Pagina documente » Recente » Rolul activitatilor liber alese in dezvoltarea memoriei copilului prescolar

Cuprins

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Extras din document

Cuprins
INTRODUCERE 2
CAPITOLUL 1. JOCURI ?I ACTIVIT??I LIBER ALESE 4
1.1.Notiuni generale despre joc 4
1.2. Aspecte psihologice privind jocul 7
1.3. Dezvoltarea memoriei prescolarului prin intermediul jocului 12
1.4. Creativitatea didactica 20
CAPITOLUL 2. DEZVOLTAREA MEMORIEI COPILULUI PRESCOLAR 26
2.1. Definirea memoriei 26
2.2. Profilul psihologic al ?colarului mic 30
2.3.Tipuri de memorie 32
2.4. Procesele memoriei 40
2.6. Evolu?ia memoriei ?n ontogenez? 42
2.7. Rolul memoriei ?n ?nv???re 47
CAPITOLUL 3. ROLUL ACTIVITATILOR LIBER ALESE IN DEZVOLTAREA MEMORIEI COPILULUI PRESCOLAR 56
3.1. Jocurile creative ?n educarea ?i instruirea copiilor 62
3.2. Metode psihodiagnostice de dezvoltare a memoriei la copii de 6-7 ani 64
CONCLUZII 78
BIBLIOGRAFIE 80

Alte date

Asigurarea succesului la invatatura al copiilor in functie de potentialul lor biologic si psihic, pe de-o parte si depasirea esecului pe de alta parte, se prezinta ca obiective educationale de mare complexitate la etapa actuala de dezvoltare a teoriei si practicii pedagogice.

Eficienta activitatii prescolarului mare depinde nu numai de capacitatea de asimilare a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor, dar si de anumite trasaturi de personalitate, in particular de imaginatia si de creativitatea lui. Fara imaginatie este imposibila acumularea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor, este cu neputinta formarea structurii de personalitate in ansamblu a prescolarului mare.

Pana in anii 1980 cercetarea asupra creativitatii a pus foarte mult accentul pe identificarea tipurilor de personalitati creatoare si pe organizarea de cursuri care sa predea tehnici de gandire creatoare. Unii autori care fac stiinta la nivel de popularizare sugereaza faptul ca-ti poti aranja intreaga viata astfel incat ea sa fie o „colectie” de creatii alimentate de pasiune si conduse de viziune.

Creativitatea desi este cercetata de jumatate de secol, este inca o disciplina nematurizata plina de controverse si incertitudini. În prezent, unii specialisti ai domeniului inca mai discuta faptul daca aceasta este intr-adevar o disciplina stiintifica.

În 1989, Teresa Amabile a publicat cartea „Creativitatea ca mod de viata” in care a propus mai multe metode ce au pus accentul pe complexitatea modului in care unii factori de personalitate, de mediu etc. se pot combina pentru a determina o persoana sa indeplineasca o sarcina intr-un mod mai mult sau mai putin creativ.

Un rol important, il au arta plastica, literatura artistica, jocurile creative in dezvoltarea capacitatilor creative la varsta prescolara mare. Dar e lucru stiut ca in multe din institutiile prescolare nu se tine cont de aceasta conexiune dintre aceste activitati si dezvoltarea capacitatilor creative.

Cauza esentiala fiind faptul ca practica invatarii prescolarilor mari in gradinita nu tine cont de specificul functionarii si dezvoltarii capacitatilor creative, de relatiile lui cu activitatea de creare.

La etapa actuala, ramane nesolutionata problema rolului artei plastice in dezvoltarea capacitatilor creative, lipsa unor ghiduri metodice pentru psihopedagogii grupelor prescolare vizand dezvoltarea capacitatilor creative, reliefeaza actualitatea investigatiei date.

Educatorii trebuie sa dispuna de maiestrie in formarea priceperilor si deprinderilor necesare dezvoltarii personalitatii copilului prin intermediul activitatii organizate, prin intermediul creatiilor literare.

