Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
Introducere 2
Capitolul 1. Integrarea paneuropeana - trasatura definitorie a epocii contemporane postbelice 3
1.1. Definitia termenului integrare 3
1.2. Dimensiuni spatiale si structurale ale integrarii 3
1.3. Factorii integrarii 8
1.4. Configuratia ordinii economice mondiale in perioada postbelica
10
1.5. Ideea comunitara 13
1.6. Scurt istoric al integrarii europene 15
Capitolul 2. Fundamentele juridice, politice si economice ale integrarii europene 21
2.1. Tratatele Uniunii Europene 21
2.2. Constitutia europeana 30
2.3. Sumitturi 39
Capitolul 3. Extinderea integrarii - necesitate si realitate a perioadei postdecembriste 43
3.1. Istoricul extinderii Uniunii Europene 43
3.2. Istoricul relatiilor Rominia-Uniunea Europeana si situatia actuala a acestora 57
Capitolul 4. Integrarea supranationala, treapta calitativ superioara a integrarii nationale 66
4.1. Institutiile Uniunii Europene 66
4.2. Moneda euro 83
4.3. Cetatenie europeana 85
Capitolul 5. Integrare supranationala si tendinte de dezintegrare nationala 90
5.1. Integrare europeana: federalism si subsidiaritate 90
5.2. Etapele integarii europene 91
5.3. Uniunea politica 94
5.4.Tendinte de dezintegrare nationala 96
5.5. Identitate nationala si/sau europeana 106
Concluzii 108
Anexa 113
Bibliografie 116
2

Alte date

?

{p}

?Introducere

În lucrarea de fata am incercat sa arat ca infaptuirea Uniunii Europene presupune coexistenta a doua fenomene distincte si totusi puternic legate unul de altul.

Primul dintre aceste fenomene este reprezentat de integrarea supranationala, promovata de Uniunea Europeana ca un raspuns la nevoia popoarelor europene de a se afirma si de a domina arena internationala. Acest obiectiv ambitios de constructie a “superputerii Europa”, ca o casa comuna a popoarelor continentului se poate realiza numai daca statele Europei vor fi capabile sa realizeze pe deplin uniunea in cele trei dimensiuni ale sale: economic, juridic si politic. Daca in primele domenii realizarile sunt insemnate, in domeniu politic sunt intampinate dificultati care ar putea duce, in final, la esecul acestui proiect ambitios al Uniunii.

Integrarea supranationala reprezinta insasi conditia de existenta a Statelor Unite ale Europei. Aceasta presupune un transfer de suveranitate de la nivelul statelor la nivelul central al Uniunii si impartirea competentelor. Ramane de vazut daca natiunile europene vor fi de acord cu acest transfer care le ia din putere, asta in conditiile in care statele europene au luptat mult pentru a deveni state nationale, capabile de a lua singure hotarari in problemele lor interne si externe.

Cel de-al doilea fenomen este reprezentat de nationalismul tot mai acut, ce se face simtit in ultima vreme ca o reactie la instituirea statului supranational. Acest fenomen este un raspuns firesc al cetatenilor statelor Europene care lupta impotriva globalizarii si a pierderii identitatii nationale. De asemenea, tendinta evidenta in aceasta perioada tranzitorie este aceea a dezintegrarii nationale. În tot mai multe state europene se manifesta tendinta minoritatilor nationale, ce locuiesc pe un teritoriu determinat al statului, de a pretinde autonomia sau separarea in scopul crearii unor noi entitati politice formate doar pe baze etnice.

Totusi, in nici un document international, nu este consfintita autonomia pe baze entice, mai ales ca in Europa se respinge ideea etno-nationalismului si a autonomiei ca scop in sine. Procesul integrarii europene presupune transferul de suveranitate de la stat la nivelul superior al suprastatului si nu in sens invers, de la stat la entitati de nivel inferior.

