Apr 16 2023
Realizarea creantelor bugetare
Postat de licenteoriginale • In Stiinte Economice
Cuprins
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
Extras din document
CUPRINSINTRODUCERE
CAPITOLUL I - EVOLUTIA ISTORICA A CREANTELOR BUGETARE
I. I. Evolutia darilor pina la reforma fianciara a Regulamentului Organic
1.2. Reforma fianciara a Regulamentului Organic
1.3. Evolutia creantelor bugetare in perioada interbelica si postbelica
1.4. Evolutia creantelor bugetare in perioada orinduirii socialiste
1.5. Evolutia creantelor bugetare de la Ordonanta Guvernului I I/I 996 la Ordonanta Guvernului 61/2002
CAPITOLUL II - CREANTELE BUGETARE iN LUMINA NOILOR REGLEMENTARI
2.1. Notiunea si particularitatile creantelor bugetare
2.2. Surpriza fiscala a anului 2003
2.3. Conceptul de impozite, taxe si contributii
2.4. Raporturile juridice Bugetare
CAPITOLUL III - INDIVIDUALIZAREA CREANTELOR BUGETARE PRIN TITLUL DE CREANTA
3.1. Particularitatile titlului de creanta bugetara
3.2. Clasificarea titlurilor de creante bugetare
3.3. Solutionarea contestatiilor formulate impotriva titlurilor de creante bugetare
3.4. Modificarea obligatiilor bugetare
3.5. Acte procedurale de inregistrare si de atribuire a codului fiscal
3.6. Declararea obligatiilor de plata la bugetul de stat
CAPITOLUL IV - REALIZAREA CREANTELOR BUGETARE
4.1. Plata
4.1.1. Dobanzi si penalitati de intirziere
4.1.1.2. Incasarea creantelor bugetare
4.2. Compensarea
4.3. lnsolvabilitatea
4.4. Anularea
4.5. Prescriptia
4.6. Deschiderea procedurii de reorganizare judiciara si faliment
CAPITOLUL V - EXECUTAREA SILITA A CREANTELOR BUGETARE
5.1. Consideratii generale privind executarea silita a creantelor bugetare
5.2. Pornirea si desfasurarea executarii silite a creantelor bugetare
5.2.1. Organele de executare silita a creantelor bugetare
5.2.2. Conditiile pornirii executarii silite a creantelor bugetare
5.2.3. Masurile asiguratorii
5.3. Modalitatile executarii silite a creantelor bugetare
5.3.1. Executarea silita a creantelor bugetare prin poprire
5.3.2. Executarea silita a creantelor bugetare prin urmarirea bunurilor mobile
5.3.3. Executarea silita a creantelor bugetare prin urmarirea bunurilor imobile
5.4.Procedura eliberarii si distribuirii sumelor realizare prin executarea silita
5.5. Contestatia la executarea silita
CAPITOLUL VI - CONCLUZII
Bibliografie
Alte date
?INTRODUCEREIn perioada contemporana statul modern este o institutie extrem de dinamica si de mare complexitate, cu multiple functii a carui finantare si functionare este asigurata de existenta banului public. De aceea, pentru a-si indeplini rolul si functiile sale, statul trebuie sa mobilizeze resursele si sa faca cheltuieli banesti.
Impunerea de catre stat a impozitelor, taxelor si a celorlalte venituri bugetare, reprezinta un procedeu financiar de constituire a fondurilor banesti de care statul are nevoie pentru acoperirea cheltuielilor publice, pentru realizarea funtiilor si sarcinilor pentru care a fost creat.
Revolutia din decembrie 1989, inlaturand dictatura politica si de stat, a dus la distrugerea vechilor structuri din societatea romaneasca si a insemnat inceperea unui proces dificil si dureros al reconstructiei.
Trebuie sa precizam ca nevoile politice cunosc o crestere semnificativa in perioada de tranzitie a Romaniei la economia de piata. Aplicarea reformei ecomomice are loc in conditiile unor multiple dezechilibre sociale si economice, care implica interventia sporita a statului, actiune care necesita uriase cheltuieli si, deci, venituri publice deosebit de mari.
Fata de ce consideram ca in perioada de tranzitie a Romaniei la economia de piata, studiul impozitelor, taxelor si a celorlalte venituri publice, precum si a modalitatilor practice de realizare a acestora, reprezinta una dintre problemele fundamentale ale dreptului financiar.
Datorita necesitatii lor imperioase, ca principale surse de formare a veniturilor statului, impozitele si taxele au fost reglementate cu particularitatea de obligatii financiar-bugetare, avand deci natura juridica a obligatiei de a plati bugetului statului sumele de bani individualizate ca impozite, respectiv taxe.
Dreptul financiar opereaza cu notiunea de creanta bugetara, constand din impozite, taxe, contributii, amenzi si alte sume, care alimenteaza fondurile publice.
