Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
INTRODUCERE 7
CAP.1. CONSIDERATII TEORETICE PRIVIND UTILIZAREA CONCEPTULUI DE CONDUCERE 9
1.1. Acceptiuni ale conducerii 9
1.2. Evaluarea diferitelor acceptiuni. Optiunea pentru orizontul procesual-organic 13
1.3. Premisele fundamentale ale studiului 14
1.4. Posibilitatea exercitarii conducerii in orizonturi diferite de interpretare 16
CAP.2. PROCESAREA EMPIRICA. POSIBILII EXERCITARII CONDUCERII iN ORIZONTUL EMPIRIC DE PROCESARE A INFORMATIEI 21
2.1. O prima caracterizare a procesarilor empirice 21
2.2. Dimensiunea biotica a procesarii empirice 22
2.2.1. Dimensiunea sexuala a reglarilor biotice 22
2.2.2. Dimensiunea estetica a reglarilor biotice 23
2.2.3. Dimensiunea afectiva a reglarilor biotice 23
2.2.4. Dimensiunea operatorie a reglarilor biotice 24
2.2.5. Manifestarile emotionale specifice reglarilor biotice 27
2.2.6. Posibilitatea unor diagnosticari si interventii intru maximizarea capacitatilor biotice 29
2.3. Dimensiunea interpretativa a procesarii empirice 35
2.4. Genuri de disfunctii posibile in procesarile empirice 37
2.5. Caracterizarea modalitatilor de exercitare a conducerii in orizontul empiric de interpretare. Posibilitati de transcendere a limitelor procesarii empirice 39
CAP. 3. POSIBILII EXERCITARII CONDUCERII iN MODALITATI SCIENTIZATE 42
3.1. Posibilitatea unor scientizari ale procesului de conducere 42
3.2. Posibilii exercitarii conducerii in orizontul cauzal de interpretare 43
3.2.1.Caracterizarea modalitatilor cauzale de procesare a informatiilor 43
3.2.2. Limite ale explicatiilor de tip cauzal 46
3.2.3.Caracterizarea modalitatilor de exercitare a conducerii in orizontul cauzal de interpretare 49
3.3. Posibilii exercitarii conducerii in orizontul interactionist de interpretare 50
3.3.1. Caracterizarea modalitatilor interactioniste de procesare a informatiilor identificate de R. Boudon 51
3.3.2. Caracterizarea modalitatii interactioniste de procesare a informatiilor propusa de J. Piaget 52
3.3.3. Caracterizarea modalitatilor de exercitare a conducerii in orizontul interactionist de interpretare 53
3.4. Posibilii exercitarii conducerii in orizontul sistemic de interpretare 55
3.4.1.Caracterizarea modalitatii sistemice de procesare a informatiilor 55
3.4.2. Caracterizarea modalitatilor de exercitare a conducerii in orizontul sistemic de interpretare 57
3.5. Repere teoretice privind exercitarea rolului de conducator la nivelul subunitatii militare 59
CAP.4.PARTEA APLICATIVA 66
4.1. Studiu de caz 66
4.2. Invitatie la autoevaluare 79
EVALUAREA LUCRARII 83
CONCLUZII 84
BIBLIOGRAFIE..........86

Alte date

?INTRODUCERE

Problematica optimizarii interventiilor decidentilor in organizatii este astazi un subiect care fascineaza si intriga. Exista o multime de abordari teoretice ale acestui subiect, in practica insa, deciziile empirice, bazate pe experienta, intuitie, fler, au o mare pondere.

Prezenta lucrare abordeaza analitic „conducerea empirica” si „conducerea scientizata”, in speranta ca din explorarea posibililor fiecarui orizont amintit, se va putea discerne care este modalitatea de interpretare mai performanta intru ameliorarea situatiei oamenilor in organizatii.

Am interpretat demersul nostru ca fiind unul „bazat pe paradigma”, din aceasta optiune rezultand un set de exigente utilizate in alegerea conceptelor cu care am operat si care in cele din urma s-a dovedit a facilita demersul interpretativ.

În Capitolul 1 al lucrarii am „inventariat” acceptiunile date astazi „conducerii”, prin raportarea la cadrul general din care acestea au fost derivate, reusind sa depasim maniera voluntarista in care de regula se opteaza pentru una sau alta dintre acceptiuni. Optiunea noastra a fost orizontul procesual-organic de interpretare a existentei sociale, din aceasta decurgand utilizarea explicita pe tot parcursul lucrarii, a unui set de 11 premise fundamentale ce caracterizeaza aceasta abordare.

Centrarea investigatiilor pe procesarea informatiei a permis realizarea unor diferentieri in ceea ce priveste delimitarea unor orizonturi de procesare circumscrise modalitatii teoretice de interpretare a existentilor, atragand totodata atentia asupra coexistentei lor in procesualitatea interpretativa si, implicit, a posibilitatii situarii conducatorilor in interiorul unuia dintre aceste orizonturi.

