Pagina documente » Istorie, Arte, Teologie » Epistola I catre Corinteni. Temei al vietii crestine

Despre lucrare

lucrare-licenta-epistola-i-catre-corinteni.-temei-al-vietii-crestine
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-epistola-i-catre-corinteni.-temei-al-vietii-crestine


Cuprins

Cuprins
I. Introducere
II. inceputurile crestinismului in Corint
III. Motivarea, caracterul si stilul Epistolei I catre Corinteni
IV. Epistola I catre Corinteni si actualitatea mesajului sau
V. invatatura despre invierea trupurilor - temei al invierii noastre
VI. Iubirea - incununarea virtutilor crestine
VII. Textul Epistolei I catre Corinteni in Bibliile rominesti
VIII. Concluzii

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

?

I. Introducere

Cei doisprezece ucenici, pe care Domnul Iisus Hristos i-a ales apostoli si vestitori ai sai, au aplicat asupra Bisericii incepatoare si pecetea personalitatii lor. Însusi Mantuitorul Hristos, prin numirile ce le-a dat ucenicilor, arata particularitatile deosebite ale caracterului lor si superioritatea insusirilor lor. Astfel Ioan a fost numit Fiul Tunetului, iar Simon a trecut in toate veacurile cu numele de Chifa sau Petru, apostolul Pietrei din capul Unghiului (I Petru 2,4-8). Lui Petru ii revenise cinstea de a admite cu autoritate pe primul pagan netaiat imprejur, cu drepturi egale, in comuniune cu Hristos si el totdeauna a fost socotit unul dintre stalpii principali ai Bisericii primare (Galateni 2,9). Ioan pe de alta parte, este apostolul iubirii, apostolul iubit si evanghelist ales, cu evlavia launtrica mai presus de formele externe. Petru, ca cel dintai care marturisise divinitatea lui Hristos, si Ioan, ca prieten iubit al lui Iisus ca om, iata doua nume in comunitatea apostolilor, care pentru ochii omenesti stralucesc cu o lumina deosebita intre cele douasprezece pietre pretioase ce s-au asezat la temeliile noului Ierusalim (Apocalipsa 21,14).

Nu era insa inca si un apostol, caruia sa i se incredinteze un lucru si mai vast si mai rodnic si mai greu, care trebuia sa intemeieze inca si mai multe Biserici, sa suporte si mai mute incercari si sa atraga in turma lui Hristos o multime mult mai mare de credinciosi, apararea si sustinerea noii comunitati se rezema la inceput pe umerii Sfantului Petru si totusi rabdarea nu a fost supusa la o incercare asa cum a fost supusa rabdarea aceluia asupra caruia zilnic apasa indatorirea „de a purta de grija de toate Bisericile”, cum va fi viitorul Apostol Pavel. Apostolul Ioan a trait mai mult decat toti apostolii si totusi chiar si viata acestuia apasata de anii de exil si de cumplite necazuri, a fost mai putin incercata decat a aceluia care socotea pentru sine abia o mica amaraciune „de a muri in fiecare zi” (I Corinteni 15,31). Trebuia deci un al treilea fel de apostol. Pe langa apostolul marturisirii si apostolul iubirii, Biserica lui Hristos mai avea nevoie si de apostolul neamurilor.

De aceea nu este o exagerare a acorda o importanta atat de mare meritelor aratate crestinismului de Sfantul Apostol Pavel. Acest lucrator de cea mai mare insemnatate si plin de abnegatie ar fi putut cu tot dreptul sa spuna ca s-a ostenit mai mult ca oricare dintre astfel de propovaduitori cum au fost apostolii. Un drept deplin argumentat si prin aceea ca el de la Ierusalim pana in Iliria, de la Iliria pana la Roma si poate chiar pana in Spania a propovaduit Evanghelia si care a insuflat o noua viata in lumea invechita si imbatranita. Si totusi, toate acestea au fost poate cele mai putin durabile din bunurile de care s-a folosit omenirea cu ajutorul geniului si vietii lui.

