Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

?CAPITOLUL 1. ASPECTE GENERALE PRINVIND PIATA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

Sectorul agroalimentar, componenta a economiei nationale, este unul dintre cele mai importante, deoarece de nivelul de functionare al acestuia depinde in mare masura si calitatea vietii. [1 Gavrilescu, D. si colab., Economie agroalimentara, Editura Expert, Bucuresti, 2000]

Problematica situatiei agroalimentare ramane una dintre cele mai stringente pentru majoritatea tarilor. Structurile manageriale din agricultura si industria alimentara, manifesta in mod constant o preocupare majora pentru elaborarea unor politici care sa asigure producatorilor agricoli si industriasilor conditii cat mai prielnice pentru realizarea unor produse agroalimentare de buna calitate si in cantitati care sa acopere in cat mai mare masura nevoile de consum ale populatiei.

Astfel dupa cum se cunoaste, Romania dispune de o suprafata totala mai mica decat unele tari dezvoltate (Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda etc.) si decat unele tari din centrul si estul Europei (Cehia, Polonia, Rep. Slovaca, Ungaria, Slovenia). Ca urmare, Romania se situeaza printre primele 6 tari europene, cu o medie de 0,65 ha, teren agricol/locuitor. Comparativ cu tarile Uniunii Europene si din Europa Centrala si de Est, tara noastra se situeaza pe locul 7 dupa suprafata agricola si pe locul 5 dupa suprafata arabila.

Mai trebuie subliniat si faptul ca suprafata agricola a Romaniei reprezinta 62,1% din suprafata totala si se afla din acest punct de vedere pe primul loc intre tarile din Uniunea Europeana si cele din centrul si estul Europei. Acest potential agricol, privit in context central si est-european, situeaza Romania inaintea majoritatii tarilor din aceasta regiune, ocupand locul al doilea, dupa Polonia, in ceea ce priveste suprafata agricola si arabila. Aceste date statistice privind suprafetele agricole si arabile evidentiaza faptul ca acest potential agricol, folosit in conditiile agrotehnice practicabile in tarile cu o agricultura dezvoltata, poate asigura hrana pentru o populatie de 3 ori mai mari decat cea a acestei tari, ceea ce ar insemna realizarea unui nivel de consum normal pe locuitor la principalele produse alimentare (carne si produse din carne, produse lactate, oua, legume si fructe) si disponibilitatea pentru export a unor insemnate cantitati de produse alimentare cu un ridicat grad de prelucrare si cu o valoare adaugata mare. Cu toate acestea, in prezent, Romania se afla in situatia de a fi o tara cu un import net de produse alimentare, in timp ce nu cu multi ani in urma era exportatoare. [2 Dinu Gavrilescu, Daniela Giurca-„ Economia Agroalimentara”, Ed. Expert, 2000, pag. 82]

Desigur, se poate pune intrebarea daca dispunand de potentialul agricol mentionat si de soiuri a caror structura calitativa este la nivelul Frantei, de ce productiile in sectorul vegetal si cel animal sunt cu mult mai mici decat cele realizate in tari ca Franta, Olanda, Danemarca si chiar si unele tari din Europa Centrala si de Est?

Raspunsul este ca pamantul in decursul ultimilor 50 de ani si chiar inaintea celui de-al doilea razboi mondial a fost exploatat in mod nemilos, fiind saracit in mare masura de elementele minerale necesare asigurarii unor productii performante. Acest mod de exploatare nu s-a facut in folosul poporului autohton, ci in folosul altora, care au beneficiat de produse agroalimentare bune, curate si ieftine (sub costul real de productie).

Astazi, sectorul agroalimentar este considerat emblema decaderii economiei romanesti. Cresterea economica inregistrata in ultimii ani nu a fost generata in economia romaneasca si nu apartine acesteia. A fost generata de capitalul strain si fructele ei apartin acestuia. [3 Manole, V., Stoian, M., Agromarketing, Editura ASE, Bucuresti, 2002]

