Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
CAPITOLUL 1
INVESTITIILE iN ECONOMIA ROMiNIEI
CONTEMPORANE 3
CAPITOLUL 2
OPTIUNI SI STRATEGII INVESTITIONALE 17
CAPITOLUL 3
DOCUMENTATIA TEHNICO-ECONOMICA A INVESTITIILOR iN COORDONATELE TRANZITIEI 42
CAPITOLUL 4
ORGANIZAREA SI MANAGEMENTUL PROCESULUI INVESTITIONAL 57
CAPITOLUL 5
BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE EFICIENTEI ECONOMICE A INVESTITIILOR 94
CAPITOLUL 6
FUNDAMENTE SOCIAL-ECONOMICE ALE
INVESTITIILOR 118
CAPITOLUL 7
INDICATORI STATISTICI DE EVALUARE SI ANALIZA A EFICIENTEI ECONOMICE A INVESTITIILOR 143
CAPITOLUL 8
INDICATORII DINAMICI DE EVALUARE SI ANALIZA A EFICIENTEI ECONOMICE A INVESTITIILOR 182
CAPITOLUL 9
DECIZIA DE INVESTITII SI DEZINVESTITII 235
CAPITOLUL 10
MECANISMUL SI TEHNICA FINANTARII
INVESTITIILOR 255
CAPITOLUL 11
MECANISMUL INVESTITIILOR FINANCIARE 280
CAPITOLUL 12
MECANISMUL INVESTITIILOR REALIZATE CU CAPITAL STRAIN iN ROMiNIA 296
BIBLIOGRAFIE 338

Alte date

?

Capitolul 1

INVESTITIILE ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI CONTEMPORANE

1.1. CONCEPTUL DE INVESTITIE

Tranzitia societatii romanesti si inscrierea sa pe coordonatele economiei de piata implica noi abordari in raportul dintre teoria si practica economica. Referindu-ne la conceptul de investitie vom remarca manifestarea unor preocupari de clarificare. Dar acest concept are un continut mai complex de cat apare dintr-o analiza succinta. Problemele practice ale tranzitiei la economia de piata impun sarcini noi si dificile teoriei economice. Între acestea, o abordare a conceptului de investitii este inca departe de o definire unitara. Problema prezinta interes si este de actualitate caci asa cum sublinia Alvin Toffler “ grupurile de factori de decizie anonimi, care manevreaza parghiile investitiilor, au constituit supraelitele din toate societatile industriale” [1 Toffler A., Al treilea val, Bucuresti, Editura Politica, 1983, p.112.].

Problema este de actualitate si pentru ca potentialul investitional se reflecta nu neaparat prin volumul de resurse (financiare, materiale si umane) avansate, cat mai ales prin capacitatea factorului uman de a le transpune in efecte scontate.

Investitiile pot si trebuie abordate in stransa legatura cu procesul dezvoltarii, al cresterii economice. În fapt dezvoltarea depinde de capacitatea factorilor de decizie [2 Zait D., Eficienta economica a investitiilor, Iasi, 1987, p.2.]: a) de a formula optiuni de investitii in acord cu obiectivele si scopurile stabilite; b) de a ameliora strategia si politicile de dezvoltare in ideea potentarii efectelor investitiilor; c) de a selecta proiecte de investitii care sa permita valorificarea rationala a tuturor resurselor materiale, financiare si de munca pentru atingerea obiectivelor stabilite.

În aceeasi ordine de idei trebuie remarcat faptul ca investitiile infaptuite jaloneaza limitele, parametrii factorilor de productie, in mod riguros pentru o perioada mare de timp, generand efecte complexe pe termen lung.

La prima vedere, investitia ne apare in mod concret ca o operatiune de modificare si de crestere a patrimoniului initial: constructii industriale si civile, achizitia montajul si instalarea unor echipamente industriale, cumpararea unor masini, utilaje etc. La o analiza mai profunda investitia este alocarea capitalurilor economisite in activitati lucrative cu caracter profitabil care sa majoreze valoarea capitalurilor initial acordate “ [3 Stancu I., Finante, Editura Economica, Bucuresti, 1997, p 285.].

În sens financiar investitiile inseamna schimbarea unei sume de bani prezenta, certa, in speranta obtinerii unor venituri viitoare, superioare, probabile.

In sens contabil investitia reprezinta “alocarea unei trezorerii disponibile pentru procurarea unui activ fix care va genera fluxuri financiare de venituri si cheltuieli de exploatare” [4 Idem.].

