Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
CAPITOLUL 1: PIATA INTERNA A UNIUNII EUROPENE 1
1.1. Importan?a Pie?ei Interne Unice 1
1.2. Etapele realizarii pietei interne 2
1.2.1. Perioada de tranzitie (1958-1970) 3
1.2.2. De la uniunea vamala, la piata unica a uniunii europene 3
1.2.3. Perioada anilor ?70 pana la Cartea Alba din 1985 5
1.2.4. De la Actul Unic European la Piata Interna 6
1.2.5. Uniunea Economica si Monetara 8
1.3. Piata Comuna: libera circulatie a bunurilor 8
1.4. Principiile pie?ei interne 9
1.5. Dezvoltarea pie?ei interne a Uniunii Europene 10
1.6. Limitele pie?ei unice 13
1.7. Avantaje ?i dezavantaje ale Pie?ei Interne Unice 13
CAPITOLUL 2: LIBERTA?ILE FUNDAMENTALE ALE UNIUNII EUROPENE 17
2.1. Libera circulatie a persoanelor 17
2.1.1. Semnificatia si intinderea principiului liberei circulatii a persoanelor in cadrul integrarii europene 18
2.1.2. Continutul specific al principiului liberei circulatii a persoanelor 19
2.1.3. Largirea domeniului de aplicare a liberei circulatii a persoanelor 21
2.2. Libera circulatie a marfurilor 24
2.3. Libera circulatie a serviciilor 26
2.3.1. Raportul dintre libera circulatie a persoanelor si libera circulatie a serviciilor 26
2.3.2. Modalitati de realizare a liberei circulatii a serviciilor 26
2.4. Libera circulatie a capitalurilor 28
CAPITOLUL 3: LIBERA CIRCULA?IE A BUNURILOR 29
IN SPATIUL COMUNITAR 29
3.1. Elemente generale. Temei juridic 29
3.2. Acquis-ul comunitar privind libera circula?ie a bunurilor 29
3.2.1. Uniunea vamal? ?i barierele fiscale. Tariful vamal comun 30
3.2.2. Libera circula?ie a bunurilor: interzicerea restric?iilor cantitative 41
3.2.3. Reorganizarea monopolurilor cu caracter comercial 45
3.2.4. Modalit??i procedurale de realizare a liberei circula?ii a bunurilor 47
CAPITOLUL 4: APLICAREA ACQUIS-ULUI COMUNITAR PRIVIND LIBERA CIRCULA?IE A BUNURILOR ?N ROM?NIA 50
CONCLUZII 57
BIBLIOGRAFIE 58

Alte date

3.2. Acquis-ul comunitar privind libera circulatie a bunurilor {p}

3.2.1. Uniunea vamala si barierele fiscale. Tariful vamal comun {p}

3.2.2. Libera circulatie a bunurilor: interzicerea restrictiilor cantitative {p}

3.2.3. Reorganizarea monopolurilor cu caracter comercial {p}

3.2.4. Modalitati procedurale de realizare a liberei circulatii a bunurilor {p}

CAPITOLUL 4: APLICAREA ACQUIS-ULUI COMUNITAR PRIVIND LIBERA CIRCULATIE A BUNURILOR ÎN ROMÂNIA {p}

CONCLUZII {p}

BIBLIOGRAFIE {p}

CAPITOLUL 1: PIATA INTERNA A UNIUNII EUROPENE

1.1. Importanta Pietei Interne Unice

Dezvoltarea istorica a omenirii demonstreaza ca schimbul de activitati constituie un principiu unificator al societatilor umane, un factor de coeziune dintre popoare si de progres al acestora. Evolutia vietii economice ne arata ca activitatea economica este mai eficienta atunci cand societatile sunt unice decat atunci cand sunt divizate, iar elementul unificator, de progres, se considera a fi piata unica. [1 Berinde, Mihai. Piata Unica Europeana si negocierile de aderare. Bucuresti: Centrul Tehnic-Teritorial al Armatei, 2003]

Desi pacea dintre statele membre a ramas in centrul preocuparilor Comunitatii, din a doua parte a anilor ’50 aceasta a inceput sa-si concentreze tot mai mult actiunile asupra obtinerii unei largi piete comune. Puterea economiei Statelor Unite era un exemplu izbitor al succesului unei astfel de piete. Germanii si olandezii doreau liber schimb, iar francezii au acceptat piata comuna a bunurilor industriale cu conditia ca aceasta sa fie insotita de o piata agricola comuna care sa le favorizeze propriile exporturi.