În epistolele pauline gasim, oricare ar fi fost evenimentul care ar fi determinat scrierea lor gasim cele mai timpurii manifestari ale acelei literaturi crestine, carora lumea le datoreaza cele mai bogate comori de poezie si elocinta, de intelepciune morala si de mangaiere duhovniceasca. Mintii sale, inflacarata de iubire si luminata de duhul Domnului sau, datoram noi expunerea sistematica a marilor adevaruri ale acelei taine a credintei, din veac ascunse si anume descoperita in Evanghelia lui Hristos. Datorita indraznelii sale, vederilor sale clare si inaltimii sale morale datoram noi eliberarea religiei de jugul Legii, despartirea crestinismului de invatatura levitica.

El a fost unealta lui Dumnezeu, care a dat putinta raspandirii generale a crestinismului. Ca apostol al neamurilor, el a fost apostol al libertatii, culturii si al ratiunii, dar in afara de aceasta a fost si apostolul care mai lamurit ca toti a aratat pentru cunostinta religioasa a omenirii importanta credintei, aratand convingator si fara putinta de riposta in acelasi timp si maretia si universalitatea acestei rascumparari, pe care a savarsit-o Mantuitorul Iisus Hristos. Din aceasta cauza, cand credinta lui Hristos se intuneca mai mult in inimile oamenilor, cand flacara ei cea mai curata era expusa unei primejdii sa se stinga, fie sub spuza moarta a senzualitatii, fie sub suflarile de gheata ale scepticismului, viata religioasa a reinviat in cea mai mare masura datorita influentei epistolelor lui. Sa ne gandim de exemplu doar la una dintre normele sale riguroase: „Sa umblam cuviincios, ca ziua: nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma” (Romani 13,13), norma care a devenit pentru Fericitul Augustin steaua calauzitoare care l-au scos din intunericul ratacirilor morale asa cum fiecare crestin poate gasi calea catre treptele superioare ale sfinteniei si libertatii crestine, in unirea cu Hristos.

Interesant este aspectul ca dusmanul victorios al filosofiei pagane si al idolatriei si-a petrecut copilaria in mediul pagan dintr-un oras al filosofiei. Dusmanul neimpacat al exclusivismului iudaic, dupa insasi originea sa, era evreu, omul care a dat lovitura de moarte fariseismului era fariseu. Chiar din tinerete a fost crescut in Ierusalim, la picioarele lui Gamaliel (Fapte 12,3; 26,4), a invatat pana la desavarsire legea parinteasca si-a trait in cea mai aspra supunere fata de legea iudaica. Viata Sfantul Pavel ne este cunoscuta din Faptele Apostolilor, dar tabloul personalitatii sale complexe ni se descopera in epistolele ce le trimite Bisericilor pe care le-a intemeiat de-a lungul vremii.

În aceste epistole il descoperim pe Apostol, si cu atat mai mult in Epistola I catre Corinteni, asa cum ni se prezinta in lumina istoriei crestinismului: figura lui Pavel cel intocmai lucrator ca Petru si cugetator intocmai ca Ioan; figura lui Pavel, eroul lepadarii de sine, figura lui Pavel cel mai puternic aparator al libertatii crestine; figura lui Pavel, cel mai mare propovaduitor al dragostei, cel mai slavit misionar si mai maret teolog si nu in ultimul rand, figura lui Pavel, inspiratul apostol al neamurilor si smeritul rob al lui Iisus Hristos, Domnul nostru.

II. Începuturile crestinismului in Corint

Corintul a fost unul dintre cele mai infloritoare orase ale antichitatii. Acest lucru se datora in principal asezarii sale intre doua mari, facand astfel legatura dintre Occident si Orient, favorizand nu doar contactele comerciale intre diversele civilizatii, dar si cele spirituale, intre diferite culte si religii. Bogatia si prosperitatea sa nu au atras insa doar admiratia, ci si invidia celor care doreau hegemonia bazinului mediteranean. Astfel, orasul Corint a intrat in conflict cu Roma datorita concurentei pe care o facea portului infiintat de romani la Delos. Sub conducerea consulului Ahaicus Mummius, in anul 146 i.d.H. romanii distrug pana la temelii cetatea concurenta iar locuitorii ei au fost vanduti in pietele publice.

În anul 44 i.d.H. orasul a fost recladit la ordinul lui Iulius Caesar, care era interesat de frumusetea si de importanta ei, de data aceasta insa, sub numele roman de „Colonia Iulia Corinthus”. Din acest moment Corintul avea sa ajunga la o dezvoltare fara precedent, cu cele doua porturi ale sale: Cheurea care deservea tot comertul cu Orientul si Lechaion, care facilita tot comertul cu Italia.