În Capitolul 2 al demersului nostru, pornind de la cadrul explicativ general prezentat in lucrarea „Potentele fiintei umane” (L. Culda), am realizat unele aprofundari ale interpretarii date modalitatilor empirice de procesare a informatiilor, informatiile utilizate fiind atent selectate pentru a evita reductionismul abordarilor unidisciplinare sau chiar multidisciplinare. Capitolul se incheie prin reliefarea principalelor disfunctii care pot interveni in procesarile empirice, a unor modalitati de transcendere a acestora si cu o caracterizare a posibililor exercitarii rolului de conducator in limitele acestui orizont de interpretare.

În Capitolul 3, ne raportam critic la posibilii scientizarilor deciziilor, demers in urma caruia am relevat emergenta unor posibilitati neechivalente, in functie de situarea in interiorul unuia sau altuia dintre orizonturile abordate. Considerand abordarile determinist-cauzale si determinist-interactioniste ca fiind reductioniste, oferim repere pentru transcenderea limitelor acestora, intru utilizarea teoriilor mai performante, Teoria generala a sistemelor pentru interpretarea existentei abiotice sau biotice si Teoria procesual-organica pentru interpretarea existentei sociale.

În capitolul 4 al lucrarii, studiul de caz utilizat, devine un pretext de exemplificare a genurilor de posibili ce decurg din situarea in orizonturile informationale mentionate anterior. Se confirma ipoteza potrivit careia analizele scientizate se pot raporta la mai multe aspecte caracteristice existentei, asigurand totodata evitarea unor erori inerente orizontului empiric de interpretare. Nici cele dintai insa, dupa cum am aratat, nu sunt infailibile. Este asadar nevoie de o atitudine critica din partea decidentilor in utilizarea unor astfel de constructii.

Un prim pas catre dezideratul amintit il constituie posibilitatea unei autoevaluari a capacitatilor de procesare caracteristice cititorului, prin instrumentul pus la dispozitie in continuare. Consideram ca parcurgerea itemilor propusi, sustinuta de reperele teoretice oferite in primele capitole poate asigura o imagine fidela a acestor capacitati.

Am finalizat demersul nostru interpretativ prin formularea explicita a unor concluzii si propuneri reiesite in urma analizelor efectuate anterior si prin invitatia adresata cititorului de a realiza o evaluare a lucrarii. Aceasta din urma in speranta declansarii unor procese interpretative orientate catre itemii propusi, proces care poate sau nu sa includa interactiunea cu autorul.

CAP.1. CONSIDERATII TEORETICE PRIVIND UTILIZAREA CONCEPTULUI DE „CONDUCERE”

1.1. Acceptiuni ale conducerii

Verbul „a conduce” este astazi folosit in legatura cu activitati omenesti dintre cele mai diverse, utilizarea lui in vorbirea curenta realizandu-se cu sensuri destul de largi, de cele mai multe ori vagi, uneori contradictorii. Iata cateva sintagme ce contin verbul amintit sau termeni derivati (conducere, conducator) care ilustreaza afirmatia anterioara: „conducerea intreprinderii”, „conducator de autovehicul”, „conducator de doctorat”, „conducerea tarii”, „a conduce un grup de oameni la o destinatie”, „arta de a conduce”, „stiinta conducerii”, „conducerea focului”, etc.

În sprijinul aceleiasi idei s-a dovedit a fi si demersul de cautare a unor sinonime pentru verbul amintit, fiind identificate peste 30 de astfel de expresii, printre care amintim: „a carmui”, „a domni”, „a guverna”, „a administra”, „a gospodari”, „a supraveghea”, „a comanda”, „a dirija”, „a indruma”, „a organiza” etc [1 Dictionar de sinonime al limbii romane, Bucuresti, Editura Univers enciclopedic, 1996, p 146]. Toate acestea trimit la un anumit context in care sunt folosite, posibilitatea inlocuirii lor prin „a conduce” reliefand o anume „flexibilitate” in semnificatii a acestuia din urma, dar si o „relativitate”(semnificatia este relativa la context), care de multe ori poate genera confuzii.

Folosirea acelorasi termeni, in situatii prin natura lor eterogene, se justifica prin existenta unui fond comun, reprezentat de orientarea pe o anumita directie, pe care conducerea il exprima in fiecare dintre ele.

Nuantarea apare in momentul in care discutia se muta la un nivel de maxima generalitate. Astfel, se poate vorbi de conducerea unor lucruri, obiecte, de regula sisteme tehnice, si de conducerea oamenilor si a organizarilor socio-umane. În prima situatie, orientarea se rezuma la „plasarea unor obiecte fizice pe anumite traiectorii prestabilite” [2 C. Negoita, Abordarea sistemica prin multimi vagi, in vol. Studiul sistemelor in stiinta conducerii, Bucuresti, Editura Academiei R.S.R, 1979, p 47 ], pe cand in cea de-a doua, orientarea se realizeaza prin indrumare, termen ce sugereaza luarea in considerare, intr-o masura mai mare sau mai mica, si a subiectivitatii celor condusi.

