Pagina documente » Stiinte Economice » Piata titlurilor de stat

Cuprins

lucrare-licenta-piata-titlurilor-de-stat
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-piata-titlurilor-de-stat


Extras din document

CUPRINS
Capitolul 1. Datoria publica........... 1.1. Interpretari privind soldul bugetar...........
1.2. Tehnici de finanatare a deficitelor bugetare... 1.3. Finantarea monetara si finantarea nemonetara.......
1.4. Caracteristicile, destinatia si rolul imprumuturilor publice...
1.5. Teorii privind destinatia si rolul imprumuturilor publice......
Capitolul 2. Capacitatea si nevoia de finantare......
2.1. Analiza soldului contului de capital pe sectoarele institutionale din economia romineasca........2.2. Capacitatea si nevoia de finantare a administratiilor publice
2.3. Evolutia deficitului bugetar si finantarea acestuia..
Capitolul 3. Instrumente financiare specifice pietei titlurilor de stat.......... 3.1. Tipuri de titluri de stat..............
3.2. Bonuri de tezaur.........
3.3. Bilete de trezorerie.....
3.4. Obligatiuni de trezorerie...........
3.5. Titluri de valoare cu discont initial..........
3.6. Alte titluri emise de stat............
3.7. Consideratii privind randamentele titlurilor de stat
Capitolul 4. Emisiuni pe piata titlurilor de stat......
4.1. Evolutii pe piata titlurilor de stat.............
4.2. Caracteristicile principalelor emisiuni.....
4.2.1. Emisiuni din anul 1994....
4.2.2. Emisiuni din anul 1995....
4.2.3. Emisiuni din anul 1996....
4.2.4. Emisiuni din anul 1997....
4.2.5. Emisiuni din anul 1998....
4.2.6. Emisiuni din anul 1999....
4.2.7. Emisiuni din anul 2000....
4.2.8. Emisiuni din anul 2001....
4.2.9. Emisiuni din anul 2002....
4.3. Studii de caz privind randamentele unor emisiuni.
Anexe..........
Bibliografie.
5
5
8
8
9
11
13
13
16
16
23
23
24
27
27
28
28
29
31
31
33
33
33
33
34
35
39
41
46
50
52
55
59

Alte date

?CAPITOLUL 1. DATORIA PUBLIC?

1.1. INTERPRET?RI PRIVIND SOLDUL BUGETAR

Teza clasica a echilibrului bugetar, care a prelevat de-a lungul secolului al XIX - lea si pana la inceputul secolului al XX - lea, implica egalitatea intre cheltuielile bugetare si veniturile bugetare ordinare. Aceasta teorie se inspira din regulile bunei gestiuni a finantelor private, conform carora un particular nu poate cheltui pe termen lung decat ceea ce incaseaza.

Dogmatic, aceasta abordare se bazeaza pe modelul unei economii echilibrate a ocuparii depline, care conduce la principiul neutralitatii bugetare, incluzand o viziune foarte specifica asupra rolului statului: aceea a neinterventiei decat ca simplu consumator, interzicandu-si orice activitate productiva, directa sau indirecta. În acest sens, proiectiile bugetare vor trebui sa fie prezentate in echilibru, urmarindu-se in executia bugetara realizarea echilibrului. În aceasta optica, chiar daca un deficit bugetar devine absolut necesar, datorita incasarilor insuficiente, acoperirea cheltuielilor publice prin imprumut sau creatie monetara nu este acceptata decat in situatii exceptionale (de exemplu, in caz de razboi).

Si in prezent, legea finantelor defineste necesitatea unui echilibru financiar si economic, prin faptul ca insuficienta resurselor ordinare in raport cu cheltuielile proiectate presupune aprobarea prealabila, de catre Parlament, a unui deficit prevazut.

Existenta generalizata a deficitelor publice in economiile occidentale, in ultimele decenii, se explica prin contestarea caracterului neproductiv al activitatii statului, manifestata atat in domeniul alocarii resurselor prin investitiile realizate sau favorizate, dar si in domeniul stabilizarii conjuncturale prin politicile bugetare.

Evidenta unor imprecizii doctrinare referitoare la regula echilibrului bugetar a contribuit insa la centrarea gestiunii bugetare riguroase asupra unei probleme mai extinse: restituirea marjelor de manevra ale politicilor bugetare si monetare, mult reduse dupa socul petrolier, atat prin acumularea accentuata a deficitelor bugetare, cat si prin cresterea rapida a ratelor dobanzii si cheltuielilor generate de aceasta crestere.

În cadrul ansamblului economic, chiar daca constituie o realitate in gestiunea finantelor publice, deficitele bugetare sunt dificil de masurat, atat din motive conceptuale, cat si politice, insasi interpretarea economica a acestora ridicand probleme.