Grecii, atrasi de renumele locului si de cel al vestitelor jocuri istmice au mers in numar mare in noua colonie sub protectia imperiala romana, alaturi de veterani si libertini. De asemenea evreii, cu simtul lor dezvoltat pentru comert s-au stabilit in Corint. Ramasitele antichitatilor clasice, ca si imitatiile izbutite ale decoratiunilor cladirilor din oras, au alcatuit cele mai timpurii obiecte de ocupatie si de comert ale orasului.

Cladirile marete, imbogatite cu vechile coloana de marmura si porfir si impodobite cu aur si cu argint, au inceput sa se ridice curand alaturi de casele saracacioase ale populatiei mai putin avute din oras si care adaposteau populatia mai saraca. Comertul a inceput sa se insufleteasca, bunurile din tot arealul Marii Meditarane avand in Corint o mare piata de desfacere. Odata insa cu bogatia, in oras s-a instaurat si o viata superficiala, viata celor mai bogati distingandu-se printr-un lux ingrijit si de aceasta tendinta predominanta era molipsita si toata masa poporului. Corintul putea fi considerat din acest punct de vedere „bazarul desertaciunii vietii” [1 R.W.Farrar, Viata si operile Sf.Apostol Pavel,trad. de Nicodim, Patriarhul Romaniei, partea a II-a, Ed. si tiparul Sf.Monastiri Neamtu, 1942, p.90] in Imperiul Roman.

Ceva mai tarziu imparatul Augustus i-a acordat noi privilegii economice si politice orasului, si ridica Corintul la rangul de capitala a provinciei senatoriale Achaia. În oras se gasea astfel si un proconsul roman care se numeste si se schimba anual si care conduce ca autoritate suprema toate treburile publice ale orasului si ale provinciei. Este adevarat insa ca la dezvoltarea politica a Corintului a contribuit din plin si politica imperiala de a contracara ideile republicane ale atenienilor.

Gratie dezvoltarii sale, Corintul ajunsese sa aiba aproape 600.000 de locuitori, dintre care insa peste 400.000 erau sclavi, majoritatea populatiei libere a orasului fiind formata din meseriasi saraci, hamali si marinari din diferite parti ale lumii.

Ceea ce insa facea ca orasul sa fie cunoscut cu adevarat in toata lumea antica era viata libertina care se ducea aici. În Corint se afla un renumit templu al zeitei Venus - Afrodita ale carui preotese, peste 1000 de ierodule, practicau prostitutia la rang de cult ca semn de devotiune. La ierodulele care isi cinsteau zeita vanzandu-si trupurile, se adaugau multe altele care ofereau placeri carnale tuturor celor doritori aflati in trecere prin Corint.

Faima orasului in care domina viata usoara si coruptia morala era atat de mare incat in vocabularul vremii numele acestuia echivala cu desfraul insusi (????????????), iar expresia ???????? ????? („a trai ca la Corint”) devenise o vorba ce semnifica libertatea totala, fara nici o ingradire morala. [2 Etienne Charpentier, Pour lire le Nouveau Testament, Paris, 1983, p.50

] Daca ne gandim la simplul fapt ca se cunoaste ce viata se ducea la Roma, la Antiohia sau in Alexandria, ne putem inchipui cum trebuie sa fi fost Corintul ca sa poata fi data drept exemplu precum o adevarata capitala a desfraului.

Aceasta imoralitate grosolana a orasului depindea probabil foarte mult de multimea corabierilor, care soseau necontenit din toate partile lumii cunoscute de atunci. Trebuie spus ca religia nu a servit la ingradirea sau limitarea imoralitatii, ci din contra, ea insasi contribuia la crearea unui astfel de climat religios. Dar desfranarea nu era nicidecum singurul viciu prin care se distingea Corintul. Acesta era si orasul betivilor (in piesele de teatru antice corintenii erau reprezentate de obicei prin personaje care aveau aceasta meteahna) [3 R.W.Farrar, Viata si operile Sf.Apostol Pavel,trad. de Nicodim, Patriarhul Romaniei, partea a II-a, Ed. si tiparul Sf.Monastiri Neamtu, 1942, p.94], orasul sarlatanilor si inselatorilor de tot felul.

