Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
INTRODUCERE 3
Capitolul I. Notiuni introductive 5
1.1. Dreptul de proprietate. Consideratii generale 5
1.2. Caracterele dreptului de proprietate 6
1.3. Atributele dreptului de proprietate 7
1.4. Dreptul de proprietate si limitarile acestuia 8
Capitolul II. Clasificarea limitarilor dreptului de proprietate 11
2.1.Clasificarea limitarilor dreptului de proprietate dupa obiectul dreptului de proprietate. 11
2.2.Clasificarea limitarilor dreptului de proprietate dupa izvorul acestora. 11
2.3.Clasificarea limitarilor dreptului de proprietate dupa posibilitatea exercitarii atributelor dreptului de proprietate. 12
2.4. Clasificarea limitarilor dreptului de proprietate dupa interesul ocrotit. 12
2.5. Argument. 13
Capitolul III. Limitarile dreptului de proprietate 14
3.1. Limitari legale 14
3.1.1. Limitari legale de interes public 14
3.1.2. Limitari legale de interes privat 22
3.2. Limitari materiale ale exercitarii dreptului de proprietate 37
3.2.1. Consideratii generale 37
3.2.2. Suprafata terenului 38
3.2.3. Spatiul suprapus terenului 39
3.2.4. Subsolul terenului 41
3.2.5. Terenurile cu ape 42
3.3. Limitari care privesc exercitiul atributului de dispozitie juridica 45
3.3.1. Consideratii generale. 45
3.3.2. Bunuri inalienabile definitiv 46
3.3.3. Bunuri alienabile temporar sau conditionat 47
3.3.4. Drepturile de preemtiune 48
3.3.5. Bunuri aflate in circuitul civil in conditii restrictive 48
3.3.6. Inalienabilitatea voluntara (conventionala) 49
3.4.Limitari pe cale judecatoreasca 49
3.4.1. Consideratii generale 49
3.4.2. Obligatia nascuta din cvasicontractul de vecinatate 50
3.4.3. Raspunderea civila delictuala 51
3.4.4. Abuzul de drept in raporturile de vecinatate 51
3.4.5. Depasirea inconvenientelor normale ale vecinatatii 53
3.4.6. Concluzie 54
3.5. Limitari ale folosintei unor bunuri in situatii speciale. Rechizitia unor bunuri 56
3.5.1. Natura juridica a rechizitiei 56
3.5.2. Bunurile supuse rechizitiei 57
3.5.3. Procedura aplicarii masurii rechizitiei 57
3.5.4. Restituirea bunurilor rechizitionate si despagubirile cuvenite proprietarilor 58
3.5.5. Confiscarea 58
3.6. Exproprierea pentru cauza de utilitate publica 59
3.6.1. Consideratii generale 59
3.6.3. Bunuri supuse exproprierii 60
3.6.5. Efectele exproprierii 62
3.6.6. Dreptul de retrocedare 63
Capitolul IV. Studiu de caz privind limitari ale dreptului de proprietate in sistemul militar 64
CONCLUZII 72
BIBLIOGRAFIE 74

Alte date

?

?

INTRODUCERE

Tema acestei lucrari m-a fascinat, m-a facut sa caut raspunsuri cat mai complete la intrebarile care se iveau odata cu parcurgerea cat mai multor materiale de la diferiti autori renumiti sau mai putin renumiti dar cu pareri si sugestii diferite despre „limitarile dreptului de proprietate”.

Ca viitor ofiter sau posibil „slujitor” in folosul administratiei publice romanesti, consider ca este imperios necesar sa stiu ce trebuie, cum trebuie si unde trebuie intervenit pentru bunul mers al lucrurilor si pentru aplicarea corecta a legii in statul pe care ne-am ales sa-l slujim atat afectiv cat si participativ.

Îmi place sa cred ca in Romania se fac eforturi pentru democratizarea tuturor institutiilor statului, ca putem sa scrutam viitorul inscriindu-ne in circuitul mondial de valori, ca putem intelege mai bine unii termeni, ca putem percepe ce se intampla pe plan mondial si cam unde ne aflam noi in incercarea de a redeveni in randul marilor civilizatii.