Sectorul agroalimentar din Romania, atat in latura productiei, cat si, evident, prin sinea lucrurilor, in cea a consumului a dat atat fizic si in cifre absolute inapoi si prin comparatie cu alte sectoare ale economiei ramase romanesti, fara a ne mai referi la sectoarele din economia din Romania controlate de capitalul strain. Asa ca afirmatia facuta de Ilie Serbanescu facuta in martie 2008, in Romania Libera, cu privire la sectorul agroalimentar ca emblema a decaderii economiei romanesti este strict pertinenta. Pur si simplu pentru ca exista o decadere a economiei romanesti, in cadrul acesteia sectorul agroalimentar a fost un fanion al darilor inapoi. Cea mai dramatica expresie in acest sens este ca sectorul in discutie nu mai reuseste de mult sa asigure hrana populatiei romanesti si nu ne referim aici la segmentul de produse sa le zicem generic "tropicale" – pentru care in Romania nu exista conditii pedoclimatice de cultura –, ci la produsele vegetale si animaliere specifice zonei temperate. Industria alimentara se lupta din greu pentru supravietuire, in conditiile deficientelor in aprovizionarea cu materii prime si ale concurentei mereu mai articulate si necrutatoare din partea produselor straine. Cu toate acestea, da 6% din PIB-ul Romaniei si nu pentru ca ar deborda de eficienta si performanta, ci pentru ca economia din Romania – in ciuda preluarii de catre capitalul strain a sectoarelor profitabile – ramane aglomerata in activitati cu valoare adaugata mica. Alocarile de capital in acest domeniu, mult timp au fost sub necesitatile de dezvoltare, cu exceptia unor ramuri prioritare. Fiind preponderent orientat spre consumul intern si numai cateva ramuri cu iesire pe piata externa, complexul agroalimentar romanesc este finantat sub nivelul necesitatilor, fapt care impiedica mult evolutia acestuia . Acest sector este important si prin faptul ca, dupa modul cum functioneaza, depinde in mare masura si calitatea vietii. Rezulta, deci, necesitatea elaborarii unor politici care sa asigure, producatorilor agricoli si celor care lucreaza in industriile prelucratoare a produselor agricole, conditii cat mai prielnice pentru realizarea unor produse agroalimentare de buna calitate si in cantitati care sa acopere intr-o masura din ce in ce mai mare nevoile de consum ale populatiei.

1.1. Structura sectorului agroalimentar din Romania

În perioada actuala ca urmare a dezvoltarii sustinute a comunicatiilor, liberei circulatii a informatiilor, persoanelor si marfurilor, extinderii domeniilor stiintifice s-au atenuat diferentele culturale intre diferite tari si zone. Din ce in ce mai multe regiuni ale lumii sunt mai deschise la noile moduri de gandire si la noile comportamente, inclusiv in ceea ce priveste consumul alimentar.

În timp, supuse proceselor de standardizare, diferitele culturi, obiceiuri, traditii, tind sa se omogenizeze. În contextul prezentat, si piata agroalimentara este din ce in ce mai uniforma, omogena si standardizata. [4 Zahiu L., Manole V. „Management, marketing agroalimentar”, Ed. Ase, 1998, pag. 54]

Putem afirma ca dezvoltarea durabila intr-un ritm alert a sectorului agroalimentar in Romania, in perspectiva, necesita o cooperare internationala, aplicarea tehnicilor si tehnologiilor performante, noilor forme de organizare a productiei. Consideram ca fara o politica clara, un program si un mecanism bine intocmit, din punct de vedere al obiectivelor, nu se poate vorbi despre o dezvoltare durabila si bine conturata a sectorului agroalimentar.

Cooperarea internationala in domeniul agroalimentar este o forma de colaborare internationala intre agentii economici particulari si state desfasurata pe baze contractuale, vizand conjugarea eforturilor materiale, financiare, tehnologice ale partenerilor pentru efectuarea unor actiuni conexe in domeniul productiei, circulatiei de marfuri, transporturilor si telecomunicatiilor, al cercetarilor stiintifice in scopul obtinerii avantajelor reciproce.

Sectorul agroalimentar din mai multe tari reflecta componentele importante ale evolutiei de ansamblu a economiei, care trebuie sa corespunda civilizatiei contemporane, ce urmareste corelarea cantitativa si calitativa a productiei alimentare cu cererea consumatorilor. Conform acestui deziderat, este necesar sa fie cunoscuta specificitatea cererii alimentare, determinata de trebuintele specifice ale consumatorului. În ultimii ani s-a format o structura, caracteristica fostelor tari socialiste, deci, specifica si pentru actuala economie mixta din Romania, care nu corespunde cererii.