Acesta era climatul pe care l-a gasit si Sfantul Apostol Pavel atunci cand vine la Corint in cursul celei de-a doua calatorii misionare, spre sfarsitul anului 50 sau inceputul anului 51. Catre un astfel de oras se ducea ca sa predice pe Iisus cel rastignit si mantuirea prin Cruce. Gandul ii era sa se intoarca indata ce i-ar fi fost posibil la Bisericile intemeiate in Macedonia, la Thesalonic si Filipi, comunitati care inca mai aveau nevoie de prezenta Apostolului.

Apostolul Pavel a parasit ca un strain nebagat de seama Atena si orasul va produce atat de putina impresie asupra sa incat nu a mai simtit nevoie sa revina, motivatia pe care o putem gasi fiind aceea ca aici se ciocnise cu trufia filosofiei pagane. Aceasta trufie a inteleptilor antici venea din ignoranta duhovniceasca, alimentata de orbirea morala. Este probabil ca Apostolul sa fi plecat cu o corabie la Corint, daca avem in vedere ca distanta dintre Atena si acest oras este de 70 km, caci in circa 5 ore corabia a ajuns in metropola unde avea sa petreaca aproape 2 ani.

Dupa obiceiul sau, Apostolul Pavel intra in contact intai cu populatia evreiasca a orasului, fapt pentru care merge in cartierul evreiesc. Trebuie spus faptul ca dupa ce imparatul Claudiu a dat decretul de expulzare a evreilor din Roma in anul 49 d.H., evreii devenisera foarte numerosi in aceasta parte a lumii, avand in oras chiar si o sinagoga. Dar predica Sfantul Apostol Pavel se desfasura pe doua planuri, in sensul ca ea se adresa si populatiei pagane, astfel fiind vorba de doua campuri de misiune diferite, cu obstacole diferite. Astfel “lupta” sa se da impotriva formalismului si intrigii propagate de iudei, dar in acelasi timp si impotriva libertinajului pagan care isi tragea practic puterea din favorizarea desfraului, fiind slujit in acelasi sens si de filosofia timpului si de vechile traditii ale popoarelor.

În primele doua saptamani dupa venirea sa Sfantul Apostol Pavel a indurat lipsa hranei si a adapostului, precum orice strain aflat intr-un mare oras pagan (II Corinteni XI,8 si urm.). Dupa cele doua saptamani Apostolul s-a imprietenit cu o familie de iudei care erau mestesugari de corturi: Aquila si Priscila, expulzati de putin timp din Roma (Faptele Apostolilor 18,1-2). Deoarece erau de aceeasi meserie si credinta cu ei, Pavel a ramas in casa lor, in fiecare sambata mergand insa la sinagoga si propovaduind iudeilor pe Hristos. De fapt in acest port universal Apostolul Pavel isi putea exercita cel mai bine meseria de lucrator de corturi fara sa deranjeze pe cineva. Deoarece nu ni se vorbeste nimic nici despre botezul lui Aquila si Priscila, nici despre convertirea lor, probabil ca acestia erau deja crestini si Apostolul va datora acestei prietenii multe ceasuri fericite din viata sa.

Împrejurarea prin care aceasta familie, a lui Aquila si Priscila si probabil si alte familii au ajuns in Corint a fost determinata de raporturile din ce in ce mai proaste pe care au inceput sa le aibe iudeii cu puterea imperiala in Roma. Populatia galilor si celtilor fusese izgonita din Roma inca din anul 9 d.H., iar in anul 49 si iudeii sunt alungati din Roma, dupa cum afirma si Suetoniu: “Iudaeos impulsore Chresto assidue tumultuantes Roma expulit” ( “Iudeii extrem de razvratiti dupa instigarile lui Chrestus au fost izgoniti din Roma”) [4 Apud R.W.Farrar, Viata si operile Sf.Apostol Pavel,trad. de Nicodim, Patriarhul Romaniei, partea a II-a, Ed. si tiparul Sf.Monastiri Neamtu, 1942, p.95]. Acest Chrestus despre care se vorbeste ar putea fi un conducator al comunitatii evreiesti, dar in acelasi timp ar putea fi vorba, si aceasta posibilitate este mult mai plauzibila, despre o alterare ignoranta a numelui lui Hristos. Stim insa faptul ca crestinismul fusese introdus de foarte timpuriu la Roma (Romani 16,7; Fapte 28,14) si ca oriunde a fost introdus, acolo au fost si razvratiri intre iudei (Fapte 17,13; 14,19; 13,50). În cele mai multe dintre cazuri, romanii nu si-au dat osteneala sa faca deosebire intre iudei si crestini. De aceea este foarte posibil ca aceste discutii care se starneau sa fi fost despre Mesia. Din aceasta cauza se pare ca imparatul Claudius a dat ordin ca sinagogile sa fie inchise. Decretul a fost dat poate, dar niciodata executat. Si Aquila a fost probabil unul dintre cei iudei care s-au supus lui fara insa a suferi o constrangere deosebita.