Este un adevar de necontestat faptul ca Romania, incepand cu decembrie 1989, s-a inscris pe un drum nou, drumul marilor sperante inoculate natiunii romane de principiile libertatii, democratiei, demnitatii, legalitatii si aceasta, nu ca o simpla dorinta a noastra , a romanilor, ci fiindca noua cale de urmat era de stringenta necesitate si actualitate.

A vorbi acum, intr-o perioada de liberalism democratic, intr-o perioada de reforma inovatoare, cand libertatile si drepturile cetatenilor consfintite de Constitutie si tratatele internationale sunt cele care guverneaza societatea, de restrangeri ale unor drepturi, si mai ales a dreptului de proprietate, pare un paradox.

Am incercat prin lucrarea de fata sa enumar diferitele criterii dupa care limitarile dreptului de proprietate pot sa fie impartite apoi prin dezvoltare si argumentare am dorit sa cuprind majoritatea limitarilor studiate si recunoscute de dreptul civil roman sau de drept in general. Desigur, aceasta enumerare pe care ne-am permis sa o creionam, nu trebuie privita cu exclusivism, fiind posibile si alte modalitati de sistematizare a materiei.

Perspectiva oferita de dreptul intern si doctrina juridica romana a fost cea care ne-a indreptatit concluziile privind determinarea criteriilor de clasificare a limitarilor dreptului de proprietate, fapt care s-a reflectat si asupra lucrarii noastre.

Datorita imprejurarilor speciale in care ne aflam, vom trata aceste limitari reglementate in Codul civil dar si alte limitari ce rezulta din diferitele ordine generale ale ministrului apararii. Acestea din urma au un caracter special si o aplicativitate dupa caz.

Am considerat necesar sa dezvolt ca studiu de caz restrictiile impuse de functionarea unui poligon de trageri. Aceasta deoarece acest gen de activitate este vitala pregatirii militarului dar si pentru ca astfel se impun anumite masuri de siguranta ce trebuie respectate cu strictete atat de militari cat si de dar mai ales de vecinii poligonului de trageri, vecini care de cele mai multe ori sunt supusi unor limitari temporare datorita stabilirii unor zone de siguranta peste proprietatile lor. Cu privire la toate celelalte limitari ale dreptului de proprietate ce nu se constituie in ordine generale sau in articole ale regulamentelor militare, de precizat ca sunt aplicabile in acelasi mod ca oricarei institutii sau persoana din statul roman.

Vom analiza in cele ce urmeaza cateva dintre cele mai importante ingradiri aduse dreptului de proprietate intr-o maniera aparent nesistematica dar necesara datorita intrepatrunderilor dinamice manifestate in materia limitarilor dreptului de proprietate.

În speranta ca prin aceasta modesta lucrare ne vom aduce si noi contributia pentru o mai buna intelegere si deschidere spre anumite notiuni si elemente ale dreptului de proprietate, scrutam cu speranta si incredere spre viitor.

Capitolul I. Notiuni introductive

1.1. Dreptul de proprietate. Consideratii generale

" Apoi Dumnezeu a zis: «Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe pamant. »" (Cartea Genezei, Capitolul I, versetul 26).

Cicero ne invata ca «proprietatea este innascuta in sufletul nostru ». Din punct de vedere ideologic, aceasta observatie este mai neutra decat ar putea parea la prima vedere. De fapt, dincolo de valtoarea filosofica, logica formala si datele minime ale experientei sunt suficiente pentru a demonstra ca proprietatea este naturala si este naturala ca proprietate individuala.

Într-adevar, prin insasi imperfectiunea conditiei sale, omul este supus nevoii. Chiar satisfacerea celor mai simple dintre nevoi presupune insusirea unor elemente ale mediului inconjurator. [1 A se vedea, I. Micescu,Curs de drept civil, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000, p. 277-278 ] Primul om se hraneste, isi insuseste in prealabil hrana, adica o preia din mediul sau natural si dispune de ea, conferindu-i o anumita destinatie si suprimand-o in aplicarea acelei destinatii. Sub imperiul celei mai naturale nevoi, primul om transforma astfel un element din mediu in obiect de apropriatiune. Sub aspectul sau economic, proprietatea este la fel de naturala ca si nevoia. Proprietatea individuala a aparut odata cu primul individ.

