Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
I. Introducere
II.Imperfectiuni ale Sistemului Financiar International
2.1.Problema asimetriei informatiei si a executarii contractelor
2.2.Riscul suveran
2.3.Efectele mobilitatii internationale a fluxurilor de capitaluri asupra instabilitatii financiare de pe pietele emergente
2.4.Liberalizarea financiara si instabilitatea financiara
2.4.1.Liberalizarea financiara a sectorului bancar
2.4.2.Efectele liberalizarii premature a contului de capital in tarile emergente
2.5. Regimurile valutare, sursa a instabilitatii financiare in tarile emergente
III.Propagarea instabilitatii financiare
3.1.Modul de declansare si de derulare a unei crize financiare intr-o tara
3.1.1.Derularea crizelor financiare in tarile in curs de dezvoltare
3.1.2.Derularea crizelor financiare in tarile industrializate
3.2.Caile de contagiune ale unei crize financiare dintr-o tara catre alte tari
3.2.1.Cauzele fundamentale ale contagiunii internationale
3.2.2.Comportamentul investitorilor
IV.Propuneri de reforma a Sistemului Financiar International
4.1.Necesitatea planificarii liberalizarii contului de capital de catre tarile emergente
4.2.Stabilirea de standarde si coduri internationale
4.3.Implicarea sectorului privat in prevenirea si gestionarea crizelor financiare
4.4.Mecanisme de protectie sociala pentru stabilitatea financiara
4.5.Reforma institutiilor financiare internationale
4.6 Acorduri de cooperare monetara si financiara regionale
Consideratii finale
Anexa nr.1 Experienta Argentinei cu consiliul monetar
Anexa nr.2 Crizele asiatice, crize ale Sistemului Financiar International
Bibliografie
1
4
4
7
10
12
13
14
17
21
21
15
28
29
30
31
36
37
38
38
40
41
42
44
45
49
57

Alte date

?I.INTRODUCERE

În timpul ultimului sfert de secol, liberalizarea economica si financiara care s-au manifestat pe intreg globul a determinat aparitia unui sistem financiar orientat spre piata.

Beneficiile imediate ale noii economii financiare [1 Denumita in acest mod de catre Flemming Larsen, director al biroului din Europa a FMI ] sunt usor de ilustrat. Investitorii, de la agentii individuali care economisesc pana la managerii fondurilor de pensii, pot sa isi diversifice investitiile in active nationale sau internatonale, obtinand castiguri mai mari. În plus, proiectele cele mai rentabile pot fi finantate indiferent de tara in care se deruleaza. Drept urmare, resursele financiare sunt investite mai eficient stimuland cresterea economica si imbunatatirea nivelului de trai. Alte avantaje sunt mai putin vizibile dar la fel de importante. În plus fata de costurile alocarii ineficiente a resurselor financiare, sistemele financiare reglementate care au existat de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial pana in anii 1970 si 1980 au suferit in urma a doua imperfectiuni importante: tentatia guvernelor de a finanta deficite bugetare crescatoare prin accesul privilegiat la fondurile institutiilor financiare care aveau o putere de decizie limitata in ceea ce priveste destinatia creditelor; si incapacitatea sistemelor financiare reglementate de a sanctiona politici economice care determinau un nivel ridicat al inflatiei. Liberalizarea financiara a schimbat aceasta situatie stimuland autoritatile sa urmareasca aplicarea unor politici fiscale sanatoase si asigurarea stabilitatii preturilor.

Sistemele financiare reglementate au aparut ca raspuns la deficientele sistemului economic liberal care a predominat inainte de primul razboi mondial, caracterizat prin instabilitate economica si probleme sociale majore. Alaturi de sisteme de protectie sociala si de aplicarea unor politici macroeconomice de stabilizare, sistemele financiare controlate au raspuns problemele puse de Marea Depresiune. Neincrederea in fortele pietei a jucat un rol cheie in strategiile economice adoptate dupa 1945 si pentru decadele urmatoare. Începutul anilor 1970 a vazut o imbunatatire a increderii in piata ca urmare a prabusirii sistemului de la Bretton Woods, a incetinirii eonomice, a cresterii somajului si a inflatiei.

Din punct de vedere istoric, nu este surprinzator ca reintoarcerea la un sistem financiar orientat spre piata a fost asociata cu un grad ridicat de volatilitate a cursurilor valutare, a preturilor actiunilor tranzactionate pe piata de capital precum si a altor titluri financiare. Totusi comunitatea internationala a devenit constienta treptat de unele dintre cele mai problematice consecinte ale modificarii rapide a sistemului financiar, incluzand cele generate de integrarea pietelor financiare in anii 1980.