În orice caz, aplicabilitatea decretului nu a fost de lunga durata, deoarece putin timp mai tarziu intalnim iar iudei in Roma, aflati in numar destul de mare (Romani 16,6; Fapte 28,17). În plus, oricat de aspra a fost aceasta masura, in curand ea a devenit litera moarta si probabil a pricinuit doar neliniste celor izgoniti, mai ales celor care prin natura meseriei lor se aflau in permanenta miscare. În Corint, ca si mai tarziu in Efes, Apostolul Pavel a lucrat impreuna cu acestia si s-a folosit de o parte din venit pentru a se intretine. Acesta era un timp de stagnare si desi apostolul muncea ziua si noaptea, dar cu toate silintele sale nu castiga indeajuns (II Corinteni 11,9): “Si de fata fiind la voi si in lipsuri aflandu-ma, n-am facut suparare nimanui. Caci in cele ce mi-au lipsit, m-au indestulat fratii veniti din Macedonia. Si in toate m-am pazit si ma voi pazi sa nu va fiu povara” ; I Corinteni 4,11-12: “Pana in ceasul de acum flamanzim si insetam; suntem goi si suntem palmuiti si pribegim. Si ne ostenim, lucrand cu mainile noastre…”).

Asadar el cunostea ce vrea sa insemne a suferi chiar de chinurile foamei, dar si in aceasta stare de lipsuri nu dorea sa primeasca ajutoare de la convertitii sai dintre aheeni. El ajunsese la deplina hotarare ca, fiind gata sa primeasca ajutorul necesar de la comunitatile care il iubeau si pe care la randul sau le iubea, totusi de un asemenea ajutor, pe care il socotea un drept neindoielnic al apostolatului, nu a dorit sa se foloseasca aici in Corint, pentru ca cineva sa nu zica ca si el, ca si cealalta multime de meseriasi, lucreaza din interes (Fapte 20,34; I Corinteni 9,12; II Corinteni 7,2; I Tesaloniceni 2,9; II Tesaloniceni 3,8). De aceea Apostolul Pavel a devenit cu multa bucurie tovaras de lucru celor doi, Aquila si Priscila, ambii fiind conationali si confrati, cu atat mai mult cu cat in timpul celei mai incordate munci el putea da sfaturi celor ce doreau. Însa acum mai mult decat oricand repausul de sambata ii dadea putinta pentru opera sa de capetenie. În aceasta zi il puteau gasi foarte multi in sinagoga iudaica si cuvantarile sale de fiecare data produceau adanca impresie atat asupra iudeilor cat si a grecilor.

În aceasta perioada, predica sa era indreptata mai ales catre iudei si singura tinta a lui era sa dovedeasca prin intermediul Sfintei Scripturi, mesianitatea lui Iisus (I Corinteni 15,3: “Caci v-am dat, intai de toate, ceea ce eu am primit, ca Hristos a murit pentru pacatele noastre dupa Scripturi”). Predica Sfantul Apostol Pavel este incununata de un relativ succes caci unii au inceput sa se converteasca, intre altii chiar Crispus, mai marele sinagogii impreuna cu toata familia sa. Faptul ca doar in cateva saptamani reusise sa converteasca iudei si elini, intemeind astfel prima comunitate crestina din Achaia nu putea lasa indiferenta comunitatea iudaica conservatoare, cu atat mai mult cu cat insusi rabinul tradase cauza acestora, imbratisand invatatura in Iisus Hristos. De aceea Apostolului i-a fost interzis accesul la sinagoga si in consecinta Pavel s-a despartit de cadrul oferit de aceasta si a inceput sa predice in casa unui prozelit dintre pagani, Titus Iustus, persoana pe care unii dintre comentatorii Noului Testament il identifica cu Gaius cel mentionat de Apostol la Romani 16,23. [5 Pr.Magistr.Gh.N.Balana, Sfantul Apostol Pavel si crestinii din Corint, in S.T., an IX (1957), nr.7-8, p.480]