Creantele bugetare se apreciaza in cadrul raporturilor juridice de impunere si taxare, ce se stabilesc intre organele fiscale ale statului si subiectele impozabile sau taxabile, in temeiul normelor juridice referitoare la fiecare dintre impozite, taxe si alte venituri bugetare. In categoria creantelor bugetare sunt cuprinse obligatiile provenind din impozite, taxe, contributii, amenzi si alte venituri bugetare – ca obligatii principale, precum si cele provenind din dobanzi si penalitati de intarziere - ca obligatii accesorii.
Lucrarea intitulata „Realizarea creantelor bugetare" trateaza evolutia istorica a creantelor bugetare, incepand din cele mai vechi timpuri, pana in perioada de trecere de la economia centralizata la economia deschisa, faza in care se afla in prezent Romania, insistand cu precadere asupra modalitatilor practice de realizare a acestora.
In economia de piata si, cu deosebire, in perioada de trecere de la economia de comanda la o economic deschisa, impozitele, taxele, contributiile si alte venituri publice au devenit instrumente folosite pentru a stimula dezvoltarea economica si sociala, precum si pentru a orienta sporirea relatiilor economice, financiare, tehnico - stiintifice si culturale internationale.
Impozitele si cheltuielile bugetare predictibile, acceptate ca legitime de catre contribuabili, sunt de interes public. In aceste conditii, interesul public consta in colectarea a cat mai multor venituri la bugetul de stat si efectuarea la timp si in conditii de eficienta a cheltuielilor bugetare. Interesul public, astfel circumstantiat, legitimeaza si justifica pozitia privilegiata a creantelor fiscale-fiscus potest omnes.
CAPITOLUL I
EVOLUTIA ISTORIC? A CREANTELOR BUGETARE
I.I. EVOLUTIA DARILOR PANA LA REFORMA FINANCIARA A REGULAMENTULUI ORGANIC
In toate orinduirile social-economice in care au existat relatii financiare, Statul, ca institutie suprastructurala, a reglementat diferite categorii financiare-taxe, impozite, buget in scopul formarii si dezvoltarii bazei economice a societatii. Avand particularitatea de obligatii financiai-bugetare, impozitele si taxele reprezinta principalele resurse financiare de care statele au nevoie pentru realizarea actiunilor si obiectivelor de interes general, pentru dezvoltarea sociala si economica a intregii societati.
Este foarte adevarat ca in trecut statele i-si puteau procura numerarul necesar si prin procedee straine de impozite. Vreme indelungata, in cursul Evului Mediu, produsele domeniale erau suficiente pentru nevoile tezaurului si impozitele aveau nurnai caracterul unui venit extraordinar, subsidiar si temporar [1 R. Peretz, „Biruri la romani", Editura Vremea, Bucuresti, 1938, p.44].
Inainte de Intemeierea Principatelor Romane, adica pana la descalecare, pe teritoriul tarii noastre au existat diferite forme de organizare politica. Toate popoarele barbare care au strabatut teritoriul Romanesc au supus populatia acesteia la dari si la corvezi multiple, stare care a durat pana ce s-a putut inchega viate Statelor Romane capabile sa traiasca din fortele nationale ale neamului. In aceasta perioada, legatura dintre taranii romani si sefii triburilor barbare se facea prin intermediul cnejilor, voievozilor si al juzilor localitatilor romanesti, care raspundeau de strangerea birurilor. In urma descalecarii si a inchegarii unor organizatii politice mai unitare, organizarea fiscala din tarile romane se devzolta, urmand sisternul de dari care exista in Transilvania, locul de unde au provenit voievozii descalecatori.
0 trasatura fundamentala a acelei perioade a constat in aceea ca domnii, ca autoritate suprema in stat, si-au asumat o serie intrega de atributii in domeniul fiscal precum: fixarea darilor, controlul activitatii tuturor slujitorilor vistieriei, fixarea atributiilor acestora, numirea lor, rezolvarea tuturor neintelegerilor dintre membrii aparatului fiscal si contribuabili, acordarea de reduceri sau scutiri de dari [2 loan Condor, „Drept financiar roman" Editura Regia Autonoma „Monitorul Oficial", Bucuresti, 2000, pag 15].
Istoria fianciara a tarilor surori Muntenia si Moldova in cursul veacurilor trecute si pana la Regulamentul Organic, este caracterizata prin arbitrariul cel mai revoltator, atat in asezarea darilor, cat si in strangerea lor. Prin urmare nu este deloc surprinzator ca in aceasta perioada trista a istoriei Principatelor Romane, care incepe de la 1716, odata cu instalarea domniilor fanariote, birnicii Vistieriei sa fie asa de coplesiti de dari, incat sa nu stie nici cat aveau sa plateasca, nici cand trebuiau sa plateasca, caci se pomeneau cand nici nu gandeau cu parcalabii si dabilarii (perceptorii) prin sate, care le luau cea mai mare parte din avutul lor, totul fiind lasat la bunul plac al stapanirii [3 Th. C. Aslan, „Tratat de finante, cuprinzand si leglalatiunea fiscala dupa razboi", Tipografiile Romane- Unite, Bucuresti, 1925, p.11
].