Capitolul 1. Integrarea paneuropeana - trasatura definitorie a epocii contemporane postbelice

1.1. Definitia termenului “integrare”

Conform dictionarului “Nouveau Petit Larousse”, termenul de “integrare” in sens economic e definit ca fiind coordonarea activitatilor mai multor organe, organisme sau unitati, in vederea functionarii armonioase, realizata de diverse centre de comanda, de fuziune a intreprinderilor situate in stadii diferite ale procesului de productie, precum si de functionare intr-un cadru paralel si/sau statutar de a accede la nivele mai elevate.

Etimologic, termenul de integrare vine de la verbul tranzitiv si reflexiv „a (se) integra”, care inseamna „a (se) include”, „a (se) ingloba”, „a (se) incorpora” si „a (se) armoniza” intr-un tot. [1 Vasile C. Nechita- Integrare Europeana]

Termenul de integrare a capatat, in economie si in politica o larga utilizare in epoca postbelica si contemporana. Cu ajutorul lui s-a exprimat intai o idee, un deziderat, un ideal si, apoi, o realitate, un proces in plina desfasurare.

Astfel putem spune ca integrarea inseamna actiuni de inglobare, de incorporare intr-un tot organic, unitar si armonios, precum si actiuni de coordonare, de fuziune, de functionare in structuri paralele sau complementare, respectiv de concentrare verticala si orizontala.

1.2. Dimensiuni spatiale si structurale ale integrarii

Procesul integrarii e unul relativ nou, specific epocii contemporane postbelice, acesta imbratisand aproape toate laturile vietii.

Integrarea e un proces pluridimensional care a inceput intr-o viziune unidimensionala si care a devenit treptat global si deplin. Caracteristic perioadei actuale si probabil si perioadei urmatoare, acest proces reprezinta modificarea continua a structurii interioare, a continutului si functionalitatii, a obiectivelor si strategiilor anterioare integrarii. Astfel, am ajuns intr-un moment in care nu mai putem vorbi despre integrare numai din punct de vedere economic deoarece aceasta a inceput sa acapareze treptat si in mod natural si toate celelalte aspecte ale vietii noastre de zi cu zi.

Integrarea trebuie privita sub toate aspectele ei pentru a ne putea forma o imagine de ansamblu realista si coerenta. Astfel, trebuie sa intelegem acest concept din punct de vedere economic, institutional-administrativ, juridic, cultural, stiintific, tehnologic, social, si militar.

1. Integrarea economica e un fenomen multidimensional, complex si dinamic, componenta economica fiind cea mai importanta, atat ca finalitate istorica, ca pondere, cat si ca efect de antrenare. Ea este suportul realizarii depline, rapide si eficiente a celorlalte dimensiuni ale integrarii deoarece economicul are rolul activ determinant in dinamica sociala, fiind singurul in masura sa consolideze realizarea celorlalte subsisteme.

Cooperarea economica – constituie un subsistem al integrarii economice din punct de vedere istoric, structural si functional. Cooperarea e forma primara de armonizare a intereselor si de ajutor intre doi sau mai multi participanti la o actiune economica si are rolul de a facilita integrarea propriu-zisa. Reglementarea juridica si acordurile interstatale obtinute in urma cooperarii economice si tehnico-stiintifice, limitate la domenii de maxim interes comun, apropierea geografica si nivelurile de dotare si dezvoltare comparabile au contribuit efectiv la atenuarea disparitatilor economice, la dinamizarea cresterii economice si la ridicarea gradului de eficienta.

Liberul schimb- Uniunea Vamala. Cooperarea economica a capatat o noua dimensiune, intensitate si eficacitate dupa institutionalizarea liberului schimb, prin tratatul de la Roma din 1957. Liberul schimb e o politica comerciala, care-si propune si realizeaza efectiv, inlaturarea tuturor obstacolelor din calea liberei circulatii a bunurilor si serviciilor, reprezentand o baza puternica pentru crearea Uniunii Vamale. Aceasta din urma reprezinta o forma de integrare superioara cooperarii economice, o etapa noua in evolutia integrarii. Ea a debutat si exista ca un spatiu economic in interiorul caruia sunt suprimate barierele vamale, iar in exterior, fata de terti, promoveaza un tarif vamal comun si e punctul de pornire pentru Piata Comuna.