Odata cu formarea comunitatii Pavel primeste si vizita ucenicilor sai Silas si Timotei pe care ii lasase anterior in Macedonia cand se indrepta spre Corint (Fapte 18,4-5).

Descurajat de ura conationalilor sai care nu puteau intelege mantuirea prin cruce, Apostolul Pavel primeste in vis porunca Mantuitorului de a vesti pretutindeni: “Nu te teme ci graieste si nu tacea, pentru ca Eu sunt cu tine si nimeni nu va pune mana pe tine ca sa-ti faca rau, pentru ca in cetatea aceasta am popor mult” (Fapte 18,6). Ca urmare a acestei minuni Apostolul a ramas un an si sase luni in Corint, predicand neincetat cuvantul lui Dumnezeu si facand o multime de convertiti dintre iudei si pagani, devenind astfel ctitorul Bisericii despre care avea sa spuna ca el a sadit-o, Apollo a udat-o si Dumnezeu a facut-o sa creasca (I Corinteni 3,6).

Apostolul deja convertise cativa pagani din starile de jos, probabil dintre sclavi si primul dintre ei a fost Stefanas si familia sa (I Corinteni 16,15: “Va indemn insa, fratilor, stiti casa lui Stefanas, ca este parga Ahaiei si ca spre slujirea sfintilor s-au randuit pe ei insisi”). Cu Crispus si cu acest devotat nou convertit el se muta din sinagoga intr-o casa vecina, care a fost pusa la indemana lui de un prozelit, cu numele Iustus. În aceasta locuinta el a continuat sa propovaduiasca timp de cateva luni. Întreg numarul convertitilor din Corint probabil nu era mare, altfel ei nu ar fi putut incapea intr-o singura camera a unei case mici, cum erau casele in vechime si nu ar fi putut participa toti la masa comuna.

Regulile amanuntite relativ la femeile maritate, vaduve si fete ne arata evident ca elementul feminin predomina in chip deosebit fata de elementul barbatesc, din care pricina s-a ivit chiar nevoia de a impune regula, ca femeile sa nu propovaduiasca, desi unele se deosebeau prin meritele lor fata de comunitate. [6 R.W.Farrar, Viata si operile Sf.Apostol Pavel,trad. de Nicodim, Patriarhul Romaniei, partea a II-a, Ed. si tiparul Sf.Monastiri Neamtu, 1942, p.99]

Totusi, oricat de mica a fost aceasta comunitate de credinciosi, oricat de joasa era pozitia sociala a celor mai multi dintre ei, datorita modului accesibil pentru toti, cuprinsul predicii Sfantul Apostol Pavel a fost insusit de toti membrii ei cu usurinta. El nu s-a simtit deloc linistit intre grecii sofisti, iubitori de dispute si de retorica. Ei nu aveau simplitatea deschisa a tesalonicenilor, simpatia delicata a filipenilor si impresionabilitatea crestinilor din Galatia. [7 Geoffrey Parrinder, Dictionarul crestinismului, Ed.Lucaman, Bucuresti, 1998, p.83]

De aceea in Corint, Apostolul Pavel a folosit alta metoda. Fiind adeseori timid, incat tremura in timpul predicii (I Corinteni 2,3) si stiind ca se putea ca predica sa sa trezeasca dispretul celor ce pretuiau atat de mult elocinta, cu toate acestea intentiona sa nu evite discutia despre cruce (I Corinteni 1,23: “Însa noi propovaduim pe Hristos cel rastignit: pentru iudei, sminteala; pentru neamuri, nebunie”). El se silea sa faca numai o expunere limpede si simpla a invataturii lui Hristos cel rastignit (I Corinteni 1,7; 2,2; II Corinteni 1,18). Ceea ce lipsea din silogistica formala sau de declamatia oratorica, aceea se completa prin ajutorul lui Dumnezeu.