Ideea unei piete comune extinse a avut o dinamica durabila de-a lungul deceniilor trecute, fiindca reflecta tot mai mult realitatea interdependentei economice. Pe masura ce tehnologiile se dezvoltau si, alaturi de ele, economiile deveneau tot mai solide, tot mai multe firme de toate marimile doreau sa aiba acces la o piata extinsa sigura. Pentru sanatatea economiei si beneficiul consumatorilor, piata trebuia sa fie suficient de mare pentru a putea furniza spatiu competitional, chiar si intre cele mai mari firme. Astfel ca, pe masura ce economiile europene se dezvoltau, proiectul initial al CEE, centrat pe abolirea taxelor intr-o uniune vamala, a fost urmat in anii ’80 de programul pietei unice, apoi in anii ’90 de moneda unica.

Au existat atat motive economice, cat si politice pentru fiecare dintre cele trei proiecte: pe de o parte beneficiile rationalitatii economice, pe de alta parte consolidarea sistemului comunitar ca un cadru pentru relatiile pasnice intre statele membre. Economia si politica au fost, de asemenea, implicate in substanta si in realizarile proiectelor, deoarece integrarea economiilor moderne necesita un cadru legal si, deci, institutii politice si juridice comune. Doar succesul economic sau doar cel politic nu ar fi fost de ajuns pentru a sustine Comunitatea. Era nevoie ca ambele sa repurteze succese pentru ca uniunea vamala si piata unica sa poata deveni realitate. Tot un amestec de motive economice si politice a dus la capat cu succes lansarea monedei unice, desi inca nu toti membrii participa la acest program.

Obiectivul Pietei Unice urma sa se realizeze treptat si in forme extrem de diferite. Totodata, in Tratatul de la Roma se mai specifica in acelasi timp: “Comunitatea are ca misiune realizarea unei piete comune si prin apropierea treptata a politicilor economice ale statelor membre”.

Comunitatea are rolul sa promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice, cat si o expansiune continua si echilibrata. In Tratatul de la Roma se prevedea expres ridicarea accelerata a nivelului de viata si stabilirea unor relatii mult mai apropiate intre tarile membre. Infaptuirea politicii pietei interne unice a fost programata pe parcursul unei perioade tranzitorii de 12 ani.

Chiar daca libera circulatie a marfurilor intre primele 6 tari s-a realizat inca din anul 1968, libera circulatie a serviciilor cunostea inca piedici importante, in timp ce libera circulatie a capitalurilor oferea imaginea unui recul in raport cu situatia inregistrata in anii '60. Obstacole se regaseau si in ceea ce priveste libera circulatie a fortei de munca, pe fondul. cresterii somajului datorita recesiunii economice.

1.2. Etapele realizarii pietei interne

Început ca o zona de liber schimb, procesul de integrare a continuat de la stadiul de piata comuna, pana la uniunea economica si monetara. Piata Interna este una dintre cele mai ambitioase realizari ale Uniunii Europene si cel mai avansat proces de integrare in plan comercial. Este apogeul Tratatului de la Roma (1957) care prevede crearea unei “piete comune” bazate pe libera circulatie a marfurilor, serviciilor, persoanelor si a capitalurilor (ca si cand ar circula intr-o singura tara).

Ideea unificarii pietelor se leaga de obiectivele de integrare economica si politica. Tratatul prin care se fundamenteaza Comunitatea Europeana (Tratatul CE), cunoscut si sub denumirea de Tratatul de la Roma, prevede ca activitatile Comunitatii sa includa “un sistem care sa asigure o concurenta libera in Piata Interna” si “armonizarea legislatiei Statelor Membre in masura ceruta de functionarea pietei comune”. Suplimentar, politicile complementare, cum ar fi protectia mediului si politica sociala, joaca un rol foarte important in functionarea Pietei Interne.

1.2.1. Perioada de tranzitie (1958-1970)

Cele sase state fondatoare ale Comunitatii Economice Europene (CEE) au cazut de acord, la Roma, in 1957, sa creeze o uniune vamala si sa-si armonizeze legislatiile nationale. Pe 1 iulie 1968, cu 18 luni inainte de incheierea perioadei de tranzitie propusa de Tratatul de la Roma, uniunea vamala a devenit realitate, prin disparitia taxelor vamale si a restrictiilor cantitative (contingente) la comertul dintre Statele Membre ale Comunitatii.