Concurenta indivizilor aflati in acelasi mediu a condus la aparitia raporturilor de proprietate. Individul proprietar pretinde celorlalti sa-l recunoasca astfel. Legati intr-o retea de recunoasteri reciproce, oamenii isi cauta siguranta in societate. Societatea regleaza prin reguli conflictul dintre nevoile membrilor sai. Cand se doteaza cu un aparat de constrangere, regula sociala devine regula juridica. Dreptul obiectiv traseaza frontiere intre drepturile subiective. Apar institutia juridica a proprietatii si dreptul de proprietate. [2 A se vedea, C. Birsan, Drept Civil. Drepturile reale principale, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, p. 29-30; E. Chelaru, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000,p. 14-15; I. Adam, Drept civil. Drepturile reale, Ed. All Beck, Bucuresti 2002, p. 33]

Dreptul de proprietate este recunoasterea juridica a unui fenomen economic natural. Prin sine, aceasta asertiune nu explica insa nimic. Omul este supus unor tendinte naturale diverse. Dintre acestea, numai unele sunt incurajate de societate, altele sunt numai tolerate, iar altele sunt reprimate prin forta de constrangere a statului. Care este virtutea sociala a proprietatii de natura a explica recunoasterea sa juridica ?

S-ar putea raspunde sintetic: proprietatea este forta motrice, stimulentul psihologic si rezultatul finit al progresului social. Perspectiva dobandirii ei mobilizeaza resursele volitive ale omului si il indeamna sa devina un membru activ al societatii, pregatit sa-si investeasca energia in mersul ei mai departe. « Cu cat omul se dezvolta si paseste pe calea progresului, cu atat el simte dezvoltandu-se in inima sa dorinta de a fi proprietar si de a munci spre a-si ajunge scopul. El uita necazul si durerea muncii, cand se gandeste ca rezultatul ostenelilor sale are sa-i dea un patrimoniu care are sa-i inlesneasca traiul si sa-l faca neatarnat. Ideea de proprietate indeamna deci pe om la munca si-i face aceasta munca mai usoara. Ideea de proprietate indoieste puterile omului, a zis Voltaire. Proprietatea este deci naturala si necesara omului; fara dansa organizatia sociala este cu neputinta.» [3D. Alexandresco, Explicatiunea teoretica si practica a dreptului civil roman, tomul al III-lea, partea I, Ed. Socec, Bucuresti, 1909, p. 226 (citata in continuare, D. Alexandresco, Explicatiunea...)]

Art. 480 C.civ. stipuleaza ca: „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si de a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege". Aceasta definitie legala este completata si de prevederile art. 481 C.civ. potrivit carora: „Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa; afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire".

Definitia data de cod a fost criticata de doctrina din mai multe puncte de vedere, aceasta definind dreptul de proprietate ca fiind acel drept real care confera titularului sau posesia, folosinta si dispozitia asupra unui bun, exclusiv si perpetuu, in putere proprie si in interes propriu, cu respectarea normelor in vigoare [4 Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu – Drept Civil. Drepturile reale, editia a II-a, Ed. Lumina Lex, Buc. 2003, p.86].

1.2. Caracterele dreptului de proprietate

Dreptul de proprietate a fost caracterizat ca fiind un drept absolut, exclusiv si perpetuu.

Caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie interpretat in sensul ca titularul sau are asupra lucrului latitudinea de a-i trage toate foloasele, de a profita de toata utilitatea pe care el o confera si de a savarsi toate actele juridice care raspund nevoilor proprietarului sau impuse de propriul sau interes. [5 G.N. Lutescu, Teoria generala a drepturilor reale, Bucuresti, 1947, p. 258]

Caracterul absolut al dreptului de proprietate presupune si faptul ca numai legiuitorul este acela care poate determina limitele exercitiului prerogativelor acestui drept, insa - asa cum s-a spus [6 C.Birsan, op. cit.,p. 46] - “atunci cand o face trebuie sa asigure un just echilibru intre prezervarea intereselor proprietarului si luarea in considerare a interesului general, social”.