Transformarea sistemului financiar a adus numeroase beneficii dar asa cum recentul episod din Argentina ne arata, acest sistem a fost insotit de crize financiare care au afectat in special tarile emergente. Daca anii 1980 au fost marcati de caderea bursei din Tokio si a celei din New York(1987), deceniul urmator a fost presarat cu crize valutare si financiare. În primii ani ’90 Mecanismul Cursurilor de Schimb(ERM) din UE-precursor al Uniunii Monetare- a fost supus unor mari tensiuni, care s-au soldat cu iesirea din „tunel” a lirei sterline, a lirei italiene si a escudo-ului portughez. A urmat prabusirea peso-ului mexican, in toamna anului 1994, care a evidentiat fragilitatea starii financiare a tarii ce miza pe finantari pe termen din ce in ce mai scurt ale deficitului nugetar. A urmat la cativa ani marea criza financiara din Asia de Sud-Est, declansata de prabusirea baht-ului thailandez in toamna lui 1997. Aceasta criza, care a avut ca efect dinamici economice negative pentru tari care se obisnuisera cu rate inalte de crestere economica, a ilustrat convingator periculozitatea contagiunii financiare in zona respectiva si in spatiul mondial. În anul 1998 Rusia a cunoscut o criza financiara de proportii stopand plata la obligatiile de stat emise pe piata interna(GKO); aceasta criza a tulburat alte piete financiare, inclusiv pe cele din America Latina, a facut necesara interventia Sistemului Federal de Rezerve pentru a preintampina o contaminare a sistemului bancar american ca urmare a crizei fondului speculativ, hedge-fund, LTCM(Long Term Capital Management).

Preocuparile actuale ale comunitatii internationale vizeaza imbunatatirea functionarii sistemului prin adoptarea unor masuri care sa ghideze pietele si politicile financiare. Obiectivul principal al acestor reguli il reprezinta prevenirea aparitiei crizelor financiare.

Pentru a intelege functionarea mediului economic si financiar international in ultimele decenii trebuie luate in considerare cateva evolutii institutionale semnificative. Aceste evolutii isi au determinarea in progresul tehnologic(tehnologiile informatiei, comunicationale), inovatiile financiare reprezentate de aparitia si utilizarea instrumentelor derivate, cresterea economica remarcabila inregistrata in Asia de Sud-Est si spiritul de liberalizare a pietelor.

Inovatiile financiare sunt privite de jucatorii in piata ca instrumente de asigurare impotriva riscului financiar (hedging) dar si ca mijloc de speculatie. Inovatia financiara era stimulata de aparitia unor actori institutionali cu mare greutate pe piata; este vorba de fondurile de pensii(indeosebi cele americane) si alte fonduri de investitii care erau in cautare de investitii cat mai rentabile. Aparitia acestor actori institutionali s-a combinat cu atractia exercitata de „noile piete”, „pietele in formare”(pietele emergente), inclusiv de tarile ex-comuniste din Europa, care ofereau oportunitati de investitii deosebite. Acesti doi factori au facut ca in anii 1980 capitalul privat sa isi mareasca in mod accelerat ponderea in finantarea unor dezechilibre externe.

O evolutie de ordin institutional importanta este si formarea de trusturi(conflomerate) financiare, care combina toate genurile de operatiuni financiare la scara globala. Unele fuziuni de mare anvergura, intre banci comerciale si de investitii si companiile de asigurari, au dat nastere unor colosi globali. În sfarsit, dar nu in cele din urma, este de subliniat liberalizarea pietelor financiare in unele tari industrializate(din Asia de Sud-Est in special), care a fost stimulata de mai multi factori intre care: dorinta acestor tari de a atrage capital pentru dezvoltare economica si interesul institutiilor financiare occidentale private de a valorifica oportunitati noi. La presiunile tarilor industrializate aceste tari emergente si-au deschis pietele financiare. Aceasta liberalizare prematura a stat la originea crizei financiare care a afectat intreaga zona.