Consideram ca argumentul de baza este subventionarea pe scara larga a activitatii agricole, deoarece agricultura prin complexitatea functiilor ei, duce la rezultate economice diferite. Aceasta subventionare a devenit o exigenta pentru majoritatea tarilor lumii, atat pentru cele economic dezvoltate, cat si pentru cele mai putin dezvoltate sau in tranzitie, nefiind o exceptie nici pentru Romania. O problema din ce in ce mai actuala o constituie ocuparea deplina a fortei de munca in tarile suprasaturate cu aceasta marfa, printre aceste tari inregistrandu–se si Romania, unde a aparut un fenomen nou: cresterea lenta, dar constanta a populatiei in agricultura. Astfel, inca din anul 2004 ponderea populatiei ocupate in agricultura era de 40,4%, fata de media UE de 4,4%. [5 Dinu Gavrilescu, Cecilia Alecsandri, Ioan Davidovici, “ Tratat de Economie a agriculturii”, Ed. Expert, 2004, pag 28]

Sectorul agricol din mai multe tari postsocialiste, inclusiv Romania se confrunta cu probleme grave de competitivitate. Productivitatea muncii din sectorul primar s-a redus mult in ultimii ani din cauza urmatorilor factori:

- surplusului fortei de munca ocupata in acest domeniu,

- a profesionalismului scazut,

- mecanizarii limitate si a unei structuri extrem de fragmentata a exploatarilor agricole.

Acest sector are in prezent o competitivitate redusa pe pietele internationale, fapt indicat si de datele referitoare la comertul exterior. Aceste probleme se refera in mod accentuat la industria agroalimentara ale carei performante s-au situat, de asemenea, sub potentialul sau. Actualmente lipseste o legatura intre productia agricola si industria agroalimentara, datorita lipsei infrastructurii de baza, inclusiv a pietei en - gross, logisticii, depozitelor frigorifice.

Teoria dezvoltarii economice pune in evidenta importanta industriilor agroalimentare si agroindustriale in antrenarea ramurilor din amontele si avalul agriculturii si in demarajul economic. În momentul de fata, se apreciaza ca ele pot avea un rol central in dezvoltarea tarilor in curs de dezvoltare, care poseda oportunitati pentru expansiunea acestui sector (materii prime si forta de munca ieftina).

În Romania, ramurile din cadrul sectorului agroalimentar au cunoscut, in perioada tranzitiei, evolutii oarecum contrare mersului obisnuit al economiei. Astfel, ponderea VAB din agricultura a crescut in perioada 1995-2000 inregistrand valori de peste 19%, (dar dupa anul 2000 aceste valori au inceput sa se atenueze, datorita relansarii, in special, a sectorului tertiar); in anul 2004 ponderea valorii adaugate brute in PIB reprezenta 12,7% . [6 Dinu Gavrilescu, Cecilia Alecsandri, Ioan Davidovici, “ Tratat de Economie a agriculturii”, Ed. Expert, 2004, pag 31]

Cresterea populatiei din mediul rural nu s-a reflectat intr-o crestere a productiei agricole. Prin urmare, raportul dintre indicele productiei agricole si indicele populatiei ocupate in agricultura a fost mai mic decat valoarea 1 in perioada 1995-2000, indicand faptul ca productivitatea muncii a scazut in comparatie cu anul 1990. Abia incepand cu anul 2004, acest indice a depasit valoarea 1, pe fondul reducerii usoare a indicelui populatiei ocupate in agricultura. În acelasi timp proprietatea asupra pamantului a avut meritul de a proteja majoritatea populatiei rurale impotriva saraciei absolute; o scadere a productiei agricole insotita de o crestere a utilizarii fortei de munca in perioada 1990-2000, indica o scadere a productivitatii pe lucrator si sugereaza un somaj mascat. [7 Idem, pag 33]

Diferentele tind sa dispara, iar intr-un viitor nu foarte indepartat ne vom confrunta cu o piata in care acestea vor fi, practic, inexistente. Globalizarea pietelor agroalimentare este un fenomen la care suntem martori cu totii. În acelasi timp insa, asistam la un fenomen contrar am putea spune, la fel de evident, si anume la dorinta consumatorilor de a-si manifesta personalitatea si individualitatea.

Din ce in ce mai mult, consumatorii (dar si pietele nationale), incearca sa descopere modele care sa-i diferentieze de “altii”, fie ei parteneri sau concurenti. În acest context, una din principalele probleme cu care se confrunta pietele este cea a capacitatii de anticipare si cuantificare a comportamentului “actorilor” care actioneaza pe piata. Astfel, exista si se manifesta comportamente specifice ce vizeaza integrarea “actorilor” in anumite grupuri sociale, in functie de propriile lor aspiratii; pe de alta parte insa, prin manifestarea unui anume tip de comportament se urmareste diferentierea, pe piata, a acestora. Altfel spus, ne indreptam, incet dar sigur, catre o piata globala.

Alte date