Spre deosebire de majoritatea proiectelor de integrare regionala lansata in prima jumatate a secolului XX, proiectul Comunitatilor Europene nu a fost exclusiv un concept politic, ci si unul bazat pe principiile integrarii economice. Astfel, Tratatul de la Paris, dincolo de insemnatatea sa politica, reprezinta in primul rand un exemplu de cooperare intre mai multe state ce isi propuneau sa realizeze integrarea unor sectoare economice care, la randul lor, puteau genera un proces de integrare in alte domenii. Acest obiectiv este si mai vizibil in Tratatul de la Roma, care prevede in mod explicit stabilirea unei uniuni vamale in vederea crearii pietei comune europene bazate pe libera concurenta, precum si demararea procesului de armonizare a legislatiilor nationale in acest scop. [2 Wallace, H., Wallace W. si Pollack, M. A. – Elaborarea politicilor in Uniunea Europeana, Ed. a V-a, Bucuresti, Institutul European din Romania, 2005]

Deceniul 1970 – 1980 a adus multe evenimente si schimbari: in economia mondiala - cele doua socuri petroliere – 1973 si 1979/1980 – si crizele economice mondiale induse de acestea; renuntarea in 1973 la sistemul Bretton Woods de cursuri fixe si trecerea la sistemul, cvasigeneralizat, de cursuri flotante; revenirea la anumite masuri protectioniste in comertul mondial etc.

1.2.2. De la uniunea vamala, la piata unica a uniunii europene

Uniunea vamala care trebuie inteleasa ca un teritoriu vamal unic al tarilor membre si o politica comerciala comuna fata de terti s-a realizat treptat prin infaptuirea obiectivelor cuprinse in Tratatul de la Roma:

a) inlaturarea completa, dar treptata a taxelor vamale de export si import, in relatiile comerciale dintre tarile semnatare a tratatului, atat pentru produsele industriale, cat si pentru produsele agricole;

b) inlaturarea completa, dar treptata, a restrictiilor cantitative si a altor bariere netarifare in calea comertului reciproc al tarilor membre pentru a asigura o libera circulatie a marfurilor in interiorul comunitatii;

c) instituirea unui regim fiscal comun in tarile membre pentru a nu discrimina produsele importate din tarile membre fata de cele autohtone si elaborarea si adoptarea unor reguli comune privind desfasurarea concurentei in cadrul comunitatii;

d) instituirea unei politici comerciale comune fata de terti, in decursul perioadei de tranzitie, prevazuta pentru dezarmarea vamala si inlaturarea barierelor netarifare din calea schimburilor comerciale reciproce; acestea implica, in primul rand, instituirea unui tarif vamal comun fata de terti, conceput ca o medie aritmetica a tarifelor vamale nationale a tarilor membre, in vigoare la 1 ianuarie 1957. Tratatul de la Rorna a mai prevazut ca, odata cu instituirea tarifului vamal comun, sa se armonizeze si legislatiile vamale ale tarilor membre pentru a se aplica uniform de catre toate acestea.

Conform Tratatului de la Roma, uniunea vamala urma sa fie infaptuita pana cel mai tarziu in 1970, in 12 ani. Procesul de inlaturare a taxelor vamale si a barierelor echivalente a fost accelerat si s-a incheiat la 1 iulie 1968, cand s-a instituit si un tarif extern comun.

Principala realizare din aplicarea Tratatului de la Roma a ramas, de fapt, uniunea vamala. Modalitatile de a depasi barierele care decurg din existenta unor standarde diferite in tarile respective sunt fie de a se stabili standarde comune, fie de a se promova recunoasterea reciproca a standardelor.

Uniunea vamala nu era un mijloc nou de integrare, el fiind folosit, de pilda, in secolul al XIX-lea, pentru a unifica statele germane. Contextul teoretic era insa unul mult mai elaborat, cand in anii ’50 ai secolului trecut s-a definitivat cel mai cunoscut model de integrare economica. Dezvoltat in special de economistul maghiar Bela Balassa (1928-1991), profesor de economie politica la universitatile Yale si John Hopkins (SUA) si consilier la Banca Mondiala, acest model arata ca integrarea economica poate fi realizata in sase etape – zona de schimb cu tarife preferentiale, zona de liber schimb, uniune vamala, piata comuna, uniune economica si monetara, integrare economica completa.