Domnii, pentru a putea obtine tronurile atat de mult dorite ale acestor tari, varsau sute de pungi cu aur la Constantinopol, iar pentru a plati cheltuielile facute cu dobandirea Domniei, puneau pe tara biruri grele, care erau cu atat mai apasatoare, cu cat acele cheltuieli erau mai mari.
Cand ne gandim cat de dese erau schimbarile de Domni, si cat de nesatiosi erau aceia care-i puneau si-i scoteau din tronurile ambelor Principate, este intr-adevar surprinzatoare puterea de rezistenta pe care a trebuit sa o desfasoare poporul roman, si cat de manoase trebuie sa fi fost lanurile acestor tari ca sa poata plati birurile extraordinare, care se ridicau necontenit asupra lor [4 Th. C. Aslan, „Finantele Romaniei de la Regulamentul Organic pana astazi 1831-1905", Editiunea Academiei Romane, Bucuresti, Institutul de Arte Grafice „Carol Gobl”, p1].
Din evolutia impozitelor in evul mediu este semnalabila sporirea treptata a numarului si felului impozitelor, atat a celor care se percepeau in natura ca parti determinate din anumite produse, cat mai ales a celor percepute in bani.
In tara Romaneasca si in Moldova, pe la jumatatea secolului al XVIII-lea, sirul mare al darilor ordinare, care reprezentau sursele principale de venituri ale statului, cuprindea: sferturile sau civerturile, o dare directa, care se strangea sub forma cislei (repartitiunei), adica se stabilea de Domnitor suma ce trebuia sa se perceapa si acea suma se repartiza pe comune, care la randul lor o repartizau pe lude, adica pe asociatiuni de familii impuse colectiv la plata birului. La acest impozit erau supusi taranii, muncitorii de prin orase, tiganii satului, breslele sau corporatiunile de negustori si meseriasi dar pentru bresle repartitiunea se facea de catre starostele corporatiunei.
Un alt impozit era dijmaritul, adica dijma din zece uiia (decima) care se lua de la stupii de albine si de la porci. Acest impozit era un impozit in natura, adica se lua un stup de albine din zece, sau un porc din zece. Mai tarziu, a fost transformat din impozit in natura in bani. De la plata acestei dari erau scutiti boierii si manastirile.
In categoria darilor ordinare mai intrau: gostina sau gostinaritul, platit de negustorii care adunau porci pentru vanzare; pogonaritul, impozit asupra intinderilor plantate cu vita, perceput numai de la viile strainilor, pamantenii fiind scutiti; vinaritul sau vinariciul, dare pe vadra de vin, de care erau scutiti boierii si manastirile; tutunaritul, dare pe pogonul plantat cu tutun; oieritul, dare pe oi, la care erau supusisi boierii si manastirile; vacaritul, dare pe boi si vaci, care se lua nu numai dupa vitele aflate in stana, dar chiar si dupa vitele moarte, cum s-a intamplat in timpul lui Constantin Movracordat in Moldova (l733-1735); cunita, dare pe cai; sarea, un venit al Donmului, statul avand din vechime monopolul asupra ei, napasta, introdusa de domnitorul Alexandru Mircea in 1577, era o dare suplimentara, care le incarca pe cele existente.
In afara de aceste impozite mai erau unele dari care se infiintau de unii dintre
Domnii Principatelor, iar altii le desfiintau, de aceea le intalnim mai rar, fie in cronicele vechi, fie in darile de seama de veniturile tarii [5 Th. C. Aslan, on. cit.. p.l5]. Astfel erau: fumaritul, dare asupra carciumelor mari din Bucuresti si Craiova; caminaritul, dare pentru fiecare butie de vin ce se vindea prin targuri; sapunaritul; garduraritul; podvezile, la care era supusa taranimea in folosul Domnilor: caratul butiilor domnesti cu vin si rachiu, construirea morilor, pescuitul morunilor.
Dar, in afara de aceste dari ordinare se mai cereau o multime de alte dari extraordinare, fie in bani, fie in natura, cu prilejul urcarii pe tron al Donmului, dar si de fiecare data cand lacomia Domnilor sau a protectorilor sai, cereau ca el sa se poata mentine in domnie.