Investitia, intr-o alta formulare, reprezinta o decizie de a cheltui pentru achizitionarea de active fixe sau circulante inclusiv in scopuri speculative, prin care sa se obtina un flux de lichiditati si deci o crestere a avutiei apartinand unei persoane fizice sau juridice.

Literatura engleza defineste investitiile dupa trei criterii importante:

1. În plan contabil investitiile constituie o imobilizare in bunuri mobile sau imobile, corporale sau necorporale achizitionate ori create pentru o entitate economica, durabile, respectiv:

- imobilizari legate de exploatare;

- imobilizari in afara exploatarii.

2. În plan economic investitiile constituie sacrificiul de resurse curente in speranta obtinerii unor rezultate viitoare, superioare:

- sub influenta factorului timp;

- in conditii de eficienta economica;

- sub spectrul riscului.

3. În plan financiar investitiile reprezinta ansamblul de cheltuieli care va genera venituri / economii, o perioada indelungata, si care permit rambursarea, respectiv recuperarea cheltuielilor initiale.

Din punctul de vedere al pietei financiare se vorbeste de:

- investitii pentru afaceri adica cheltuieli pentru masini, utilaje, dotari ale unei societati comerciale (cotate la bursa de valori mobiliare);

- investitii imobiliare care includ cladiri, locuinte, terenuri (cotate la bursa de valori imobiliare);

- investitii in stocuri de valori materiale circulante (cotate la bursa de marfuri).

În fine se apreciaza ca, in economia de piata, investitia constituie plasament de capital in active diverse, indiferent de durata si scopul detinerii lor, inclusiv in scop speculativ.

Aporturile cu “caracter inteligent” constituie intotdeauna “acumulari” care au generat in timp efecte fiind astfel “veritabile investitii pentru omenire” [5 Jivan Al., Activitatile intelectuale ca investitie, in Tribuna Economica, nr 32, 1996]. Capitalul intelectual al omenirii se afla inmagazinat in: biblioteci, brevete, inventii etc. care constituie un capital exploatabil, ingloband deci capitalul uman si formele stocate de idei, informatii, rationamente. Se releva astfel caracterul de investitie a activitatii intelectuale care ar include cheltuieli de cercetare dezvoltare, cheltuieli de formare intelectual profesionala, unele cheltuieli de marketing si publicitate etc.

Conceptul de investitie implica sensuri si acceptiuni variate. Datorita complexitatii acestui concept o sinteza se impune.

În sens larg prin investitie se intelege “plasarea unor sume de bani in domeniul economic, social-cultural, administrativ, militar etc., cu scopul de a asigura baza tehnico-materiala si forta de munca necesara desfasurarii si largirii activitatii acestora” [6 *** Dictionar de economie politica, Bucuresti, Editura Politica, 1974, p.389 ]. Dar tot in sens larg semnalam vehicularea si a altor definitii al caror continut il prezentam in continuare.

P. Masse [7 Masse P., Le choix des investissments, Paris, Dunod, 1959, p.1 ], prin investitie desemneaza “ toate actele de transformare a mijloacelor financiare in bunuri concrete si rezultatele acestor actiuni”. În aceasta conceptie notiunea de investitii se delimiteaza prin urmatoarele elemente:

- subiect, adica persoana fizica sau juridica care investeste;

- obiect, respectiv constructia, echipamentele, utilajele pentru care se initiaza investitia;

- cost, adica efortul financiar, cost actual pentru realizarea obiectivului respectiv;

- efecte, concretizate in rezultate, valori materiale, economice si financiare care urmeaza a fi obtinute in viitor, o speranta mai mult sau mai putin certa.

Reiese ca investitia este considerata ca o cheltuiala prezenta, realizata in vederea obtinerii unor efecte viitoare in conditii de risc si incertitudine.

H. Peumans [8 Peumans H., Théorie et practique des calculs d’investissments, Paris, Dunod, 1971, p.3-5.] da conceptului de investitii doua sensuri. În sens larg, include in investitie cheltuielile de mijloace financiare pentru achizitionarea de bunuri concrete, durabile, echipamente de productie inclusiv cheltuielile pentru materii prime, materiale etc., deci cheltuielile de productie. În sens restrans, din definitia de mai sus elimina cheltuielile curente de productie.

În modelele de crestere economica ale lui Keynes, Harrod, Domar, se pune semnul egalitatii intre investitii si economii luand in considerare faptul real, anume ca investitiile au ca resursa principala de realizare economiile. Se ignora totusi semnificatia lor diferita, investitiile, o cheltuiala; economiile, o resursa, un efect al procesului economic pe seama caruia cheltuiala poate fi efectuata.