Piata Comuna a rezultat dintr-un proces premergator de integrare, care a trecut prin cooperarea economica si Uniunea Vamala si se prezinta ca un subsistem de baza al integrarii europene. Piata Comuna a adaugat elemente noi Uniunii Vamale si anume: libera circulatie a capitalurilor si persoanelor, jalonarea si promovarea unor politici de interes comun, transferarea unor decizii de la nivel national la cel comunitar etc.

Piata Comuna reprezinta un pas inainte pe drumul integrarii, pregatind conditiile pentru un salt calitativ superior: Uniunea Economica si Monetara si sfarsitul Uniunii Vamale.

Uniunea Economica si Monetara finalizeaza un ideal si un obiectiv, oferind masura exacta a extensiei orizontale si a adancimii verticale, sugereaza o perspectiva clara economica, politica si militara. Uniunea Economica si Monetara e subsistemul cel mai important al integrarii economice, prin ea integrarea economica europeana isi accentueaza caracterul sistemic global si intareste ideea ca ea a stat la baza integrarii europene.

2. Integrarea institutional-administrativa si juridica e complementara si dependenta de integrarea economica.

Un spatiu nou, de mari proportii, cu structuri, obiective si politici esential diferite de cele nationale nu poate fi conceput fara un cadru juridic si institutional adecvat. Asa se explica ca promotorii integrarii europene au decis sa creeze, inainte de toate, cadrul juridic si institutional comunitar.

Original, supranational, unitar ca sistem si perfectibil in timp, cadrul juridic si institutional comunitar a facut posibila luarea celor mai potrivite decizii in gestionarea curenta, in solutionarea litigiilor rezultate din aplicarea defectuoasa sau neaplicarea dreptului comunitar, in readaptarea permanenta a politicilor economice la noile realitati si in autoperfectionarea sa continua, in vederea transformarii reglementarilor juridice si a institutiilor comunitare in norme si institutii ale Uniunii Economice si Monetare.

3. Integrarea culturala, stiintifica si tehnologica.

Integrarea culturala consta in elaborarea si promovarea unei politici culturale comune, a unor institutii adecvate, a unor reglementari juridice si politice specifice, in coordonari si finantari comunitare a unor programe de mare anvergura precum ERASMUS si TEMPUS.

Specificul cultural, national, decalajele in nivelul de civilizatie si cultura, in dimensiunea si valoarea patrimoniului, precum si preocuparile si stradaniile fiecarui popor de a-si pastra identitatea prin cultura, fac anevoioasa o inaintare rapida si adanca in integrarea culturala.

Integrarea stiintifica si tehnica a inceput mai devreme, a mers intr-un ritm mai accelerat si a ajuns la a un aliniament mai avansat. Acest lucru se datoreaza dorintei tarilor membre de a raspunde provocarii americane si japoneze, de a atenua si apoi lichida ramanerea in urma in ceea ce priveste productia si comercializarea stiintifico-tehnica si de a conferi integrarii nu numai o dimensiune aparte, ci si o forta propulsoare launtrica vitala si exponentiala pe termen lung. Cele mai importante programe realizate in acest scop sunt: ESPRIT, BRITE, EURAM, RACE, FAST, EUREKA etc.

4. Integrarea sociala e un obiectiv de prima marime al integrarii europene deoarece aceasta accentueaza si intareste si mai mult caracterul complex al sistemului european. Prin Tratatul de la Roma s-a consfintit egalitatea dintre femei si barbati si s-a creat un fond social pentru finantarea programelor de orientare, pregatire, reorientare si recalificare profesionala. Ceea ce trebuie retinut la acest punct este ca toate politicile comunitare au si un obiectiv social expres si bine precizat. Cu toate acestea, integrarea sociala comunitara se realizeaza lent si cu destule stagnari si lipsuri. Nici in viitor nu sunt asteptate succese spectaculoase la acest punct, mai ales din cauza tendintei de descentralizare a deciziilor in acest domeniu extrem de sensibil si schimbator.