Este relevanta in acest sens interpretarea alternativa a soldului bugetar:

-in termenii legii finantelor, conform principiilor contabilitatii publice;

-in termenii finantarii acestui sold prin Trezorerie, conducand la definirea soldului financiar;

-in termenii contabilitatii nationale, conducand la nevoia sau capacitatea de finantare a sectorului administratiilor publice.

Fiecare conceptie asupra soldului bugetar isi are semnificatia sa proprie si aceasta semnificatie este greu de interpretat, deoarece adesea bugetele adoptate au un anumit sold (nul, pozitiv, negativ), sunt executate cu un sold diferit, ajungandu-se frecvent la situatia unui deficit in crestere.

Aprecierea efectelor economice pe care aceste solduri le genereaza face necesara, in afara alegerii unui sold semnificativ, identificarea obiectivului indatorarii publice, care poate fi de ordin pur financiar sau care corespunde unei nevoi economice.

Ca raspuns la teza echilibrului bugetar anual, interventia anticiclica a statului utilizeaza rolul reglator atribuit bugetului, care se bazeaza pe jocul stabilizatorilor automati ce rezulta din reactia bugetului la variatiile activitatilor economice. De asemenea, politica anticiclica poate consta in manipularea deliberata a cheltuielilor si incasarilor bugetare pentru a influenta activitatea economica, si in acest sens separarea soldului bugetar intr-o componenta conjuncturala si o componenta neconjuncturala, putandu-se dovedi utila pentru a ghida alegerile autoritatilor publice in materie de politica bugetara.

Într-o economie de piata, oscilatiile, pe termen mediu si scurt, ale ratei cresterii economice sunt provocate de variatii ale cererii globale (consumul si investitia privata, la care se adauga cererea publica si cererea exterioara). Gestiunea finantelor publice tinde astfel sa se transforme intr-o politica conjuncturala discretionara: ea vizeaza reducerea ecartului intre cererea globala si oferta potentiala, soldul bugetar devenind o variabila de comanda in sens anticiclic. Totusi, nivelul soldului efectiv nu depinde exclusiv de masurile de interventie bugetara, el evoluand si in functie de nivelul activitatii economice.

Într-adevar, un deficit bugetar initial prevazut se diminueaza in cursul perioadei de executie daca, in conditiile unei sume a cheltuielilor publice data, incasarile bugetare cresc datorita unei cresteri neasteptate a activitatii economice. În cazul incetinirii activitatii economice fenomenul este invers. Randamentul fiscal corespunde aproximativ produsului dintre o rata globala de impozitare, reprezentativa pentru ratele diverselor impozite, si o baza impozabila reprezentata de produsul intern brut sau venitul national (indicatori comozi ai bazelor efective: salarii, profituri, valori adaugate etc.).

Aceasta baza impozabila evolueaza in acelasi sens cu activitatea economica exprimata in termeni reali si cu inflatia, care provoaca deplasari in intrarile fiscale, deplasari cu atat mai importante cu cat sistemul fiscal este global progresiv si in acest caz veniturile fiscale cresc sau se diminueaza in mod spontan mai rapid decat produsul intern brut.

Asemenea relatii complexe exista si intre cheltuielile bugetare si conjunctura. În cazul unei legislatii neschimbate, majorarea somajului in cazul incetinirii activitatii economice conduce la cresterea numarului beneficiarilor de indemnizatii de somaj. La randul sau, inflatia actioneaza asupra masei de salarii alocate functiilor si serviciilor publice, precum si asupra preturilor cumpararilor administratiilor publice.

În consecinta, se poate considera un deficit efectiv ca fiind mai expansionist decat un altul numai intr-o situatie economica de referinta, care ar fi global, caracterizata prin constanta nivelului general al preturilor si a ratei de utilizare a resurselor de capital si munca.

În oricare alta situatie, aprecierea efectului unei politici active prin soldul bugetar necesita distinctia intre partea soldului deliberat creat in acest scop (deficit voluntar) si partea automatica sau conjuncturala a acestui sold (deficit suportat). A tolera dezechilibrul bugetar care se formeaza exclusiv ca raspuns la evolutia activitatii economice semnifica astfel acordarea unei increderi suficiente efectelor stabilizatorilor automati, fara a interveni pe plan legislativ.

Parlamentul anticipeaza anual veniturile si cheltuielile si deci soldurile, in cadrul legii finantelor initiale si al eventualelor legi ale finantelor rectificative si totodata, o data cu votul legii de executie a bugetului, aproba si soldurile efective.