CAPITOLUL 1. JOCURI SI ACTIVIT?TI LIBER ALESE

1.1.Notiuni generale despre joc

Pentru a intelege intregul proces de formare a omului, trebuia sa avem in vedere predominanta uneia din cele trei activitati principale desfasurate de fiinta umana: jocul, invatatura si munca. Acestor trei activitati le corespund si trei mari trepte evolutive care se exprima cronologic prin: [1 Alois Gh?rgut - Sint?z? d? psihop?dagogi? sp?ciala. Ghid p?ntru concursuri si ?xam?n? d? obtin?r? a grad?lor didactic?, Polirom, Iasi, 2005]

? Treapta prescolara (3 – 7 ani);

? Treapta scolaritatii (7 – 18, 19 ani);

? Treapta tineretii (18, 19 – 21, 22 ani).

În viata de fiecare zi a copilului, jocul ocupa un rol important deoarece jucandu-se copilul isi satisface nevoia de activitate, de a actiona cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune in diferite roluri si situatii care il apropie de realitatea inconjuratoare.

„Ce este jocul si de ce se joaca copiii?” – sunt intrebari pe care si le-au pus oamenii de stiinta cu mai bine de un secol in urma. În acest sens literatura psihopedagogica dispune de numeroase lucrari consacrate jocului.

„Prin joc copilul reuseste sa cunoasca lumea inconjuratoare si sa se integreze in societate. Caracterul colectiv al jocului permite stabilirea de relatii sociale intre copii, schimburi de cunostinte, trairea unor game bogate de stari afective, dezvoltarea stapanirii de sine si a curajului, a initiativei si a supunerii”. [2 Tarcovnici Victor , P?dagogi? g?n?rala, ?ditura „Didactica si P?dagogica”, Bucur?sti, p. 191]

Jocul, departe de a fi simpla actiune gratuita, distractiva, recreativa, menita sa consume excesul energetic, caracterizand biologia infantila, reprezinta in esenta o treaba cat se poate de serioasa. Psihologii au stabilit ca jocul scoate la suprafata aptitudini si vocatii.

Alte lucrari subliniaza contributia jocului la stimularea si dezvoltarea capacitatilor cognitive ale prescolarului, indeosebi ale creativitatii gandirii lui, la educarea insusirilor de personalitate ale acestuia si la infaptuirea obiectivelor de cunoastere ale procesului de predare – invatare.

Prin joc, prescolarul isi imagineaza intreg potentialul psihic, isi cultiva initiativa, inventivitatea, flexibilitatea gandirii, isi dezvolta spiritul de cooperare, de echipa.

Ioan Cerghit releva ca prin el „copilul imagineaza, rejoaca o lume reala in scopul de a cunoaste mai bine, de a-si largi orizontul de cunoastere, de a-si forma anumite deprinderi”. [3 C?rghit Ioan, M?tod? d? invatamant”, ?ditura “Didactica si P?dagogica”, Bucur?sti, 1977, p. 166]

Intr-o acceptie larga „Jocul este fenomen de structura” spune Jean Huivinga si „are anumite trasaturi”:

? „jocul este libertate”;

? „jocul este viata obisnuita si o iesire din ea”

? „jocul te izoleaza de viata obisnuita in spatiu si timp”;

? „jocul creeaza ordine, este ordine”;

? „jocul creeaza o stare de exceptie, un secret prin suspendarea vietii cotidiene”.

Din punct de vedere psihologic, jocul raspunde unor trebuinte firesti de activitate, de dobandire a experientei, de afirmare prin performante ale conduite.

Jocul este esenta si ratiunea de a fi a copilariei. Prin joc se aspira la conditia de adult. Jocul socializeaza, umanizeaza. El are o insemnatate psihologica a individului „il pregateste pentru viitor, satisfacand nevoi prezente.” [4 Claparid? ?duard , Psihologia copilului si p?dagogi? ?xp?rim?ntala, ?ditura “Didactica si P?dagogica”, Bucur?sti, 1975,]

Jocul este modul de existenta al copilului, este lumea sa de fictiune si simbolul cu profunde semnificatii, pentru dezvoltarea lui.