Aceste dari extraordinare erau: ploconul steagului, care se lua la suirea pe tron a Domnului si se platea si de boieri si de manastiri; mucarelul, era un al doilea plocon, care se platea in bani la intarirea din nou a Domnului dupa trei ani; ajutorinta de vara si iarna, platita de tarani de doua ori pe an si de boieri numai o data pe an; ajutorinta breslelor, platita de negustori si mesteri.
Aceste forme de dari erau multiple si variau, fiind datorate si suportate aproape exclusiv de catre taranii atat dependent fata de nobili, cat si liberi, precum si de mestesugari, comercianti si alte persoane care obtineau venituri particulare. Nobilimea si clerul din principatele feudale erau privilegiate si scutite de impozite, iar practica incasarii impozitelor era de multe ori arbitrara si abuziva [6 Ioan Gliga, „Dreptul finantelor publice", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1992, p.56]. Nu erau rare cazurile cand aceleasi dari erau pretinse de cate doua si trei ori pe an, in loc de o singura data, iar sferturile, care trebuiau platite de patru ori pe an, sa fie cerute de cate sase si sapte ori.
Darile fiind foarte variate si grele, deseori contrlauabilii faceau contestatii. In asemenea situatii, cateodata, domnii se indurau si decretau amnistia fiscala, asa-numita ruptura, adica o intelegere care stabilea obligatia fiscala si termenele de executare [7 Luminita Ristea, „Finante publice. Fiscalitate", Editura Muntenia, Constanta, 2003, p.l07]. Intelegerea aceasta cu visteria se facea pe grupuri de contribuabili si nu individual (ex. grupuri profesionale-negustorii brasoveni, grupul preotilor dintr-o eparhie).
Contribuabilii erau in doua mari categorii: bresle, care beneficiau de unele privilegii fiscale, adica scutiri totale sau partiale de dari si un sistem fiscal mai avantajos. Astfel, marii stapani de mosii (boierii, episcopiile, manastirile) erau scutiti total de dari, doar in cazuri exceptionale erau impuse si starile privilegiate.
Din a doua categorie faceau parte birnicii, care plateau toate darile, iar sistemul lor fiscal era plin de neajunsuri. In aceasta categorie intra, in principal, taranimea libera si clacasa supusa la toate darile ordinare si extraordinare.
In Transilvania, principalele categorii de obligatii fata de stat au fost darile pe porti, pentru intretinerea armatei, muncile obstesti, capitatia, adica obligatii in bani si munca. In 1754, printr-o patenta, imparateasa Maria Tereza a stabilit urmatoarele impozite directe catre stat [8 loan Condor, op. cit., p.l6]:
- impozitele pe avere, percepute pentru bunurile imobile(terenuri de diverse calegorii, deosebite pe clase - dupa felul culturii, dupa rodnicia si pozitia locurilor, cladiri) si pentru bunuri miscatoare (cai, capre, oi, stupi de albine, vase de rachiu);
- impozitul pe cap, numit taxa capitis, aplicabil in mod variabil pe categorii de contribuabili, astfel: pentru tarani mai mic, in raport de cuantumul darilor platite de fiecare, iar pentru oraseni mai mare(taxa oraseneasca); nobilimea era scutita de dari.
In Transilvania, organul superior care se ocupa cu administrarea veniturilor fiscale era Tezaurariatul cu resedinta, in cea mai mare parte a perioadei analizate, la Sibiu. Acest organ era condus de Tezaurarul, care avea in subordine patru inspectori cu competenta in sectoare distincte(mine de aur si sare, domenii fiscale, dijme fiscale, vami).
Organele fiscale din Tara Romaneasca si Moldova erau: marele vistier, vistierul II si III, ajutati de o cancelarie a vistieriei, complexa, formata din logofeti specializati pe servicii (logofat de bresle, de scutelnici, de slujitori, de poslusnici) si samesii. In tara se exercitau atributii fiscale prin: in judete, samesii trimisi de vistierie si ispravnicii de judet; in plasi, zapcii; in plaiuri, vatafii de plai, iar in sate, parcaIabul, preotul si batranii satului.
Documente similare
· Realizarea creantelor bugetare· Organizarea si realizarea veniturilor bugetare
· Fundamentarea si realizarea veniturilor bugetare (XYZ, Iasi)
· Fundamentarea si realizarea veniturilor bugetare la Regia autonoma de apa -canal
· Contabilitatea Creantelor si Datoriilor
· Modalitatile si procedura de stingere a creantelor fiscale
· Contabilitatea si analiza creantelor si datoriilor comerciale (S.C. XYZ S.A.)
· Sistem informatic pentru evidenta creantelor clientilor (S.C. XYZ S.R.L.)
· Contabilitatea creantelor si datoriilor cu personalul, asigurarile sociale si de sanatate
· Proiectarea sistemului informatic privind contabilitatea creantelor si datoriilor comerciale