Nestiind ce mijloace sa mai uziteze pentru a scapa de Pavel, iudeii au hotarat sa il reclame la proconsulul Galion ca ar predica o religie ilicita, care nu poate fi considerata nici iudaica. Acuzatia era destul de grava, caci Sfantul Pavel putea sa cada sub incidenta legii romane care pedepsea crima de “lese majestate”. Acest proconsul Galion era frate cu filosoful Seneca, fiind recunoscut si apreciat pentru dreptatea si intelepciunea sa. De altfel o inscriptie epigrafica descoperita in Boetia il numeste “binefacator” [8 Diac.Prof.N.I.Nicolaescu, Actualitatea Epistolei I catre Corinteni, a Sf.Apostol Pavel, in S.T., an III (1951), NR.1-3, p.63], fiind o dovada pentru amintirea ce i-au pastrat-o locuitorii Achaiei.

Multa vreme nu s-a stiut nimic despre perioada administratiei sale in Achaia, singura indicatie fiind cea din Faptele Apostolilor. O inscriptie gasita insa la Delfi la inceputul secolului XX a venit sa ateste ca in prima jumatate a anului 52 Galion conducea ca si proconsul provincia Achaia. Asadar intalnirea proconsulului cu Sfantul Apostol Pavel a avut loc putin dupa ce oficialul imperial fusese numit.

Dus la tribunal unde iudeii il invinuiau de faptul ca propovaduieste cinstirea lui Dumnezeu intr-un fel potrivnic legilor mozaice, Apostolul nu a mai fost nevoit sa se apere, proconsulul clasand procesul pentru ca cele incriminate priveau doar interpretarea Legii si Învataturii iudaice. În virtutea acestui fapt, avand in vedere mai ales faptul ca Pavel era cetatean roman, l-a eliberat garantandu-i aceasta libertate si ocrotindu-l potrivit legilor romane. Mai-marele sinagogii insa, Sostene, prieten cu Apostolul si viitor convertit, a fost batut de multimea furioasa a prozelitilor adunati in fata tribunalului (Fapte 18,12-16).

Intrand in conflict cu iudeii conationali, Sfantul Apostol Pavel a putut apela la statutul pe care il conferea demnitatea de cetatean roman, lucru de care se va folosi si in alte situatii. Astfel se face ca desi iudeii s-au grabit s-au grabit sa smulga o sentinta arbitrara impotriva Sfantului Pavel, curand dupa sosirea inaltului magistrat roman in Corint a avut pana la urma efecte pozitive deoarece astfel a putut ramane in oras in liniste.

În tot acest timp Apostolul Pavel si-a continuat activitatea convertind pe Stefanas si casa lui (I Corinteni 6,15), pe Erast, vistiernicul orasului, pe Cvartus (Romani 16,23), pe oamenii din casa Hloiei, pe Phoebe din portul Chenhrea si pe multi altii, ale caror nume nu le mai cunoastem (Fapte 18,8).

Daca avem in vedere caracterul Bisericii din Corint putem spune ca tanara comunitate crestina intemeiata in acest oras, daca la inceput a fost formata doar din fosti iudei si prozeliti, in curand tot mai multi credinciosi au fost recrutati dintre pagani, ca origine in majoritate acestia fiind greci si romani. Totusi, datorita faptului ca portul Corint era prin excelenta cosmopolit, de aici nu lipseau si reprezentantii altor nationalitati din imperiu si e de presupus ca si acestia erau membri ai comunitatii crestine si participau la aceleasi intruniri religioase.

Adunarile religioase se tineau in case particulare. Locuinta lui Aquila si Priscila, apoi casa lui Titus Justus si mai tarziu casa lui Gaius sunt astfel primele locasuri de cult ale Bisericii din Corint (Fapte 18,7; I Corinteni 16,19; Romani 16,23). Altele se mai adauga dupa aceea in Chenhrea si in Lechaion, porturile orasului, ca si in restul provinciei. În ele se aduna regulat, in ziua intaia a saptamanii, adica Duminica, toti credinciosii ca sa asculte cateheza si sa ia parte la agape si la Sfanta Euharistie (I Corinteni 16,2; 11,18 si urm., XIV,19 si urm.,etc.)