„Jocul este o institutie a poporului de copii” [5 Chat?au J?an, Jocul si psihologia copilului d? la nast?r? la adol?sc?nta, ?ditura “Didactica si P?dagogica”, Bucur?sti, 1979,] spune sugestiv si subtil Jean Chateau.

În joc si prin joc se realizeaza cunoasterea realitatii, se exerseaza functiile psihomotorice si socioafective, jocul este deci: agent al transmiterii experientei si al socializarii.

Jocul are rolul de a bucura, destinde, delecta, de a crea confort spiritual, de a compensa terapeutic tensiunile si nelinistile individului.

„Copilul – spune marele pedagog elvetian Eduard Claparide – este o fiinta a carui principala trebuinta este jocul”.

A devenit astazi un fapt banal semnalarea rolului capital al jocului in dezvoltarea copilului si chiar al adultului.

Pentru copil aproape orice activitate este joc. Tocmai prin joc el ghiceste si anticipa conduitele superioare. „La copil – scrie E. Claparide – jocul este munca, este datoria, este idealul vietii”.

Jocul este singura atmosfera in care fiinta sa psihologica poate sa respire si in consecinta, poate sa actioneze. Copilul este fiinta care se joaca si nimic altceva. A ne intreba de ce se joaca copilul inseamna a intreba de ce este copil. „Copilaria serveste pentru joc si pentru imitare” spune tot Claparide. Sufletul si inteligenta devin mai mari prin joc. Un copil care nu stie sa se joace este un copil care nu va sti sa gandeasca.

Copilaria este asadar ucenicia necesara varstei mature si are drept scop antrenarea prin joc atat a functiilor fiziologice cat si a celor psihice.

De ce se joaca copilul? Pentru a se amuza, pentru a obtine o placere? Nicidecum.

Toate acestea se intampla cand copilul este foarte mic, deci cand se vorbeste de jocurile copilului foarte mic sau de o activitate serioasa care nu are de-a face cu jocul.

Adevaratul joc este altceva – spune Jean Chateau in cartea sa „Copilul si jocul”.

În primul rand el prezinta un caracter serios de care de obicei nu se tine se seama in suficienta maxima. Copilul, mai ales, in primii ani, ii place sa faca „pe nebunul”, „sa se amuze” dar el simte diferenta intre a face pe nebunul si a se juca.

„Jocul este serios, el are reguli severe, presupune osteneala si uneori chiar duce la istovire”. [6 Chat?au J?an, Copilul si jocul, ?ditura „Didactica si P?dagogica”, Bucur?sti, 1980,]

Nu este simplu amuzament ci mai mult. Mai ales in primii ani copilul ajunge sa fie atat de absorbit de rolul sau incat pe moment se identifica cu personajul care-l joaca.

Jocul este forma de activitate cea mai accesibila copiilor prin formele sale: de rol, de constructie, de miscare, didactice, muzicale, etc.

Prin combinarea diferitelor feluri de jocuri copilul si colectivul de copii vor fi pusi in relatii complexe unii cu altii, vor trai unele emotii. În joc, se formeaza unele relatii, se formeaza sentimente. Copiii invata prin joc sa conduca si sa se supuna, invata, sa se imprieteneasca.

Copilul isi are ca punct de plecare un obiect oarecare si in „alchimia fanteziei” el il preface, il transforma pe loc – afirma D. B. Elconin. [7 D.B.?lconin, Psihologia jocului, ?ditura „Didactica si P?dagogica”, Bucur?sti,]

Jocurile sunt diferite de la o clasa sociala la alta, de la popoarele libere la cele inrobite, de la copii crescatorilor de vite la cei al altor clase sociale. Chiar unul si acelasi copil isi schimba subiectul jocului in functie de conditiile concrete in care se afla vremelnic.