Tarile emergente au beneficiat de mobilitatea fluxurilor importante de investitii straine directe sau de portofoliu. Însa schimbarea espectatiilor investitorilor, in special in cazul fluxurilor de capitaluri,-adesea cauzata de cresterea datoriei publice sau de dezechilibre financiare, a condus la iesiri bruste de capitaluri in majoritatea cazurilor. Din 1994 astfel de retrageri ale capitalurilor au contribut la inrautatirea crizelor financiare din America Latina, Asia de Est si din alte tari in tranzitie. Aceste crize au fost adesea agravate de fenomenul de contagiune financiara, cand pietele din unele tari s-au confruntat cu lipsa de lichiditati deoarece aveau caracteristici comune cu tara unde a izbucnit criza si nu pentru ca indicatorii lor macroeconomici nu erau buni. Practica a aratat ca probabilitatea contagiunii creste atunci cand informatiile referitoare la situatia financiara a tarilor nu sunt disponibile. În acest context merita sa fie subliniata problema „crizei de incredere”(confidence crisis), care izvoraste nu numai din incompetenta sau slabiciunea unor guverne dar, de cele mai multe ori, si din actiunea unor factori asupra carora tarile afectate nu au nici un control.

Cu cat oportunitatile de investitii ale sistemului orientat spre piata cresc, cu atat cresc si riscurile aferente, incluzand cele asociate bulelor speculative(umflarea artificiala a preturilor unor active)Aceasta umflare artificiala a preturilor creeaza anticipatii nefondate deturnand atentia de la datele economice fundamentale si creara premise favorizante pentru prabusiri ale cotatiilor la burse si recesiuni economice severe. Aceasta problema este cu atat mai acuta in economiile in tranzitie deoarece procesul de implementare a standardelor de supraveghere si reglementare financiara precum si practica prudenta a gestionarii riscului se formeaza in timp.

Volatilitatea si incertitudinea ce inconjoara miscarile de capitaluri ca si fragilitatea institutionalp congenitala a tarilor mai putin dezvoltate favorizeaza aparitia de crize financiare, ceea ce s-a si intamplat.

În urma evenimentelor din ultimul deceniu ne putem intreba daca in conditiile actuale de functionare a sistemului financiar international pot fi evitate crizele financiare majore. Dupa crizele asiatice si din Rusia, s-a vorbit serios de o regandire a arhitecturii sistemului financiar international. S-a format si un organism, Forumul pentru Stabilitate Financiaracondus de oficialul cu pozitia cea mai inalta la Banca de Reglementari Internationale(BIS) care sa exploreze cai de reforme in acest scop.

În ciuda tuturor masurilor luate pentru reducerea riscului crizelor financiare, crizele continua sa apara. Totusi costurile lor pot fi reduse considerabil.În primul rand o tara trebuie sa elimine cauzele esentiale ale crizelor. Comunitatea internationala poate oferii sprijin pentru identificarea cauze precum si asistenta financiara temporara. Creditorii privati pot fi stimulati sa participe la rezolvare crizei prin reinnoirea linilor de credit existente si chiar prin acordarea de noi finantari. Numai asa se poate stopa transformarea unei crize de lichiditati intr-o crizea de solvabilitate costisitoare. Situatia se complica in cazul in care o tara nu poate apela la finantarea pietei si trbuie sa isi restructureze datoria externa deoarece nu mai face fata serviciului datoriei externe. Este necesara stabilirea de de reguli cu privire la modul de solutionare a situatiilor de nesustenabilitate a datoriilor debitorilor suverani.

Aceste masuri ar trebui sa reduca frecventa si severitatea crizelor financiare dar ele nu sunt suficiente. Fiecare tara trebuie sa elimine slabiciunile sistemului financiar propriu, trebuie sa urmareasca politici financiare financiare sanatoase si nu in ultimul rand trebuie sa elimine necoreatiile dintre regimul valutar ales si politicile aplicate. Neindeplinirea acestor conditii a contribuit la aproape toate crizele financiare care au aparut pe pietele emergente in ultima decada, inclusiv in Argentina.

II. IMPERFECTIUNI ALE SISTEMULUI FINANCIAR INTERNATIONAL

2.1. PROBLEMA ASIMETRIEI INFORMATIEI SI A EXECUT?RII CONTRACTELOR

Pentru a evidentia problemele pe care le intampina agentii economici(creditori si debitori) in cadrul activitatii financiare internationale trebuie incepem cu o analiza a principalelor riscuri pe care le acestia le intampina in cadrul unui sistem financiar national.

Rolul unui sistem financiar este de a mobiliza economiile agentiilor economici si de a aloca aceste fonduri in mod eficient catre diferite proiecte de investitii ale potentialilor debitori.

