Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
Capitolul I
CONCEPTII TEORETICE CU PRIVIRE LA PROFIT SI DETERMINAREA SA
1
1.1. Geneza si functiile profitului
1
1.1.1. Geneza profitului
1
1.1.2. Functiile profitului
5
1.2. Metode de determinare a marimii rezultatului: profit/pierdere
7
1.3. Contul de profit si pierdere - sursa de informatii pentru determinarea rezultatelor intreprinderii
13
1.3.1. Abordari contemporane privind contul de profit si pierdere
13
1.3.2. Tipologie de prezentare a contului de rezultate
14
1.3.3. Definirea veniturilor si cheltuielilor
14
1.3.4. Clasificarea veniturilor si a cheltuielilor
15
1.3.5. Recunoasterea veniturilor si cheltuielilor
18
1.4. Profitul legitim si nelegitim
18
Capitolul II
Metodologia de determinare a profitabilitatii
22
2.1. Analiza profitabilitatii de exploatare
22
2.2. Analiza profitabilitatii activitatii curente
26
2.3. Analiza profitabilitatii activitatii globale (operationale)
27
2.4. Analiza soldurilor intermediare de gestiune (SIG)
29
Capitolul III
PROFITABILITATEA LA S.C. Energoconstructia S.A. BUCURESTI

35
3.1. Prezentare generala a S.C. Energoconstructia S.A. BUCURESTI
35
3.1.1. Statutul societatii
35
3.1.2. Obiectul de activitate al societatii: principalele lucrari si servicii

35
3.1.3. Organizarea teritoriala si functionala a societatii
Organizarea administrarii teritoriale
37
3.1.4. Principalii indicatori economico - financiari
la S.C. Energoconstructia S.A.
37
3.2. REFLECTAREA INDICATORILOR DIN CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE LA S.C. Energoconstructia S.A. PE PERIOADA 2001 - 2003
39
3.3. ANALIZA VENITURILOR SI CIFRA DE AFACERI
EVOLUTIE - STRUCTURA - ANALIZA FACTORIALA
41
3.3.1. Evolutia indicatorilor de venituri si a cifrei de afaceri
41
3.3.2. Structura cifrei de afaceri
42
3.3.3. Analiza factoriala a cifrei de afaceri si reflectarea modificarii cifrei de afaceri in indicatorii economico - financiari la S.C. Energoconstructia S.A.
43
3.3.4. Influenta modificarii C.A. in principalii indicatori ai
S.C. Energoconstructia S.A.
46
3.3.4.1. Tabloul soldurilor intermediare de gestiune
46
3.3.4.2. Analiza valorii adaugate
48
3.5. ANALIZA REZULTATELOR iNREGISTRATE
PE PERIOADA 2001 - 2003
51
3.5.1. Analiza rezultatului exploatarii
52
3.5.2. Analiza rezultatului brut Rb: (Profit)
54
3.6. ANALIZA CHELTUIELILOR LA 1000 LEI VENITURI
(VENITURI DIN EXPLOATARE SI VENITURI TOTALE) LA S.C. Energoconstructia S.A.
56
3.7. ELEMENTE DE ANALIZA A RANDAMENTULUI ECONOMICO - FINANCIAR AL FIRMEI PE BAZA REZULTATELOR iNREGISTRATE
57
3.8. CORELATIA DINTRE VOLUM VALORIC AL ACTIVITATII - COSTURI - PROFIT LA S.C. Energoconstructia S.A.
59
CAPITOLUL IV.
Concluzii si propuneri
61

Alte date

?Capitolul I

CONCEPTII TEORETICE CU PRIVIRE LA PROFIT SI DETERMINAREA SA

1.1. GENEZA SI FUNCTIILE PROFITULUI

1.1.1. Geneza profitului

Profitul este indicatorul de baza al conceptului de eficienta economico – financiara, ce constituie ratiunea de a fi a unei intreprinderi intr-o economie de piata.

Economistul francez Fr. Perroux afirma: „profitul este motorul esential al societatii. Proprietarii, oricare ar fi ei, agricoli sau industriali, au interesul de a produce cat mai mult posibil bogatii punand in aplicare cele mai bune mijloace. Cu toate ca repartitia finala a bogatiei nu este echitabila, eficacitatea acestui motor nu poate fi contestata”.

Cea mai simpla si concreta definitie a profitului este aceea care-l considera drept remunerarea directa a activitatii unui intreprinzator intr-o economie concurentiala.

Din punct de vedere generic, profitul reprezinta diferenta pozitiva dintre toate veniturile realizate din productie si servicii in scopul vanzarii si totalul cheltuielilor ocazionate de acestea intr-un anumit interval de timp (luna, trimestru, an).

Prezenta profitului demonstreaza ca intreprinderile isi acopera integral cheltuielile din venituri proprii si obtin un excedent de valoare in expresie baneasca.

În sens restrans, profitul e o forma importanta a produsului net care se autonomineaza in procesul de repartizare si utilizare a unei parti din valoarea nou creata la nivel microeconomic.