Bugetul initial poate genera doua categorii de solduri [1 Manolescu Gh. – Buget - abordare economica si financiara, Editura Economica, Bucuresti, 1997, pagina 147]:

-soldul operatiunilor cu caracter definitiv, rezultat din diferenta intre cheltuielile si veniturile bugetare (inclusiv eventualele costuri speciale de trezorerie cu caracter definitiv);

-soldul operatiunilor cu caracter temporar, rezultat din operatiunile de imprumuturi si avansuri ale Trezoreriei.

Suma celor doua solduri formeaza soldul legii finantelor, gestionat de catre Trezorerie. În cazul deficitului, numit si „descoperire de trezorerie”, se procedeaza fie la imprumuturi, fie la creatie monetara.

Soldul legii finantelor initiale difera de soldul efectiv al bugetului (de executie), datorita urmatoarelor modificari:

-adoptarea in perioada exercitiului bugetar a unei sau mai multor legi ale finantelor rectificative, prin care se adapteaza previziunile initiale la noile orientari guvernamentale sau la conjunctura;

-variatii neprevazute ale incasarilor fiscale si nefiscale;

-inregistrarea unor pierderi sau castiguri determinate de deprecierea sau reprecierea monedei nationale.

Dupa cum s-a evidentiat deja, exercitiul financiar are tendinta de a deborda anul civil, aparand problema atasarii opertiunilor de incasari si cheltuieli unui exercitiu dat si in acest sens fiind doua solutii:

-adoptarea sistemului exercitiului, conform caruia cheltuielile si incasarile (veniturile) sunt atasate, oricare ar fi momentul platii sau perceperii, anului executiei legii finantelor care le-au autorizat. Permitand o cunoastere buna a situatiei financiare a statului pentru anul considerat, acest sistem obliga tinerea paralela a conturilor mai multi ani;

-utilizarea sistemului de gestiune, conform caruia cheltuielile si veniturile sunt atasate anului bugetar in cursul caruia ele au fost efectiv platite sau percepute. Avand avantajul inchiderii conturilor la sfarsitul anului, acest sistem nu permite informarea cu precizie asupra angajamentelor financiare ale statului.

Combinarea celor doua sisteme conduce la o gestiune moderata. Astfel, cheltuielile pot fi anticipate, adica angajate prin creditele anului considerat (n) inca din ultimele luni ale anului precedent (n-1), in timp ce, o perioada complementara se adauga din anul urmator (n+1) pentru a permite plata cheltuielilor angajate inainte de sfarsitul anului considerat, precum si regularizarea cheltuielilor si veniturilor aferente anului n.

În ciuda modificarilor de natura pur contabila sau caracterului neprevazut, diferenta intre soldul efectiv si cel initial ofera o prima informatie asupra amplorii ecarturilor in raport cu previziunile initiale, ecarturi generate de evolutia contextului conjunctural sau reorientarilor deciziilor bugetare.

Soldul de executie a legii finantelor este diferit de soldul de trezorerie asa cum este stabilit pornind de la principiile gestiunii financiare: pentru un an sunt luate in considerare numai cheltuielile platite si veniturile percepute.

Aceasta dubla prezentare a soldului de executie are o dubla justificare:

-statul este constrans sa-si gestioneze zi de zi trezoreria;

-impactul operatiunilor bugetare asupra marimilor macroeconomice precum productia, venitul, consumul sau investitia, este estimat prin referinte la perioada realizarii efective.

În acest sens, soldul de executie in termeni de gestiune cuprinde ansamblul operatiunilor aferente unui exercitiu determinat (n), care sunt efectiv executate in cursul exercitiului bugetar.

Trebuie adaugate la aceasta atat operatiunile care privesc perioada complementara exercitiului precedent (n-1), cat si cheltuielile angajate anticipat si platite in exercitiul ulterior (n+1).

Prezentarea contabila a gestiunii financiare a soldului bugetar implica in mod necesar, indiferent de perioada de inregistrare, realizarea echilibrului trezoreriei de stat, ceea ce impune necesitatea evidentierii rolului trezoreriei publice in sistemul monetar si financiar national.

1.2. TEHNICI DE FINANTARE A DEFICITELOR BUGETARE

Tehnicile de colectare a resurselor, importanta lor si regruparea acestora pe categorii au evoluat de-a lungul timpului, in prezent resursele trezoreriei luand urmatoarele forme [2 Manolescu Gh. – Buget - abordare economica si financiara, Editura Economica, Bucuresti, 1997, pagina 238]:

-emisiuni de imprumuturi amortizabile pe termen lung;

-bonuri de trezorerie emise catre populatie sau plasate pe langa institutiile financiare;

-depozitele agentilor nefinanciari si institutiilor de credit la trezorerie;