Orice sistem financiar este afectat de doua fenomene importante. În primul rand pietele financiare se caracterizeaza prin asimetria informatiei. Debitorii detin mai multe informatii cu privire la sansele reale de succes a proiectelor lor de investitii, creditorul fiind astfel supus unui risc de credit, riscul nerecuperarii fondurilor, mai mare decat cel pe care l-a prevazut. Deoarece creditorii sunt constienti de faptul ca riscul de credit are o componenta care nu se poate masura, se vor proteja taxand debitorii cu o prima de risc.

Cea de a doua imperfectiune fundamentala a unui sistem financiar este faptul ca totdeauna va exista riscul nerespectarii contractului incheiat.Tranzactiile financiare se realizeaza in timp, ceea ce parea profitabil la un moment dat in trecut poate sa fie considerat nerentabil in prezent. Cum tranzactiile financiare se bazeaza pe contracte apare bineinteles problema reglementarii executarii acestor contracte iar in cazul in care debitorul nu poate sa-si repecte obligatiile, problema reglementarii recuperarii fortate a fondurilor. Aceste riscuri pe care le denumim „riscuri de executie”, trebuie suportate atat de debitori cat si de creditori.

Aceste imperfectiuni ale sistemului financiar au o serie de consecinte asupra activitatii financiare.

În primul rand, creditorul va percepe o rata a dobanzii mai ridicata decat cea impusa de activitatea economica deorece stie ca sufera de o asimetri a informatiei detinute. Cresterea ratei dobanzii duce la reducerea volumului de credite.

Deoarece creditorul doreste sa evalueze cat mai realist riscul pe care si-a asuma, el va cauta sa acumuleze cat mai multe informatii despre debitorul potential. Dar achizitia informatiilor este costisitoare ceea ce mareste la randul sau pretul creditului. Asadar acesta este format din costul fondurilor(dobanda plus alte cheltuieli ale creditorilor) la care se adauga prima de risc perceputa in conditii de asimetrie a informatiei.

Pe de alta parte sistemul financiar se caracterizeaza prin existenta unor intermediari financiari destul de complexi capabil sa isi asume singuri aceste riscuri. Acestia vor putea sa-si desfasoare activitatea in detrimentul debitorilor impunand preturi mai mari, nejustifice de situatia economica. Bineinteles autoritatile pot evita aceasta situatie prin emiterea de legi, reglementari care sa stimuleze concurenta in cadrul sistemului financiar pentru a limita acest tip de comportament.

Asimetria informatiei poate conduce la o alocare ineficienta a fondurilor si la o crestere a ratelor dobanzii datorita problemei „lamailor” analizata de G. Akerlof (1970). Aceasta problema apare in situatia in care proiectele de investitii care au cele mai mare sanse sa produca efecte nedorite, vor fi cele susceptibile de a fi alese. De exemplu, cei care isi asuma riscuri mari vor fi cu atat mai nerabdatori sa ia imprumuturi cu cat stiu ca exista o mare probabilitate de a nu le putea rambursa. Aceasta situatie potentiala poate convinge creditorii fie sa nu mai acorde imprumuturi [2 Ceea ce poate duce la o rationalizare a creditului, situatie cunoscuta sub denumirea de “credit crunch”] atata timp cat ei nu pot diferentia debitorii buni de cei rai, chiar daca riscul de credit nu este asa de ridicat fie sa creasca foarte mult pretul creditului in dorinta de a se proteja ceea ce din pacate va descuraja tocmai clienti “buni” (cu riscuri acceptabile) care vor cauta un alt mod de finantare, agravand si mai mult situatia de pe piata creditului.

O alta problema care poate afecta functionarea sistemului financiar este asa numita problema a “free-rider”-ilor. Aceasta se produce atunci cand unii agenti economici pot sa obtina avantaje prin folosirea de informati culese de alti agenti, informatii care costa, fara ca ei sa participe la cheltuieli. Aceasta problema este foarte importanta in cazul bursei de valori. Daca unii investitori dobandesc informatii conform carora unele actiuni sunt subevaluate, ei vor cumpara. Însa la fel pot face si alti investitori, care nu au platit pentru aceste informatii. Daca exista destui investitorii “free riders” care cumpara atunci pretul actiunilor subevaluate va creste. Ca rezultat al aparitiei acestor “free riders”, investitorii care au cumparat informatia nu vor mai putea sa beneficieze de intreaga plusvaloare generata de aceasta informatie.

Pentru a limita asimetria informatiei sunt necesari intermediarii financiari care asigura tratarea informatiei pe baza carora se ia decizia de a acorda sau nu creditul oferind astfel garantii care restabilesc o anumita transparenta si permit dezvoltarea tranzactiilor.