Desi sfera profitului unei intreprinderi este extinsa asupra tuturor rezultatelor economice, de exploatare, financiare si extraordinare, in realitate, profitul reprezinta numai o forma a produsului net, care ramane la dispozitia intreprinderii pentru autofinantare si remunerare a actionarilor sub forma de dividend.

Profitul este creat de munca productiva in bunuri si servicii, dar realizarea lui efectiva are loc in procesul de circulatie, odata cu realizarea valorii marfurilor si serviciilor pe o piata concurentiala. Realizarea efectiva a profitului presupune ca sortimentul si calitatea produselor si serviciilor prestate sa raspunda unei cereri solvabile. Daca marfurile si prestarile de servicii nu corespund necesitatilor pietei, ele nu se realizeaza si astfel, profitul nu se formeaza.

Teoria si practica economica au asimilat treptat notiunea de profit, fara a se realiza insa o acceptiune universala si imuabila. De aceea se intalnesc mai multe acceptiuni, unghiuri in analiza si aprecierea profitului.

Adesea s-a recurs la apropierea acestei notiuni de cea de beneficiu, in intentia de a se da profitului doar sensul sau pozitiv. Dar, si asa, relatia dintre profit si beneficiu ramane destul de generala si de confuza. Astfel, unii autori au considerat ca cele 2 notiuni sunt sinonime, altii au apreciat ca beneficiul si profitul sunt distincte si diferite ca sfera de cuprindere (fie ca profitul e o parte a beneficiului, fie invers).

Atunci cand se doreste sa se dea profitului doar expresia de rezultate pozitive ale activitatii economice, pierderea reprezinta notiunea pereche negativa a profitului.

Ambiguitatea termenului a facut ca acestuia sa i se acorde o mare atentie in toate sistemele de gandire economica. În unele cazuri, profitul a primit cele mai curioase si neasteptate interpretari politico – ideologice.

Mercantilistii (Cantillon, Colbert) s-au ocupat atat de analiza profitului, cat si de izvorul sau. Ei vedeau izvorul sau. Ei vedeau izvorul profitului in sfera circulatiei. Potrivit conceptiei lor, marfurile se vand la preturi care cuprind 2 elemente diferite: primul element e valoarea reala si al doilea profitul de instrainare, realizat din vanzarea marfurilor.

Potrivit aceste conceptii nu orice circulatie e izvorul profitului comercial, ci numai circulatia dintre state, comertul exterior. Deci, profitul e rezultatul activitatii de comert exterior.

Economistii fiziocrati (Turget, Quesnay) au respins conceptia mercantilista si au cautat sa demonstreze ca profitul se obtine doar din activitatile productive agricole, acesta fiind un dar al naturii.

Clasicul Adam Smith defineste profitul drept recompensa a aportului productiv al intreprinzatorului (capital + munca), care corespunde functiei de dirijare, de organizare generala a productiei, de luarea de decizii. El sustine ca profitul este un produs al muncii neplatite, un venit ce revine capitalului. El numeste profit cea ce este produs net.

Un mare merit al lui Smith in analiza profitului este si faptul de a fi respins parerea care considera profitul drept salariu cuvenit capitalistului. El a aratat in mod just ca salariul si profitul sunt categorii economice generate de legi diferite, ca marimea profitului nu depinde de cantitatea de munca cheltuita de capitalist, ci de marimea capitalului acestuia. În schimb, beneficiul intreprinzatorului (partea din profit care ramane dupa scaderea dobanzii) este o recompensa pentru riscul si stradania intreprinzatorului capitalist.

Smith vorbeste si despre o tendinta de scadere a profitului odata cu dezvoltarea societatii capitaliste. Greseala lui consta ca nu considera tendinta de scadere a ratei profitului ca fiind insotita de o crestere a masei acestuia.

David Ricardo a inlaturat inconsecventele lui Adam Smith in explicarea originii profitului si a afirmat in mod clar ca izvorul acestuia il constituie o parte din munca muncitorului, care e insusita de capitalist.

Pentru Ricardo este absolut normal ca o parte din valoarea creata de muncitori sa fie insusita de capitalisti sub forma de profit. Si Ricardo a confundat produsul net cu o forma a acestuia, profitul nefacand deosebirea dintre produsul net ca forma generala de insusire a supramuncii si formele pe care acesta le imbraca.

Ricardo are meritul de a fi aratat pentru prima oara in mod clar opozitia dintre salar si profit. În lucrarea „Despre principiile economiei politice si impunerii”, capitolul VI, „Despre profit”, Ricardo afirma: „profiturile vor fi urcate sau scazute in proportia in care salariile vor fi scazute sau urcate. În plus, in proportia in care salariile cresc vor scadea profiturile”.

El a respins parerea lui Smith despre venituri ca sursa a valorii, potrivit caruia in capitalism salariul si profitul pot creste simultan. Ricardo a aratat ca nu-i posibila cresterea unuia decat pe seama celuilalt. De asemenea, el sustine ca odata cu dezvoltarea societatii capitaliste profitul are tendinta de scadere. Faptul ca sesizeaza ca rata profitului are o tendinta de scadere este un merit al lui Ricardo. Greseala lui este ca el incearca sa explice aceasta prin inevitabilitatea cresterii pretului produselor agricole datorita ”fertilitatii descrescande a solului”.