Tot in sens larg pot fi retinute si alte definitii. Astfel: “ investitia reprezinta renuntarea la sursele banesti lichide contra sperantelor unor resurse viitoare etalate in timp”; [9 Aftalion F., s.a., Théorie financière de l’entreprisse, P.U.F., Paris, 1974, p.85.] o conditie a progresului social, care se “realizeaza prin renuntarea la consumarea imediata, in favoarea unui consum ulterior” [10 Rueff J., L’àge de l’inflation, Editura Payot, Paris, 1964, p.83.] sau “adaosul curent la valoarea echipamentului de productie care a rezultat din activitatea de productie a perioadei respective” [11 Keynes Y.M., Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor, Editura Politica, Bucuresti, 1970, p.96. ]. Într-o conceptie strans legata de fapte, investitiile sunt “productia de procese suplimentare” pentru ca asa cum remarca N. Georgescu-Roegen, “ o fabrica de textile, de exemplu, este un produs al activitatii economice a omului intocmai ca si un cot de panza” [12 Georgescu-Roegen N., Legea entropiei si procesul economic, Editura Politica, Bucuresti ,1979, p.440.].

Într-un sens foarte larg subliniaza I. Romanu [13 Romanu I., Eficienta economica a investitiilor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1982, p.7.], a investi inseamna a incorpora intr-un obiect sau actiune, eforturi umane si mijloace materiale cu scopul de a obtine un anumit rezultat.

Necesitatile de ordin metodologic si practic, cu privire la constituirea fondurilor, geneza si alocarea resurselor aferente investitiilor, cat si cu privire la organizarea si infaptuirea activitatii de investitii (procesului investitional) impun conturarea mai precisa a conceptului de investitii. În acest context, in sens restrans, investitiile reprezinta totalitatea cheltuielilor prin care se creeaza sau se achizitioneaza noi mijloace fixe, productive si neproductive, se inlocuiesc mijloacele fixe uzate, se perfectioneaza sau se modernizeaza mijloacele fixe existente, ori se fac plasamente financiare cu scop profitabil.

Abordarea conceptului de investitie cu sensul sau restrans este frecventa in planul teoriei si, cu atat mai mult, al practicii economice. Într-adevar, in sens restrans, investitiile in economia unei tari au o sfera de extindere marcata prin scop si mijloace.

Scopul evidentiaza faptul ca investitiile presupun mutatii (inlocuire, sporire) ale unor elemente de patrimoniu de natura mijloacelor de munca cu deosebire a mijloacelor fixe. Dar contextul tranzitiei la economia de piata in Romania implica analiza unor noi aspecte.

Mai precis, se contureaza argumente privind oportunitatea extinderii acestui concept:

a) prin inglobarea unor cheltuieli asimilate investitiilor, avand aceeasi sursa de finantare chiar daca nu produc mutatii cantitative in structura si volumul mijloacelor fixe (cum sunt cele de proiectare, de explorari si prospectiuni geologice, lucrari de impadurire si intretinere a padurilor pana la atingerea starii de masiv etc.);

b) prin cerinta inglobarii in acest concept a investitiilor intelectuale (nemateriale) care pot avea, sau nu, aceeasi sursa de finantare cu investitiile materiale (propriu-zise) intrunind urmatoarele trei conditii: produc modificari de comportament; contribuie la o acumulare de patrimoniu si conduc la cresterea capacitatii de productie. În esenta se au in vedere cheltuieli de cercetare-dezvoltare pentru informatizare, implantarea logisticii comerciale a firmei, formarea profesionala si studii de diagnoza, prognoza si fezabilitate;

c) prin luarea in considerare a investitiilor financiare. Aparitia in economia noastra a investitiilor financiare presupune modificari in activele necorporale ale firmei si genereaza efecte financiare in bilantul acesteia, prin dividendele, dobanzile cuvenite etc. Ne referim la investitiile de natura plasamentelor in actiuni, cumpararea de obligatiuni si titluri de valoare etc.

Sfera de cuprindere a conceptului de investitie este marcata si prin mijloacele de realizare, de infaptuire, a lor. În esenta principalul mijloc de realizare a oricarei investitii il constituie cheltuiala, (avansarea) unor sume banesti. Mai departe insa vom afirma ca investitia are ca mijloc de infaptuire realizarea unor lucrari, efectuarea unor plasamente financiare cu efecte de lunga durata sau pur si simplu efectuarea unor cheltuieli de natura investitionala prin sursa de finantare ori prin efectele generate asupra patrimoniului firmei.