Prin prezentul demers ne-am propus sa studiem conducerea in organizarile sociale, urmatorul pas deci, raportarea la interpretarile furnizate de pe pozitii stiintifice, se va focaliza asupra celei din urma acceptiuni.

Interogarile stiintifice centrate pe „conducere” sunt numeroase, la fel de numeroase fiind si rezultatele la care s-a ajuns. Ca o posibila explicatie a acestui fapt, invocam in primul rand un argument de ordin lingvistic: inexistenta in limba romana a unor termeni distincti care sa denumeasca realitatile exprimate prin termeni ca management, leadership, headship. În mod firesc, autorii romani au preluat anumite interpretari expuse in alte limbi, traducerea acestor concepte prin „conducere” fiind o optiune care a adus cu sine semnificatii distincte, grefate insa pe fondul semantic al aceluiasi termen. Tinand seama de faptul ca nici in lucrarile in limba engleza de multe ori raporturile dintre termenii amintiti nu sunt intotdeauna clare, respectiva situatie s-a transmis si in limba romana.

În al doilea rand, diferentierile s-au produs ca urmare a situarii cercetatorilor in cadrul unor sisteme conceptuale specifice unei discipline (Stiinta conducerii, Teoria organizatiei, Sociologie, Psihologie, etc.) sau unui grup de discipline, asa numitele abordari interdisciplinare (psihosociale, psihoorganizationale,etc.). De asemenea problematica a fost investigata de pe pozitii transdisciplinare, cum este cazul Teoriei procesual-organice despre existenta sociala.

Stadiul nesatisfacator al conceptiilor-cadru adoptate in cadrul disciplinelor singulare dar si in demersurile interdisciplinare nu putea conduce la conturarea unor interpretari satisfacatoare. Totodata, „concentrarea selectiva” [3 Ch. Handy, Understanding Organizations, London, Penguin Books, 1976, p 14], focalizarea pe anumite aspecte, mai cunoscute, cu riscul de a le neglija pe altele la fel de importante a favorizat adancirea diversitatii si in interiorul interogarilor amintite.

Totusi, un demers de sistematizare a acceptiunilor date conducerii s-a dovedit a fi posibil, majoritatea punctelor de vedere gravitand in jurul a patru idei majore ce pot fi redate sintetic astfel:

? CONDUC?TOR este detinatorul puterii;

? CONDUC?TOR este MANAGERUL;

? CONDUC?TOR este LIDERUL;

? CONDUC?TOR este organizatorul de interactiuni;

1. Conducatorul, detinator al puterii.

Aceasta interpretare oglindeste modalitatea in care oamenii se raporteaza la organizarile sociale inca din cele mai vechi timpuri.

Conducatorul, in virtutea unor ascendente de ordin religios, fizic, material este propulsat din randul „oamenilor de rand”, fiind investit cu „autoritate”, primind imputernicirea de a-i dirija pe acestia. Rezulta astfel o separare intre conducatori si condusi, cei din urma supunandu-se hotararilor celor dintai.

Raporturile de putere sunt dominante, cel mai slab depinzand de cel mai puternic, de „puterea autoritatii” sale [4 P. Andrei, Sociologie generala, Bucuresti, Editura Academiei R.S.R, 1970, p 351].

2. Conducator este managerul

În acesta acceptiune, conducerea se refera la modul de exercitare a rolului de manager. Este o semnificatie ce se contureaza in momentul in care ideea “conducerii stiintifice” se bucura de o tot mai larga acceptare.

Lucrarile in Stiinta conducerii (echivalentul romanesc al Management Science) ale unor autori romani, elaborate incepand cu deceniul al 8-lea al secolului trecut, folosesc in cvasimajoritatea lor repere din Teoria sistemelor (vezi Florescu, 1970; Cornescu, 1972; Tamas, 1984; Nicolescu, Verboncu, 1986) . Se vorbeste tot mai mult despre intreprinderi, institutii, organizatii privite ca sisteme.

Este o viziune holista in care intregul depinde de fiecare din parti si fiecare parte depinde de intreg. În acest cadru, conducatorul, dispune de o serie de instrumente stiintifice de multe ori matematice [5 L. von Bertalanffy, Théorie générale des systémes, p 22; pledeaza pentru folosirea instrumentelor matematice in analiza socialului, modelele verbale fiind folositoare doar in masura in care fac posibila formalizarea. ] (sunt deci posibile abordari cantitative in interogarea socialului), care-l asista in activitatea de conducere. Aceasta din urma este una deosebit de complexa, fapt reliefat de activitatile specifice functiilor managementului, la cei mai multi autori acestea fiind: previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea, controlul.