Economistul J.B. Say a apreciat ca profitul este un salariu pentru munca speciala de conducere si de coordonare.

Karl Max a sustinut ca profitul este o forma transformata a valorii, o forma de manifestare a plusvalorii, adica plusvaloarea creata de munca salariata, privita insa ca efect al intregului capital (teorie obiectiva)

Marx a aratat ca in societatea capitalista paralel cu tendinta de scadere a ratei profitului are loc o crestere a masei acestuia.

Hahn, Felner, Marshall au definit profitul ca recompensa a intreprinzatorului pentru calitatile sale de organizator si de inventator, pentru riscul si incertitudinile la care se expune, pentru functiile sociale pe care si le asuma.

Jean Marchal a sustinut ca profitul, indeosebi marimea sa, este rezultat al actiunii de forta sau de putere pe care intreprinzatorul sau proprietarul unitatii economice o manifesta (o exercita) pe pietele de bunuri de consum si de factori de productie.

În ultimele decenii s-au constituit si se confrunta numeroase teorii privind profitul, acesta fiind considerat mai ales un venit care depinde de anumite circumstante social-economice favorabile in care isi desfasoara activitatea unitatile economice.

Pornindu-se de la ideea generala conform careia profitul se identifica cu orice castig, cu orice surplus, din orice activitate, actiune, s-au conturat 2 sensuri de abordare si apreciere a profitului:

1) Un prim sens de abordare a profitului are caracter depreciativ, profitul fiind considerat un avantaj dobandit, un castig insusit de o persoana fizica sau juridica. Mergandu-se pe o asemenea linie de rationament, cel care-si insuseste acest venit este apreciat ca profitor sau chiar ca un parazit social.

Astfel, profitul e denigrat, fiind considerat de unii autori ca un „castig imoral” al capitalistilor. Cu toate acestea, in prezent in economiile de piata aproape oricine traieste intr-o oarecare masura, din asemenea castiguri „imorale”.

În acelasi sens, insa printr-o metodologie de analiza ce tine seama mai ales de nerespectarea reglementarilor legale, s-a formulat notiunea de profit nelegitim, ilegal, necuvenit. Printre actiunile care favorizeaza obtinerea unui astfel de profit, se remarca: marirea nejustificata a preturilor de vanzare in conditiile unui anumit tip de concurenta imperfecta; insusirea unor venituri fara eforturi proprii, generate de dezechilibre economico-financiare, cum ar fi inflatia; diminuarea cheltuielilor pentru protectia, conservarea sau ameliorarea mediului ambiant; evaziunea fiscala.

2) Un alt sens de abordare este cel care decurge direct din insasi etimologia cuvantului latin – proficere, care inseamna a produce, a face ceva in avans fata de ceilalti concurenti), care asigura astfel progresul.

Profitul este un venit ce se obtine dintr-o activitate economica, perfectionata si modernizata prin eforturile creatoare proprii ale firmelor. Prin actiuni si masuri economice, tehnico – stiintifice sau manageriale, firmele realizeaza venituri pe care si le insusesc sub forma de profit legitim. Acesta este efectul dezvoltarii si modernizarii economice si, totodata, este resursa importanta pentru progresul ulterior.

Cea mai mare diversitate de opinii cu privire la profit se centreaza pe natura acestuia, pe ce reprezinta el. Pentru a simplifica abordarea, le vom clasifica dupa criteriul relatiei fundamentale, astfel:

a) teorii subiective, ce leaga profitul de actiunea antreprenorului (intreprinzatorului);

b) teorii obiective, care conditioneaza profitul de mediul economic.

Teoriile subiective au aparut la inceputul sec. XIX-lea; initial erau primitive si explicau profitul ca salariul cuvenit antreprenorului pentru efortul sau, pentru capacitatile personale, vointa, indrazneala. Acestea sintetizau rolul antreprenorului, dar nu spuneau ce este profitul, sau cel mult il identificau cu salariu.

• Prima explicatie o gasim la J. Schumpeter, care precizeaza ca profitul recompenseaza actiunea dinamica si inovatia si de aceea antreprenorul e incitat sa realizeze noi inovatii.

• F.H. Knight considera profitul ca o recompensa pentru riscul asumat (dar numai a aceluia care nu poate fi masurat) intrucat el nu are niciodata certitudinea finalizarii unei actiuni cu profit. Knight considera profitul o remunerare pentru cele 3 functii ale antreprenorului: de leadership sau de pionierat (analoaga functiei de investitie la Schumpeter) de adaptare la schimbare, de asumare a riscului.

Teoriilor subiective li se aduc obiectii foarte importante:

• explicarea profitului prin inovatie nu tine seama de existenta sa in sectoare largi ale economiei sau intreprinderii cu activitate curenta si nu inovationala;

• profiturile cele mai mari nu sunt obtinute intotdeauna de antreprenorii cei mai buni, cei mai calificati sau cei care isi asuma cele mai mari riscuri;