Cu alte cuvinte, pentru a ajunge la o integrare economica deplina, statele sau entitatile politice care doresc acest lucru trebuie, in primul rand, sa incheie acorduri comerciale preferentiale unele cu altele, apoi sa elimine tarifele, cotele si orice sistem preferential dintre ele (zona de liber schimb), sa instituie un tarif comun extern aplicabil statelor terte (uniune vamala), sa adopte politici comune pentru reglementarea productiei si sa permita libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor pe teritoriul tuturor statelor membre (piata comuna), sa adopte o moneda unica (uniune economica si monetara) si, in fine, sa-si unifice sistemele fiscale (integrare economica completa). Proiectul comunitar este in prezent singurul care a reusit sa realizeze, partial, o uniune economica si monetara.

Pentru a se ajunge la acest grad de integrare, statele membre au inceput prin a crea o uniune vamala, prin eliminarea progresiva a taxelor vamale si a restrictiilor cantitative pentru schimburile intracomunitare, precum si prin impunerea unui Tarif Extern Comun. Pentru ca uniunea vamala a fost realizata in cadrul Comunitatii Economice Europene, care in Marea Britanie este numita si Piata Comuna, uneori se face confuzia intre uniune vamala si piata comuna pentru perioada anilor ‘60 si ‘70. Din punct de vedere formal este insa vorba strict de o uniune vamala si nu de o piata comuna pentru ca nu exista o circulatie pe deplin libera a marfurilor, serviciilor, persoanelor si capitalurilor pe teritoriul tuturor statelor membre si nici politici comune in acest sens. Uniunea vamala a fost incheiata in 1968, cu efecte semnificative asupra comertului statelor participante. Unele dintre cele mai importante au fost crearea si diversificarea schimburilor comerciale.

Dupa crearea uniunii vamale, primele masuri economice si politice in vederea realizarii pietei comune au venit de abia la jumatatea anilor ’80, deceniul anterior fiind marcat de o profunda criza economica si monetara la nivel comunitar, dar si mondial. Totusi, in anii ‘70, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a pregatit din punct de vedere juridic procesul printr-o serie de hotarari ce au avut efecte semnificative asupra armonizarii legislatiilor nationale.

1.2.3. Perioada anilor ‘70 pana la Cartea Alba din 1985

Anii ’70 au fost marcati de o serie de evenimente internationale si europene, cum ar fi renuntarea la sistemul monetar international Bretton Woods in 1971, esecul primei tentative de uniune economica si monetara europene, crizele petrolului, etc., toate fiind legate de crizele economice resimtite in Statele Membre ale CEE. In ceea ce priveste crearea pietei comune europene, in ciuda rezultatelor datorate uniunii vamale, in practica s-a dovedit mult mai dificila eliminarea asa-numitelor “bariere netarifare”, precum diferentele intre cerintele de siguranta a produselor, de ambalare sau de procedura administrativa. Aceste diferente au impiedicat producatorii sa introduca aceleasi bunuri pe toate pietele statelor europene. Singura piata comuna functionala era cea a agriculturii. [3 Mirela Diaconescu, „Economie Europeana, coordonate ale constructiei europene”, Ed. Uranus, Bucuresti, 2002]

In plus, comertul intre tarile membre era deseori periclitat de fluctuatiile ratelor de schimb valutar. Acesta este motivul pentru care, in 1978, a fost lansat Sistemul Monetar European care a adus o mai mare stabilitate pietei, prin legarea monedelor nationale mult mai strans intre ele.

Aceste evenimente si obstacole au intrerupt practic progresul catre realizarea pietei comune, atmosfera generala la inceptului anilor ’80 fiind “euro-pesimista”. Pricipalul motiv era, pur si simplu, faptul ca economiile nationale europene, din ce in ce mai putin competitive, devenisera prea rigide si fragmentate, iar Statele Membre nu reuseau sa ajunga la un acord privind schimbarea situatiei.

Majoritatea puterilor industriale din Europa s-au convins ca fragmentarea pietei Comunitatii reprezinta un obstacol pentru competitivitatea la nivel international. Pe acest fond, Comisia Europeana, la initiativa presedintelui in exercitiu Jacques Delors, a publicat, in 1985, "Cartea Alba privind realizarea Pietei Interne". Aceasta strategie a avut ca scop reunirea pietelor nationale fragmentate intr-o Piata Unica originala, fara frontiere, pana la data de 31 decembrie 1992. Mai mult, Cartea Alba a identificat circa 300 de obstacole in calea realizarii acestei piete unice si tot atatea masuri legislative care sa le inlature.