Membrii Bisericii din Corint si din Achaia au fost recrutati din toate clasele si categoriile sociale. Unii dintre acestia aduceau cu ei o cultura aleasa, pretuind stiinta, filosofia si retorica (I Corinteni 1,18-30). Altii, mai putini insa la numar, erau bogati, ceea ce facea ca in cadrul comunitatii sa fie si atitudini neconforme cu dragostea de aproapele si cu egalitatea crestina (I Corinteni 11,21-22). Cei mai multi erau oameni cu indeletniciri comune: sclavi, liberti, hamali, meseriasi, marinari si plugari, trudind pentru hrana zilnica (I Corinteni 1,26; 7,21). Dorinta lor sincera era indreptata in chip firesc catre mantuirea sufleteasca si spre dobandirea fericirii ceresti dar si spre regasirea in aceasta comunitate religioasa a unei egalitati si libertati manifestate prin grija pentru ceilalti si prin iubirea frateasca in care sa fie impartite toate necazurile si bucuriile vietii pamantesti. [9 Diac.Prof.N.I.Nicolaescu, Actualitatea Epistolei I catre Corinteni, a Sf.Apostol Pavel, in S.T., an III (1951), nr.1-3, p.64

]

Dupa un timp, la inceputul primaverii anului 54, socotind ca temelia pusa este destul de solida, Sfantul Apostol Pavel paraseste Corintul, plecand spre Ierusalim. Cu el au plecat si cei doi soti Aquila si Priscila, care se mutau la Efes. Neobosit cum era, Apostolul nu zaboveste prea mult la Ierusalim, in vara aceluiasi an plecand in cea de a treia sa calatorie misionara. Si dupa ce strabate Galatia si Frigia, intarind Bisericile intemeiate mai inainte, se coboara la Efes, unde promisese ca va veni de cand trecuse spre Ierusalim (Fapte 18,21-29).

Între timp, un iudeu din Alexandria numit Apolo si care era crestinat se pare de Aquila si Priscila la Efes, instruit bine cu studiul Sfintei Scripturi si dotat cu darul elocintei, a venit recomandat fiind de catehetii sai si a inceput sa predice cu mult zel la Corint, intarind pe frati.

Dupa ce a sosit la Efes, Sfantul Pavel, care purta o deosebita grija tuturor Bisericilor intemeiate de el, a trimis corintenilor o scrisoare, cea mentionata la I Corinteni 5,9-11 prin care le facea cunoscuta prezenta sa aici si le dadea diferite sfaturi printre care si acela de a nu se amesteca cu paganii. Tot in acest context afla de la oameni carora nu vrea sa le dea numele ca un crestin s-a facut vinovat de incest, ca traieste cu mama sa vitrega. De la altii afla ca intre crestini sunt dezbinari. Unii se numesc ai lui Pavel, altii ai lui Apolo, altii ai lui Chifa, iar altii ai lui Hristos. Pe langa acestea corintenii insisi fac o scrisoare cu care trimit o delegatie formata din Stefanas, Fortunat si Ahaic (I Corinteni 16,17) pentru a cere mai multe lamuriri. La acestea se adaugau informatiile orale pe care i le vor fi dat cei trei delegati, precum si cele pe care i le va fi dat Apolo, venit si el din nevoie la Efes. Atunci a fost facuta o scrisoare, cea pe care o stim astazi sub denumirea de Epistola I catre Corinteni in care ii mustra pentru impartirea in cete, anatematizeaza pe incestuos si raspunde la intrebarile puse de ei cu privire la casatorie si viata fecioreasca, la mancarea din carnurile sacrificate idolilor, la darurile harismatice, etc. La sfarsit ii invita si pe ei sa ia parte la colecta care se facea pentru saracii din Ierusalim, le anunta o vizita a sa catre toamna si le spune sa primeasca bine pe Timotei, care va veni in curand din Macedonia si le va spune cum invata si randuieste el in toate Bisericile.

Adevarata motivatie insa a scrierii Epistolei trebuie cautata in complexitatea vietii comunitatii crestine din Corint. Unele dintre aceste aspecte se refera la viata bisericeasca, altele la tinuta morala, iar altele la preocuparile duhovnicesti ale corintenilor.