5. Integrarea politica e corolarul integrarii sub celelalte forme. Vointa, climatul si demersul politic sunt premise si conditii ale integrarii politice, nu integrarea politica insasi. La aceasta nu se va ajunge usor pentru ca este nevoie inainte de inregistrarea unor progrese insemnate pe celelalte planuri ale integrarii. Abia dupa ce se vor pune bazele integrarii economice, institutionale, juridice, stiintifice si tehnologice, sociale si culturale si se va ajunge la un anumit grad de stabilitate a tuturor acestor subsisteme ale integrarii, se poate spera si actiona in sensul integrarii politice. Astfel, se poate spune cu certitudine ca integrarea politica reprezinta un scop si un rezultat al intregului proces al integrarii europene. Desi este vizata, prevazuta inca de la inceput, ea nu se construieste decat mai tarziu, pentru ca le presupune pe toate celelalte forme de integrare, le intersecteaza si le agrega intr-un tot unitar, bine articulat si asezat doctrinar si istoric. Ea se individualizeaza si se particularizeaza ca un nivel superior de integrare, ca un subsistem mai putin dinamic, dar foarte influent ca o armatura sau arhitectura institutionala ce fixeaza competentele comunitare, cel putin in trei directii principale: gestiunea pietei interne, politica monetara si politica externa. Armonizarea intereselor in toate aceste directii si adoptarea unor decizii si conduite comune nu sunt prea usoare, mai ales ca, dupa 1989, a inceput practic o noua era de afirmare a independentelor nationale. Pozitiile divergente ale Frantei, Marii Britanii si Germaniei in multe probleme ce privesc politicile interne si externe, mai ales cele cu privire la apararea si securitatea europeana pun serios in cauza posibilitatea definirii, elaborarii si realizarii, in perspectiva apropiata, a integrarii politice pan-europene.

Nu mai putin contraproductiva este disputa puternica intre adeptii modelului politic ”federalist” sau „supranational ” de integrare si cei ai modelului „confederal” sau „interguvernamental”. Primii sustin integrarea politica de tip supra si plurinational, argumentand ca fara „Uniunea Europeana, natiunile care o compun vor fi condamnate la un viitor mediocru si poate tragic”, iar ultimii pe cea de tip traditional, redusa la o alianta politica intre state independente si suverane. Cum doua dintre marile puteri comunitare, Franta si Marea Britanie, tin foarte mult la locul pe care-l ocupa in Consiliul de Securitate al ONU, balanta dintre cele doua filosofii si practici politice se mentine inclinata in favoarea integrarii politice de tip traditional. Datorita acestui fapt, toate incercarile de adaptare a sistemului institutional la cerintele uniunii politice, de luare a deciziilor in interes comunitar si nu national au esuat sau au fost precedate de indelungi dezbateri.

6. Integrarea militara si securitatea sunt foarte importante datorita faptului ca securitatea spatiului economic si geo-politic al uniunii constituie un suport si un scop al integrarii europene. Pe plan militar, mai mult decat pe celelalte planuri ale integrarii, divergentele de interese si pozitiile sunt mai extrapolante si, ca urmare, mai greu de aliniat. Graitor pentru aceasta situatie este exemplul NATO. Aceasta alianta politico-militara ce depaseste garanitele Europei, deosebit de puternica si de bine integrata, nu este nici pe departe armonia intruchipata. Sustinute de Marea Britanie, SUA afirma si apara ideea prioritatii Aliantei Nord-Atlantice. Franta este, dimpotriva, adepta formarii si consolidarii unui pol exclusiv european de aparare. Asa se explica atitudinea ei fata de NATO, statutul diferit pe care si l-a creat si politica de mare putere, inclusiv nucleara, pe care o promoveaza cu consecventa si hotarare. Alianta postbelica a Frantei cu Germania, in materie de politica si aparare, este tentata dupa unificare tot mai mult sa elaboreze si sa puna in practica propria sa politica si strategie militara. Toti membrii NATO realizeaza, inclusiv Franta, ca NATO este o buna baza politica si militara pentru aparare si securitate europeana si nu numai, ca prezenta nord-americana este indispensabila si garantata, ca in noua conjunctura, creata de prabusirea comunismului si de cererile exprese ale statelor central si est-europene de integrare in structurile economice si militare occidentale, NATO trebuie sa se perfectioneze si sa raspunda noilor provocari si ca nici un efort constructiv, din partea oricui ar veni nu este de prisos.

Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra integrarii nu este suficient sa analizam numai dimensiunile structurale ci si pe cele spatiale pentru a descoperi noi laturi si dimensiuni care ne pot ajuta sa cunoastem mai bine acest proces.

Din acest motiv este foarte important sa cunoastem intinderea geografica si specificul local al acestui fenomen.

La origine, integrarea a avut o deschidere planetara insa ca institutionalizare a devenit realitate mai intai pe continentul european. Între multiplele mutatii si trasaturi majore ale epocii contemporane postbelice, integrarea se detaseaza clar, convingator si incontestabil. Internationalizarea sau mondializarea integrarii, privita acum mai mult ca o tendinta decat ca o practica sociala cognoscibila si incontestabila, are loc in contextul manifestarii vizibile si riguroase a mondializarii, polarizarii regionale si afirmarii identitatii nationale. Mondializarea productiei, cercetarii si comercializarii rezultatelor s-a facut si se face in doua mari directii: marile intreprinderi americane, japoneze si vest-europene pentru a-si asigura cresterea si profitul maxim posibil promoveaza o strategie mondiala de cucerire a noi piete. În acelasi timp, se straduiesc sa-si creeze si consolideze un „spatiu de siguranta” intern, indispensabil pentru propria securitate economica. Tarile vest-europene neintegrate sau insuficient integrate sunt, din punctul de vedere al „spatiului de siguranta”, dezavantajate in raport cu SUA si Japonia.

Europa Occidentala s-a vazut silita sa-si creeze „spatiul de siguranta”, prin integrare, intr-o maniera voluntara si structurala pentru a se putea inscrie cu succes in lupta cu americanii si japonezii pentru noi piete in lume.

Generata de mondializare pentru a-i face fata, polarizarea regionala raspunde necesitatii asigurarii intreprinderilor cu o piata interna sau domestica de baza suficient de cuprinzatoare care sa le serveasca acestora drept trambulina spre strategia mondiala. Prin polarizare regionala se incearca o mai pronuntata omogenizare a reglementarilor, comportamentelor si culturilor, conditii stimulatorii pentru dezvoltare si lansarea noilor produse, si realizarea unor relatii privilegiate cu autoritatile publice, relatii care sa tina seama in mai mare masura de interesele intreprinderilor in negocierile internationale si sa le sustina. Pietele interne, americane si japoneze, raspund mult mai bine celor doua exigente decat piata europeana.

Mondializarii si polarizarii regionale i se opune insa afirmarea inca puternica a identitatii nationale. Natiunile tinere dar si multe dintre cele de mult formate, cer structurilor lor politice sa vegheze asupra repartizarii puterii politice intre doua niveluri, asupra a ceea ce trebuie si poate sa se integreze si asupra a ceea ce trebuie si poate sa ramana specific national. Acest subiect de importanta majora constituie un teren de confruntari teoretice si politice, un mar al discordiei care-si pune serios amprenta asupra dinamicii si caracterului integrarii.

În ciuda existentei si chiar a acutizarii acestor trei tendinte marcante ale epocii contemporane postbelice – mondializarea, polarizarea regionala si afirmarea cererii de identitate nationala – integrarea a cucerit, pas cu pas, noi aliniamente, nu numai in Europa, ci si pe celelalte continente, si a devenit o trasatura definitorie a lumii in care traim. Este posibil, judecand dupa evolutiile de pana acum, dupa traiectoria planetara pe care s-a inscris, sa se materializeze in contraforturi, la fel, daca nu chiar mai puternice decat cel european, pe alte continente si, astfel, caracterul ei macromondial sa capete o si mai mare pregnanta si, evident, credibilitate.