatenie. De unde rezulta ca populatia, ca element constitutiv al statului, cuprinde totalitatea indivizilor legati de stat prin institutia cetateniei. Ea cuprinde ansamblul cetatenilor ce locuiesc pe teritoriul acelui stat, dar si acea parte din ei ce se afla pe teritoriul altor state.

Alaturi de cetatenii proprii, pe teritoriul unui stat, dupa cum am mai aratat, se pot afla si strainii, cetateni ai altor state dar cu domiciliul de baza in statul de resedinta, indivizi fara cetatenie sau refugiati, fie persoane aflate in mod temporar pe teritoriul statului ei fiind turisti, oameni de afaceri etc.

Indiferent de categoria de persoane din care fac perte, totalitatea indivizilor care formeaza populatia unui stat, se supun reglementarilor dreptului intern al acelui stat, in baza competentei sale teritoriale.

Asadar, strainii, apartizii, bipartizii, refugiatii sau stramutatii si nu in ultimul rand, cetatenii statului respectiv, se gasesc conform principiului suveranitatii sub jurisdictia statului pe teritoriul caruia traiesc (quidquid est in teritoria eteam est de teritoria). Exista totusi categorii de straini care, desi locuiesc pe teritoriul unui stat, au un statut special. Fac parte din aceste categorii membrii misiunilor diplomatice apartinand altor state, reprezentii si functionarii unor organizatii internationale, armata strainia etc. care se bucura de anumite imunitati, limitand jurisdictia statului asupra acestor persoane [6 Grigore Geamanu, op. cit., p. 354.].

Alte doua categorii de persoane, cele cu dubla cetatenie si cele ce nu detin cetatenia a nici unui stat, fac obiectul multiplelor tratate si conventii internationale fiind necesara in acest caz o intensa colaborare intre state. Obiectul altor tratate si implicit a altor colaborari intre state l-a facut si regimul juridic al strainilor, adica al cetatenilor aflati pe teritoriul unui alt stat, urmarind sa li se ofere acestora protectie si unele drepturi egale cu acelea ale cetatenilor statului pe al carui teritoriu se afla. În acelasi timp orice stat urmareste asigurarea unui regim cat mai favorabil cetatenilor sai aflati in mod temporar sau permanent pe teritoriul altor state.

Astfel, fiecare stat, din punct de vedere al exercitarii competentelor sale asupra populatiei, se afla in dubla ipostaza ca stat de origine si ca stat de primire.

Un alt domeniu in care s-a remarcat o intensa colaborare intre state e reprezentat de cel al reprimarii unor infractiuni comise de indivizi, infractiunicare au consecinte internationale si prezinta un pericol comun pentru diferite state si implicit pentru cetatenii lor. O prima infractiune de acest gen este considerata prietenia.

Începand cu secolul XIX se observa o mare preocupare in domeniul colaborarii intre state astfel incat acesta sa nu se limiteze la aspectele mai sus prevazute, ci sa urmareasca asigurarea unor drepturi elementare ale persoanei, sa elimine practici care le incalca flagrant.

Astfel, colaborarea statelor in domeniul persoanelor a dus la nasterea unor reglementari de drept international poblic privind statutul juridic al bipatrizilor, apatrizilor al persoanelor refugiate sau stramutate pprecum si in domeniul statutului strainilor. Pe langa toate acestea dreptul international cuprinde si principii si norme referitoare la expulzarea unor persoane, extradarea lor si in materia dreptului la azil.

Privite in mod general, reglementarile continute de dreptul international public cu privire la populatia statelor, inclusiv cele ale caror obiect il constituie persoana fizica (omul), urmaresc crearea cadrului juridic necesar garantarii anumitor drepturi entitatilor respective. Dar tot prin aceste reglementari iau nastere si anumite obligatii ce le revin statelor in aceste domenii.

Astfel, in cadrul congresului de la Viena din 1815, statele membre au adoptat o declaratie prin care se hotata suprimarea cat mai grabnica a comertului cu sclavi negrii fiind considerat contrar principiilor umanitatii si moralei universale.

Sclavia a facut insa obiectul mai multor instrumente multilaterale. Aceste instrumente se epuizeaza la sfarsitul secolului trecut pana la primul razboi mondial si pentru combaterea traficului pentru femei si copii, traficului cu stupefiante, precum si in domeniul muncii, urmate dupa primul razboi mondial de un numar mare de conventii, elaborate de Organizatia Internationala a Muncii, creata in 1919.

Primele reglementari din dreptul international referitoare la oameni au fost cele privind populatia statelor, element de baza a acestora.

În cadrul populatiei unui stat gasim, dupa cum am mai aratat, cetatenii acelui stat (resortisantii), precum si celelalte persoane aflate pe teritoriul sau si sub jurisdictia sa.

1.2. POPULATIA – element determinat al personalitatii internationale a statelor

Caliatatea de persoana juridica internationala a statului este data de o serie de elemente care-i confera si suveranitatea de care se bucura in raporturile cu alte state.

Cu privire la aceste elemente, in cadrul colectivitatii internationale s-a conturat o practica al carei continut se regaseste in dispozitiile Conventiei de la Montevideo, din 1933, privind drepturile si obligatiile statelor si in functie de care le sunt recunoscute colectivitatilor umane calitatea de subiecte ale dreptului international.

Elementele care confera statelor calitatea de subiect al dreptului international sunt:

? teritoriul – de natura sociologica;

? guvernul – de natura juridica;

? populatia – de natura sociologica.

În Conventia de la Montevideo este mentionat si cel de-al patrulea element – capacitatea de a intra in relatii cu alte state, care, in acceptiunea dreptului international contemporan, constituie unul dintre atributele institusiei suveranitatii, trasatura puterii politice a acestora.

Teritoriul

Fara a exista un spatiu teritorial inauntrul caruia sa-si exercite suveranitatea o entitate si prin care sa-i fie localizata existenta in relatiile cu celelalte state, entitatiile statale sunt de neconceput.

Teritoriul constituie baza materiala, indispensabila pentru existenta statului si, potrivit pricipiului suveranitatii nationale, determina limitele in care statul isi exercita competenta exclusiva.

În acceptiunea normelor dreptului international, in teriotoriul unui stat sunt cuprinse: solul, subsolul si alte interioare, marea teritoriala si spatiul aerian de deasupra acestora.